„La Dives Toledana”, cea mai spaniolă catedrală gotică din Spania

TIPĂREȘTE

LA DIVES TOLEDANA - „cea mai spaniolă catedrală gotică din Spania”, un adevărat muzeu de artă

Adresă:Calle Cardinal Cisneros I

Website:catedralprimada.es

Afară e frig, e duminică, nu merg la biserică, am hotărât să apăs puternic pe o pedală religioasă închisă în casă, cu ochii la pozele adormite de pe laptop, bând apă din fântăna amintirilor spaniole, de ce să nu bat și eu oleacă clopotul pe site și să vă obosesc ochii? :)

Se aud în capul meu vocile rugăciunii din turnurile catedralei Primada Santa Maria de Toledo „frumoasa toledană”, așa cum i se spune în popor, există pe sfânta scriptură modernă numită Internet, o descriere mult prea laborioasă a monumentului, mă voi strădui să captez doar atenția publicului cititor interesat, bagajul ei istoric este absolut copleșitor, nu voi putea să desfac toată valiza cu senzații și nu am studii în domeniu.

Ca un cavaler al tristei figuri ce și-a uitat mârțoaga acasă, îmi îndrept coloana vertebrală, sunt toropită de caniculă și rucsac sub soarele ce se ruga prea fierbinte în înaltul cerului toledan, urc anevoie coasta în papucii mei divini, cu talpă groasă, călcând apăsat pe străzile înguste cu multe straturi de istorie.

Urc lipa lipa odată cu orașul mistic, poate calc chiar pe urmele lui El Greco, cretanul cu suflet iberic, ce a venit în orașul sfânt să -și întindă pentru totdeauna, cu glorie și strălucire, umbra deformată și alungită pe pământul arid din Toledo.

A intrat cucernic în Catedrala Santa Maria să picteze la comandă sfinți și să provoace consternare printre spanioli cu celebrul tablou al lui Isus, El Espolio, pus astăzi la loc de mare cinste în bătrâna sacristie, ce e un mic muzeu El Prado.

Ajung după ora două în fața Porții iertării închisă publicului de rând, mă îndrept spre Puerta Llana , sesam deschide-te și stoarsă de flăcările dușmănoase ale zeului solar intru în convoiul de pelerini moderni de afară, după ce am achitat o taxă de 8 euro la un mic magazin La Catedral , pe strada Cisneros, ce poartă numele cardinalului deștept, ce a stat 22 de ani cu pălăria roșie în cap... unde sunt pomenile de odinioară, când orice turist muritor intra fără bani? ... dar e păcat să stai în cumpănă și să nu plătești obolul clerical.

Aștept să înviez fizic și să se coboare asupra mea sfântul duh al lui El Greco... doamne ce bine e, mă răcoresc odată intrată în măreața catedrală, cam întunecată în interior, e timp de un break pe o bancă, stați oleacă că eu chiar picotesc, beau apă și meditez în compania bisericească a „gazdelor”, o suită de cerubini, îngeri, apostoli, capele, altare, coloane, pălării roșii de cardinali suspendate în aer pe o sfoară... prima emoție e estetică, apoi culturală și istorică, doar dacă –mi pun căștile în urechi.

Aud tumult de voci în surdină și tumult de pași turistici pe podeaua ce simbolizează fundarea credinței, suntem acolo sub bolta divină pelerini de toate națiile, am venit să ne prosternăm la picioarele altarului vestit.

Sunt la doi pași de Capilla Mayor, unde aurul adevărat curge în râuri, mă uit hipnotizată la acel vestit retablu, ce mă orbește cu prea multă bogăție, dar e musai să vă depăn scurt povestea frumoasei toledane.

Povestea Frumoasei Toledane

Catedrala își începe povestea în noaptea timpului, ea este blazonul religios și spiritual al orașului și trofeul ei glorios, construcția ei a durat peste 250 de ani (secolele 13 -15), lucrările ei au demarat sub regele Ferdinand III, ea stă pe temelia unei vechi biserici vizigote din sec 6, înlocuită apoi de o mare moschee musulmană, unde conform legendei, chiar pe pe acest loc ar fi apărut Sfânta Fecioară în fața Sf Ildelfonso, patronul orașului.

Structura ei a fost influențată de stilul gotic al catedralelor franceze din sec. 13, dar finisajul ei va fi terminat în stilul gotic spaniol târziu.

Mă chinui pe exterior să captez clădirea cam înghesuită de străzile laterale din diverse unghiuri, renunț să-i dau o roată completă de 120 de metri, prind în cadru turnul ei nordic de 90 de m înălțime cu faimosul clopot, numit „Campana Gorda”, celălalt turn sudic a rămas neterminat și s-a procopsit cu un dom baroc proiectat de fiul lui El Greco, Jorge Manuel, el corespunde capelei Mozarabe de ritual vizigot, ridicată din porunca cardinalului Cisneros în sec. 16.

Fațada de vest este oglinda principală a catedralei, ea se uită spre Palatul arhiepiscopului din piața Primăriei unde e puterea orașului, fiind înzestrată cu trei portaluri gotice, cel central numit Puerta del Perdon din secolul 15 are un timpan cu Fecioara Maria ce înmânează un veșmânt relgios Sf Ildefonso, el este deschis doar șefilor de stat, celelalte două sunt, Portalul ultimei judecăți și Portalul Infernului...

Fațada de sud are două uși, cea mai artistică și mai modernă este Poarta leilor din sec. 15, ... un concert de îngeri interpretează parcă o melodie celestă.

Pe fațada de nord se află Portalul cu ceas pus acolo în secolul 18, acolo este intrarea pe cea mai veche ușă a catedralei.

Interiorul catedralei este un muzeu de artă

Exteriorul pare obișnuit, doar o simfonie de turle în Plaza Ayuntamiento , nu e înzorzonat și nu are podoabe excesive, dar odată intrat în interior ești spulberat de dimensiunile uriașe ale spațiului, 6000 de m. p. închid 7 secole de istorie și o întreagă încrengătură de stiluri arhitectonice și curiozități.

Ajunsă în frumoasa toledană, las la ușă orice oboseală și am senzația că am intrat în mai multe biserici bogate aflate în competiție, e o atmosferă de calm sacru.

Catedrala are cinci nave, cea din mijloc e uriașă și surorile ei mai mici îngenunchează în fața ei cu venerație, ele sunt absolut amețitoare și eu mă simt ca un fluture ce zboară la nivel terestru pe sub o pădure de 88 de coloane ce susțin bolțile.

Ghidul a numărat pentru mine 750 de vitralii, adevărate bijuterii ce scânteiaza din sec 15 si 16 ele predispun la o stare de extaz religios, fiind încastrate în nervuri de piatră, realizate de vechi meșteri sticlari, la fel ca și cele franceze... îmi ia ochii un superb rosariu ce aduce lumină în inima catedralei.

Sunt 26 de capele, nu știi pe unde să întorci capul în catedrala mamă, majoritatea sunt pline de morminte ale unor personaje despre care eu nu am auzit.

Capilla Mayor cu un retablu măreț, e o adevarată nebunie

Marea Capelă este izolată cu un grilaj al Renașterii de restul bisericii, retablul din lemn policromat și aurit al lui Petit Jean e o uriașă masă de sculpturi, colonete, statui, ornamente, arabescuri, e o compoziție extrem de încărcată ce urcă până la boltă și înconjoară sanctuarul, construcția sa a durat 6 ani și merită admirată. (1498-1504).

El scânteiază ca o uriașă agată, e o cascadă reală de aur, ascunsă în spatele unui grilaj masiv de fier, pe unde strecor degetelele subțiri ce susțin aparatul foto, cu blitz pornit... iertată să fiu de păcate, am încălcat regula, că nu era pe acolo, nici un paznic.:(

Am acum în cap o varză de impresii, sunt zăpăcită de jocul ornamentelor... Panoul central este cel mai larg și mă hipnotizează cu cinci etaje, ce povestesc teme din viața lui Isus și a Fecioarei Maria.

Retablul, o minune de lucrare gotică se ridică foarte sus deasupra altarului, el a fost executat la comanda cardinalului Cisneros (1147-1504), care a angajat o o întreagă echipă de artiști... sunt prea copleșită de probele artistice, cred că în altarul aurit palpită sufletul frumoasei toledane.

In centrul capelei, Hristos crucificat ne privește de sus de la înălțimea boltei divine și mă invită la tăcere, că nu am studiat istoria artei.

El Transparente, altarul baroc misterios, o comoară de artă

La câțiva pași în spatele altarului aurit, în ambulatoriu, te îngenunchiază faimosul El Transparente , care constă într-un iconostas de marmură spaniolă și alabastru, e o compoziție policromă exuberantă datorată spontaneității sculptorului Narciso Tomé, e destul de întunecat, însă în 1732 artistul a tăiat în boltă o nișă, îi zice oculum misterios, pe unde pătrunde lumina soarelui... eu nu am ochi buni, am luat cu mine un binoclu și am văzut un labirint de tablouri.

Intr-o nișă e așezată Fecioara cu copilul și deasupra ei este un grup sculptural cu Ultima Cină. Am depistat și fotografiat cu efort și cu mâinile ridicate deasupra capului, doar o pălărie roșie de cardinal, deschideți bine ochii, măriți poza și declarați-vă fericiți, ea nu a putrezit încă în bătălia cu timpul ireversibil, deci are sub 100 de ani.

Conform tradiției cardinalii au privilegiul divin de a-și alege locul unde vor să doarmă pentru eternitate, în orice loc din catedrală, iar pălăriile lor roșii sunt agățate deasupra mormintelor până putrezesc și ele în lupta cu caruselul timpului... am văzut acum 20 de ani, la prima mea vizita în catedrală, mai multe pălării.

Sunt prea amețită de fantezia lucrăturii acestui fantastic El Transparente, o capodoperă barocă ce îti ia piuitul, o combinație de arhitectură, sculptură, pictură și lumină, legate între ele într-o compoziție ce mă trimite spre misterele religiei... doamne ce splendoare, am amețit examinând detaliile, stau tot cu ochii pe gaura divină și mai scot cu lăcomie o poză cu flash on... am plecat mai departe, fără să-mi mai bat capul cu enigmele artistice ale acestui altar renumit din marmură, bronz și alabastru...

Corul din inima catedralei ... dacă intri prin catedrală prin ușa din nord ești confruntat cu stranele corului cu două nivele, în stilul Renașterii, ele sunt considerate capodoperele Spaniei .

Scaunele de lemn sculptate la nivelul inferior în sec. 15 de Alonso Berruguette, arată scene ale cuceririi Granadei de către regii catolici în 54 de scene istorice care mi-au stârnit curiozitatea, căci fiecare scaun descrie înfrângerea unui sat.

Scaunele de alabastru de la nivelul superior ale lui Rodrigo Aleman, terminate în secolul 16, reprezintă scene și figuri alegorice din Vechiul Testament, fiind separate prin coloane de jasp, ce comod o fi fost pentru cler să stea în ele, rugându-se și cântănd...

Fiecare stal are și o misericordie medievală ciudată, comică și interesantă... o maimuță hrănește o pasăre, un câine își linge propria coadă, o femeie hrănește un porc, un iepure gătește un câine, nu-mi mai amintesc celelalte teme satirice... zbor cu gândul la bătrâna Oude Kerk din Amsterdam, unde am mai vazut astfel de misericordii.

In mijlocul stranei tronul arhiepiscopului și două orgi uriașe pe laterale, completează decorul... lipsește doar muzica lui Bach... o orgă e în stil baroc, cealaltă numită a Evangheliei e lucrată în stil neoclasic... îmi amintesc doar ce uragane de sunete ies din tuburile lor groase ca niște turnuri de asediu... le-am auzit o singură dată acum două decenii, într-o zi de slujbă, în sejurul meu la Toledo.

In zona deschisă a corului admir gingășia unei statui din marmură albă, e Virgen Blanca o capodoperă de sec. 14 a artei franceze, ea zâmbeste și cere să ne plecăm capetele, doar este patroana sfintei catedrale.

Sacristia și muzeul, o mânie de titani ai picturii -micul El Prado

Ajung în Sacristie , un mic panteon al artei proiectat în sec. 17 de Francisco Vergara și Juan Batista Monegro, bolta ei este pictată ca o capelă sixtină cu o lume de îngeri și alegorii de Luca Giordano , un pictor napoletan.

Această sacristie unde mă strecor cu greu din cauza afluenței de vizitatori, e ca o mânie de titani ce se răzvrătesc pe pereți, sub bagheta lui El Greco , care prezidează sala cu smerenie dintr-o nișă, într-un altar înalt cu Capodopera El Expolio capodopera sau „Dezbrăcarea lui Hristos”.

Spaniolii au sărbătorit în 2014,400 de ani de la moartea genialului El Greco și au adus acasă de la El Prado tabloul expus temporar la Madrid.

El Espolio este un tablou dramatic, o capodoperă care a stârnit controverse și rețineri în rândul canonicilor care au refuzat să-i dea pictorului suma de bani negociată, deoarece persecutorii lui Hristos erau cu un cap mai înalți decât el și mai apăreau și trei personaje feminine cu Maria. Isus domină mulțimea în scena în care el este batjocorit de călăii săi, veșmintele sale sunt de un roșu aprins, asemenea unui tâlhar el este tras de o frânghie de unul din călăi, privirea sa exprmă suferința și credință.

Vecinul său este un alt titan, Goya cu o pictură excepțională, Trădarea lui Hristos, pe pereții laterali sunt expuse alte lucrări ale lui El Greco cu o serie de apostoli, dar ochii mei fug și pe Antonio Van Dyck, Luis Morales, Bassano cel tânăr sau Luis Tristan.

In camera următoare care este vestiarul descopăr un portret al lui Titian cu Papa Paul III, pe Velasquez cu Cardinalul Gaspar de Borja și Înmormântarea lui Cristos de Giovani Bellini.

Și dacă mai aveți răbdare mergem și în camera Tezaurului din Capilla de San Juan, la coadă, căci fluxul de turiști e mare, aici sunt luată la palme estetice de un chivot al lui Enrique Arfe, din 1520.

In lunile mai /iunie el este purtat pe străzile din Toledo în timpul paradei Corpus Christi. Acest ostensoriu de 180 kg e din aur, argint și pietre prețioase, la cer te poți uita, da la el ba, are trei metri înălțime, el este opera unui bijutier german Heinrich von Harfe, fiind realizat în sec 16, la comanda cardinalului Cisneros. Se povestește ca aurul folosit la fabricarea acestei piese gigant ar fi fost adus de Columb din America.

Sala Capitulară are un salon realizat în 1512, mă plimb pe sub minunatul tavan încasetat mudejar, partea de sus a pereților este împodobită cu fresce pictate de Jean de Bourgogne... mai jos vizionez 32 de portrete de arhiepiscopi din Toledo... și pe un perete distingem și portretul cardinalului de Cisneros.

Scurt popas printre capele.

Am lăsat pe final capelele catedralei opulente, sunt peste 20, multe din ele au morminte, dar cea mai mare și mai bogat decorată este Capilla de Santiago , situată în colțul nord-estic al ambulatoriului, ea este cunoscută drept Capela lui Alvaro de Luna, care a fost un mare maestru al ordinului Santiago în sec 15, el era și favoritul regelui Juan II, dar soarta sa va fi tragică, personajul fiind decapitat, după căderea sa în dizgrație.

Cele două morminte din centru acestei capele uriașe aparțin lui Alvaro și soției sale Juana de Pimentel.

Capela lui San Ildefonso conține un mormânt superb al cardinalului Alonso Carillo de Albornoz, ministru al lui Alfonso XI. In centrul capelei cu formă octogonală se află mormântul fondatorului, observăm un retablu ridicat în 1780 de Ventura Rodriguez, ce reprezintă Coborărea fecioarei.

Capela Mozarabă sau Corpus Christi a fost ridicată în 1504 de cardinalul Cisneros, ea este situată în capătul de vest din colțul sudic al catedralei. Slujbele care au loc zilnic, dimineața în această capelă folosesc vechiul ritual mozarabic (vizigotic)...

Capela Coborârii , fondată de Enrique II, constă dintr-un altar de bronz și marmură, aici se povestește că este locul de origine adevărat al catedralei, unde s-a produs miracolul sfânt al coborârii fecioarei Maria care a înmânat mantia înaltului prelat, Sf Iidelfonso.

In partea de nord a catedralei am pus punct final călătoriei mele gotice în claustrul din sec. 14 și am ieșit afară în piața primăriei, la lumină... unde mă dor ochii de prea mult soare, la 37 de grade.

Catedrala din Toledo a fost numită de un poet a 8 a minune a lumii... mergeți să vizitați frumoasa toledană daca ajungeti în Spania, e o poezie în piatră ce te va coplesi prin măreția dimensiunilor și prin bogăția ei artistică de tezaure... e unică pentru că Toledo e orașul lui Dumnezeu. (vezi impresii).

---

VIZUALIZĂRI: 4150 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI