ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 13.12.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Frumuşani [CL]
ÎNSCRIS: 03.03.08
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
SEP-2016
DURATA: 9 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.67%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Siviri, acum și atunci

TIPĂREȘTE URM de aici

Acum opt ani (de fapt, cred că aproape nouă, că am început să caut o cazare convenabilă mai din timp) am descoperit acest sătuc, locul unde se afla hotelul pe care mă decisesem să îl aleg pentru un sejur cu doi copii mai mărișori.

Studiasem puțin și ce s-ar putea vedea prin zonă, aveam planuri mari, dar uitam de copiii cei fără chef de preumblări, dar mai ales de trezit devreme. Cu greu reușeam să ajungem la timp chiar și la micul dejun.

Anul acesta, mergând tot acolo dar fără ei, am zis că rup o pereche de adidași plimbându-ne. Luasem și bicicletele cu noi! Ha! vise, taică...

Bine că am luat și alte jucării: echipamentul de snorkeling, o bărcuță pneumatică, aparatele de fotografiat...

Așadar, Siviri. Atunci.

Am ajuns cu bine, dar am căutat puțin hotelul, întrucât nu știam exact unde se află (hărțile erau mai puțin precise pe atunci, de street view nici nu se auzise)... Mă rog. În doar câteva ore deja cam știam tot satul, că nu era mare.

Atunci am ales ca loc de hrănire zilnică o tavernă numită Obelix. Acum, clădirea are obloanele trase și „statuia” celebrului personaj de bandă desenată și filme se află la vreo doi km de Siviri, la poarta unei vinoteci. Am mai fost odată și la Diamantis - nici atunci nu am fost prea mulțumit de ei.

Alte lucruri de făcut pe acolo nu prea sunt; există câteva prăvălioare minimultimarket, dar și un supermarket Masoutis chiar lângă șoseaua care leagă stațiunile între ele. Ca prăvălii, între timp acolo a apărut una cu blănuri, una cu suveniruri mai aparte (și mai scumpe, desigur), și una cu suveniruri gen produse artizanale care mie mi-au plăcut mult de tot și am și luat de acolo o traistă plină (la care grecul a mai pus și de la el câte ceva, că i-am luat de o sumă mai substanțială.

Mai trebuie să apară și un „spa” din ăla cu pești care te curăță de bătături, că nu au încă… :))

Pentru cei mai aventuroși, există o baracă vecină cu restaurantul Sto Kima care se ocupă cu sporturi acvatice: scufundări, jet-schi, banană, windsurf etc. Dar nu prea sunt ieftini.

Așa că, am folosit micuța barcă pneumatică din dotare pentru snorkeling. Pe capetele de plajă din stânga și din dreapta satului, sub stânci și pădurea de pini, e o adevărată „comoară” de zone cu viață marină de studiat. Acum opt ani am prins pe-acolo o caracatiță micuță (dar i-am dat drumul repede, până să se lipească mai bine de mine), iar anul ăsta cel mai interesant a fost un banc întreg de sute de zărgani, cam puiandri, dar foarte frumoși. Și au apărut ai naibii fix când mi se terminase bateria la camera foto! :(

În afară de plimbările prin pădurile de pini care înconjoară satul și se ridică pe falezele de calcar alb-gălbui la vreo zece-cincisprezece metri deasupra mării, mai este și Amfiteatrul Siviri - o construcție în stilul lor clasic de amfiteatru unde se organizează diverse spectacole și festivaluri. Nu am prins niciunul pe parcursul șederii noastre, din păcate.

Plaja este una deosebit de frumoasă, suficient de mare pentru a încăpea toată lumea, cu intrare în apă extraordinar de lină, cu nisip fin, excelentă pentru copii. Apa caldă și soare toată ziua ne permiteau să ne bălăcim până după apusul soarelui (splendid apus, care scoate în evidență muntele Olimp de dincolo de orizont). La extremele sale, se îngustează mult și rămâne doar o cărare între faleza abruptă și mare, adesea nici atât, cu multe „bolostânci” prin ea - raiul aricilor de mare. Musai de mers pe-acolo cu încălțări adecvate!

Siviri, acum.

Așa cum ziceam, aproape neschimbat. Am niște poze cu podul peste pârâiașul ce se varsă în mare la jumătatea plajei - parcă și rațele sunt tot alea! Totuși, au apărut pe la marginea satului construcții noi (case, vile, chiar și un hotel). Sper totuși să nu se dezvolte prea mult, și-ar pierde tot farmecul actual. Cam ca la noi - cum era Vama Veche în anii ‘80, și ce a ajuns…

În altă poză, am un stup de albine la marginea pădurii; acum este pe locul lui ditamai viloaca…

Interesant în pădurice - arborii „zgâriați” pe scoarță pentru colectarea rășinii (probabil ca să facă din ea tămâie). Parfumul de pin e îmbătător, e păcat să nu mergeți măcar odată prin pădurea asta. Nu mai spun de priveliște.

Pe unde am mâncat, am spus aici.

Iar plajă făceam zilnic dimineața la capătul nordic al ei, la umbrelele de la Άκρη (Akri = Capătul); pentru vreo 5 euro (pentru care primeam un pahar de sangria, unul de cafe frape, plus ceva fructe și chec și două sticle de apă de 500 ml) aveam o umbrelă și două sezlonguri foarte confortabile.

Posibilități de transport local - sunt autobuze care merg dinspre celelalte stațiuni spre Salonic - ale firmei KTEL. Nu știu mare lucru despre ele, am preferat să folosesc serviciile unei agenții locale ca să ajung la Salonic, într-o scurtă excursie de o zi. Se pot închiria mașini, ATV-uri, motorete. Întrebați la recepția cazării, vor fi bucuroși să vă dea informații. Cu bicicletele nu ne-am plimbat prea mult - nu au piste pentru biciclete și pe șosea nu am avut curaj să ies.

Se mai fac (de către mai multe firme) excursii la Peștera Petralona, „croazieră” în jurul muntelui Athos, plimbări cu vaporașul cu program de scăldat și vizitare de insule etc. Bani și timp, dar mai ales chef să ai.

Pentru variație, se poate traversa brațul pe malul de est și vedeți și Kalitheea. Mai ales dacă vreți blănuri și ceva animație. Sau aveți nevoie de vreun bancomat (că în Siviri NU e niciunul!)

Alt bancomat mai e în Skala Fourkas, ceva mai la sud de Siviri (acolo am tras o fugă acum opt ani - am și luat masa la o tavernă, dar nu mai zic de ea, cine ști dacă mai o fi, dacă mai are aceeași firmă...).

Vinerea este târg săptămânal în Kassandra - pentru târguit chestii locale, merită o fugă, e doar la câțiva pași.

Ceva și mai la sud e Posidi, unde se află ceea ce prin binoclu mi se părea a fi „capătul lumii” - o limbă de nisip ce merge mult spre larg. Și mai sunt și alte chestii de văzut, poate voi prinde data viitoare o zi cu nori să ne mai și plimbăm, că altfel prea ne trage marea pe malu' ei...

Mda… nu e mult, dar e bine. Loc de încărcat bateriile și de ascultat liniștea.

Și încă o informație utilă celor care vor merge în Grecia pentru prima oară și au mașini cu alimentare mixtă benzină / GPL: au destule stații cu gaz și sunt compatibile perfect cu mufele noastre. (La fel și bulgarii).

Vacanțe plăcute oriunde vor fi ele!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Dragoș_MD in 13.12.16 21:24:13
Validat / Publicat: 13.12.16 23:33:22
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 5681 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dragoș_MD); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P12 Siviri, acum și atunci - văzut din pădurea de pini dinspre nord, 2016
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 45200 PMA (din 50 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

Floryn81
[13.12.16 23:47:18]
»

@Dragos: Interesant! Plajă și plimbare - activități de vară (mai avem de oftat după ea, abia a venit iarna) ! Fotografiile sunt superbe!

elviramvio
[14.12.16 07:32:45]
»

@Dragos:

Cand zic "gata cu nostalgia dupa Grecia", mai apare ceva care ma intoarce din drum, asa si articolul tau.

Cei care fac vin, aduna rasina si pentru a pune in butoaie, aplica inca metoda antica, in mod sigur tu stii asta. Pentru tamaie, rasina de pin se foloseste sa-i dea parfum rasinii arabesti de boswelia, unii folosesc pt aroma portocal sau alte plante. Am aflat asta intr-o manastire la Bulgaria unde cineva s-a mirat de mirosul deosebit. Nu stiu insa daca n-au gasit metode de a o obtine numai din conifere.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Yersinia Pestis
[14.12.16 19:49:00]
»

Știi ce mă gândesc: oare Moșul, în Grecia, vine tot cu sania trasă de reni?! Că, dacă da, înseamnă că omul s-a rătăcit!

Mă gândesc că vine pe vreun schi-jet și-n loc de reni are crăciunițe în bikini... hm, e bine să fii Moș, în Grecia.

La fel după cum, în cazul tău, e bine să mergi vara acolo ca să ai la ce te uita și ce-ți aminti iarna !

Frumoase poze, cred că la fel de frumoase ca alea pe care le-aș fi făcut eu! Nu, n-am băut nimic, dar, mă roade o invidie pozitivă, ceva de n-ai văzut!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dragoș_MDAUTOR REVIEW
[14.12.16 20:18:20]
»

@Yersinia pestis: nu știu cu ce / cine o fi venind Moșu' la greci, dar în loc de brazi de Crăciun, ei pun în piețe corăbioare decorate (karavaki - de exemplu aici e una din Piața Aristoteles din Salonic: vezi foto). Deh, ce să le faci, neam de neguțători pe corăbii!

Cât despre poze - te provoc: du-te și fă tu altele mai bune!

elviramvio
[14.12.16 22:02:42]
»

@Yersinia pestis:

Renii sunt in elementul lor in Grecia acum, e aproape alba!

roth
[28.01.17 23:11:37]
»

Mmda, nu am in lista scurta Grecia, mai ales aceasta zona insa niciodata sa nu spui niciodata asa ca te felicit, scrisul amanuntit este ceva normal la tine, tu esti un bun povestitor si pe viu... prieteni stiu asta.

O zona frumoasa, un frate a fost si a ramas profund incantat asa ca o sa revin la rw cu drag, daca necesitatea de info, o va cere.

Dragoș_MDAUTOR REVIEW
[28.01.17 23:32:25]
»

@roth: mulțumesc pentru citire și aprecieri; Grecia are un „ceva” al ei... Te atrage, te vrăjește, te înrobește.

Și te face să (tooot) revii.

Iar pe unii, să rămână chiar de tot acolo.

Ce mi-ar plăcea să pot lua o cocioabă într-un sat de-acolo, că culeg măsline când oi fi la pensie...

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
elviramvio, roth
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Siviri:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.066903829574585 sec
    ecranul dvs: 1 x 1