ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.07.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Ploieşti
ÎNSCRIS: 26.07.13
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
JUL-2013
DURATA: 7 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 12

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 9 MIN

    De la Firenze la Cinque Terre via Siena

    Ilustrație video-muzicală
    TIPĂREȘTE

    Arta, istorie si peisaj. Aici se contopeste trecutul cu prezentul. Traditiile s-au pastrat prin festivaluri si parade locale. Cladirile gotice si renascentiste dau un farmec aparte Toscanei. Strazile inguste si intunecate dar si pietele, te introduc in atmosfera perioadei cand familia Medici a detinut puterea in Florenta.

    De 3 ani am tot amanat acest circuit deoarece ne-am obisnuit sa mergem in circuite organizate de turoperatori cu ghid insotitor si program prestabilit. Numai ca Toscana este foarte putin atinsa de operatori accent punandu-se doar pe Florenta ''pe fuga'' si excursii de o zi sau jum. de zi spre Siena, Pisa.

    Prin urmare am luat decizia de a merge pe cont propriu in aceasta regiune a Italiei si am analizat 3 variante: cu masina personala si rezervari online pentru cazare, cu avion + cazare si inchiriat masina pe toata perioada sejurului si ultima varianta, avion + cazare si deplasare cu trenul. Prima varianta a picat deoarece calculand pe viamichelin.com cu cazari intermediare, 2 zile dus si 2 zile la intoarcere numai pe drum, taxe autostrazi, parcari etc, depaseste costul transportului cu avionul de linie low-cost (wizzair.com opereaza direct pe aeroportul din Pisa) iar 4 zile pentru drum in plus conteaza. A picat si varianta a doua deoarece la Italieni se cere depozit-garantie de aprox 500 eur iar inchiriatul unei masini mici ar fi costat aprox 60 eur/zi la care se adauga taxe de autostrada, carburant etc. Asa ca am ales varianta a treia – avion+cazare+tren.

    Am scanat piata si am ales....nu am voie sa spun.....care ne-a recomandat pachet de avion si cazare.

    Wizzair are curse foarte dese. Am ales zbor de sambata cu intoarcere sambata urmatoare. Orele de zbor sunt rezonabile (la ora pranzului decolare) nu ca la circuite organizate de agentii cand trebuia sa fim la 4-5 dimineata la aeroport si apoi se mai facea si tur de oras in prima zi cu vizite de obiective.

    Am achizitionat ghidul turistic “Florenta si Toscana” pe care-l consider cel mai complet si foarte bine explicat. Detin si ghiduri de la alte edituri dar nu sunt la fel de complete.

    Am pus pe hartie obiectivele de atins in cele 6 zile (prima si ultima fiind pentru sosire si plecare): O zi in Cinque Terre, o alta zi in Sienna cu San Gimignano, o alta zi in Pisa cu Lucca si 3 zile in Firenze. Vremea pe net ma avertiza ca in partea a doua a saptamanii va ploua asa ca am decis sa incepem cu 5terre, Siena, Pisa si sa lasam Florenta in ultimele zile.

    Initial am dorit cazarea sa fie in Montecatini Terme – statiune balneara amplasata undeva la jumatatea drumului dintre Pisa si Firenze. Am gasit pachet cu avion si cazare hotel 4 stele cu piscina la aproximativ 1600 eur pentru 2 adulti si copil 12 ani. Preferasem cu piscina ca sa ne aruncam in ea dupa o zi plina de plimbat multumind astfel si copilul. Totusi in Montecatini terme nu prea ai ce sa faci, nu ai unde sa iesi seara la o plimbare, nu ai unde sa admiri un apus de soare si sa faci fotografii la crepuscul. Mai mult decat atat, alegand Montecatini Terme ca si cazare, ar fi insemnat ca in fiecare zi sa luam trenul spre diverse destinatii. Asa ca am decis sa ne cazam in Florenta, mai scumpa, fara piscina dar cu avantajul ca in cele 3 zile destinate Florentei, nu vom mai fi nevoiti sa apelam la mijloace de transport.

    Deja cazarile pentru Florenta incepeau sa se diminueze fiind la mijlocul lui iunie si perioada solicitata dupa 5-7 iulie. Am ales pachetul de avion + cazare de la Veltravel cu cazare la hoteldiplomat.net amplasat langa gara Santa Maria Novella (gara este aproape de centru in Florenta).

    Am achitat online la agentie (daca achitati cu VISA obtineti 10% discount), am primit prin mail rezervarea la hotel impreuna cu biletele de avion. Pentru siguranta mea, am sunat la receptia hotelului si mi s-a confirmat rezervarea. Cu cateva zile inainte de plecare dl. M. mi-a facut si check-in-urile dus-intors.

    Dupa 2 ore de zbor, am ajuns la pisa-airport.com. Veti gasi indicator spre peron trenitalia.com. Luati intai bilete de la ghiseu (in aeroport) sau direct de la automatele de bilete de la peron. Copiii au 50% reducere la bilete. ATENTIE!! – obligatoriu trebuiesc validate aceste bilete de la automate mici verzi care se gasesc la intrarea pe peron. Daca uitati, primiti amenda. Biletul costa cam 8 eur de adult de la Pisa la Florenta cu regionale veloce (tren gen accelerat la noi). Dupa o ora ajungem in Florenta si asa cum am scris, aeroportul este langa hotel. Taxa de statiune in Florenta este foarte mare (4 eur/persoana/noapte). Ne-am cazat si am iesit sa luam contact cu Florenta. In cateva minute am ajus la Dom, apoi la Ponte Vecchio, ne-am intors pe alt pod, am servit masa si cam atat in prima zi.

    In dimineata urmatoare, ne-am trezit la 7 si cu trenul de 9:28 am plecat spre Cinque Terre. Am schimbat dupa o ora in Pisa centrale apoi dupa inca aprox 50 minute in La Spezia centrale. Am calatorit cu frecciabianca in conditii excelente. Mese pentru laptop, prize 220V, internet. trenitalia.com/cms/v/inde ... 00080a3e90aRCRD

    Trecem prin statiunile de pe coasta Marii Tireniene – Viareggio, Lido di Camaiore, pe partea dreapta piscurile ce domina Carrara – cariera de unde se extrageau blocuri de marmura pentru sculptori. Ajungem in La Spezia centrale unde schimbam cu un tren regional incarcat cu turisti care merg la plaja spre paradisul italian numit Cinque Terre. Trenul parcurge multe tuneluri si opreste in fiecare din cele 5 sate. Din pacate portiunea Via Dell’Amore din Il Sentiero Azzurro era inchisa asa ca am mers cu trenul pana la Monterosso Al Mare si de acolo cu vaporasul (navigazionegolfodeipoeti.it) ne-am intors pe mare cu escala in fiecare localitate – Vernazza, Corniglia, Manarola si Riomaggiore. Corniglia nu are port asa cam am trecut peste ea vazand-o doar din vaporas. In fiecare din cele 4 locatii am facut escala si am vizitat stradutele pline de turisti, casele vechi, pescari. Pentru cei care indragesc natura, 5terre este destinatia ideala de vacanta dar nu este ieftina. (Un sezlong la plaja 10 eur). Plaja gasiti doar in Monterosso, in rest plaja se poate face pe stanci. Cladirile vechi colorate contrasteaza cu stancile si marea. Vernazza este mica cu un petic de plaja si multe stanci. Corniglia nu are iesire la mae putand ajunge la el doar cu trenul sau pe poteca. Manarola este un sat mic cu drumul principal care da direct in mare. Din Manarola se poate ajunge la Riomaggiore pe Via Dell’Amore (din pacate a fost inchisa), cu trenul sau pe mare cu ferryboat-ul. Din Riomaggiore am luat trenul pana la Florenta ajungand undeva la ora 22 la hotel.

    Ziua a 3-a a fost destinata Toscanei centrale – Siena si San Gimignano. Din pacate ne-a luat foarte mult timp vizitarea Sienei ramanand San Gimignano pentru alta ocazie. Trebuie sa revenim in Toscana sa ne cazam la o pensiune agroturistica din zona si sa inchiriem fie un fiat 500 fie masini de apoca de la zephyrus-classic-car-rental.com. Peisajele se caracterizeaza prin coline cu vii, orase fortificate, chiparosi si maslini. O ora jumate se face cu trenul din Florenta pana la Siena. Pentru San Gimignano trebuie sa cobori la Poggibonsi si de acolo se merge cu autobuze locale in oras. Din gara Siena se ajunge in oras cu multiplele scari rulante si de acolo pe jos in cateva minute patrunzi in orasul-cetate prin strazile inguste cu cladiri medievale pana in Piazza del Campo cu forma sa de scoica. Siena a fost candva rivala Florentei la titlul de capitala a Toscanei. Piaza dei Campo are forma de scoica, cu o panta lina, este kilometrul 0, locul cel mai vizitat de turisti. Toate cladirile pastreaza arhitectutra neschimbata – cladiri din caramida rosie, acoperisuri din tigla. Am urcat in Torre del Mangia (505 trepte si al doilea ca inaltime din Italia) care deschide o priveliste minunata asupra Sienei. A urmat Duomo, o constructie gotica spectaculoasa cu fatada de marmura si statui ale profetilor sculptate de Giovani Pisano. In Siena se organizeaza bianual (2 iulie si 16 august) festivalul Palio – cursa de cai precedate de parazi si pariuri. Castigatorul primeste un palio (steag).

    Ziua a 4-a pentru Toscana de vest – Pisa cu turnul sau celebru din Campo dei Miracoli (campia miracolelor) care se invecineaza cu domul si baptisteriul. Fundatia putin adanca de 3m si solul nisipos a determinat inclinarea treptata a acestuia. Exista un film in sala de unde se achizitioneaza bilete de intrare unde se pot vedea interventiile ingineresti asupra acestuia. Pisa este si centru universitar. Am fost in Piazza dei Cavalieri unde se afla o extravaganta cladire proiectata de Vasari si acoperita de decoratiuni-desene-Scuola Normale Superiore. Alaturi se afla o biserica a ordinului cavaleresc proiectata tot de Vasari.

    Ziua a 5-a Firenze. De azi am scapat de trenuri. Am avut achizitionate din tara carduri de acces la muzee (firenzecard.it) Am luat bilete de o zi pe autobuze etajate turistice firenze.city-sightseeing.it si am inceput cu Piazza Santa Maria Novella si biserica cu acelasi nume cu fresca Potopul Universal (inundatia ce a inecat totul in afara de Noe si apropiatii sai), fresca distrusa de inundatia din 1966. Am mers spre nordul Florentei – zona San Marco, Galleria dell’Accademia pentru celebrul David al lui Michelangelo asezat initial in Piazza della Signoria si ulterior mutata in galerie pentru protejare de intemperii. Statuia din piata este o copie. Statuia reprezinta un erou care l-a ucis pe uriasul Goliat. In jurul ei stau pe banci artisti tineri care o schiteaza in creion. Alaturi sunt si alte capodopere ale lui Michelangelo, Botticelli, Ghiraldaio etc. Mi-a atras atentia lucrarea religioasa Pomul vietii. Am mers cu autobuzul turistic pana la Santa Croce – magnifica biserica gotica care adaposteste mormintele lui Michelangelo, Galileo, Lorenzo Ghiberti –autor al celebrelor porti ale baptisteriului din Florenta, Machiavelli etc. Nu am ratat in zona vivoli.it, celebrul bar Vivoli gelateria, micul salon de inghetata ce atrage turistii. Cea mai buna inghetata din lume aici se gaseste, ideea fiind sustinuta chiar si de Vivoli prin articolele de presa internationala decupate si lipte pe pereti. Traseul a continuat pana in Piazzale Michelangelo de unde se poate admira Florenta de la inaltime. Aici se afla o alta reproducere a lui David. Cand am plecat cu autobuzul spre Palazzo Pitti a inceput ploaia. Am asteptat vreo 30 minute intr-un magazin sa inceteze. Am incheiat ziua cu Palazzo Pitti avand sali bogat decorate cu comori ale familiei Medici. Sunt mai multe galerii dar Galeria Palatina este cea mai importanta pentru ca ascunde picturi ale lui Rafael, Tizian, Caravaggio care mi-a adus aminte de Malta, Rubens etc.

    Ziua a 6-a tot pentru Firenze. Am inceput cu Piazza Del Duomo cu maretul Dom, campanila si baptisteriul. Domul lui Brunelleschi are a sa cupola imensa pe care am vizitat-o cu greu si ofera o panorama splendida asupra Florentei. In timp ce urcam pana in varful acesteia, am mers pe langa fresca lui Vasari – Judecata de Apoi. Baptisteriul este renumit cu portile sale estice realizate de Ghiberti si numite “Portile Paradisului” deoarece simbolizeaza eroi din Vechiul Testament. Portile originale sunt bine conservate in Museo dell’Opera del Duomo pe care l-am vizitat ulterior. Bargello gazduieste o superba colectie de sculptura – Bacchus a lui Michelangelo, Mercur a lui Giambologna, David a lui Donatello. Am trecut pe langa casa lui Dante si am ajuns in Piazza della Signoria care ofera o galeria unica de sculptura in aer liber (Fantana lui Neptun, reproducere a lui David, Rapirea Sabinelor, Perseu cu capul Meduzei etc). Aici seara uneori se tin concerte in aer liber. Uffizi este parca mai bogat decat Pitti. Venus din Urbino a lui Tizian este aici alaturi de Nasterea lui Venus cu Primavara ale lui Botticelli si Sfanta Familie a lui Michelangelo. Ne-am intors pe Ponte Vecchio, cel mai vechi si poular pod al Florentei care a scapat de bombardamente din al doilea razboi mondial. Pastreaza multe elemente originale. Azi sunt amplasate pe el magazine de bijuterii. Coridorul lui Vasari leaga cele doua palate – Uffizi si Pitti si este cale privata suspendata cunoscuta sub denumirea de Calea Printului. Am trecut pe langa bustul lui Cellini amplasat la jumatatea podului si am mers pana in Mercato Nuovo – piata de paie cu al sau mistret de bronz – Il Porcellino care se spune ca poarta noroc la atingere. Alaturi o alta gelaterie venchi.it

    Ziua a 7-a pentru shopping, souveniruri si plimbari lejere prin oras

    Ziua a 8-a cu trenul la aeroport si spre casa


    [fb]
    ---
    Trimis de mcnegoita in 26.07.13 12:12:39
    Validat / Publicat: 26.07.13 21:58:44
    INFO ADIȚIONALE
    • A fost prima sa vizită/vacanță în ITALIA
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 20200 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mcnegoita); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P06 Manarola
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 21800 PMA (din 22 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    9 ecouri scrise, până acum

    webmaster
    [26.07.13 12:52:47]
    »

    Excelent review de debut.

    Articolul a fost selectat, desigur, ca Mini-Ghid pentru aceasta destinatie.

    @mcnegoita: bun-venit pe sait şi în comunitatea AmFostAcolo.ro.

    Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare

    ATENȚIE! referirile la AGENȚII și alte entități din România care funcționează pe principii COMERCIALE (portaluri web de profil etc) sunt INTERZISE

    Puteți trimite, în schimb, aceste informații prin intermediul mesajelor personale (pe privat).

    mcnegoitaAUTOR REVIEW
    [26.07.13 21:43:25]
    »

    Buna seara,

    Cand publicati articolul?

    Multumesc

    C. Negoita

    Admin
    [26.07.13 22:01:56]
    »

    @mcnegoita: review-ul a fost publicat cu întârziere datorită unor indisponibilități tehnice refreritoare la validarea (optimizarea) fotografiilor, manifestate pe întreg parcursul zilei de astăzi (de dimineață și până aprox ora 21)

    Construcția programului nu permite publicarea unui review cu fotografii atașate dacă respectivele fotografii nu sunt, la rândul lor, validate.

    Scuze pentru inconveniente

    mcnegoitaAUTOR REVIEW
    [26.07.13 22:14:24]
    »

    @Admin: Nici o problema. Problema este ca voi mai avea de atasat fotografii la aceasta postare dar nu am avut timp sa le procesez. Le pot posta ulterior? Multumesc

    Admin
    [26.07.13 22:25:43]
    »

    @mcnegoita: poți încărca oricând alte foto

    Michi
    [26.07.13 22:48:58]
    »

    Foarte bun review, felicitari.

    nickro
    [26.07.13 23:44:57]
    »

    Excelent parcurs, poate il voi incerca si eu in viitor!

    mcnegoitaAUTOR REVIEW
    [27.07.13 12:03:12]
    »

    @nickro: 2 zile daca mai aveam faceam si San Gimignano, plimbare prin Toscana cu popas la o pensiune turistica si degustare de vinuri+produse traditionale iar a doua zi o plimbare prin Luca 1/2 zi si inca o 1/2 zi plaja si baie in Marea Tireniana la Viareggio. Voi posta poze in curand. Ma gasiti si pe facebook https://www.facebook.com/#!/cristian.negoita.52 unde voi posta mai multe poze din acest circuit si altele

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    webmaster13
    [24.08.15 21:05:55]
    »

    Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală(cu întârziere...) - vezi mai sus, imediat sub titlu.

    Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Luminita G, mcnegoita, Michi, nickro
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Toscana:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.057826995849609 sec
    ecranul dvs: 1 x 1