Toledo, absolut încântător!

TIPĂREȘTE URMARE de aici

După câteva zile de colindat prin Madrid, era cazul să avem o escapadă și în afara acestuia. Unde să fie? Unde să fie? , ne-am întrebat pe rând, găsind răspunsul la unison: Toledo! De ce? Fiindcă are un renume excelent pentru ce a reprezentat în istorie și pentru că, așa cum vag îmi aminteam, distanța față de Madrid nu era semnificativă, cei 70-80 km ce despart orașele putând fi parcurși cu autobuzul sau trenul, dacă nu ai cumva propria mașină.

Cum am ajuns la Toledo

Am cumpănit nițel și ne-am hotărât în final să mergem cu autobuzul, deși călătoria cu trenul ar fi durat cam jumătate de oră, fix pe jumătate din cea cu autobuzul, însă și prețul biletelor era mai prietenos la autobuz față de tren.

După micul-dejun, ne-am deplasat la metrou, am mers până la stația Plaza Eliptica de unde citisem că există o stație de autobuz către mai multe destinații, inclusiv Toledo. Biletele dus-întors au costat 10,02 €/persoană (achitate cu cardul la automat), iar peronul l-am găsit la nivelul subteran -2. Deplasarea s-a făcut preponderent pe autostradă, iar pe la 10,15 am ajuns în autogara din Toledo.

Un pic de istorie a medievalului Toledo, orașul „celor trei culturi”

Ar fi bine de spus că, din punct de vedere geografic, Toledo se află cumva în centrul Spaniei, în provincia Castilla-La Mancha, și în anul 1986 a fost înscris în lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO. Este situat pe o colină la aproximativ 600 m deasupra nivelului mării și la vreo sută de metri deasupra râului Tajo (cel care se varsă în Atlantic dincolo de Lisabona, devenit fluviul Tejo) care-l înconjoară cu meandrele sale pe trei părţi, parcă într-o îmbrățișare protectoare. Are o formă aproximativ circulară, nucleul cetății fiind un labirint de străduțe strâmte și întortocheate în care, dacă nu ai o hartă detaliată, te rătăcești sigur. Chiar cu hartă și tot ți-e greu să te descurci.

Poate fi considerat un muzeu în aer liber, deopotrivă un martor al zbuciumatului trecut iberic, locul unei conviețuiri vestite între civilizaţii. Toledo şi-a păstrat până astăzi aspectul medieval şi poartă amprenta mai multor culturi (romană, creştină, maură), fiind pe rând municipiu roman, capitală a regatului vizigot, fortăreaţă a emiratului de Cordoba, reprezentant de seamă al regatelor creştine care luptau împotriva maurilor şi, în secolul al XVI-lea, reședință temporară a puterii centrale sub împăratul romano-german Carol Quintul, care a domnit şi ca rege al Spaniei.

Toledo datează, deci, încă din antichitate, dinaintea erei noastre, ruinele romane (drumuri, construcţii sau băi) fiind încă vizibile chiar în zona exterioară a orașului, stăpânirea romană fiind urmată de vizigoți și musulmani. Zidurile orașului sunt vizigote, iar în miezul cetății coexistă monumente evreiești, maure și creștine, astfel că în Toledo fiecare locşor disponibil a fost ocupat de-a lungul timpului: bisericile, sinagogile, moscheile și casele sunt îngrămădite unele lângă altele pe ulițele pietruite lăsând impresia unei comori arhitectonice inegalabile.

Orașul a fost renumit pentru toleranța religioasă, dar și pentru producția de săbii de oțel, armuri și de alte instrumente cu lamă.

Toledo a fost capitala imperiului spaniol până în anul 1561, apoi, în timpul regelui Filip al II-lea, Curtea Regală se mută la Madrid. Din acel moment, Toledo cade treptat într-un declin din care nu și-a mai revenit.

Astăzi are aproximativ 85.000 locuitori.

Vizita noastră / Ce am văzut/făcut în Toledo

La circa o oră de la plecarea din autogara din Madrid, soseam la cea din Toledo, de unde aveam să plecăm înapoi tocmai spre seară. Autogara se află în afara orașului, la poalele acestuia, la nivelul râului Tajo, însă la o aruncătură de băţ, așa încât, per-pedes și cu ajutorul neprețuit al mai multor scări rulante instalate nu demult de autorități (2014), e lesne de ajuns la baza cetății.

Dar, până să dăm de scări, am văzut un mic punct de informații turistice și, bucuroși nevoie mare că avem de unde să facem rost de hartă, ne oprim și ne așezăm la rând, domnișoara de acolo tocmai explicând unui cuplu de sudamericani că cetatea se poate vizita după un traseu bine stabilit ce cuprinde șapte monumente istorice emblematice, contra sumei de 10 €/persoană, altfel intrările separate ar fi costat mult mai mult. Am înțeles și noi din explicațiile sale în spaniolă, datorită asemănării limbilor noastre, după cum am înțeles că plătind cei 10 €/persoană vom primi câte o brățară (Pulsera de Toledo) care ne va asigura accesul prioritar la respectivele obiective, de foarte mare ajutor în caz că ar fi fost ceva mai aglomerat pe acolo. Din primul moment, ni s-a părut interesant și captivant, așa încât ne-am dorit imediat să încercăm.

Cum ne-a venit și nouă rândul, domnișoara ne declară că nu vorbește engleza deloc, dar ne invită în cetate, în Plaza de Zocodover, la principalul centru info unde doamna de acolo știe engleza. Uimiți din cale-afară de lipsa cunoașterii limbii lui Shakespeare, ne învoim totuși să cumpărăm biletele de la ea, că de dat greș nu prea aveam cum, primim brățările și hărțile aferente, ne colorează cu markerul ruta uzuală turistică, ne instalează fiecăruia brățara la mână și ne urează să avem drum bun.

După ce admirăm frumoasa panoramă ce se deschide de sus, de la zidurile cetății, asupra văii râului Tajo, sosim în Plaza de Zocodover, principala şi cea mai largă deschidere din oraşul vechi, unde în mijlocul său tronează un chioșc info. De acolo, mai primim o hartă a cetății, precum și explicații detaliate despre parcursul definit de Pulsera de Toledo. Cum acesta nu cuprindea cele mai cunoscute repere ale orașului medieval, respectiv cetatea Alcázar și Catedrala, pe care țineam dinainte să le vizităm, am cerut câteva informații suplimentare despre acestea pentru a ne configura traseul acelei zile.

Am decis să începem cu Alcázar și Catedrala, apoi să ne lansăm pe ruta celor șapte lăcașe de cult conținute de programul Pulsera de Toledo: Iglesia del Salvador, Iglesia Santo Tomé, Sinagoga Santa Maria la Blanca, Monasterio San Juan de los Reyes, Real Colegio de Doncellas Nobles, Iglesias de los Jesuitas şi Cristo da Luz. Puteţi consulta mai multe detalii: toledomonumental.com/pulsera-turistica.

Alcázar

Cea mai înaltă şi masivă clădire din Toledo este Alcázar, cel care domină oraşul din orice punct l-ai privi. Fost palat roman din secolul al III-lea, acesta a devenit în timp o fortăreaţă robustă, reconstruit de mai multe ori, iar în 1535 modificat pentru regii Carlos al V-lea și fiul său, Felipe al II-lea. În timpul Războiului Civil din Spania (1936-1939) a fost îndelung asediat iar astăzi găzduieşte Muzeu Militar şi bogata Bibliotecă a regiunii Castilla-La Mancha. A fost construit în stil plateresc.

Clădirea este monumentală, are o formă rectangulară, patru niveluri, în cele patru colţuri cu câte un turn semeţ, o curte interioară generoasă în care tronează triumfătoare statuia regelui Carlos al V-lea. De asemenea, există un sit arheologic acoperit în care se conservă foarte bine vestigiile din vremea antichităţii.

Vizita noastră a debutat fără a plăti bilet de intrare deoarece eram într-o zi de duminică, accesul fiind gratuit, altfel acesta ar fi costat 5 €/pers. Am trecut pe deasupra sitului arheologic, pe podeţe şi pasarele, apoi am vizitat câteva săli de expoziţie, însă ţinta noastră era marea terasă pe care o văzuserăm de jos, de la un punct de belvedere şi pe care o bănuiam că oferă o privelişte şi mai frumoasă. În trecere, am găsit şi curtea interioară foarte generoasă, am fotografiat un pic, apoi am urcat în continuare.

Într-adevăr, de pe terasă, se obţin imagini panoramice minunate şi nu este mai puţin adevărat că, dacă nu ne-am fi grăbit să ieşim, nu ne ajungea toată ziua să colindăm prin Alcázar, ori mai aveam şi altceva de vizitat.

Catedrala Primada

De la Alcázar, ne-am îndreptat în grabă spre Catedrala Primada, cel mai de seamă lăcaş de cult din Toledo. Catedrala gotică, a cărei construcţie a durat peste 250 ani, între 1226-1493, îmbină totuşi mai multe stiluri arhitectonice, inclusiv caracteristici ale celui maur (mudéjar). A fost ridicată pe locul unei alt lăcaş de cult vizigot, care mai apoi fusese luat de o moschee în timpul emiratului.

Catedrala reprezintă elementul central din Toledo, având un edificiu impresionant. Interiorul este la fel de uimitor ca și exteriorul, elementele din aur, portretele uriașe ale cardinalilor spanioli impresionează cu siguranță pe oricine. În interiorul catedralei se regăsește și o valoaroasă galerie de artă, locul unde sunt expuse lucrări ale unor pictori celebri în întreaga lume, așa cum sunt El Greco, Rafael, Goya, Tiţian. Trebuie spus că El Greco a fost fiul adoptiv al oraşului Toledo, celebrul pictor de origine cretană care a trăit în Spania, a ales să se stabilească în oraş pe când era matur şi a rămas aici mai mult de 30 ani, până la moarte, fiind înmormântat în Iglesia de Santo Domingo.

Când am ajuns noi la Catedrală, într-una dintre incintele sale avea loc un botez, în plus, se desfăşura şi slujba de duminică, aşa că am avut parte de aglomeraţie din plin, ceea ce n-a făcut decât să ne mai scurteze vizita acolo.

Iglesia del Salvador

Venise vremea să ne lansăm pe traseul Pulsera de Toledo, având drept ţintă prioritară să ajungem în Cartierul Evreiesc. Aveam să percepem găsirea, pe parcursul întregii zile, a celor şapte monumente ca pe un puzzle pe care-l descopeream piesă cu piesă, pe măsură ce înaintam pe ulicioarele de piatră ale oraşului.

Din poziţia pe care o aveam, de la catedrală, ne propunem s-o luăm în sensul acelor de ceasornic, pe Calle La Trinidad pentru a ajunge la Iglesia del Salvador.

Deși biserica nu impresionează prin dimensiune, modest fiiind un atribut cam generos pentru ea, este o clădire foarte interesantă prin prisma faptului că a fost pe rând gazda a patru clădiri religioase, una după alta, în funcţie de cine se afla la stăpânire la vremea respectivă. La început a fost vorba de un lăcaş de cult vizigot, apoi o moschee omeiadă din secolul al IX-lea, pe urmă extinzându-se cu o moschee Taifa din secolul al XI-lea, devenind în cele din urmă biserică în anul 1159. A rămas orientată sud-est, în direcţia Mecca, iar unul dintre cele mai specifice elemente ale acesteia este un pilastru vizigot, cu sculpturi complicate în relief.

Biserica are în conţinut şi un sit arheologic ce relevă etapele prin care a trecut clădirea, pentru a cărei vizitare a trebuit să coborâm în subsol pe nişte scări în spirală, abrupte.

Biletul de intrare ar fi costat 3 €/persoană.

Santo Tomé, complet El Entierro del Señor de Orgaz

Ne-am continuat turul spre vest şi următorul obiectiv a fost Biserica Santo Tomé, pe care l-am găsit Plaza del Conde. Este biserică din secolul al XIV-lea, după ce a fost transformată minuţios dintr-o moschee ruinată. Vechiul minaret al moscheii a fost transformat într-o clopotniță în stil mudejar. Faima sa se datorează în principal faptului că găzduieşte pictura Înmormântarea contelui de Orgaz de El Greco, care poate fi admirată odată ce intri prin partea din spate a bisericii. Interiorul său este elegant, însă nu se evidenţiază prin ceva în mod deosebit, cu excepţia acestei opere de artă. Se presupune că cele două personaje ale tabloului care privesc către vizitatori ar fi Jorge, fiul lui El Greco -stânga jos- şi, în mijlocul celor prezenţi, însuşi marele pictor. În vecinătate era şi Muzeul El Greco, însă noi ne-am văzut de drum, hotărâţi fiind să urmăm ceea ce ne propuseserăm de la bun început. Separat, biletul de intrare la acest obiectiv ar fi costat 3 €/persoană.

Sinagoga Santa Maria la Blanca, Cartierul Evreiesc

Ne aflam la limita cu Cartierul Evreiesc, din care aveam inclusă în progamul brăţării Sinagoga Santa Maria la Blanca. Am luat-o pe nişte străduţe atât de înguste că nu prea vedeam cum puteam ieşi, după hartă. Am ieşit într-o piaţă mai largă, Plaza del Solar, iar sinagoga era alături. Se pare că este una dintre puţinele sinagogi din Spania, aici în Toledo mai existând încă una: El Transito, însă este cea mai veche sinagogă „în picioare” din Europa.

Clădirea, pare-se la bază o moschee din 1185, a devenit sinagogă în secolul al XIII-lea, ca mai apoi, după anul 1405 să fie transformată în biserică, luând la acea vreme numele de Santa Maria la Blanca (Sfânta Maria Albă). Astfel, construcţia îmbină mai multe stiluri arhitectonice, prezentându-se astăzi ca un monument în care predomină coloane albe, zvelte, despărţite prin arcade maure în formă de potcoavă, capiteluri îmbogăţite cu detalii mudejare fine, de culoarea mierii.

Este considerată un simbol al cooperării paşnice dintre cele trei culturi care au coexistat în perioada medievală pe aceste meleaguri.

Vizita noastră a fost destul de scurtă aici, ne-am plimbat prin cele cinci nave ale edificiului, am admirat albul imaculat al delicatelor coloane. Privind panoul de la intrare, am observat că şi aici biletul de intrare, separat ar fi costat tot 3 €/persoană.

Monasterio de San Juan de los Reyes

Deplasându-ne în continuare spre capătul vestic al traseului nostru, dăm de Monasterio de San Juan de los Reyes, o bijuterie nebănuită, de dimensiuni considerabile. Nici nu-mi închipuiam că poate fi atât de frumoasă, iar claustrul său în două etaje m-a dat efectiv pe spate.

Are hramul Sfântului Ioan şi i s-a spus „a regilor” fiind edificată de monarhii catolici Ferdinand al II-lea al Aragonului şi Isabella I a Castilliei în secolul al XV-lea drept panteonul lor, dar aceştia au fost înmormântaţi la Granada în cele din urmă. A rămas, în schimb, să dăinuie peste timp o operă de artă în stil gotic.

Se pare că a avut de suferit de pe urma ocupaţiei trupelor lui Napoleon, fiind destul de afectată, impunându-se lucrări de renovare ce s-au efectuat în mai multe etape, ultimele în veacul trecut.

Este o mănăstire a ordinului franciscan cu un interior de o eleganţă răvăşitoare, bogat decorată cu lucrături fine, blazoane regale, iar ambele niveluri ale claustrului fiind minunate. Al doilea are tavanul lucrat atent în lemn de zadă, cu modele geometrice mudejare. Micuţa grădină din interior, îngrijită bine oferă o oază de verdeaţă în mijlocul coloanelor cu arcade ornamentate cu sculpturi ce înfăţişează oameni, dar şi animale sau plante. Şi aici tot 3 €/persoană era biletul de intrare.

Real Colegio de Doncellas Nobles

Am plecat de la mănăstire schimbându-ne sensul de mers, luând-o către nord-est pe Calle Pintor Moreno, ieşind din Cartierul Evreiesc. Următorul obiectiv de pe traseul brăţării era acest edificiu despre care nu ne dăduserăm seama la început că ar fi tot un aşezământ religios la bază, mai degrabă, după nume, părea ceva legat de învăţământ. Adevărul era undeva la mijloc, deoarece, iniţial, acest edificiu fusese ridicat în anul 1551 de arhiepiscopul de Toledo şi de un anume Cardinal Siliceo în scopul educării tinerelor fete din acele vremuri. De altfel, mormântul cardinalului Siliceo se află în mijlocul lăcaşului religios. Clădirea se vizitează abia din 2016, fiind reşedinţă universitară din 1990, iar până atunci a funcționat cu statutul său inițial de şcoală de fete.

La vizita noastră, am observat că ar fi vorba de două clădiri unite printr-un pasaj construit la înălţime prin care se trecea lejer dintr-una în cealaltă. Edificiul principal, cel iniţial, este foarte sobru şi destul de auster, are chiar şi un claustru care mi s-a părut destul de modest. La loc de cinste se afla şi un tablou al papei Francisc care a fost, pare-se, în vizită aici.

Aproape ca un clişeu, şi aici biletul de intrare era tot 3 €/persoaă.

Iglesias de los Jesuitas

Pe această biserică am găsit-o foarte greu, deşi la plecare de la Real Colegio de Doncellas Nobles, doamna ne dăduse cu multă amabilitate indicaţii pe unde s-o luăm ştiind că este destul de întortocheat. Ne-am descurcat la început, după aceea ne-am rătăcit pe nişte străduţe că degeaba aveam harta în mână, nu reuşeam să depăşim o încâlceală de uliţe, iar de întrebat nu aveam pe cine că nu trecea nimeni pe acolo. După ce ne-am învârtit de vreo două ori în cerc, am reuşit să ieşim din acesta, ajungând la destinaţie.

Eh, biserica asta era altceva, de dimensiuni considerabile şi cu o faţă barocă. Da, se schimbase stilul arhitectonic, însă edificiul mai este cunoscut ca şi loc de naştere al arhiepiscopului de Toledo (anii 600), Idelfonso, cel care a fost santificat şi este sărbătorit de biserica catolică în ziua de 23 ianuarie. Biserica a fost înălţată în 1569 şi este foarte frumosă atât la exterior, dar mai ales la interior.

Remarcaserăm la intrare că panoul de la intrare (cel în care se observă costul de 3 €/pers. al biletului şi avantajele brăţării turistice) ne informa că putem admira oraşul de la înălţimea celor două turnuri ale sale. Desigur că, după ce am vizitat interiorul bisericii, urmând semnele „paşi” de pe pardoseală, am urcat şi mai întîi am privit interiorul bisericii de sus, de la etaj, fiind la un moment dat vecini cu orga. Apoi, am continuat până am ajuns în primul turn. Trecerea dintr-un turn în celălalt se face printr-un pasaj îngust care poate fi traversat de către cei care n-au rău de înălţime şi nici de spaţii înguste (acrofobie şi claustrofobie).

Într-adevăr, priveliştea este uimitoare, de altfel cred că este cel mai bun punct de panoramă asupra medievalului Toledo din care ies în evidenţă foarte bine Catedrala Primada şi Alcázar, situate în punctele cele mai înalte din interiorul zidurilor medievale.

Am coborât după ce ne-am încărcat retinele şi memoriile camerelor foto cu imagini minunate, apoi ne-am îndreptat către ultima destinaţie din ruta noastră oferită de brăţară.

Cristo da Luz sau Ermita „Mezquita” del Cristo de la Luz

Acesta este cel mai vechi aşezământ religios din Toledo dintre cele vizitate, la bază fiind o moschee din 999. Se pare că se află în stare aproximativ constantă ca atunci când a fost construită iniţial. Este micuţă, în interior are patru coloane care împart spaţiul în nouă părţi. După cucerirea creştină din 1085, din vremea Regelui Alfonso al VI-lea, lăcaşul a devenit biserică adăugându-i-se şi o absidă. Regele Alfonso al VIII-lea a decis să dea clădirea Ordinului Spitalului Sfintei Cruci în 1182.

Ştiind că am ajuns la finalul brăţării tematice, intraserăm într-o oarecare stare de relaxare şi am vizitat mai pe îndelete clădirea şi împrejurimile, deşi oboseala îşi spunea cuvântul. Curtea era absolut divină, am văzut chiar şi pictori care îşi exprimau talentele în mijlocul său. Eram în preajma Puerta del Sol din Toledo pe care am admirat-o, precum am admirat şi frmoasa privelişte ce ni se deschisese spre nordul oraşului medieval.

Concluzie

Toledo înseamnă mult mai mult faţă de ceea ce am văzut noi, însă ne-am declarat extrem de bucuroşi că am avut trasat programul, altfel nu am fi ştiut să vizităm atâtea obiective. De aceea, recomand, mai înainte de toate când sunteţi într-o destinaţie necunoscută, oricât de mult v-aţi documentat înainte, să consultaţi şi specialiştii de la punctele info şi să obţineţi cele mai preţioase informaţii. E posibil să dați de oameni pregătiți și dăruiți care vă vor da cele mai bune sfaturi, după cum se poate și reversul.

Ne-am întors la autogară la şapte seara unde am găsit la peronul spre Madrid o coadă considerabilă care s-a îngroşat şi în urma noastră foarte mult. Era cât pe-aici să nu prindem primul autobuz către Madrid, dar cu puţin noroc am fost ultimii de la coada enormă care au mai încăput în primul autobuz care pleca, următorul era peste o jumătate de oră, dar coada se făcuse de vreo două autobuze.

Am ajuns la Madrid pe întuneric care ne prinsese pe autostradă. Toledo ne-a plăcut în mod deosebit, ne-a rămas la inimă, aşa încât voi recomanda oricui vizitarea acestui oraş-cetate, o minune medievală care s-a conservat în timp foarte bine, dar cel mai mult şi-a păstrat intact farmecul medieval care nu lasă indiferent pe nimeni. Dacă aveţi ocazia, vizitaţi Toledo!

 

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip: youtube

---