GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
San Marino - Serenissima Republica di San Marino este patrimoniu UNESCO si ca orice republica independenta care se respecta si este respectata are steag, stema, imn si bijuterii de arhitectura intr-un cadru natural de exceptie.
Este o mica enclava in Italia, la granita dintre regiunea Emilia Romagna si Marche. Este la numai 10 km. in linie dreapta distanta de Marea Adriatica. Terenul accidentat se remarca prin muntele Titano, parte a Apeninilor, inconjurat de dealuri molcome, impadurite., nu are ape curgatoare.
Autostrada A14 - Bologna - Ancona iti da posibilitatea din oricare parte a Italiei ai veni, nord sau sud sa intri pe una din portile Rimini nord sau sud.
Daca calatoresti cu avionul, aeroportul Federico Fellini se afla la cca 27 de km. departare si autobuzele de linie te duc cu usurinta in inima cetatii San Marino.
In San Marino am mai fost cu ceva ani in urma, aveam amintiri frumoase de toamna tarzie cu o vegetatie de un colorit aramiu fabulos si cu o senzatie de civilizatie si rafinament pe care orasul vechi ti-o transmite.
Doream sa revad San Marino primavara pentru a-mi incarca bateriile de frumos si pace dupa iarna grea si urata pe care am traversat-o cu totii.
Dupa Vatican si Monaco, este cea mai mica tara din Europa, republica cu un parlament cu 60 de membri si Marele Consiliu General si cu 2 sefi ai statului.
Capitanii regenti sunt in functie timp de cate 6 luni. Pe cei cca 60 de kmp are numai 30000 de locuitori.
O poveste frumoasa vorbeste despre sfantul Marino, cioplitor de piatra dalmatian care a strabatut marea Adriatica impreuna cu colegii sai de credinta si de munca pe vremea imparatului Diocletian pentru a scapa de persecutia religioasa. Acesta este cel care spun locuitorii din San Marino le-a daruit dreptul lor de a nu plati tribut "nemeni teneri" care inseamna sa nu depinzi de nimeni, in limbaj medieval.
Pe acest taram el a construit cu propria sa mana de la fundatie pana la acoperis o capela de piatra si in peretele stancos al muntelui un pat. Legenda spune ca a murit in 301, lasand poporului mostenirea alcatuita din muntele Titano, munca si convingerea sa pentru libertate.
Populatia a construit un zid de piatra grosolan ca sa se apere de hoardele ucigase si de soldatii jefuitori. Zidurile nu au fost sparte niciodata si de aici mandria populatiei. Inca de pe la 1243 sunt documente notariale care arata ca pe langa episcop sunt numiti consuli care aveau menirea de a mentine ordinea in randul locuitorilor. Fiecare guvernator trebuia sa daruiasca comunitatii arbalete la sfarsitul celor 6 luni de guvernare, asa incat locuitorii micii republici au fost buni ostasi si negutatori. Prin sec. al XVIII-lea multi scriitori si oameni de cultura au venit in aceasta mica republica pentru a vedea si trai pe viu libertatea. De atunci San Marino a fost recunoscut ca cel mai democrat si liber stat. La 5 februarie 1740 de ziua sfantei Agata, aceasta devine co-patroana republicii.
Chiar si puternicul Napoleon a apreciat modelul de republica a libertatii in 1797, cand in trecerea lui navalnica prin Italia s-a oprit in San Marino. In ciuda faptului ca Napoleon a cucerit Europa luand de peste tot ce i-a convenit, San Marino a fost exceptia de care nu s-a atins. A lasat mica republica sa se dezvolte in voie, facand schimb de ambasadori, semnand tratate. Maximul de popularitate a cunoscut aceasta republica in 1849 cand eroul lor Garibaldi, impreuna cu 1000 de supravietuitori ai Republicii de la Roma, urmariti de catre austrieci s-a refugiat in San Marino. Mica republica l-a adapostit pe Garibaldi si sotia sa Anita si in timpul noptii le-a facilitat evadarea impreuna cu cei mai cautati ofiteri.
De fapt, populatia are un adevarat cult pentru Garibaldi. Dupa 1862 San Marino a devenit o entitate recunoscuta pe plan politic.
Am inceput vizita noastra in San Marino, matinal, altfel decat majoritatea turistilor, care fie in grup, fie veniti cu propriile mijloace de transport, . dupa ce parcheaza in locurile special amenajate si indicate (parcarea costa ptr. 1 h - 1,5 Eur, 2 ore - 4 Eur si mai mult, 8 ore - 6 Eur, este vorba de masinile mici), intra in general in orasul vechi prin poarta San Francescoi.
Intrand din N-V dinspre Rimini prin Borgo Maggiore, al doilea orasel important al republicii, am parcat si am mers la telegondola, atractie turistica ce dateaza din 1932. Pretul unui bilet numai pentru un segment de drum este de Eur 2,80 iar pentru dus-intors este de 4,50 Eur. Gondola are variante de functionare ca orar pentru diferite anotimpuri ale anului, incepand de la ora 7,50 dimineata pana la orele 18,30 in perioada de iarna si 20 pe timpul verii.
Experienta este minunata datorita spectacolului fabulos al vederii de la inaltime asupra peisajului care ti se infatiseaza in fata ochilor. Borgo Maggiore ramane la picioarele tale inconujurat de dealurile zonei Marche care inconjoara Muntele Titano.
Am remarcat de asemenea o straduta pavata cu piatra care trece prin padure si duce la extremitatea nord-vestica spre Porta delle Rupe. De altfel, coastele sunt umbrite de padurile de pin si sunt multi ciclisti care fac adevarate tururi organizate pe aceasta arie.
Vizitarea micului stat am inceput-o de la Primul Turn, La Rocca o Quaita, cel mai vechi dintre cele 3 turnuri de aparare care strajuiesc orasul. Are o istorie veche datand din sec. XI si este cioplit direct in stanca. Este turnul de supraveghere al cetatii, inconjurat de doua ziduri de aparare, acestea fiind primul post de supraveghere si refugiu al locuitorilor.
Drumul te indeamna sa ajungi la cel de al II-lea Turn, La Cesta o Fratta, aflat in cel mai inalt punct al muntelui, aici aflandu-se si Muzeul armelor antice cu peste 1500 de exponate din diferite epoci istorice dar nu mai tarziu de sfl. sec. al XIX-lea. Muzeul este interesant pentru cei preocupati, dar nu mi s-a parut spectaculos, poate ne fiind interesata...
Al treilea turn ll Montale este cel mai mic si se presupune ca a fost folosit ca inchisoare in trecut. Aici se afla o temnita adanca de 8 m, cu o intrare doar de la suprafata, ne fiind deschisa vizitatorilor. Toate cele trei turnuri ale cetatii apar pe stema tarii.
Ne-am intors la Primul Turn, la Rocca pentru a face un scurt popas in Muzeul figurilor de ceara, cu multe scene din istoria san-marineza dar si din istoria si cultura altor popoare. Mi s-a parut foarte interesanta reconstituirea scenei asasinarii presedintelui american Lincoln. Pretul biletului de intrare 5Eur/persoana
Mi-ar fi placut sa vizitam Muzeul delle Curiosita, singurul de acest fel din leme, cu diferite curiozitati despre care am citit, precum cursa de purici, grebla pentru curatarea limbii, etc. dar care din motive necunoscute noua era inchis pentru o perioada nedeterminata.
Am coborat spre sud-est trecand pe langa Piazzale Cava Antica si Porta della Fratta si in Via Paolo III am ajuns la Aqvarium - o interesanta expozitie cu reptile si pesti. Preturile biletelor de intrare in muzee sunt aliniate, 5 Eur/pers.
Pentru grupuri mai mari si mai ales pentru grupuri de copii sunt alte preturi.
Tot aici se afla si Biserica calugarilor capucini din sec. XVI-lea.
Coborand spre sud, unde se afla Porta San Francesco am ajuns la Muzeul Torturii din care dupa scurta, chiar foarte scurta vizita am iesit usor buimacita. Evul mediu a fost dur pentru omenire, dar atat de multe obiecte sinistre de tortura nu credeam ca am sa vad. Centuri de castitate de o mare duritate, tepuse, roti, clesti de strans degetele, niste coroane care se strangeau in jurul capului pana ce oasele craniene se frangeau... Multe mi-au amintit de roata pe care au fost trasi Horia, Closca si Crisan dar si de tepele lui Vlad Tepes, care incep sa cred ca era un dulce copil al timpului pe langa alti "facatori de ordine" ai lumii acesteia. Oare in felul acesta se mentinea libertatea si democratia???
Dar sa dam uitarii experienta vederii acestor obiecte si sa amintesc aici de Biserica si Pinacoteca San Francesco, biserica datand de pe la mijlocul sec. al XIV-lea.
De aici incepe partea sudica a zidului vechi al orasului, zona numita Contrada delle Mura. In laterala se afla Piazzetta Garibaldi, cu monumentul lui Giuseppe Garibaldi. Locuitorii republicii au un cult pentru Garibaldi si statuia sa este la loc de cinste. In San Marino, eroul lor este adorat si in prezent cu o mare incarcatura emotionala.
Ajungand in Piazza Titano, am intrat la Muzeul statului, muzeul national.
Nu as putea spune ca a fost spectaculos si amplu, dar oricum interesant pentru ca sunt piese de arta precum monumentele eroilor sanctificati San Marino si San Leo.
In palatul Valloni se afla de asemenea biblioteca de stat.
Palatul Guvernului, constructie realizata in stil neo-gotic la sf. sec. al XIX-lea din Piazza della Liberta este majestuos. In aceeasti piateta se afla si Statuia Libertatii. As fi vrut sa vedem schimbarea garzii dar din pacate nu am putut avea aceasta experienta pentru ca ea se intampla la ora 8,30 dimineata si seara la 18.30, noi nu ne-am incadrat in orarul acesta.
Alaturi in Zona dei Voltari este un monument ridicat in memoria cetatenilor san-marinezi care in 1845 si 1918 au contribuit la unitatea Italiei si pe o placa imensa sunt trecute numele tuturor voluntarilor.
Tot aici in zona Contrada dei Magazzeni gasesti muzeul armelor moderne cu o colectie de peste o mie de arme de foc. Nu am intrat sa-l vizitam, deoarece sunt o multime de magazine in care gaseste o sumedenie de arme mai noi sau mai vechi, un adevarat muzeu... liber...
In magazinele de aici se pot cumpara monede locale, articole de ceramica, bijuterii si accesorii, vinuri de colectie, lichiorul Mistra si vinul sangioverse sau berea Amacord renumite in intreaga lume.
Preturile nu sunt prohibitive dar nici generoase. Depinde daca iti doresti cu adevarat ceva sau nu, pentru ca din pacate, ca peste tot in Europa se resimte ceva din "criza" si in lipsa unui numar mare de turisti cum erau in anii trecuti, acum vanzatorii mai "lucreaza" sau se fac ca "lucreaza" la preturi pentru a te determina sa le cumperi marfa. Oricum, sunt preocupati de "natia" clientului, venind mereu cu invitatia de a le vizita magazinul, mai ales in limba rusa. Si nu gresesc pentru ca in general grupurile erau alcatuite din rusoaice dornice in a achizitiona parfumuri, posete, esarfe, sau orice... intrecandu-se intre ele la cantitate si calitate. Poate ca in Rusia nu se resimte " criza"...
In Piazza de Santa Agata care are in mijloc Monumentul aparatorilor libertatii, se gaseste capela sf. Agata si Teatrul antic Titano, pe treptele caruia un grup de tineri, sub supravegherea unei profesoare aveau o ora de istorie in aer liber despre lumea libertatii san-marineze.
La Muzeul Emigratiei este expusa o istorie a migratiei populatiei din San Marino. Nu am intrat, pentru ca nu m-a preocupat in mod special.
Indreptandu-ne din nou spre NV ne-am bucurat sufletul si ochii in Piazzale Domus Plebis unde se gaseste biserica sfantului Marino, construita in stil neoclasic, in prima jumatate a sec. al XIX-lea. Basilica este construita pe amplasamentul unei vechi biserici din sec. al V-lea si in interior se afla moastele Sf., Marino. In basilica nu este voie sa fotografiezi.
Basilica este dedicata sf. Marino, diaconul originar din Arbe-Dalmatia, care s-a refugiat in 304 d. p. H si a murit in 345 la 3 septembrie.
La intrarea in Basilica in partea dreapta, se afla monumentul dedicat lui Antonio Onofri, Padre della Patria 1759-1825. Statuia a fost executata de sculptorul Tadolini. Primul altar la dreapta cuprinde o pictura foarte frumoasa a Elisabettei Sirani 1638-1665, reprezentand in prim plan figura lui Isus si in plan secund figura fecioarei Maria
Mai este un altar care reprezinta Maddona della Misericordia si un al treilea dedicat Sf. Agata.
Am mai remarcat o statuie a lui Adamo Tadolini 1788-1868 reprezentand pe Sf. Marino tanand in mana o hartie cu inscrisul Libertate, indemnand urmasii sa nu piarda aceasta mostenire pe care a lasat-o. In dreapta altarului un monument de marmura al carui bust este din aur si argint (1612) contine parte din craniul sfantului, la stanga fiind tronul capitanilor regenti, ca autoritate maxima a statului.
Orga este o opera de valoare a maestrului Giacomo Bazzani din Venezia 1833, este restaurata recent dar a pastrat un rafinament si o suplete deosebite.
Alaturi de Basilica se afla o bisericuta - Sf. Pietro, ridicata pe locul unde Sf. Marino a construit prima bisericuta in stanca. Aici se spune ca s-au adunat primii lui discipoli.
Dupa cum se vede obiectivele care sunt mandria micii republici sunt rasfirate pe o arie mica asa incat doritorii unei vizite complexe pot parcurge distantele fara probleme si in timp relativ scurt.
Politisti zambitori care te indruma pentru o eventuala parcare sau iti raspund oricarei intrebari par a fi ireali in uniformele lor curate si impecabile.
La nenumaratele terase si restaurante poti servi un meniu fix cu 12-14 Eur, sau a la carte in jur de 18-24 Eur, o bere draft de 0,5 l - 4 Eur, o inghetata cu 2 cupe la alegere, 3 Eur.
Misterul si frumusetea locurilor sunt poate date si de faptul ca te afli la inaltime din toate punctele de vedere, geografic, istoric, cultural si al civilizatiei.
Trimis de amero in 14.06.12 17:03:07
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (amero); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
daca webmast. poate si vrea il rog sa puna o melodie potrivita. multumesc anticipat
@amero: Excelent, felicitari! Un adevarat ghid, fara nicio indoiala. Recunosc ca nu stiam absolut nimic despre aceasta tarisoara (ma rog, mai putin unde este situata, si asta... aproximativ). Ati reusit sa-mi starniti curiozitatea. Daca o sa am ocazia vreodata, n-o sa ratez o vizita in San Marino.
Multumesc frumos!
Nici eu nu stiam nimic despre aceasta republica. Ce bine sa mai ai prietene pe AFA...
Mi-ai creeat o stare de relaxare, frumusete, natural. Frumos scris, frumoasa plimbare
Felicitari! Un review la inaltime din toate punctele de vedere! Multumesc!
multumesc all - si daca aveti timp si drum, merita sa petreceti cateva ore in acest colt de lume in care povestile frumoase sunt inca vii
@amero: Ce nevoie mai are de un ghid cel ce vrea sa viziteze San Marino daca citeste randurile tale? Eu cu siguranta n-as mai fi avut nevoie daca reviewul tau era scris in 2010. Am si eu amintiri frumoase din acest colt indepartat de lume, dar cu siguranta nu atat de bogate si "proaspete" precum ale tale.
Felicitari si multumiri pentru ca ne-ai impartasit impresiile tale de calatorie!
@iulianic: multumesc, cu ani in urma am vizitat cu alti ochi acest mic colt de rai, acum am fost mai aplicata si realista, oricum zona este de exceptie chiar si in contextul economic si social actual.
O combinatie extrem de placuta ochiului intre fotografii sugestive si informatii extrem de folositoare toate acestea adunate intr-un TOT ce mi-a purtat pasii, virtual, intr-o plimbarica duminicala de "relache" total! Sarut mana!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2019 Stâncă-cetate-oraș-republică sau într-un cuvânt,de fapt în două, San Marino — scris în 21.02.19 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2018 O zi in San Marino — scris în 06.06.18 de Cristina ank din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Apr.2018 Republica San Marino - varianta de vizitare 1 zi — scris în 23.04.18 de dawnsash din SUCEAVA - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Locul unde comertul umbreste istoria — scris în 09.09.17 de olteanul2010 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2017 San Marino - cetate și stat comercial — scris în 20.07.17 de ManuelaManu din TG JIU - RECOMANDĂ
- May.2017 Un mic tur pietonal prin La Citta Vecchio di San Marino — scris în 25.12.17 de ovidiuyepi din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Oct.2016 Sfântul și poporul lui — scris în 02.01.17 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ