Mănăstirea Studenica - simbol al ortodoxiei sârbe

TIPĂREȘTE

În cea de-a treia zi a circuitului nostru în Serbia, o zi de sâmbătă, după o Plimbare cu trenul de epocă Mokra Gora - Šargan și după o scurtă drumeție pe culmea Zabučje de lângă Užice pentru panorama asupra orașului și a cetățuii medievale, drumurile ne-au purtat spre Niš, orașul care urma să ne găzduiască la Hotel Ambasador. Nu înainte însă de a face un popas la Mănăstirea Studenica, un lăcaș declarat în 1979 Monument al Culturii de Importanță Excepțională în Serbia, inclus pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 1986.

În Serbia centrală, la 41 km est de Ivanjica și 39 km sud-vest de Kraljevo, într-un cadru natural de excepție, în valea râului Studenica, se află una dintre cele mai mari și mai bogate mănăstiri ortodoxe sârbe - Mănăstirea Studenica. Mănăstirea Studenica a fost ctitorită la sfârșitul sec. XII, mai exact în anul 1190, de Ștefan Nemanja, fondatorul statului medieval sârb. Până a ajunge acolo nu știam mai nimic despre acest important lăcaș de cult ortodox din Serbia. Ghidul nostru, specialist în geologie-geografie, pasionat de drumeții montane (mai lungi sau mai scurte, mai ușoare sau mai dificile) insista întotdeauna pe detaliile legate de specialitatea sa. Cele ce am văzut acolo, informațiile oferite de broșura "12ͭ ͪ Century Studenica Monastery, Serbia" procurată de la pangar, plus cele ce am mai citit ulterior, îmi vor fi de mare folos în redactarea rândurilor care urmează.

Despre fondatori

Mănăstirea Studenica înființată la sfârșitul sec. XII de Ștefan Nemanja, fondatorul statului medieval sârb, la scurt timp după abdicarea sa, a ajuns la forma pe care o vedem astăzi într-o perioadă de timp destul de îndelungată. Prima etapă a lucrărilor a fost finalizată în primăvara anului 1196, când Ștefan Nemanja a abdicat și s-a călugărit la mănăstirea ctitorită de el. Curând, plecând la Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos, a lăsat lăcașul de la Studenica în grija fiului său Ștefan (Stefan Prvovenčani care i-a urmat la tron). Primul ctitor, Ștefan Nemanja s-a săvârșit din viață la Hilandar, în 1199, dar cel de-al treilea fiu al său, Rastko, i-a mutat rămășițele pământești la Mănăstirea Studenica, acolo unde se află și astăzi.

Sub stăreția lui Rastko - cu numele de călugărie Sava (canonizat ulterior Sfântul Sava), Mănăstirea Studenica a devenit un important centru politic, cultural și spiritual al Serbiei medievale. Una dintre lucrările sale "Studenica Typikon", o carte liturgică în care a descris viața Sfântului Simeon (Ștefan Nemanja a fost canonizat Sfântul Simeon), prezintă dovezi despre viața spirituală și monahală a vremii. Mănăstirea Studenica s-a bucurat și de grija altor membri ai dinastiei Nemanjić. În jurul anului 1230 regele Radoslav a adăugat bisericii un impunător pronaos, iar regele Milutin a construit ulterior o mică, dar foarte frumoasă biserică închinată Sfinților Ioachim și Ana, lăcaș căruia i s-a spus Biserica Regelui.

De-a lungul timpului, datorită atacurilor turcești, cutremurelor și incendiilor, așezământul monahal de la Studenica a avut de suferit. Au fost făcute mai multe serii de lucrări de refacere și restaurare, dar multe dintre documentele istorice și o bună parte a moștenirii artistice au fost distruse și pierdute iremediabil.

Zidurile de incintă, solide, din piatră, sunt prevăzute cu două porți fortificate. Am intrat în curtea mănăstirii (de formă aproape circulară), prin poarta principală, deasupra căreia se află turnul-clopotniță. Cum pătrunzi în incintă privirile îți sunt atrase de biserica cea mare, Biserica Maicii Domnului sau Biserica Fecioarei.

Biserica Maicii Domnului sau Biserica Fecioarei

Biserica Fecioarei este cel mai mare edificiu din incintă. Are o singură turlă, nu prea înaltă, cu mai multe ferestre. La capătul estic are o absidă cu trei fețe, iar în cel vestic un pronaos supradimensionat. Asemenea tuturor bisericilor ortodoxe, la nord și la sud are câte o absidă. Zidurile exterioare sunt placate cu marmură albă, iar intrările laterale sunt ornamentate cu ancadramente sculptate. În jurul anului 1230, construcției inițiale i s-a adăugat un exonartex mare. Diferența de stil a celor două părți ale construcției, nu prea atrăgătoare în opinia mea, în opinia specialiștilor este o îmbinare armonioasă a două stiluri arhitectonice, romanic și bizantin, amestecul celor două stiluri producând în final un stil particular de arhitectură cunoscut sub numele de Școala Raška. Acest nou stil a servit drept model pentru alte importante biserici construite ulterior.

În interior, pe peretele nordic, sub fereastră, în Biserica Fecioarei sunt câteva panouri pătrate cu medalioane sculptate care reprezintă opt animale fantastice - simboluri ale virtuților. La o privire atentă vom remarca două rozete care sugerează Ochiul divin. Biserica Fecioarei a fost pictată în prima decadă a sec. XIII, iar frescele originale au fost păstrate doar parțial în zona altarului, sub cupolă, pe peretele de vest și în registrele inferioare ale naosului. Cea mai bună reprezentare este cea a Răstignirii, pictată pe fundal albastru (în anul 1209), considerată una dintre cele mai vechi și mai reprezentative realizări ale artei sârbe. Pe peretele de sud sunt înfățișați fondatorii care prezintă Fecioarei chivotul bisericii. Pronaosul a fost pictat mult mai târziu, în 1569. Frescele de aici includ o reprezentare a Judecății de Apoi, precum și portretul soției lui Ștefan Nemanja, Ana, călugărită Anastasija.

Frescele din exonartexul adăugat de Radoslav în jurul anului 1230 prezintă o strânsă relație cu stilul de pictură al bisericii principale.

Biserica Regelui

Alături de Biserica Fecioarei se află Biserica Sfinților Ioachim și Ana, mai cunoscută ca Biserica Regelui, regele sârb Milutin fiind cel care a ctitorit-o. Biserica a fost construită în 1313-1314. Este foarte mică și are formă de cruce comprimată. Are pereții exteriori tencuiți și o cupolă scundă, octogonală. Am găsit mica biserică deschisă și am intrat.

Fugitiv, citisem în materialul procurat de la pangar că interiorul decorat de doi pictori - Michael și Eutychios - aduși de regele Milutin din Salonic, este fascinant. Pictura murală este foarte bine păstrată, iar pictorii din Salonic - conform criticilor de artă - au dat aici cea mai înaltă expresie a stilului lor.

Altele

În afară de Biserica Fecioarei și de Biserica Regelui, în incinta Mănăstirii Studenica mai există o mică biserică - Biserica Sf. Nicolae sau Nikoljača - fără turlă, zidită din piatră, la sfârșitul sec. XII sau la începutul sec. XIII. Acest lăcaș era închis atunci când am fost noi acolo, așa încât nu l-am putut vedea și în interior. Nici nu știu dacă este accesibil turiștilor.

Între Biserica Regelui și Biserica Sf. Nicolae se pot vedea temeliile unei biserici închinate Sf. Ioan Botezătorul, iar la vest de Biserica Fecioarei încă mai dăinuie o veche trapeză construită în sec. XIII, probabil în vremea arhiepiscopului Sava Nemanjić. Turnul-clopotniță despre care am amintit deja, se află pe latura de vest a incintei, deasupra porții principale. Se pare că datează din sec. XIII. În clădirea reședință monahală datând din sec. XVIII, în prezent se află și un muzeu. Nu am avut timp pentru o vizită așa cum se cuvine în acest muzeu, dar este cunoscut faptul că printre exponatele existente aici se află mai multe piese de tezaur: obiecte liturgice, manuscrise bogat ornamentate, scrisori ale unor mari personalități ale vremii, broderii cu fir de aur și de argint (sec. XIV), un acoperământ al sarcofagului regelui Ștefan "cel dintâi încoronat", inelul regelui Ștefan, realizat din aur în filigran de meșteri bizantini în sec. XI sau sec. XII, o cruce din 1628 realizată din argint aurit, cu decorație din smalț albastru și argintiu reprezentând în relief scena Înălțării și pe cei patru evangheliști.

În curtea mănăstirii, pe lângă zidurile de incintă, sunt înșirate monumente funerare foarte vechi. De asemenea, în preajma Bisericii Regelui, veți vedea - în iarbă - lespezi de mormânt cu inscripții și însemne mai greu de deslușit pentru noi.

Și împrejurimile Mănăstirii Studenica prezintă interes din punct de vedere turistic. Este o zonă protejată în care există mai multe biserici și schituri, dar și carierele din care au fost extrase blocurile de marmură necesare placării fațadelor Bisericii Fecioarei Maria, de asemenea rămășițele așezării medievale în care viețuiau lucrătorii pietrari de la carieră.

Concluzii

Mănăstirea Studenica merită - în opinia mea - câteva ore de popas dacă vă aflați în preajmă. Să nu uităm că, în afară de faptul că este unul dintre cele mai reprezentative lăcașuri din Biserica Ortodoxă Sârbă, păstrătoare a multor valori de patrimoniu, Mănăstirea Studenica adăpostește rămășițele pământești ale fondatorului statului medieval sârb, Ștefan Nemanja canonizat Sfântul Simeon. De asemenea, tot aici se află rămășițele pământești ale soției sale Anastasija, precum și ale primului rege sârb - Ștefan "cel dintâi încoronat". La Mănăstirea Studenica, Rastko Nemanjić - primul arhiepiscop și sfânt al Bisericii Ortodoxe Sârbe (Sf. Sava) - a scris "Viața Sf. Simeon", prima hagiografie sârbă.

---

VIZUALIZĂRI: 1355 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI