Sarti: în slip, cu ochii la Sfântul Munte, te simţi ca-n Ungaria

TIPĂREȘTE

Asta-mi place la litoralul Greciei: peste tot, marea se îmbină cu muntele, cele sfinte cu plăcerile lumeşti, orice vacanţă la mare poate fi în acelaşi timp circuit cultural sau chiar pelerinaj, dar puteţi face şi drumeţii montane. Plus preţuri pentru buzunarul meu.

La fel şi Sarti. De pe plaja lată, nisipoasă, ai permanent în faţa ochilor Muntele Athos, dincolo de golful dintre două braţe (sau degete) ale peninsulei Halkidiki - Sithonia pe care se află Sarti şi evident braţul Athos. Pentru poze cu plaja şi Athosul, vă recomand după-amiaza, când se vede cel mai bine. Dimineaţa, soarele bate din spatele muntelui spre Sarti şi nu se vede decât un contur. După-amiaza este spectaculos, fiind luminată de soare partea de vest a muntelui, pe care o putem vedea din Sarti.

Am înţeles de la Adrian, inimosul ghid român al agenţiei Sithon Travel (voi reveni asupra ei), că distanţa în linie dreaptă pe mare ar fi în jur de 20 km. Măsurată cu google maps mi-au ieşit 26.

Deci, Sarti este un excelent punct de plecare pentru croaziere spre Athos. Noi n-am mai mers pentru că am fost deja de două ori. Dacă ştiam că o să merg la Sarti, nu mai făceam croaziera de pe Riviera Olimpului, pentru că de acolo se pierde mult timp cu drumul până la îmbarcare.

Să începem cu drumul până în Sarti: eu l-am făcut cu autocarul şi a fost mai lung şi greu decât mă aşteptam. Credeam că va fi similar cu Riviera Olimpului, dar n-a fost aşa. Staţiunea este aproape de extremitatea sudică a peninsulei Halkidiki - prin braţul său din mijloc, Sithonia. Distanţa faţă de Salonic este considerabilă (cred că vreo 150 km, dacă reţin bine) iar drumul e greu. Mai ales dacă prindeţi bară la bară pe centura Salonicului, după o noapte de drum prin Bulgaria, cum am păţit noi. Apoi se intră în Halkidiki, pe drumuri înguste cu două benzi, nu autostradă cum e pe partea cu Riviera Olimpului. Mai spre sud, odată ce intraţi în Sithonia, încep serpentine şi aşa o ţineţi până în Sarti.

Cine a zis că Transfăgărăşanul e cel mai frumos drum din lume, n-a fost în Sithonia!

Drumul şerpuieşte pe marginea mării, la înălţime, prin păduri de pin. Din loc în loc, străbate intrânduri săpate în stâncă (un fel de tuneluri fără "acoperiş" ). Printre pini, zăriţi de la înălţime Marea Egee şi Muntele Athos, dincolo de mare. La poalele muntelui, se află plaje izolate (dar nu pustii!) spre care coboară din şosea drumeaguri laterale. Am spus că sunt izolate pentru că se află în mici golfuleţe presărate printre stâncile care în rest coboară direct în mare. Toată zona este extrem de stâncoasă, deşi munţii din Sithonia nu ating altitudini mari (o mie si ceva de metri). Chiar şi plaja din Sarti, altminteri lungă şi lată, se termină şi la sud şi la nord în stânci. În parte de nord a staţiunii, sunt ceva stânci şi pe plajă.

Spre una dintre aceste plaje dintre stânci - Orange Beach sau Kavourotripes - se organizează excursii din staţiune (de fapt, se asigură pentru câţiva euro transport cu microbuzul). Deşi e la distanţă mică de Sarti, doar la câţiva kilometri, nu se poate ajunge decât pe şosea datorită reliefului extrem de accidentat şi stâncos. Plaja Orange Beach e formată de fapt din câteva mici golfuri nisipoase (unde am stat noi nu încăpeau mai mult de 10 cearşafuri). Sunt şi ceva şezlonguri cam zdrenţăroase, pe porţiuni de plajă cu suprafeţe ceva mai mari.

Am putut vedea dinspre mare toate aceste plaje înşiruite de-a lungul coastei estice a braţului Sithonia, în croaziera pe care am făcut-o până la Insula Diaporos (în largul staţiunii Vourvourou). V-o recomand, insula este de vis. Ape cristaline, stânci, nisip printre stânci, bănuiesc că mulţi ştiţi cum se prezintă litoralul grecesc în zona Halkidiki, nu e nevoie să insist prea mult. Deosebit mi s-a părut relieful insulei: un platou din piatră poroasă şi vălurită care mi-a amintit foarte mult de platoul Bucegilor! De unde am debarcat noi (din vas direct în apă, cam până la slip, nu există ponton acolo), după doar 200 - 300 de metri prin interior, eşti partea opusă a insulei.

În aceeaşi croazieră ne-am oprit pe o altă plajă numită de Sithon Travel "plaja Robinson", de data asta pe continent. Asta era cu adevărat aproape pustie pâna am venit noi, erau doar unii cu o barcă cu motor cărora le-am stricat excursia romantică şi au plecat rapid. Vreo 200 de metri de nisip ca nişte mărgele - nu am văzut aşa nisip în altă parte. Toate "firele" de nisip erau mai degrabă nişte boabe de piatră perfect şlefuite şi rotunjite, cam cât mazărea. Ţi se afunda piciorul, nisipul fin susţine greutatea mult mai bine. În faţă Marea Egee şi obsedantul Athos, în spate perete de stâncă în care era şi o mică grotă. Atenţie la fundul mării că porţiunile cu stânci de la capetele plajei erau pline de arici de mare.

Dar să revin în Sarti.

Această staţiune are două zone foarte diferite: zona de nord, "istorică", de fapt vechiul sat de pescari. Aici mai sunt câteva case vechi şi are un aer boem. În general este mai veche decât sudul, inclusiv pensiunile ridicate în locul satului de pescari par mai vechi decât în sud, probabil zona de nord fiind "dezvoltată", cum se spune, înaintea sudului. Este zona de promenadă, cu multe magazine, taverne, cofetării, gelaterii, etc.

Sudul se mai numeşte "Sarti Beach", considerată chiar staţiune separată. Clădirile par mai noi şi cred că au cazări mai bune după cum arată. Plaja este foarte bună în toată staţiunea, dar intrarea în apă e mai lină în sud. În nord, unde am stat dealtfel, deşi fundul mării e tot nisipos şi curat, ca şi în sud, are o pantă abruptă şi apa devine adâncă la distanţă mică de ţărm, ceea ce poate fi o problemă pentru familiile cu copii sau pentru cei care nu ştiu să înoate.

Unde fundul apei e curat şi nisipos, adică în cea mai mare parte, nu e cazul să vă faceţi griji pentru aricii de mare. Ei au nevoie de suprafeţe solide pe care să se fixeze, de aceea îi găsiţi pe sau pe lângă stânci şi pietre. Personal nu am purtat încălţări de protecţie pentru că intră nisip în ele şi e neplăcut. Nici nu prea am văzut lumea purtând. Totuşi, dacă vă aventuraţi spre stâncile din capetele plajei din Sarti, trebuie să fiţi precauţi.

În nord, staţiunea se termină cu o colină stâncoasă, pe care se află o troiţă şi e arborat steagul Greciei. E principalul punct de belvedere, unde vin toţi turiştii să facă poze pentru că se vede toată staţiunea de sus. La baza colinei, spre mare, în partea opusă staţiunii (deci nu se vede din staţiune dacă nu depăşeşti colina spre nord), se află un mic debarcader de unde se pleacă în croaziere.

Dincolo de colină spre nord alternează dealuri stâncoase care coboară drept în mare şi plaje. Puţin mai departe spre nord mai sunt un dig şi un debarcader mai mari, care se văd de pe plaja din Sarti, dar nu par utilizate de turiştii din staţiune, probabil doar de grecii pescari sau iubitori de sporturi nautice. Am făcut o plimbare până acolo pe cont propriu. Aveam de gând să încerc să merg mai departe spre nord dar clima Greciei nu permite plimbări prea lungi pe jos în luna iunie, mai ales când trebuie să urci şi să cobori pante în plin soare.

Sarti e destul de mare, aşa că nu trebuie să vă faceţi griji în privinţa aprovizionării şi mâncării, în nord e plin de taverne. Găsiţi chiar şi vânzători ambulanţi de produse apicole şi tsipouro, ţuica grecilor. N-aş putea să vă recomand ceva în mod deosebit, nici nu sunt mare amator de turism culinar. Singurele chestii după care chiar mă dau în vânt sunt lactatele greceşti, în special iaurtul în recipiente ceramice din care am consumat cantităţi apreciabile.

Alte excursii pe care le-am făcut în afara celor despre care deja am scris:

1) "Mule ride" sau plimbarea pe catâr cu Christos catârgiul, care e un ţăran get-beget, cu o impresionantă mustaţă în furculiţă şi care în afară de greacă vorbeşte doar germană. Eu nu (şi nici greacă) aşa că am comunicat ceva mai greu dar ne-am descurcat. Întâlnirea a a fost lângă benzinăria de la ieşirea din Sarti spre nord (treceţi pe lângă ea când veniţi dinspre Salonic). Plimbarea se face pe dealurile din împrejurimi, pe drumuri forestiere. Nu trebuie să vă faceţi griji dacă n-aţi călărit niciodată (cum a fost şi cazul meu, dealtfel). Catârii fac trenuleţul, sunt legaţi în şir indian. Christos e locomotiva şi turiştii sunt vagoanele. Oricum, animalele au fost foarte liniştite şi docile, contrar reputaţiei pe care o au. Zona e pitorească şi experienţa interesantă. Din păcate, în toamna anului 2018, zona a fost afectată de un mare incendiu care a distrus parţial vegetaţia (dar mai e şi pădure, nu vă speriaţi). Probabil s-a înverzit mult de atunci, deja era destul de verde chiar în iunie 2019 când am fost eu.

De la Christos am aflat că există şi o mănăstire undeva în apropiere de Sarti, înspre dealurile care se văd din staţiune, dar nu am vizitat-o.

2) Turul Sithoniei. În condiţii super, cu autocarul cu etaj al agenţiei Sithon Travel trei sferturi gol. Am avut locuri la etaj în faţă (deasupra şoferului) aşa că vederea a fost super. Am avut şi ghid numai pentru noi, pe inimosul Adrian, noi trei fiind singurii români participanţi la tur (restul erau unguri şi cred că cehi). Şi-a făcut prezentările turistice cu o conştiinciozitate de parcă ar fi vorbit pentru 30 de turişti, nu trei. Peisajul a fost fenomenal cum am mai scris şi s-a văzut perfect de unde stăteam. A fost partea cea mai bună din acest tur al peninsulei.

Opririle n-au fost toate cine ştie ce. Au oprit la un magazin de produse apicole. Am luat mai multe sortimente, dintre care în mod deosebit mi-a plăcut mierea de portocale. Dar în afară de flora diferită de cea de la noi care a stat la baza mierii, nu m-a impresionat cu nimic. Au mai făcut oprire la un târg itinerant care atunci s-a ţinut la Nikiti şi nu era decât o piaţă ca orice piaţă, nici măcar pitorească în genul târgurilor noastre de produse tradiţionale. Dar aveau produse locale, dacă sunteţi interesaţi, mai ales pescăreşti. Bineînţeles, aveau şi băutură - ouzo, tsipouro, chiar vin. Dar nu am luat pentru că aveam vin de Melnik luat în drum din Bulgaria şi ceva tsipouro pe care mi l-a vândut (la cererea mea) catârgiul Christos. Au mai oprit la Porto Koufo, un golf extrem de adânc care ar fi găzduit, se zice, submarine germane în război. Destul de spectaculos, are o intrare îngustă. Am mai oprit la o tavernă la mare altitudine (pentru Sithonia, evident), cu o vedere de vis spre mare. De asemenea, am oprit şi am luat masa în Neos Marmaras.

Acum câteva cuvinte despre agenţia locală Sithon Travel, care s-a ocupat de noi. Cred că este cea mai mare din Sarti şi s-ar putea să fie ungurească. Cu siguranţă, majoritatea covârşitoare a turiştilor din Sarti, la momentul în care am fost eu acolo, erau unguri, care dealtfel mi-au făcut o impresie excepţională prin comportament, politeţe, ţinută. Ungurii sunt în Sarti ca românii şi sârbii în zona Paralia Katerini. E staţiunea lor.

Apropo de comportament, m-au impresionat printr-un eveniment la care am asistat seara, pe colina din nordul staţiunii despre care am scris mai sus. Seară, răcoare, clar de lună, la picioarele noastre luminile staţiunii. Ungurii vorbeau pe rând iar, când fiecare termina, cei din jur aplaudau. Mi-am dat seama că probabil recitau poezii.

---

VIZUALIZĂRI: 7274 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI