Sotiros, “satul fantomă” din Thassos

TIPĂREȘTE

Diamantul se poate transforma oricând în cenuşe şi rugină şi apoi în praf de stele... e o chestiune de timp şi de indiferenţă a oamenilor.

Astazi ploua, e vreme tocmai buna pentru un voiaj in satele de munte grecesti ale insulei Thassos…

Cine n-are un pic de “piele de gaina”, cand vede filme horror cu fantome, cand imaginatia ii joaca feste si se simte mereu urmarit, printr-un loc pustiu si sinistru, privit de un spirit malefic pe care nu-l vede dar il simte ca-i sufla-n ceafa? Cine nu s-a plimbat macar odata la viata lui prin localitati abandonate, spre exemplu prin localitati miniere in care minereul s-a epuizat si toti minerii au plecat? Cine nu s-a plimbat prin Borsec sau vechiul Balvanyos, statiuni de glorie ale unui regim apus, in care uneori mai vezi cate un perete dintr-o vila de lemn prabusindu-se in fata ochilor tai iar neglijenta semenilor nostri si lumea vegetatiei salbatice, incep sa ingroape trecutul sub stratul gros al ignorantei pezentului? Sau poate ati vazut filme SF in care exploratorii intalneau orase superbe, moderne, doate cu de toate, mai putin cu cate-o minima fiinta vie? Sau cine n-a auzit de “Olandezul zburator” care mai cutreiera si astazi marile si oceanele planetei, misterioasa corabie echipata cu tot ce vrei, mai putin cu marinari?

Ei, un astfel de sentiment ciudat ne-a urmarit pe noi la Sotiros, in Thassos. Un sat de munte grec bine construit, cu case din piatra si strazi inguste, abandonat de satenii plecati mai la vale, la cativa kilometri, pe malul marii, la Skala Sotiras, sat pescaresc situat cu o treapta de nivel geografic mai jos, dar cu o treapta de civilizatie, mai sus, unde viata e mai usoara decat la munte si hrana mai imbelsugata. In Sotiros am vazut multe ulite de piatra intortocheate, inguste sau “in trepte”, ce semanau cu cele ce le vedem noi in documentarele ce incearca sa reproduca unele secvente din secolele XIV-XVII. Era o zi ploioasa, si culmea era ca desi n-am intalnit decat un om prin sat, era vorba de o fata ce “ducea gunoiu’ la pubela” si care a binevoit sa ne zambeasca, in multe curti cresteau flori frumoase, iar cateva animale de curte (gaini, un caine, un magar) ne dadeau impresia ca cineva mai trece pe-acolo din cand in cand… dar, ah! , era sa uit, am mai intalnit in piata centrala o fata cu sufletul de piatra ce statea tolanita langa o cabina de telefon public cu cartela, intr-o interminabila siesta, si care probabil astepta, asa, de sute de ani, s-o sune si pe ea cineva la telefon…Am vazut si multe case mai darapanate de vanzare, dar, pe cine sa intrebi de pret, din moment ce satul era gol si pe afise nici macar un numar de telefon mobil nu figura nicaieri. Senzatia ce-o ai mereu in Sotiros, e de intoarcere in timp si de nostalgie si incrancenare a unor sateni, deveniti peste vreme pescari sau proprietari de vile si hoteluri pe litoral, caci angajatii sunt indeobste angajati din alte tari, (Albania, Ukraina, Bulgaria, Romania), care renunta cu greu la casa parinteasca "de la munte" si la amintirile trecutului. Casele traditionale grecesti, presarate printre unele case ceva mai moderne, asezate mai ales in partea de jos sau foarte sus, ale satului Sotiros, iti dau senzatia de unicitate si farmec.

Legenda spune ca satul a fost construit ca o ofranda arhiteconica adusa zeului Heracles, protectorul insulei, alta versiune ar fi ca el a fost construit de printul Athel, cand satul de munte vecin Kallirachi, a fost parasit de catre mineri. In vremuri de demult, aceste sate de munte erau bine adapostite, ascunse de priviri cupide si mai ales de atacul piratilor, in mijlocul unor paduri dese de pini si platani, care astazi nu mai prea exista. Cararile de acces erau secrete, cunoscute doar de localnici iar satul nu era vizibil de pe mare, astazi insa, ele au devenit vizibile, datorita disparitiei unor mari parti din vegetatie. Multe paduri au luat foc in perioadele secetoase, altele au fost taiate de localnici. Satenii se ocupau “la munte” cu agricultura si albinaritul sau cresterea animalelor mici. Astazi cele doua localitati, Skala Sotiras si Sotiros, (ultima situata la o altitudine de 380 m deasupra nivelului marii si la 4 Km de litoral) nu depasesc 750 de locuitori, cam cat incape intr-un mic cartier cu blocuri de 10-12 etaje, dintr-un oras de pe la noi, majoritatea grecilor locuind pe malul marii. Aici la Sotiros, e bine sa vii pentru cateva ore, in zilele toride de august si sa te adapostesti de arsita soarelui, pe o banca, la umbra giganticilor platani din vechea piata si langa izvorele fantanii coastruita in urma cu doua secole. Exita si doua biserici bine conservate in Sotiros, mereu inchise, le-am vizitat pe dinafara in urma cu doi ani, cea din centrul satucului poarta hramul “Schimbarea la fata”... In piateta dotata cu o mare parcare, la intrarea in sat, te intampina cateva izvoare ce curg de secole in niste frumoase jgheaburi si cuvete din piatra. E multa apa ce se pierde in zadar in acest loc uitat de lume, la fel ca si-n Panaghia. In rest, peste tot, ruine, ruine, case darapanate si unele case frumoase dar inchise, te privesc de dupa gardul unei eterne taceri, ce nu -ti spune nimic si nu te duce nicaieri. Sotiros, e-un sat, format dintr-un amalgam de vechi si nou, un sat care te primeste cu bratele deschide, nu-ti cere nimic, iti da totul, te invita sa-l vizitezi si incearca, prin "bannerele" sale cu “house for rent” sau “house for sale” sa-l si populezi, daca se poate, caci cred ca poti aici sa-ti iei o proprietate “pe nimic”, si ai putea chiar si locui in ea, daca nu ti-e frica de fantome.

Dupa ce-ai coborat din sat, traversand habitualele livezi de maslini, dupa cativa Km, ajungi pe litoral, unde incepe agitatia, viata, distractia, soarele, lumea bronzata, mimi-marketurile, vilele, hotelurile mai modeste sau mai moderne, dar cu preturi la cazare, accesibile. Aici pe coasta vestica a insulei Thassos, trecerea de la "rural si antic" la "urban si modern", se face brusc, in cateva minute, de-a lungul a cativa kilometri ”de livezi cu maslini”.

La Sotiros, am intrat intr-o casa daramata, dar daca facem abstractie de saltelele rupte, de peretii si paturile deterioare si de acoperisul prin care vedeai cerul, casa se tinea inca bine, avea o terasa ce dadea spre mare, era necesara doar o munca de cateva zile a tuturor satenilor “de jos”, din vale, asa cum se face pe la noi "claca", si casa ar fi fost repusa pe picioare. Sau, vreo 5-6 sieste sacrificate, dar, nu!... siesta e sfanta la greci…

Multe imagini din unele sate de munte de pe la noi se aseamana cu cele ale grecilor. Poate ca noi romanii am mostenit mai degraba o gena greco-romana, decat una geto-romana.

@Web, te rog clipul “Diamons and rust”, mersi

http://www.youtube.com/watch?v=e83qHv5pLHI

---

VIZUALIZĂRI: 8619 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI