Santillana del Mar - un fermecător sat cantabric

TIPĂREȘTE

Alegerea satelor cantabrice pe care să le vizităm a reprezentat o operaţiune destul de anevoioasă. Aş fi dorit să trecem prin toate de ne-ar fi stat în putinţă şi am fi avut la dispoziţie săptămâni.

Am selectat în funcţie de recomandări, itinerariul planificat – pentru a nu ne abate foarte mult de la cursul sejurului - şi fler.

Cel mai apropiat de cazarea din noaptea precedentă se afla Santillana del Mar, unul dintre cele mai frumoase sate cantabrice conform documentării este, cu un uimitor patrimoniu arhitectural civil și religios şi splendide balcoane de lemn pline de flori.  

            Ajuns la faţa locului am rămas impresionat de cele văzute. Nu grăiesc doar să mă aflu în treabă sau fiind plătit din bugetul autorităţilor publice, dar satul ăsta e de poveste!  

            Am avut şansa să ajungem mai devreme decât autocarele cu turişti şi să beneficiem de o plimbare lejeră pe străduţele sale din piatră până să simţi înghesuiala puhoiului format din sute de doritori a-l vizita.  

Stăteam şi mă minunam şi aici ce reprezintă turismul organizat. Două, trei sau zece persoane care trec prin asemenea locuri zilnic nu înseamnă că ai turişti. Noi avem minister, sumedenie de agenţii însă nu avem turism. Orbecăim în continuare cu tot felul de programe menite doar a toca banii publici. Şi mă opresc pentru a nu mă tura prea tare şi divaga de la descrierea impresiilor referitoare la acest loc minunat.

Santillana de Mar este un autentic muzeu în aer liber de arhitectură montană. Un tur pe străzile sale din piatră îţi permite să descoperi atmosfera de odinioară – reamintesc că am avut şansa de a sosi acolo înaintea “invaziei” -, cu casele de lemn ale secolelor XVI-XVII amestecate printre cele şi mai vechi, formând un ansamblu de o frumuseţe singulară.

Viaţa oamenilor pe aceste meleaguri a fost certificată de descoperirile arheologice datând încă din preistorie, Peştera Altamira din apropiere fiind edificatoare în acest sens.

Istoricii atestă că regiunea  a reprezentat la un moment dat un centru religios care a fost dăruit de rege marchizului de Santillana pentru ca ulterior alte familii potente financiar să conducă viaţa economică şi socială, blazoanele acestora fiind vizibile pe faţadele fostelor lor reşedinţe.  

Datorită poziţionării geografice pe ruta Camino de Santiago, Santillana del Mar a fost un important centru de schimb comercial.  

În sat este interzis accesul auto, aspect care îi sporeşte farmecul. Pentru parcare ai la dispoziţie câteva spaţii private, contra cost. De altfel aici am plătit unica taxă de parcare din tot sejurul, peste drum de Hotelul Museo los Infantes, la 50 m de Calle de Juan Infante, uliţa principală.  

De cum am dat cu ochii de forma hotelului am ştiut că îmi va face plăcere să mă plimb prin acele locuri. Şi pe care, deşi nu am stat acolo, vi-l recomand cu cea mai mare căldură dacă veţi ajunge în zonă întrucât reprezintă chintesenţa stilului local. E o clădire splendidă!

Urmând adorabila Calle de Juan Infante străjuită de casele de piatră din ale căror balcoane de lemn se revarsă muşcatele şi din care intri pe sub bolţi arcuite în terase idilice, patiserii sau ciocolaterii, ajungi în Plaza Mayor, locul unde odinioară se ţineau cele mai importante evenimente, precum târguri, procesiuni religioase sau chiar lupte cu tauri.  

Torre de Don Borja, cunoscut si sub denumirea de Torre del Merino, e clădirea cea mai impozantă a pieţei, având de-a lungul timpului mai multe întrebuinţări printre care chiar şi închisoare înainte de a deveni reşedinţă nobiliară, de la ultima dintre ele, Borja, trăgându-i-se şi denumirea actuală.

În Casas del Aguila y la Parra, un mini-muzeu etnografic local, accesul este gratuit, iar orarul de vizitare al acesteia respectă perioada de siestă a localnicilor, astfel încât între orele 14 – 16 îl veţi găsi închis.

În faţa intrării vezi statuia din piatră a unui animal considerat de mine a fi bizon - probabil alţii au  imaginaţia diferită – iar în interior sunt expuse obiecte din gospodăriile localnicilor: pătuţ de copil, teasc, oale, cratiţe şi altele.

Imediat în apropierea acestui edificiu dai de intrarea în Parador Santillana del Mar, un alt hotel superb, a cărui grădină şi frumuseţe a clădirii te tentează să te cazezi doar pentru a fi în măsură să îi explorezi şi interiorul.

Intrând pe Calle de los Hornos ne înscriem şi noi preţ de câţiva paşi pe Camino de Santiago, după cum ne arată scoica galbenă, simbolul traseului parcurs anual de mii de pelerini sau drumeţi. Iar cum noi toţi patru suntem parte a trupei de drumeţie, avem motiv de fală la întoarcerea acasă! 🥳

Ieşind puţin din zona istorică vedem la lucru doi bătrânei care îşi conjugă brumele de efort în a-şi întreţine aspectul atrăgător al imobilului în care locuiesc. Domnul tunde gardul viu iar doamna mătură verdeaţa de prisos din faţa casei în care mâine m-aş muta, atât de mult mă atrage.

Pentru a reveni în zona centrală urmăm un alt traseu, respectiv pe Calle de Racial, unul în urcare uşoară cu un zid înalt de piatră pe dreapta şi case din acelaşi material, cu ferestre înguste, fără balcoane şi flori pe stânga.

Splendidele balcoane de lemn revin în apropierea Mânăstirii Santa Juliana, un reper turistic de vază al localităţii, cu un sanctuar ce atrăgea pelerinii aflaţi pe Camino şi pentru a cărei vizitare achiţi preţul de 3 euro la intrarea aflată în imediata apropiere a unui manej de ponei.   

De mânăstirea ridicată în anul 870 de regina Dona Primar a Castiliei se leagă una dintre cele mai impresionante legende locale ce îi are protagonişti pe Ines şi Diego, doi tineri îndrăgostiţi care se întâlneau aici în secret.

Toate bune şi frumoase în viaţa adolescenţilor până ce o rudă i-a pârât tatălui fetei care, furios, i-a ucis pe amândoi. Se spune că spiritele lor bântuie încă interiorul iar în unele nopţi li se aud bocetele.

Aşezamântul religios de o frumuseţe rece care impresionează e ridicat peste o capelă funerară în care se aflau moaştele Sfintei Juliana, devenită martiră după ce refuză să-şi abandoneze crezul de a nu avea alt soţ decât Isus Hristos şi să se căsătorească cu senatorul Eluzo, bărbat impus de tatăl său, cunoscut drept unul dintre cei mai înfocaţi persecutori ai creştinilor.

Refuzat de fiică, tatăl dă dovadă de o cruzime de neînchipuit pentru un părinte şi o predă prefectului pentru a o pedepsi. Într-o perioadă de prigoană a creştinilor, mai marele local ordonă biciurea acesteia, suspendarea în gol prinsă doar de păr, stropirea trupului cu staniu topit şi apoi uciderea ei. În prezent sărbătoarea Sf. Juliana se celebrează în 28 iunie, prilej de fiestă spaniolă.  

Mă cam scutură frigurile când aflu mentalitatea părinţilor din prin părţile locului şi mă gândesc cu oroare cum ar fi procedat ei în zilele noastre dacă fiul vreunuia ar fi avut intenţia de a se căsători cu un alt “el” …

Întorcându-ne la periplul pedestru, sunt atras de de un atelier de prelucrare a lemnului situat la parterul uneia dintre case. Intru şi mă minunez de ce piese de mobilier pot ieşi din mâna meşterului Fernandez, cel care lucrează doar lemn natural, nu tu placaje sau MDF-uri ori PFL-uri.

Dintre clădirile Santillanei del Mar cu siguranţă îţi fură privirea Palatul Velarde, deţinut de familia cu acelaşi nume, una dintre cele mai influente din Cantabria de vreme ce stăpânul ei a fost numit în Consiliul Inchiziţiei.

Restaurat, cu o faţadă impresionantă din piatră şi săli nobiliare decorate cu elemente renascentiste şi baroce, a devit proprietate a Guvernului Cantabriei care l-a inclus în circuitul public, deschis celor interesaţi de vizită.  

Ceva mai jos de Plaza Las Arenas şi palat dai de Museo Jesus Otero în care una dintre expoziţii, “Rutas de cine” , îţi prezintă locaţiile din Cantabria în care s-au filmat pelicule cinematografice. Iar această regiune are ce oferi în materie de decoruri naturale!  

Trecem de fântâna veche la care gospodinele îşi albeau straiele în vremurile în care apa nu curgea la robinetul fiecărei case, mai zăbovim ca fetele să achiziţioneze un mic suvenir apoi ne despărţim cu greu de această splendoare de sat. În care turiştii năvălesc în cârduri fără număr astfel încât după miezul zilei străzile devin înghesuite şi gălăgioase.

---

VIZUALIZĂRI: 172 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI