Un pic de Toscana: Vinci – Volterra – San Gimignano

TIPĂREȘTE

Excursia noastră de primăvară, cu scopul principal Cinque Terre, s-a încheiat la Pisa, unde am avut două jumătăți de zi lungi și o zi plină. Am considerat (bine până la urmă) că cele două jumătăți de zi ne ajung ca să vedem Pisa, iar ziua plină dintre ele s-o folosim pentru altceva.

Altceva, a însemnat că un bun prieten al cuiva din grup, care trăiește de 17 ani la Florența s-a oferit să ne ducă într-o excursie prin Toscana și să ne fie ghid. Să închiriem o mașină, lucru de care tot el s-a ocupat și să meargă cu noi pe drumuri de el știute ca să avem eficiență maximă. Mană cerească, ce să zic!

În ziua cu pricina a venit dis-de-dimineață cu soția de la Florența, l-a luat pe cel din grupul nostru care urma să conducă microbuzul închiriat și împreună s-au dus la aeroport să ridice mașina. La ora 9 eram toți îmbarcați. 9 persoane în microbuzul de 8+1 și 3 în mașina lui și am revenit în același loc după vreo 13 ore.

El a venit cu gânduri mărețe. Vom începe o excursie la Vinci, locul în care s-a născut Leonardo da Vinci, apoi vom ajunge la Siena - San Gimignano – Volterra - Luca – urmând ca circuitul să se închidă înapoi la Pisa. Miza pe faptul că ne va duce punct ochit - punct lovit, fără să pierdem timp, dar nouă ni s-a părut cam mult și am convenit să începem cu Vinci și să continuăm cu Volterra și San Gimignano care erau foarte aproape una de alta.

Dacă ne mai rămânea timp pentru ceva am fi preferat Lucca pentru că era mai aproape de Pisa și ar fi urmat un drum scurt către casă. N-a fost să fie și Lucca și mă bucur. Din punctul meu de vedere, au fost mult și cele 3: Vinci, Volterra și San Gimignano, dar ne-am făcut o idee și ni s-a deschis apetitul pentru o excursie adevărată prin Toscana pe care o doresc cât mai curând.

Vinci este localitatea natală a lui Leonardo da Vinci, situată la aprox 60 de km de Pisa, dar nu mă întrebați cum am ajuns pentru că ghidul nostru ne-a scos tot timpul din drumurile principale ca să ne arate peisaje.

Am lăsat mașinile într-o parcare la marginea localității și de acolo ne-am întors aprox 500 de m către centrul orașului și apoi a trebuit să urcăm ușor pe o străduță, până am ajuns pe vârful colinei unde se află complexul dedicat lui Leonardo da Vinci, pentru care am venit aici. Ghidul nostru știa că în zilele de sărbători legale parcarea ar fi gratuită în Italia și cum eram în a doua zi de Paște a făcut în așa fel că n-am plătit parcare pe nicăieri în ziua aceea.

Străduța care duce la intrarea în complex era plină cu tarabe unde se vindeau suveniruri, flori, bunătățuri locale, dar mai ales vin. Am participat și noi, așa, cu noaptea în cap, la o degustare de Chianti, vinul renumit local și unii au cumpărat.

Complexul din vârful colinei din Vinci cuprinde Battistero Chiesa di Santa Croce, biserica din sec al-XIII-lea unde se presupune că a fost botezat Leonardo da Vinci, Muzeul și Biblioteca Leonardino, iar la 3 km de acest complex se află casa natală Leonardo da Vinci. Biletul de intrare pentru toate a fost 11 EUR, casa-biserica-muzeul, nu exista alternativă.

Pentru că într-un pliant am citit că se presupune că a fost botezat aici și presupune ăla ne cam inducea în eroare, am întrebat și am aflat că Leonardo da Vinci a trăit clar la Vinci, dar că nu s-ar fi născut acolo. Se pare că un cercetător italian a verificat registrele și nici un astfel de nume nu a fost înregistrat în Vinci în perioada aceea. Cel mai probabil Leonardo a ajuns în Vinci prin căsătoria mamei sale cu un localnic, așa cum reiese și din jurnalul bunicului din partea tatălui.

Palazzino Uzielli adăpostește cele două secțiuni ale Muzeului Leonardino: una de anatomie și una care este dedicată activității lui Leonardo da Vinci ca om de știință, inginer și arhitect. Ambele se află în vârful colinei, în Piazza dei Conti Guidi și este despre invențiile lui Leonardo da Vinci. Sunt replici și modele de arme, ceasuri, mașini sau modele arhitecturale, preluate din notele și schițele lui. Toate erau prezentate doar în italiană și o fi ea o limbă muzicală, dar orișicât, ne-am cam uitat ca mâța în calendar…

Casa Natale di Leonardo se află la o distanță de aprox 3 km față de complexul unde se află biserica și muzeul și se poate ajunge pe jos de la una la alta, printre dealuri pline de vii și măslini. Peisajul este extraordinar dar, oricum, toată ziua am avut parte de peisaje pentru că ghidul nostru a ocolit cât a putut drumurile principale și autostrăzile.

Până s-a întors grupul la mașini, pentru că urma să nu mai ajungem la parcare după ce vizitam casa, eu am apucat să fac aproape tot drumul pe jos, cum spuneam, extrem de frumos. În casă, ca și la muzeu, sunt prezentate filmulețe despre viața și realizările lui Leonardo da Vinci, iar pereții sunt tapetați cu panouri informative.

Ori am fost eu într-o zi proastă, ori complexul acesta în memoria lui da Vinci n-are mâna organizatorică care trebuie acolo. Aștept să văd Muzeul Leonardo da Vinci din Florența, pentru că aici, la Vinci, atât Muzeul Leonardino cât și casa natală m-au cam pierdut pe drum. Prea multe filmulețe și prea multe panouri informative.

În schimb mi-a plăcut satul Vinci, localizarea, drumul care leagă complexul de pe colină de casa natală și ne-a părut rău că nu se putea urca în turnul muzeului pentru o vedere și mai frumoasă asupra dealurilor din jur. Dacă vreți să faceți o pauză la Vinci o puteți face la una din terasele din Piazza dei Conti Guidi.

Pe Volterra și San Gimignano eu le-am perceput la pachet, așa că o să încep prin a le prezenta puțin împreună. Și asta pentru că….

Amândouă sunt cetăți medievale, conservate aproape perfect, situate pe coline cu panorame superbe asupra dealurilor din jur, pline de podgorii și plantații de măslini. Amândouă sunt înconjurate de ziduri înalte de piatră, drumurile, casele, străzile înguste, peste tot e piatră, motiv pentru care îți recomand pantofi comozi care se pretează la mersul pe piatră.

Amândouă au porți de intrare în oraș și de cum pătrunzi, zidurile înalte de apărare, clădirile și străduțele de piatră te transferă în altă lume, în alte timpuri. Aerul de oraș medieval care se păstrează și în zilele noastre ne-a impresionat încă de la primii pași.

Centrul istoric este declarat patrimoniu UNESCO atât pentru Volterra cât și pentru San Gimignano, amândouă sunt renumite pentru arhitectura medievală, iar în interiorul zidurilor găsești clădiri seculare, palate, turnuri, edificii religioase sau piețe. Volterra aparține de Provincia Pisa, iar San Gimignano de Provincia Siena.

Este păcat să vizitezi Volterra și să nu ajungi și la San Gimignano, cetățile aflându-se foarte aproape una de alta. Sunt aprox 25 de km între ele și amândouă se află aproximativ la distanțe egale de Florența sau de Pisa (50-65 de km), locurile de unde probabil se vizitează cel mai des. Și eu consider că o zi turistică de 10-12-13 ore este de ajuns pentru ambele. De aceea spun că accesul nefiind chiar unul comod, merită cuplate în aceeași zi.

Nu știu să spun exact cum se ajunge cu transportul în comun, dar cred că nu este tren direct nici până la Volterra, nici până la San Gimignano, ci doar autobuze de la Pisa, Florența sau Siena, care circulă după orare de care trebuie să ții seamă. Stațiile sunt la porțile principale de intrare în oraș. Sau poți face combinație de tren până în Poggibonsi de unde schimbi cu un autobuz, care mai face 20-30 de minute, după cum ne-a spus ghidul nostru. Ideal este însă ca la ambele să ajungi cu mașina proprie sau închiriată, de departe este varianta cea mai bună, dacă este posibil.

Ce le deosebește totuși?

Ca și amplasament, arhitectură, clădiri, aspect general…... din punctul meu de vedere nu este mare diferență. Totuși, am deosebit Volterra ca fiind orașul alabastrului, iar San Gimignano, ca fiind orașul turnurilor frumoase. Și dacă tot am început cu o paralelă în încercarea de a sublinia că aceste orașe medievale trebuiesc văzute împreună, să vedem ce am reușit să vedem noi în unul și în altul.

Volterra se află la 555 de m deasupra unei văi din provincia Pisa. Ghidul nostru s-a orientat și aici cu parcarea pe lângă zidurile cetății, fără să plătim nimic.

Accesul în cetate se face prin 7 porți de intrare, dar e bine să știți că parcare se găsește doar la 4 dintre ele. Poarta principală de intrare este Porta all’Arco și pe acolo am intrat și noi. O problemă am avut până am ajuns la un punct info pentru că nu aveam nici o hartă cu Volterra și ne simțeam legați de mâini și de picioare, noi neștiind de acasă că ajungem la Volterra ca să ne facem vreo temă. De acasă am știut doar că vom merge într-o excursie prin Toscana, cu prietenul cuiva din grup și-l vom lăsa să facă ce vrea cu noi în ziua aceea.

După ce am intrat în cetate, am mers pe strada principală, tot urcând, până am ajuns la principala piață din centrul istoric, Piazza dei Priori și acolo am dat și de punctul infoturistic de unde am luat hărți. După o minima dezbatere am hotărât să vedem câte ceva reprezentativ din fiecare tip de obiectiv, adică, un singur palat din cele multe pe care le vedeam trecute pe hartă, o biserică, două, să urcăm într-un turn, eventual să vedem un muzeu. Ca să bați cetatea de la un capăt la altul nu cred că îți ia mai mult de o oră, iar ca să intri să vizitezi este în funcție de fiecare.

Aici, în piața principală a Volterrei, Piazza dei Priori, se află mai multe clădiri impozante din piatră, cea mai renumită fiind Palazzo dei Priori, cea mai veche primărie din Toscana. Clădirea este la fel de impresionantă atât la exterior cât și în interior. Din păcate am convenit că nu avem timp decât pentru un palat, iar noi am ales Palatul Vitti. Dar cred că era de văzut și fosta primărie.

În centrul orașului este și Piazza Duomo unde se află Catedrala la care ne-a impresionat tavanul pictat și sculptat extraordinar, dar și Baptisteria della San Giovanni, clădirea octogonală din secolul al XIII-lea, unde se oficiau botezurile, care se află chiar în fața Domului din Volterra.

Cum spuneam, Volterra este renumită pentru alabastru, supranumit și piatra luminii și se spune că cei mai buni meșteri au lucrat aici, iar alabastru “made in Volterra” este faimos peste tot în lume. Încă mai poți vedea ateliere de alabastru și astăzi și nu poți pleca fără un mic suvenir pentru că sunt multe magazine. Din această cauză n-am mai intrat la Muzeul Alabastrului, așa cum ne propusesem și am hotărât să facem altceva. Pentru doritori, Muzeul Alabastrului se află lângă Palatul Vitti, pe care am ales să-l vizităm tocmai pentru că a fost al unui bogat neguțător de alabastru.

Dar până atunci amicul nostru ne-a propus să luăm masa de prânz la Volterra și așa am făcut. Ne-a dus să mâncăm pe o străduță, cum ieși din Piazza dei Priori spre Palatul Vitti, la o osterie tradițională, Da Beppino, unde toate sunt făcute de casă, iar la intrare era un avizier unde puteai afla despre metodele lor de a face lucrurile și despre toate premiile pe care le-au luat la festivalurile gastronomice. Am mâncat niște bruschete ca aperitiv și apoi eu am mâncat papardele (paste cu ragu de mistreț) la sugestia ospătarului, iar soțul niște carne de mistreț cu fasole. Ceilalți au încercat coastele de miel cu carciofi și cartofi, niște salate cu carne de vită, am băut cafele, capucino și câte ½ vin de familie. Masa noastră la care am stat 3 familii a costat 161 de EUR, nu puțin, dar a fost delicios și ne-am bucurat de o pauză faină.

După ce am mâncat, în timp ce restul găștii s-a pierdut pe străduțele pietruite, noi am intrat și am vizitat Palazzo Vitti, una dintre cele mai frumoase clădiri private rezidențiale din Italia. Palatul a fost al unui bogat neguțător de alabastru, cum spuneam, care a călătorit mult prin lume și este încă locuit de un descendent al familiei Vitti. Intrarea a fost 5 EUR de persoană și am intrat în 12 camere deschise publicului, care mai de care mai frumoasă. Aici am găsit “cea mai mare colecție de bulioane” din Italia. Bulioanele sunt niște vase/boluri în care se servea femeilor lăuze o supă specială, ca să prindă puteri. Mobila frumoasă peste tot, colecțiile de alabastru, porțelanurile, camera roșie, biblioteca, de asemenea ne-a impresionat camera unde a dormit Emanuelle al -2-lea unde patul și draperiile sunt originale de la acea vizită… Ce mai, tot palatul (ceea ce se vizitează) este o frumusețe, chiar dacă de afară n-ai zice.

Ne-am reunit cu ceilalți, am ajuns în Piazza San Michele și la biserica cu același nume și am urcat în turn pentru 2 EUR și o panoramă superbă asupra zonei. Am continuat plimbarea de voie prin Volterra și am ajuns spre Porta Fiorentina. Aici am mers puțin în stânga ca să vedem Forul Roman, un teatru de origine romană din sec I îH, iar apoi ne-am întors la Piazza S. Michele și am luat-o spre dreapta, pe străduța Via di Sotto până am ajuns la Piazza XX Settembre, unde ne-am dat program de voie.

O pereche a intrat la Muzeul Torturii dar a ieșit nesatisfăcută. Mie nu mai îmi trebuie Muzeu al Torturii, de la ultimul pe care l-am văzut, la cetatea medievala, Burg Sommeregg din Austria. În această piață sunt puncte de belvedere și o statuie mare din alabastru. Noi am intrat puțin la Muzeul de Artă Sacră din apropiere, alții au cumpărat suveniruri de la magazinele din piață, iar unii s-au răcorit cu o bere la una din terasele din piață.

Ne-am continuat drumul pe lângă Fortezza Medicea, care a fost construită în cel mai înalt punct al dealului și de acolo am avut din nou o vedere foarte frumoasă spre oraș. Am mers apoi pe lângă Parco Archeologico, situl arheologic la care se lucra intens și care era închis, dar am putut să privim prin gardul de plasă. Paralel cu situl arheologic am mers prin parcul umbros, plin de oameni care stăteau pe iarbă și am ajuns din nou, după un circuit prin cea mai mare parte a Volterrei la poarta principală prin care intrasem.

În afara faptului că este declarată patrimoniu UNESCO, Volterra este celebră pentru scenele filmate în centrul istoric a celebrei trilogii Twilight Saga și ce mai țineam să menționez este faptul că deși este un orășel destul de izolat, la care nu ajungi cu ușurință și eram oarecum la începutul sezonului turistic, abia ne-am putut mișca din cauza numărului foarte mare de turiști.

La San Gimignano am ajuns destul de târziu și după ce am parcat mașinile, tot gratuit, într-o parcare aflată la 3-400 de m de una din porțile de intrare, am pătruns într-un oraș care parcă era copie la indigo cu cel de la care tocmai veneam. Mie așa mi s-a părut.

Am avut la dispoziție puțin peste o oră până a început să se însereze, iar tot ce se putea vizita era închis, așa că la San Gimignano n-am făcut decât o trecere în revistă a obiectivelor pe la exterior.

Nu știu de ce amicul nostru avea în plan și Lucca și Sienna pentru că noi ne-am fi declarat mulțumiți doar cu două, drept dovadă că la San Gimignano am ajuns pe la 18, care nu era deloc o oră târzie, dar este una la care nu mai găsești obiective deschise.

De departe însă San Gimignano este orașul turnurilor medievale, iar cetatea cu turnurile ei se văd foarte frumos chiar de pe drum. Urma să ne convingem de asta mult mai bine după ce urma să pătrundem în interiorul cetății. Turnurile pătrate care au fost în jur de 70 și au reprezentat case fortificate, dar și simboluri pentru familiile rivale care le-au construit de-a lungul timpului sunt atracția cetății San Gimignano, iar astăzi mai sunt în picioare doar 14.

Am început plimbarea noastră intrând pe Porta San Matteo din sec al XII-lea și nu pe poarta principală, Porta San Giovani, apărută un secol mai târziu. Chiar la intrare este o hartă a cetății cu o prezentare a tuturor obiectivelor și un scurt rezumat despre istoria cetății și Via Francigena, principala rută care făcea conexiunea Romei cu restul Europei. În afară de asta a fost principala arteră pe care comercianții își transportau șofranul către alte piețe.

Am studiat acea hartă pentru că altceva n-am mai avut la îndemână, iar centrul infoturistic eram siguri că-l vom găsi închis. I-am făcut o fotografie pe care să o mai consultăm, dar nu a mai fost nevoie, pentru că, odată intrați în cetate am ajuns peste tot urmărind indicatoarele foarte dese.

Între Porta San Matteo pe care am intrat și poarta principală de intrare San Giovanni, cam pe la jumătate urmărind zidurile cetății am ajuns la Rocca, cam pe ultima sută de metri înainte de a se însera de tot și a nu mai vedea nimic. Pentru că Rocca este nu numai ce a mai rămas din castelul de apărare construit în cel mai înalt punct al dealului, dar și un punct de belvedere de unde ai priveliști frumoase asupra orașului și a dealurilor înconjurătoare. Doar un turn și niște pereți ruină a mai rămas din vechiul castel, unde în fiecare an, în penultimul week-end din iunie are loc un festival medieval. Probabil că atunci trebuie să fie foarte frumos. Am mai fost la festivaluri medievale, în special în Austria, și nouă ne place atmosfera foarte mult, mai ales dacă este interactiv.

Sunt mai multe porți de intrare și în San Gimignano și pe oricare ai intra ajungi în centrul orașului. Cele mai importante însă sunt Porta San Giovanni, poarta principală și Porta San Matteo, pe care am intrat noi. Străzile principale au nume care au legătură cu poarta pe care ai intrat. Noi am intrat pe Porta San Matteo și am mers pe Via San Matteo, strada care începea de la poarta principală, Porta San Giovanni, se numea Via San Giovanni… și tot așa.

Lângă Porta San Matteo era o biserică pe care ghidul nostru voia neapărat s-o vedem. Biserica Sant'Agostino din sec al XIII-lea, care se află în piața cu același nume, foarte simplă la exterior, dar nu la fel de simplă în interior. Ne-a spus că este a doua biserică din San Gimignano, după Catedrala din Piața Domului. Din păcate nu am putut s-o vizităm pentru că era închisă.

Pe o parte și pe alta a străzilor pe care am mers erau magazine de suveniruri, predominând ceramica și produsele locale, iar piețele prin care am trecut erau pline de restaurante. Pentru că tot era Paștele am cumpărat și noi niște ouă de piatră colorată, foarte aspectuoase, cu care am mai făcut glume când ne-am întors acasă.

Foarte repede am ajuns în centrul orașului istoric, în Piazza Duomo, foarte largă, cu mai multe palate, fiecare cu turnul său, dintre care cele mai renumite sunt Palazzo del Podesta și Palazzo del Popolo. Tot aici este Catedrala – Basilica Collegiata di Banta Maria Assunta, pe care am văzut-o doar la exterior, și ea era închisă. Ghidul nostru ne-a spus că trebuie neapărat să ne întoarcem la San Gimignano ca să urcăm în vârful Torre Grossa, cel mai înalt turn din oraș, pentru o super priveliște. Noi nici n-am mai verificat dacă puteam urca în vreunul din turnuri la ora aceea pentru că nu vedeam sensul. Când am ajuns noi în Piazza Duomo afară era deja întuneric.

Din Piazza Duomo, unde se află și punctul infoturistic, urmărind în sus strada principală am intrat într-un atelier și am asistat la o demonstrație de olărit și mai departe am ajuns la zidurile cetății unde sunt alte puncte de belvedere.

Ne-am întors la Piazza Duomo și printr-un pasaj am trecut către Piazza della Cisterna pe care nu ai cum să n-o recunoști pentru că în mijlocul ei este o fântănă care are forma unei cisterne.

Aici ghidul ținea neapărat să nu ratăm Gelateria Dondoli, unde am mâncat cea mai premiată înghețată din lume. Dondoli (Sergio) este proprietarul gelateriei, membru de vază în echipa Italiei care participă la Campionatul Mondial al Înghețatei. Echipa Italiei, din care face parte și Dondoli a câștigat Campionatul Mondial al Înghețatei în 2007 și 2009, iar la intrarea în gelaterie ai să vezi panouri în toate limbile pământului care prezintă înghețata campioană mondială.

Cum eram în patria vinurilor am intrat în Piazza della Cisterna într-o vinărie, dar n-am căutat Vernaccia di San Gimignano, vinul alb local, ci ne-am adus aminte de un vin băut pe un vapor, pe Lago di Garda, pe care nu îl mai uităm. Vinul se numește Sangiovese și tot ce știam era că este un vin roșu din Toscana, chiar dacă noi l-am băut în timpul unei croaziere pe lacul Garda. Am întrebat de el și l-am găsit. Ne-am bucurat tare, l-am cumpărat și l-am băut seara la hotel. N-a fost rău, dar parcă nu a mai avut gustul de pe vapor. Așa că am avut încă o dată confirmarea că toate au legătură și cu stările noastre de spirit. Nu că la Pisa n-am fi avut o stare bună, dar când ne gândim la Lago di Garda….

Am stat aproape 3 ore în San Gimignano și, la fel ca la Volterra, este suficientă una ca să bați cetatea dintr-un capăt în altul. Dar pentru că nu am găsit aproape nimic deschis când am ajuns, puțin înainte de ora 18, am rămas cu sentimentul că trebuie să mă întorc.

Să zic și de mașină. Microbuzul închiriat (8+1) de care am fost foarte încântați, ne-a costat așa:

-190 EUR chiria pentru o zi (care a insemnat 13 ore de excursie)

-50 EUR o asigurare pentru călători. Nu era cazul pentru că Dominic a condus atât de prudent și a respectat vitezele legale, indiferent pe ce coclauri eram

-40 EUR benzina consumată

280 EUR în total la care am adăugat 50 de EUR masa lui Dominic și a soției sale de la Volterra. În final ne-a costat 55 de EUR de familie și am făcut 280 de km.

Ne-am întors din frumoasa excursie la ora 22. Era întuneric beznă afară iar noi extrem de obosiți, dar foarte încântați. Și să-i dea Dumnezeu sănătate lui Dominic și soției sale pentru că au făcut tot ce le-a stat în putință ca noi să ne simțim bine. Sper să ne revanșăm vreodată, într-un fel sau altul.

Concluzie: Vinci este localitatea natală a lui Leonardo da Vinci și se află aprox la jumătatea distanței dintre Pisa și Florența. Volterra și San Gimignano sunt două cetăți medievale conservate perfect, care trebuiesc vizitate la pachet, din punctul meu de vedere, ele fiind aproape una de alta.

Cu toate că noi le-am bifat pe toate 3 în aceeași zi, nu cred că a fost bine. Și am avut avantajul ghidului care ne-a permis să nu bâjbâim deloc, pe nicăieri. Așa că recomandarea mea este Volterra - San Gimignano, la pachet, iar Vinci în altă combinație.

De la un punct info, nu mai știu din care localitate, am cumpărat o hartă cu itinerarii turistice pentru Toscana, cu mai multe variante de circuite, cu punctele principale, unde te așezi, ce vezi, cu poze, cu obiective. Ne-am tot uitat pe ea și ne-am tot ambalat, iar de atunci visez la o excursie cu mașina prin Toscana de vreo 12-14 zile. Să ajung în cea mai mare parte din ce e prezentat pe harta asta, să stau în unele locuri din pozele alea, să fie mai sau iunie…... și să se întâmple în maxim un an-doi.

---

VIZUALIZĂRI: 6828 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI