Muzeul Nobel, un muzeu genial

TIPĂREȘTE

Solicit un pic de indulgenta din partea cititorilor acestui rw… multa de fapt… chiar foarte multa daca ma gandesc mai bine…

Pentru urmatoarele trei motive:

Desi nu am stiut sa raspund la intrebarea: “ Ce ai vazut acolo? ” in momentul in care am povestit ca am vizitat acest muzeu… cu sinceritate recunosc, am avut cateva secunde in care am amutit si am fost cu adevarat derutata, nu de intrebare, de faptul ca nu am fost capabila de un raspuns… de nici un fel de raspus… Acum ma pregatesc sa scriu… despre acest subiect!

Voi incarca cateva fotografii tremurate si neclare, dar importante.

Daca nu voi reusi sa transmit suficienta emotie, intratat incat sa va starnesc curiozitatea, imi pare tare rau…. dar… mergeti oricum.

Premisele vizitei –

intamplatoare, nu au fost determinate de o informare prealabila personala (eu visam la muzeul Abba) sau de o recomandare calduroasa din partea ghidului, a fost vorba doar de faptul ca ne aflam in Stortorget (piata central) in Gamla Stan (orasul vechi) din Stockholm si aveam la dispozitie aproape o ora si jumatate timp liber. Cum trecusem in revista atat o parte din obiectivele turistice ale zonei cat si o parte din imprejurimi, iar afara incepuse sa se racoreasca binisor … incantati de faptul ca muzeul era deschis, nu era aglomerat si pana la ora de inchidere (20) ne incadram perfect, am intrat…

Vizita –

surprinzatoare, imediat in spatele biroului de unde achizitionezi biletul de intrare, incepe brusc expozitia si cat pe ce sa calci pe Alfred, turnat in bronz fixat pe podea si inconjurat de ale sale premii… trei in stanga si doua in dreapta… Inaintezi printe panouri interactive mergand de la simplu spre amanuntit si usor- usor incepi sa intelegi ca esenta muzeului poate fi descrisa de un singur cuvant… genial… Simti un curent de aer, auzi un zumzet, ridici privirea si te intalnesti cu cei peste opt sute de premianti, aliniati, ce aluneca gratios pe sine, sus pe tavan, deasupra capetelor vizitatorilor, prezentandu-se parca singuri, sub forma de fisa, ce contine fotografia, numele, anul, disciplina si lucrarea pentru care a fost premiat. Toate explicatiile sunt un suedeza sau engleza si este destul de solicitant sa iti imparti atentia intre exponate in sine si textele ce le insotesc, cu atat mai mult cu cat aceste aduc in discutie termen mai putin folosit in limbajul curent de vacant. Mare pacat sa nu le acorzi atentie… informatile vin spre tine frumos, clar simplu… intr-un firesc care nu este decat meritul celor care au gandit sa aduca cat mai aproape de omul obisnuit, tanar sau nu, cu un grad diferit de formare (in functie de tara de origine) minunile creatiei umane… ale mintii umane luminate…

Doua amfitreatre in care se fac proiectii te introduc in universul de lucru al premiantilor… imaginile cu Marie Curie sunt chiar tulburatoare. Premiantii fotografiati in ipostaze nostime te privesc de pe panourile pe care sunt afisati si te indeamna sa ridici audio ghidul ce ii insoteste si sa le asculti povestea… imposibil sa faci cunostiinta cu toti… nu iti vine sa ai nici preferati… mergem mai departe printre vitrinele cu exponate, ne minunam, informatiile se invartesc in jurul nostru… nu stiu ce sa fotografiez mai intai… camera nu ma ajuta prea mult… scot telefonul, parca este un pic mai bine, sunt strigata sa merg la vitrinele cu suveniruri si obiecte personale donate de premianti… nu am timp … ce sa fotografiez? … ce sa citesc? ... ce sa fac mai intai? ... Parca m-as intoarce putin inapoi… as reciti ceva…. Uite un suport cu scaune pliante. As putea alege a cui poveste sa o ascult stand comod, asezata… nu am cum. Am ajuns la vitrinele cu experiente… nu am cuvinte… apas butonul de cateva ori… fotografiez… Experienta este simpla si geniala in aceasta simplitate… a dat atat de multe raspunsuri...

Este deja prea tarziu, mai sunt incaperile dedicate lui Alfred Nobel… din nou mintea mea a ramas in urma. Gasesc Testamentul. Alaturi de multe fotografii de epoca si obiecte personale… ma incapatanez sa merg pana la capat si descopar camerele dedicate copiilor… din nou interactive. Nu stiu mai mult, am facut practic o jumatate de poza… inauntru era o mamica cu doi copii de varste diferite… vreau la magazinul cu suveniruri. In drum spre iesire suntem condusi de imagini de la banchet, din diferiti ani, sub forma de postere… Vitrinele sunt pline …. serviciul de masa folosit in seara banchetului are si el o poveste… lux, eleganta, glamourul aici… nu tine doar de bani… are o componenta rara si uneori intangibila Inteligenta… se sprijina pe Educatie…

Nu ma pot hotara sa aleg ce sa cumpar … la final, simt nevoia unui creier mai destept, dar nu vinde nimeni asa ceva pe post de souvenir… ma multumesc cu insignele primite la intrare, alese dintr-un bol transparent, in care am cautat zadarnic simbolul literaturii, pe considerentul ca sunt mai familiarizata cu laureatii…. Chimia care ne-a revenit, are fara indoiala farmecul, secretele si avantajele ei… de exemplu dragostea…

In loc de incheiere –

fara concluzii… am cautat sa ne adapostim de frig si am descoperit un univers al creatiei umane in care traim zi dupa zi, pe care nu doar ca nu il cunoastem, dar, din pacate uneori nu stim (sau uitam) ca exista.

Un muzeu, in care o ora si jumatate reprezinta practic mai putin de o clipa, 115 ani de premii si o bucurie imensa cea a cunoasterii …

M-am ferit de orice informatii exacte, statistici, istorie a premiului, prezentari ale laureatilor si orice altceva ce ar putea umbrii aceaste bucurie, in cel mai potrivit loc al experimentarii ei, la ea acasa, in Muzeul Nobel.

Un singur regret

Insuficienta promovare

---

VIZUALIZĂRI: 4070 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI