GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Plecasem din Prishtina cu gândul de a petrece împreună cu un coleg câteva ore pe plaja din Shengjin. Însă socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, așa că ne-am trezit în Shkodra (sau Shkoder).
Planul de drum spre Shengjin presupunea conform Google maps 230 km parcurși în ceva mai puțin de 3 ore. Ciudat la o primă vedere, știind că mare parte din drum va fi pe autostradă. Drumul de la Prishtina și până la granița cu Albania l-am parcurs în mai puțin de o oră, beneficiind de o autostradă aflată în foarte bune condiții. Ajunși la graniță, în partea kosovară ne-au făcut semn să trecem că n-au chef să ne controleze la acte sau altceva iar în partea albaneză am stat fix 5 minute până ne-au scanat actele și au verificat cartea verde. Ne-am continuat drumul tot pe autostradă, unde am avut parte de tot felul de surprize. În primul rând autostrada nu are garduri de protecție, așa că ici și acolo mai păștea o vacă sau mai traversa vreun câine. O altă surpriză a fost că pe porțiunile de autostradă care treceau prin sate, localnicii au construit din loc în loc scări improvizate pentru a trece mai ușor peste parapeții care despart cele două sensuri. Ulterior am aflat că autostrada a fost construită la repede și efectiv au despărțit sate în două fără a construi pasarele. Acum na, ce erau să facă sătenii atunci când vor să meargă la rude sau la cârciuma satului?!
Pe porțiunea de drum care traversează munții, autostrada este o înlănțuire de curbe în ac de păr care nu pot fi parcurse cu mai mult de 60 km/h. Pentru un împătimit al volanului și o șosea liberă de coastă, această porțiune a fost o adevărată plăcere. De menționat și tunelul impecabil cu o lungime de 5,5 km. În apropiere de Lezhe autostrada se termină și aici începe “aventura”. Când am studiat traseul știam că în apropiere de Lezhe trebuie să virez la dreapta de pe drumul spre Tirana și după ce traversez orașul în nici 10 km ar trebui să ajung în Shengjin. Am văzut indicatorul spre Lezhe, gps-ul mi-a confirmat că pe acolo trebuie să merg așa că n-am ezitat. Vă scutesc de detalii însă nu pe acolo trebuia mers. În fine, l-am salutat din mers în centrul Lezhe și pe mărețul Skenderberg la mormântul său (nu merită oprirea) și orientându-ne mai mult după soare am ieșit cumva din oraș pe direcția pe care o credeam bună. Cert este că după 20 km ne-am convins că nu suntem pe drumul cel bun, însă părea tentant să facem o vizită și în Shkodra înainte de a ne întoarce spre Shengjin.
Mai precis tentațiile se numeau Lacul Shkodra, Cetatea Rozafa și Fabrica de măști și costume venețiene. Orașul este destul de măricel, în jur la 140.000 locuitori, iar traficul este la fel de haotic ca în orice oraș albanez. De vorbit cu localnicii n-am reușit decât în italiană, dar poate că am avut noi ghinion. Tot pe seama ghinionului (deh, era sâmbătă 13 iunie) pun și faptul că datorită alegerilor locale mai peste tot era închis, n-am vizitat cetatea și am ratat drumul spre lac. Evident că nici coordonatele GPS ale fabricii de măști (Google Maps, Tripadvisor) nu erau corecte. Până la urmă am găsit-o și înarmați cu tupeu am intrat pe poarta fabricii, poate găsim pe cineva. După câteva minute a apărut de pe stradă și portarul care oricum nu înțelegea altă limba decât albaneza. Totuși la un moment dat ne-a făcut semn să așteptăm și a intrat în fabrică. După câteva minute a apărut însoțit de patronul firmei care întâmplător venise acolo după ce a fost la vot. Am aflat de la el că a locuit în America mai mulți ani și în timpul unui sejur la Hotelul The Venetian din Las Vegas i-a venit ideea de a face acasă o fabrică de măști și costume. Produsele sale se vând prin magazinul propriu din Las Vegas și printr-un alt magazin din Veneția. Dar cele mai mari vânzări le face online, masca Anonymus (Guy Fowkes) fiind cea mai solicitată.
Ne-a arătat expoziția fabricii și dacă tot venisem până aici mi-am completat colecția “la prețuri de fabrică“, variind între 25 și câteva mii de euro (cele cu cristale Swarovski). Aiurea, prețurile erau aceleași ca în Venezia și n-am scos mai mult de 10 euro la negociere. Oricum m-am bucurat de experiența inedită.
Cum se făcea ora prânzului și cineva îmi recomandase un restaurant celebru la intrarea în Shengjin n-am mai zăbovit în Shkodra și am pornit la drum, lăsând pe altă dată o explorare la pas a acestui oraș și a lacului.
Coordonatele GPS luate în poarta Fabricii de măști sunt următoarele: 42.06844, 19.52568
Trimis de mauricius* in 16.07.15 23:26:47
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ALBANIA.
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mauricius*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2012 Cateva ore in Shkoder — scris în 13.08.12 de adriani61 din BUCURESTI - RECOMANDĂ