GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Orașul vechi Tbilisi – orașul cu balcoane
Pentru a încheia serialul despre Georgia am hotărât să povestesc ce am văzut și în capitala ei. În Tbilisi am colindat trei zile consecutive, după care am închiriat o mașină și am mers cu ea în excursii pe care mi le propusesem plecând tot de la Opinion Hotel unde am fost cazați, vezi impresii.
O să scriu acum, aici despre prima zi petrecută în Tbilisi și în Georgia, rezervată Orașului Vechi, eram cazați în partea lui de vest, destul de aproape de Liberty Square, centrul orașului.
Am lăsat bagajele la hotel și după ce ne-am mai odihnit puțin pe băncile din fața lui, nu dormisem deloc noaptea în avion, am plecat spre primul obiectiv, la doar câțiva metri, Rezo Gabriadze Marionette Theater aflat într-o mică piațetă, pentru a poza turnul acestuia ce arată ca o clopotniță veche. Teatrul și turnul a fost construite în anul 2011 de maestrul papușar Rezo Gabriadze din vechi frânturi de clădiri din orașul vechi, prăbușite după un cutremur.
Am plecat înainte pe strada Shavteli admirând și alte clădiri cu frumoasele lor balcoane, câteva statui și am ajuns în fața Hotelului Ambassadori la Grupul de statui ce dansează, Berikaoba, dans georgian cu măști ce omagiază fertilitatea și renașterea. De aici am mers pe Podul Baratashvili pentru a poza atât bulevardul cu același nume cât și clădirea modernă cu pălării ce încorporează mai multe edificii, printre care Sala Serviciului Public și Banca Națională a Georgiei.
Am pozat Râul Kura (Mtkvari), nume greu de pronunțat și Podul Păcii și ne-am întors tot de unde plecasem pentru a vedea Biserica Anchiskhati care se deschidea la ora 9. Se coboară multe trepte spre intrare, biserica se vede și pozează mai bine din lateralul ei. Este cea mai veche biserică din Tbilisi, din secolul 6, și este renumită pentru o icoană neprețuită a Mântuitorului, care a fost mult timp acolo, astăzi este copia ei. Interiorul este auster, îmbogățit cu icoane și cu iconostas, dar și cu pictură ce trebuie restaurată. Este foarte înaltă în comparație cu suprafața ei, ceea ce îi dă o notă de distincție. În Biserică sunt mai multe zone pentru pus lumânări, de regulă în fața unor icoane mai mari, la intrare ca la toate bisericile din Georgia, dar și din Armenia, sunt baticuri de pus pe cap și fuste pentru cei ce intră cu pantalonii scurți, nu era cazul nostru. Am cumpărat două lumânări, 2 GEL fiecare. Am plecat mai departe pe strada Shavteli dar în celălalt sens, stradă complet renovată, frumoasă, am trecut pe la Patriarhia Georgiei și am ajuns pe Strada Erekle II, pe lângă o zonă înțesată de restaurante, baruri și magazine cu suveniruri, am mâncat și noi acolo dar la întoarcere…
Următoarea oprire a fost la Catedrala Sioni, din secolul 7, refăcută mai târziu, nu intru în detalii, …., numită după Muntele Sion din Ierusalim. Este considerată unul dintre cele mai sacre locuri din țară, deoarece găzduiește crucea Sfântei Nino, tânăra care a convertit Georgia la creștinism la începutul secolului 4. În interior biserica este complet pictată, sunt porțiuni pictate mai vechi, marea majoritate mai noi, mi-a plăcut pictura de deasupra altarului. Era slujbă și ne-am recules și noi puțin acolo. Biserica este deschisă de la 9 la 20.
Am plecat mai departe și foarte repede am ajuns într-o mică piațetă unde se afla și Limelight Travel Info Center și de unde porneau trei străduțe, pe una din case este chipul lui Frank Sinatra, pe lângă ea ne-am plimbat și noi, este Strada pietonală Jan Shardeni, considerată una dintre cele mai populare și frumoase străzi din Tbilisi, iar terase, restaurante și magazine, … până când am ajuns în Meidan Square (Piața Vakhtang Gorgasali), reper al orașului vechi și loc de întâlnire al grupurilor de turiști, așa de mulți erau acolo. Se pot admira frumoase case cu balcoane, cetatea și Biserica Metekhi, a Sf. Fecioare.
Am trecut Podul Metekhi pentru a merge, mai bine zis a urca la ea, este frumos poziționată pe un deal stâncos aproape de malul râului Kura și tot acolo se află Statuia ecvestră a regelui Vakhtang I Gorgasali fondatorul orașului. Se vede foarte bine orașul vechi, bisericile, moscheea dar și parcul Rike, telecabina, pozele vor vorbi mai bine decât mine.
Ne-am reîntors iar în Meidan Square pentru a merge spre stânga la Catedrala Armeană Sf. Gheorghe. Biserică din secolul 13 cu un turn distinctiv de culoare albastră și un interior plin de picturi religioase, este una dintre cele două biserici armenești care funcționează în Tbilisi și este Catedrala Eparhiei Georgiene a Bisericii Apostolice Armene. Are două nișe gen capele de o parte și de alta a altarului cu icoane și cruci, un frumos iconostas, un mic basorelief cu Sf. Gheorghe omorând balaurul, pe un perete s-a lăsat vechea pictură nerestaurată în contrast cu cea nouă. În dreapta la intrarea principală din față se află un frumos Mausoleu din marmură al Mormântului lui Sayat-Nova, poet și muzician armean.
Am urcat puțin și apoi am coborât pe frumoasa Stradă Abano, din "Abanotubani", este numele dat districtului din orașul vechi din Tbilisi, unde există o stradă întreagă de băi publice care utilizează apele sulfuroase ale numeroaselor izvoare termale din această zonă. Am vizitat și parcurile și am ajuns în partea de sus la Orbeliani Baths a cărui fațadă mi-a reamintit iar de Iran, am pozat-o puțin și în interior. De aici am urcat pe dreapta pe scări și alei înguste printre case cu balcoane spre Tbilisi Central Mosque al cărui minaret îl văzusem și pozasem de la biserica Metekhi. Am intrat înăuntru, ne-am descălțat, mi-am pus broboada, mi-a plăcut, este frumoasă, mare și luminoasă.
De aici am mai mers puțin până la un indicator, în dreapta se urca la cetatea Narikala, ale cărei ziduri erau aproape, în stânga se mergea la Grădina Botanică Națională, am ales varianta a doua.
Pe indicator am ajuns destul de repede la intrare, am plătit 4 GEL de persoană, orar de vizitare zilnic 9 - 18:30,.... și ne-am oprit la harta grădinii. Am decis să mergem pe partea de sus a grădinii, din loc în loc vedeam zidurile cetății, balcoanele cu turiști, dar și statuia Mama Georgia. Pe indicatoare am mers destul de mult până la frumoasa cascadă, se vedea în depărtare și un frumos chioșc pentru belvedere. Am pozat-o și ne-am continuat plimbarea urcând serios pe scări pe partea stângă a grădinii până la un indicator cu mai multe direcții, continuând pe aleea ce duce la Podul Regina Tamar, frumos arcuit ce se vedea bine și de jos. Am pozat grădina din chioșc și Biserica Tabor în plan îndepărtat. De aici am vrut să vedem mica pădure de bambuși, reminescențe din Japonia, ne-a plăcut. Ne-am reîntors și am trecut Podul Tamar urcând pe scări destul de abrupte, de unde mai aveam putere!!..., când îmi place ceva uit de oboseală, de tot, parcă sunt intrată în transă…, pentru a ieși la drumul ce duce la Statuia Mama Georgiei.
Nu mai era liniște și pace, agitație, turiști, șoferi ce își prezentau traseele turistice care îți propuneau o plimbare, prețuri diferite. Am trecut și pe lângă multe tarabe și ne-am oprit pentru a admira și mai ales poza orașul văzut de sus de la statuie, respectiv cetate. Deodată am auzit vorbindu-se românește, ne-am întâlnit cu grupul de turiști români cu care venisem în avion și care aveau ghid atât roman cât și georgian. Ei urcaresă cu telecabina și nu pe jos ca noi, erau odihniți pentru că avuseseră cazare din noaptea aceea, acum începeau practic turul….
Am mai ascultat câte ceva, am mai pozat și am hotărât să coborâm cu Telecabina Narikala – Rike, cost 1 GEL de persoană, deschisă zilnic între 10 - 22, aveam card "Metromoney" și ne-am descurcat. Am pozat și Cetatea Narikala dar nu am mai vizitat-o în interior, oboseala își spunea cuvântul…. În telecabină eram doar noi doi, nu erau mulți amatori la coborâre, când am ajuns jos cei ce urcau erau mult mai mulți. Am vizitat apoi Parcul Rike, am pozat ceasul florar și un frumos stejar realizat din metal cu interesante capace de sobă, felinare și becuri. Am trecut și pe lângă Sala de Concerte, o clădire în formă de tuburi, interesantă dar cam ciudată… Am ajuns și pe Podul Păcii nu înainte de a cumpăra o înghețată din vin roșu de 10 GEL, mi-a plăcut, …., în drumul meu mai cumpărasem și un pahar mare cu fructe (zmeură, prune, piersici) preț tot standard 10 GEL (3 euro), cam scump dar prea mi-au îmbiat ochii.
Am plecat apoi să mâncăm și în jurul orei 16 eram la hotel pentru cazare și o binemeritată odihnă după drumul Pitești – Tbilisi, dar mai ales după turul orașului vechi.
Turul a fost deosebit, mi-au plăcut mult casele etajate cu balcoane din lemn frumos lucrate și divers colorate, așezate în trepte, mi-au plăcut străduțele pietonale, terasele, parcurile, băile de sulf cu specific oriental și panoramele ce se văd din mai multe locuri vizitate, tur pe care l-am făcut pe jos în circa 7 ore și pe care îl recomand celor ce ajung în Tbilisi.
Trimis de mprofeanu in 07.03.20 14:42:12
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în CAUCAZ.
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@mprofeanu:
Felicitari pentru periplul gruzin.
Cateva constructii remarcabile in Tbilissi. M-au atras Clafirea cu Palatii, podul cu arhitectura moderna.
Si in primul rand cum si cat de bine arata (intretinuta este) Sioni.
Multumim pentru serialul care a prezentat un colt de lune mai putin umblat sau asta estevpararea mea.
Am descoperit foarte multe si variate obiective in aceste reportaje scrise. ????????????
Numai bine! ????
@Dan&Ema: Mulțumesc frumos pentru că m-ai citit și pentru ecou!
Tbilisi este foarte bine refăcut în zona veche și nu numai, este curat și mi-a plăcut mult așezarea lui, în trepte...
Are și câteva clădiri futuriste ce se completează cu cele vechi, multe construite în perioada lui Mikheil Saakashvili, reformatorul Georgiei...
@mprofeanu: un tur de 7 ore facut pe jos, sunteti tari! un articol execelent despre un oras interesant si mai putin vizitat. Daca ati vizitat atât de multe în prima zi ce mai urmeaza în celalalte doua zile?
Felicitari.
@Yolanda: Mulțumesc frumos pentru vizită și ecou!
Voi mai scrie câte ceva din ce am văzut acolo, mi-am propus să duc și eu ceva până la sfârșit, vreau să scriu despre tot sejurul meu și din Georgia.
Cu drag, !
@mprofeanu: Ce sa spun, nou si vechi, un oras care pretuieste trecutul privind spre viitor.
Felicitari, votat cu mare drag.
@mishu: Mulțumesc frumos pentru că m-ai citit și pentru ecou!
Cu drag, !
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2019 Tbilisi, cateva impresii — scris în 20.11.19 de geop din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2019 Tbilisi, un oras fermecator cu defectele inerente unei capitale — scris în 07.10.19 de aschimodius din IAşI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Tbilisi - a treia zi și ultimul review despre Georgia — scris în 04.04.20 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Muntele Mtatsminda din Tbilisi — scris în 27.03.20 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Plimbare prin Tbilisi – a doua zi — scris în 24.03.20 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Cateva atractii si excursii optionale din Tibilisi — scris în 31.07.18 de viorelgeorgescu din BUZAU - RECOMANDĂ