Aventuri in Iordania - magnificul Wadi Rum

TIPĂREȘTE

16 iulie 2017

Continuare de aici: vezi impresii

Initial facusem rezervari la urmatoarele tabere din desert unde incercam sa aflam care este cea mai potrivita pentru noi:Martian Camp, Caravans Campsi Wadi Rum Sky Tours & Camp

Am inceput mai apoi studiul aprofundat si dorind ca sa luam un pachet complet, inclusiv transferul de la hotelul AlQidra din Aqaba (vezi impresii aici), am gasit cea mai completa oferta care se plia pe cerintele noastra.

Bedouin Direction Mehedi Special Jeep Tour

wadirumjeeptours.com/wadirum-jeep-tour

Mehedi Saleh Al-Hewaitaat - Bedouin Directions

wadirumjeeptours.com

Linked In: Mehedi Saleh Al-Heuwaitat

Facebook: Bedouin Directions / Page: Bedouin Directions

Twitter: BedouinWadiRum

Desi puteam sa fac rezervarea pe booking, citind aici pe A. F. A. referinte bune despre ei, am ales sa fac o rezervare direct la ei pe site.

Am primit promt raspuns pe mail de la domnul Mehedi, cu precizari si explicatii in ce consta intregul pachet pe care il luasem, indicatii despre cum sa ajungem la ei, ponturi folositoare despre ce sa ne aducem.

Am comunicat mai apoi prin mesaje la numarul lor de telefon si am cerut si primit sfaturi despre alte lucruri care ne interesau pe noi, cum ar fi variantele de calatorie din Aqaba la Wadi Rum, apoi de la Wadi Rum la Petra, oportunitatea inchirierii unei masini si altele. Mehedi ne-a raspuns de fiecare data cu sfaturi din care noi am ales cea mai buna si economica varianta.

Insha'Allah ne-a urat asteptand sa ne intalnim.

Conform intelegerii noastre atat telefonice dar si de pe mail, ne-a aranjat transferul cu taxiul de la hotel contra sumei de 20 Jod pe care o platim taximetristului, ora stabilita a fost 08.30 sa avem apoi timp destul.

Rezervarea a fost facut a in 03 aprilie si am tot continuat cu schimb de informatii pana cu cateva zile inante de plecare cand am reconfirmat ca vom veni precum si stabilirea orei si hotelului de la care urma sa ne ia taxiul.

Toate indicatiile, informatiile si sfaturile lui ne-au fost de ajutor reusind astfel sa ne facem o vacanta frumoasa si fara evenimente neplacute.

Asadar pe data de 12 iulie la 08.30 fix, dar fix, in fata hotelui nostru s-a prezentat soferul taxiului care ne-a carat bagajele la masina si cu care am pornit calatoria spre Wadi Rum, desertul magnific.

Nu pot sa dau alte informatii de transport, dar pentru doritori, daca viziteaza site-ul celor de la Bedoiun Directions, vor gasi acolo toate informatiile necesare pentru orice mijloc cu care puteti ajunge si din diferite directie, fie ca veniti din Aqaba, dinspre Petra sau direct dinspre Amman, atat cu mijloace de transport in comun sau cu masina inchiriata. Site- ul lor este bine structurat si ofera toate informatiile pas cu pas functie de fiecare situatie particulara.

Am plecat de la hotel pe bulevardul Al Hussien Bin Ali care apoi a contiuat cu Aqaba Highway pana la momentul cand am intrat pe Desert Highway.

Pe parcurs am ajuns iarasi la iesirea din zona protejata si am trecut printr-un control dar fara sa coboram din masini, doar am scos pasapoartele fara sa le verifice, soferul discutand prieteneste ca niste cunoscuti cu ofiterul de la politie.

In dreptul localitatii Rashidiyah situata pe stanga in directia noastra de mers, taxiul a parasit autostrada spre dreapta, intrand pe Wadi Rum Road, care merge o buna perioada in paralel cu o cale ferata.

Am oprit pentru o sedinta foto intr-un muzeu in aer liber unde se aflau niste garnituri vechi de tren si cateva locomotive care facusera razboiul.

Calea ferata nu este foarte bine valorificata in Iordania.

Drumul patrunde in desert prin partea de nord si continua pana la Wadi Rum Visitor Centre unde i-am dat bani 3x5 Jod pentru a ne cumpara biletele de intrare in desert.

Acolo la Visitor Centre este locul unde se fac transferuri de pasageri si unde puteti intalni destui ghizi sau intermediari care incearca sa va atraga si sa mergeti cu ei.

Mehedi ne-a spus in indicatiile lui ca daca ajungem pe cont propriu, sa parcam masina, sa mergem la birou sa platim taxa de intrare si daca suntem intrebati de planuri, sa spunem ca avem rezervare si ne vom intalni ghidul la intrare in sat.

Un alt avertisment vine de la Mehedi cu privire la oamenii care asteapta in apropierea cladirii Visitor Center petrecandu-si timpul acolo incercand sa va spuna ca lucreaza pentru el fiind foarte convingatori.

El niciodata nu asteapta acolo si nici nu are oameni care sa astepte la Visitor Center, preferand sa astepte la casa lui de la intrare in sat.

Am continuat inca aproximativ 5 km pana am ajuns intr-o asezare/sat de unde plecau majoritatea traseeelor si caravanelor, in aproape fiecare curte erau parcate masini de teren.

Satul parea a fi o asezare temporara, inca se lucra pe strazi la introducerea tevilor de apa, dar parea dezordonat si haotic, cu cladiri improvizate, strazi (unele asfaltate) ciuruite ca dupa bombardament, cladiri neterminate, garduri imprevizate din te miri ce materiale, curti pline de harburi de masini antice, de dupa un gard se mai itea cate un cap de camila plictisita mestecand chewing gum, privindu-ne nepasatoare cum sarim cu aparatele de fotografiat pe ea ca la vreo ciudatenie a pamantului.

Hoarde de copii galagiosi alergau pe strazi imbracati ca-n povestile lui Creanga, certati cu picaturile de apa, care intr-adevar acolo era un lux.

Antene parabolice, butoaie de tabla pentru stocarea apei, gunoaie de tot felul prin curti.

Oameni desertului au fost stramutati din taberele si corturile lor din desert si convinsi sa-si schimbe stilul de viata nomad, fiind ajutati si sprijiniti de statul Iordanian, dar aceasta dezradacinare se face cu efort si dificultati intampinate de cei care de sute si de mii de ani si-au petrecut viata dupa propriile reguli si principii supravietuind intr-un mediu ostil, arid si neprietenos pentru oricare dintre noi.

La ora 09.00, taxiul ne-a lasat in fata portii gazdei nostre, soferul ne-a ajutat la bagaje si i-am facut plata conform intelegerii, 20 JOD.

Casa unde am parcat noi masina era undeva in partea stanga in directia de mers, pe prima straduta a satului, stiam ca Mehedi are resedinta chiar la intrare in sat prima casa pe dreapta, dar nu ne-am ingrijorat, probabil ca ne-a dat la altcineva.

Bagajele ne-au fost bagate in curte, in spatele casei, de un tip somnoros, imbracat cu niste pantaloni subtiri care probabil fusesera albi odata.

Nu era foarte cald, se mai simtea putin racoarea de peste noapte si am fost poftiti sa ne asezam la umbra intr-un fel de terasa acoperita, am primit un ceai super dulce si am schimbat cateva cuvinte protocolare si am stabilit programul, detalii despre bagaje care urmau sa ramana aici, noi sa ne luam ce dorim pentru noaptea in tabara.

Aveam ceva lucruri de valoare care urmau sa ramana aici, dar sincer nu am simtit ca ar fi in vreun pericol ca cineva sa ne cotrobaie prin bagaje, oamenii fiind recunoscuti pentru simplitatea lor dar si pentru faptul ca pe niciun site unde am citit nu am auzit cazuri de furt.

Un grup de turisti arabi tocmai ce se intorsesera din desert si soferul lor si-a preluat masina care fusese parcata in curte, iar noi am mers sa ne vedem masina cu care urma sa mergem in desert si unde am si pus o geanta mica cu cele necesare pentru noapte, dar si provizii de alimente si apa.

La ora 09.15 ne-au sosit mijloacele de transport, fiintele fara de care beduinii nu ar fi rezistat nicio clipa in desert in decursul timpului.

3 camile lenese si plictisite, dirijate de un sef de atelaj care le mai si altoia usor sa le domoleasca. Au luat pozitia culcat si noi caraghiosi incercam sa ne agatam de ele si sa ne fixam cat mai bine constienti ca o cazatura de la distanta aceea de vreo 2 metri n-ar fi o aventura placuta.

Beleaua este atunci cand se ridica cu picioarele din spate, se apleaca atat de mult incat daca nu esti ancorat bine cam risti sa vii de-a berbeleacul.

Radeam si ne amuzam mai ales fetele si mai fricoase tipau tematoare sa nu alunece deacolo, dar pana la urma s-au ridicat lighioanele si conduse pe jos de seful lor si de un pusti de vreo 11 ani, am pornit spre iesirea din sat, prin desert, pana la prima tabara unde urma sa fim asteptati de jeepuri.

Seful a ramas in urma lasandu-ne pe mana copilului care se specializa si el in dirijarea si conducerea camilelor. Ne era mila de el saracutul, mergea pe jos pe langa convoi conducandu-l pe masculul mai obraznic pe care eram eu.

Tot avea ceva de impartit cu doamna pe care era sotia mea dar pustiul il atingea discret certandu-l sa pastreze cararea. Cam nervos si recalcitrant era masculul ca uneori ii raspundea obraznic prin niste ragete de nesupunere cu ton de galceava si scandal. Primea o atingere prieteneasca cu o nuielusa la copane si se linistea asa cum incepuse.

Ne-am salutat cu un alt grup care se intorceau in galop de parca ar fi mers la gara sa nu piarda trenul, topaiau in spatele camilelor de parca erau pe arcuri si noi ne prapadeam de ras.

Cel mic ne-a intrebat in engleza de unde suntem, iar noi l-am intrebat cum il cheama el ne- a raspuns ca Ali si apoi fiica mea l-a intrebat daca merge la scoala si atunci am vazut tristetea din ochii lui si am simtit glasul pierdut ca nu fusese niciodata la scoala… desertul era viata si viitorul lui, mai ales ca-si dorea sa devina coducator de caravane sau si mai mult sofer de camioneta ca majoritatea celor din satucul lui.

A mai incercat camiloiul meu derbedeu de vreo cateva ori sa se dea la prietena lui din spate dar Ali il altoia discret impunandu-si respectul si dupa circa 30 de minute (09.52) de zdruncinaturi si chioteala am ajuns in prima tabara pozitionata strategic la umbra si adapostul unor munti inalti de unde zaream o teava care aducea apa colectata de la un izvoras, pana la tabara unde se adapau camilele caravanelor.

Plimbarea de 30 minute a costat 10 JOD de palarie si a fost inclusa in totalul de 210 JOD dar a fost o experienta interesanta si unica, de care ne aducem aminte mereu cu placere privind momentele surprinse de camera.

In tabara am fost poftiti inauntru la umbra intr-un cort unde aveau produse la vanzare si unde la un foc dintr-o vatra, intretinut cu o manuta de crengute fierbea un ibric tuciuriu cu ceai.

Responsabilul ne-a urat si el “welcome to Jordan”, prietenos si ne-a indemnat sa servim ceaiul fierbinte din partea casei si daca dorim ceva produse sau suveniruri din oferta lui. Bestial ceaiul. O esenta puternica, parfumata si persistenta gen salvie sau ierburi aromatice din partea locului deosebit de dulceee si fierbinteee, dar foarte placut la gust si mai tarziu i-am simtit beneficiile satioase.

Asa am inteles noi de ce in timpul petrecut in Aqaba beam fiecare dintre noi cate un bidon de apa de 1,5 l pe nerasuflate si tot nu ne saturam, iar aici de dimineata de la ceaiul oferit de gazda noastra si pana acum nu am simtit nevoia de a bea apa.

Si inca ceva, datorita caldurii uscate, nu transpiram prea mult.

Noi, ca noi, ca eram imbracati in haine albe de bumbac subtire dar ei purtau robe lungi si de culori inchise, nu aveau pic de transpiratie de parca steateau la aer conditionat.

Soferul, Awdi, care ne avea in responsabilitate, acelasi care i-a insotit si pe colega noastra “andreea 72” (de la ea ne-am inspirat in alegerea Bedouin Directions, si-i multumim) ne-a poftit in camioneta lui aceeasi in care incarcasera si provizii de apa si bagajul nostru din sat.

La 10.23 eram ambarcati in bena unei masini Toyota Hillux care avea un umbrar de protectie impotriva soarelui si tinandu-ne de ce apucam am inceput aventura in mirificul desert al lui Lawrence al Arabiei.

Despre ce am vazut si pe unde am oprit puteti citi mai multe detalii la descrierea foarte detaliata a colegei andreea72 (vezi impresii) care a urmat acelasi traseu ca si noi.

Khazali Canyon, folosit odinioara de catre beduinii locali ca si loc de odihna si adapost racoros in arsita verilor. Am strabatut o mica distanta catarandu-ne printre stanci si strecurandu-ne prin fagase strimte pe unde cu mii de ani in urma vechii locuitori si-au lasat urmele prin inscriptii pe pereti.

Am petrecut acolo cam 15 minute am coborat si ne-am minunat de un copacel care sfida uscaciuna locului luptandu-se sa supravietuiasca intre nisip si piatra golasa, apoi am continuat alergarea si drifturile pe dunele abrupte de nisip de culori rosiatice, admirand din varf frumusetea peisajului salbatic, uscat, si atat de vast. Ne-a intrat nisip in sosoni incat umpleam o plaja dar ne-am zbenguit zdravan obosind de la atat alergat pe panta alunecoasa.

Am mai oprit intr-o tabara unde un nene ratacit si parca abandonat de lume, ne-a poftit simplu sa servim un ceai si sa mai stea de vorba cu Audi si la el existand ceva de vanzare cum ar fi parfumuri, ceaiuri, sapunuri, esarfe, Ambra si alte nimicuri de suveniruri.

La un moment dat ni s-a mai alturat o masina, mai veche, un monument de istorie inca in viata, in care erau cativa baieti aventurieri francezi, cu care am impartit si masa de pranz.

Urmatoarea oprire a fost la resturile sitului casei vestitului Lawrence al Arabiei, o structura nabateeana folosita in timpul Marii Revolitii de Eliberare a Arabiei ca si loc de depozitare a armelor. Cu greu ne-am putut imagina cum acele cateva blocuri de piatra au constituit cadva structura unei locuinte, Apoi impreuna cu francezii am escaladat stancile din spatele fostei locuinte si de acolo puteti de asemeni admira superbe peisaje de va lasa fara cuvinte.

Oprire iarasi la alt cort unde am primit ceai dulce si am mai schimbat vorbe cu gazda, iar fetita noastra a primit un machiaj gratuit la ochi.

La 12.00 Audi al nostru si Toyota, celalalt s-au inteles asupra locului umbrit unde urma sa servim masa. Au parcat masinile, au descarcat tot calabalacul si au intins niste presuri, covorase de care nu se lipea nisipul iar ei au inceput tacticos sa pregateasca masa.

Ei, aici a avut loc o chestie de pura supravietuire in desert. Toyota, celalatt sofer, se ocupa de bucatareala, scotand parca dintr-un joben magic tot felul de ingrediente care ar fi umplut un raft de supermarket si noi ne minunam de unde poate sa aibe atatea in pustietatea asta?

Audi se ocupa de lemnele (vorba vine) pentru foc. De fapt niste tufisuri uscate si niste boscheti ca niste ciumafae cu care eu credeam ca va aprinde focul doar, dar ardeau atat de bine foarte uscate fiind intretineau un foc consistent si aprig care facea tigaile sa sfaraie.

Bucatarul indemanatic isi pregatise langa oblonul masinii sale o punguta in care punea TOATE resturile aratand un respect pentru desertul LOR care le era casa.

Ustensilele in care gateau, desi erau afumate si negre la fund, erau curate si nu pareau soioase si respingatoare asa incat si fii”mea care e mai pretentioasa a mancat cu placere.

Soferii si-au intins alaturi o paturica unde Audi avea grija de cratita cu mancare in timp ce Toyota pregatea restul de legume si ingredente.

Cat timp tinerii au jucat carti invatand uniii de la altii jocuri diferite, sotia il asista pe Audi la invartitul in cratita afumandu-se, eu studiam minunea de masina ca pe un exponat de muzeu.

Cine se pricepe sa le-o repare, de unde mai gasesc piese de schimb? cum reusesc sa improvizeze si sa o tina in viata aici in fundul desertului?

Pana sa fie gata tocanita sau iahnia de fasole afumata, ne-au servit cu suc din merele pproaspete celese de ei dimineata si fursecuri gatite de cofetarul priceput al satului, cu humus stropit din belsug cu ulei de masline.

Si iata ca sunt gata si celelalte preparate:o salata de ton prins proaspat din conserva si un fel de ghiveci adunare generala delicios. Cine doreste reteta o poate descarca de pe site-ul Bucataras in desert. Jo.

A calit un pic de ceapa, apoi a adaugat lamaie, apoi rosii proaspete tocate marunt si a adaugat o conserva de mix de legume si una de fasole, fierte la foc marunt cu aroma de fum…

Am halit cu totii (noi trei si cei trei francezi), si tot mai ramasese in vase pentru destui oameni. Din ce foame ne era la inceput, am descoperit ca au fost destul de satioase, completate cu lipii, incat ne-am declarat satui si ne rostogoleam pe pres cu burtile pline.

Maestrii bucatari s-au retras pe presul lor in spatele unei masini si dupa ce au mancat au tras si un pui de somn de voie.

Cand au sunat trompetele adunarea, ne-am urcat fiecare in masina lui si a urmat iarasi o troncaneala si hurducaiala sa ni se aseze mancarea.

Am oprit la o stanca ciudata Chicken Rock modelata de vantul uscat, artistul plastic neinteles de lume si pe la 15.38, la urmatorul obiectiv am fost lasati slobozi (ca intr-un reality show de supravietuire in desert) intr-un defileu ingust pe care trebuia sa-l parcurgem singuri, soferii spunand ca ne asteapta in partea cealalta daca mai supravietuim pana acolo.

Gradul de dificultate era mediu si daca a reusit sa treaca fetele mele, atunci oricine poate sa o faca. La inceput poteca prin nisip parea prietenoasa, dar au inceput sa apara stanci pe care trebuia sa ne cocotam si am avut noroc si cu tinerii francezi cu care ne-am ajutat ca intr-o echipa.

Poate o fi curs vreun rau prin acel defileu imediat dupa era glaciara si nu m-ar fi surprins sa vad melci si cochilii de moluste incastrate in peretii stancosi.

Am trecut cu totii testul de supravietuire, am iesit la 16.13, dar efortul unor oraseni neantrenati ca noi si-a spus cuvantul caci la iesire din defileu, in partea cealalta cam ne atarnau limbile ca si cravata, iar soferii nostri se amuzau si ne-au invitat la un ceai pe care il pregateau in niste ceainice inegrite de fum cu o gramajoara de crengute.

Ne-a prins bine ceaiul fierbinte si am capatat iarasi energie sa ne continuam explorarea catre un loc de unde urma sa trecem peste un pod din piatra care necesita un pic de efort, dar fetele fiindca nu aveau incaltaminte adecvata nu s-au aventurat ci doar s-au multumit sa ma priveasca de jos strigand dupa mine sa fiu atent pe unde calc sa nu alunec si sa ma vars deacolo.

La 16.49 am parasit frumosul arc /podet din piatra ‚’Umm Fruth Arch ‘’, dupa ce am reusit sa conving fetele ca merita si ele sa se catere pentru palmares macar pana la baza arcului pentru o poza de album.

La 17.09 am ajuns la urmatorul punct niste dune de nisip, unde puteam sa facem fotografii si unde francezii s-au dat cu o placa, nu de snowboard ci de sandboard, cu care faceau tot feluri de giumbuslucuri, de pe care alunecau si se rostogoleau plini de nisip pana jos.

Ne-am amuzat teribil cu totii de parca eram pe o partie de zapada si asa distractia noastra copilareasca a durat vreo 15 minute, pana cand am dat-o in sedinta foto profitand de peisajul superb cu soarele agatat de coama muntilor din departare si razele din ce in ce mai palid ca niste sulite.

18.01 Le-am convins si pe fete sa ni se alature si din nou cu ajutorul tinerior francezi nebunatici am escaladat cateva stanci de unde am privit spectaculosul apus al soarelui peste intregul desert.

De acolo de sus parea ca tot pamantul este cuprins de acest desert intins, asemanator cu un peisaj straniu de pe o planeta pustie si rece care odata cu coborarea soarelui capata minunate culori ireale aramii rosiatice...

Ambele masini au plecat catre tabara pentru a face pregatirile necesare iar noi am ramas agatati pe stanci uimiti de bulgarele din ce in ce mai palid care se pravalea peste muntii din departare si care disparea treptat intr-un fel de ceata spumoasa care cuprinsese orizontul.

La 18.20 odata cu disparitia soarelui dizolvat in haloul laptos, a inceput si lumina sa devina din ce in ce mai palida iar la 18.33 au revenit masinile ne-au recuperat si am navigat undeva spre sudul desertului unde aveau tabara.

La 18.44 am ajuns in tabara lor pe care am descoperit-o ascunsa intre niste roci nu pot sa le spun munti, foarte bine mascata si unde am debarcat obositi.

Revin acum cu cateva din recomandarile pe care ni le-a facut Mehedi Saleh Al-Hewaitaat inainte de a veni aici, care ne-au fost foarte folositoare si pe care am sa vi le redau si voua poate va sunt de folos:

“Nu va putem oferi cearsafuri si fete de perna sau prosoape dar va oferim destule pături. Nu sunteti obligati sa va aduceti de acasa cearsafuri sau prosoape dar daca doriti o puteti face.

Daca doriti va puteti petrece noaptea dormind afara sub cerul instelat, incercand sa adormiti numarati in loc de turma de oi puzderia de stelute luminoase.

Aruncati resturile de hartie numai in cosurile de gunoi puse la dispzitie

O lanterna va ajuta foarte mult sa va gasiti lucrurile pe timpul noptii sau calea catre toalete, mai ales ca noaptea generatorul se opreste.

Aduceti-va haine calduroase si confortabile pentru noapte in special in sezonul rece.

O jacheta adecvata, daca este o zi cu vantsi palarii de protectie impotriva soarelui.

Pentru cei amatori de catarari si escaladari, incaltimente speciala.

Crema de protectie impotriva soarelui sau crema de plaja daca doriti sa va bronzati.

Cateva elemente de baza din trusa de prim ajutor.

Camerele video sau foto/baterii de rezerva, card de memorie, gol.

Sa revenim la tabara. Imediat in stanga erau toaletele si dusurile iar in dreapta se afla sala restaurantului cu micuta bucatarioara mascata in spate. In cortul mare in care am fost noi repartizati, era un soi de separeu din covoare care ne separa de cealalata”incapere”unde erau cazati niste malaiezieni.

In incaperea noastra (nu pot sa-I spun camera) se aflau vreo 5 paturi cu structura de cadru metalic peste care erau aszate saltele si destule straturi de paturi groase, si cersaf, dar noi ne-am intins lenjeria noastra.

Ne-am dusat un pic asa mai cu economie de apa, apoi ne-am adunat cu totii langa sala unde urma sa servim masa pe un fel de terasa in aer liber asezandu-ne jos pe niste covoare groase si perne, schimband impresii cu ceilalti tovarasi, francezii si grupul de malaezieni cu un sofer iordanian cam ursuz.

Si cum ii sta bine unui om al desertului am fost poftiti iarasi la ceai, timp in care am socializat si am profitat sa ne incarcam telefoanele si bateriile camerelor. foto si de filmat.

La 19.25 era deja intuneric de 10 minute si am fost poftiti afara de Toyota, soferul celeilalte masini, fiindca trebuia sa fim martori la procesul de dezvelire a cinei noastre dintr-un loc pe langa care eu trecusem fara sa-mi dau seama ca sub acel musuroi de nisip se afla chiar masa noastra.

A indepartat cu mare grija nisipul dupa aceea o patura groasa si am putut zari un capac mare asezat peste un butoi de tabla ingropat in nisip, unde era un gratar cu trei etaje.

La partea cea mai de jos era jarul si puteau fi puse pe gratar preparate, apoi pe urmatorul gratar erau legume si deasupra carnea de pui.

Cu atentie a dus inauntru triplul gratar si am intrat si noi in salonul pentru servit masa.

La cina mai puteam servi: legume proaspete (rosii, castraveti) ceva muraturi, masline verzi murate, intr-o tava era tocanita de cartofi, in alta era un fel de iahnie de fasole, orez fiert, un castron cu sos alb, un castron cu salata de cruditati, lipii si bineinteles humus.

Ne-am asezat turceste pe niste pernute si in tacere am mancat cu pofta, placut surprinsi de gusturile deosebite ale preparatelor, in special ale pulpelor de pui fripte si al legumelor gatite la gratar.

Am iesit iarasi afara pe terasa sa ne imbunatatim digestia cu un ceiulet sa ne minunam de miile de stelute care se iveau si mai tarziu de luna plina care lumina crestele pietrelor ce imprejmuiau locul.

Am fost anuntati ca in curand Ceausescu ne taie lumina si ca trebuie sa ne facem ultimile pregatiri necesare pentru noapte si dupa cateva minute s-a asternut linistea peste intreaga tabara.

Generatorul incetase sa mai tacane si sa polueze sonor atmosfera. Dar ce linisteee! De mormant!

Cate-un greier ascuns prin tufisurile din imprejurimi isi canta balada de dragoste in limba lui dar mai apoi au amutit cu totii si linistea a cazut din nou.

Gazdele noastre si-au etalat talentele de trubaduri cantandu-ne dintr-un fel de mandolina cobza nu stiu cum sa –i zic si celalalt tinea ritmul la o tamburina.

Ne-am pimbat putin sub clar de luna si apoi tarziu in noapte ne-am retras in cort, iar tinerii au mai ramas pe terasa sa joace carti impreuna cu Audi.

Cand a revenit pe la 01.00 fiica ne spusese ca Audi s-a cam ofuscat ca i s-a parut ca francezii nu prea il baga in seama si ca atunci cand s-au facut perechile ea l-ar fi ales pe un francez si nu pe el... I s-a parut ca francezii il trateaza cu superioritate...

Cred ca este destul pentru azi, ramane sa va povestesc maine pataniile de peste noapte, asa ca stati pe’aproape!

Vorba lui Domnu Dan:nici nu stiti ce pierdeti

---

VIZUALIZĂRI: 2337 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI