GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Yosemite Valley (excursie de zi din San Francisco)
![](/images/printer_off_32.png)
Rezervația Yosemite - sau parcul natural cu același nume - se află la aprox. 350km de San Francisco, distanță care se parcurge în mod normal cam în 4 ore (per direcție). Nu toți cei 3000kmp ai rezervației sunt ușor accesibili, ci doar câteva zone turistice, dintre care cea mai vizitată este „Yosemite Valley”. Din San Francisco se organizează excursii de o zi către acest obiectiv: în funcție de operator se folosesc autocare mai mici sau mai mari iar plecările se fac în jurul orei 7 dimineața, întoarcerea fiind seara târziu, cât de târziu depinzând doar de trafic sau de eventualele incidente de pe autostradă (accidente sau incendii de vegetație). Excursiile costă în jur de $150 de persoană, majoritatea timpului fiind consumat doar cu transportul.
Sigur, întrebarea logică e de ce ai cheltui atât de mulți bani pentru 3, maxim 4 ore pe cont propriu în Yosemite Valley – iar opinia mea e că în locul unei astfel de excursii ar trebui închiriată o mașină și mers acolo pentru măcar 3 zile. În cele câteva ore se pot face sigur zeci, dacă nu sute de fotografii care vor lăsa toți prietenii cu gura căscată – nu vezi așa ceva în Europa și poate nici mai mult de o dată în viață – dar nimeni nu poate explora tot ce se află acolo într-un timp atât de scurt.
Revenind, Yosemite este o rezervație naturală în munții Sierra Nevada, renumită pentru versanții extrem de abrupți care creează un relief de tip canion; din punct de vedere geologic e vorba de masive de granit aproape perfect finisate prin acțiunea aerului și a apei de-a lungul multor milenii. Vizitatorii vin să vadă în principal cascade de sute de metri înălțime și arbori sequoia, însă biodiversitatea este elementul central al rezervației, lucru nu foarte aparent într-o vizită de câteva ore.
Ce e de găsit în Yosemite Valley, ca infrastructură turistică: magazine cu suveniruri turistice, câteva hoteluri-pensiuni, restaurante mici, oficiu poștal dar și un muzeu în aer liber de tip „muzeul satului” (prezentând viața amerindienilor nativi zonei). Distanțele dintre obiective sunt destul de mari și greu de parcurs pe jos – există un autobuz gratuit care unește toate aceste obiective pe un traseu oarecum circular, destul de aglomerat la anumite ore.
Valea este în general extrem de aglomerată tot timpul anului, poate exceptând iarna: locurile de parcare sunt greu de găsit și sunt cozi peste tot. De asemenea este mult mai cald vara, respectiv mult mai frig iarna decât în San Francisco: în iulie de la 12 grade dimineața la plecarea din oraș se poate ajunge la 35 la coborârea din autocar în Yosemite la prânz, o experiență care poate compromite excursia. Pentru o astfel de vizită sunt obligatorii deci hainele de schimb sau în straturi care se pot scoate sau adăuga după caz.
Ce se poate vizita în cele 3 ore ale unei excursii? Timpul trece extrem de repede, deci nu foarte multe lucruri: una dintre cascade (mă refer de mers până la baza ei), un restaurant de tip fast-food, muzeul în aer liber, 2 magazine de suveniruri și poate oficiul poștal pentru a trimite vederi acasă (glumesc, nimeni nu mai trimite în 2018 scrisori fizice, timbrate). Pare puțin, dar distanța totală parcursă pe jos în cele 3 ore poate depăși ușor câțiva km.
Cu mașina întrevăd alt nivel de flexibilitate: o cazare în zonă poate asigura de exemplu destul timp pentru o explorare completă a întregii regiuni – de exemplu Mariposa Grove, pădurea de sequoia – dar și tot felul de locuri accesibile doar pe jos, mergând în drumeții. Sigur, nu e o destinație ieftină, dar nu e o experiență de fiecare zi. Este însă „de bifat” ca parte a unei vacanțe mai lungi la San Francisco.
(NB: fotografii din iulie 2018)
Trimis de DanCld in 20.07.18 21:27:49
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în AMERICA DE NORD.
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (DanCld); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
![](https://amfostacolo.ro/FOTO/GENUINE/d005/5485/1077_87527_5.jpg)
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2022 San Francisco - cel mai frumos oras din SUA — scris în 03.07.22 de câinele roşu din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2019 San Francisco si imprejurimi — scris în 24.07.19 de Aniram din BRAșOV - RECOMANDĂ
- Jul.2019 Până in San Francisco — scris în 21.07.19 de Aniram din BRAșOV - RECOMANDĂ
- Apr.2019 America, descoperind VESTUL SĂLBATIC (3) - San Francisco — scris în 23.07.19 de lenti din PITEșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2018 Mergând spre sud (Santa Cruz, Monterey, Carmel, Big Sur) — scris în 16.10.18 de DanCld din DUBLIN - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Silicon Valley — scris în 20.07.18 de DanCld din DUBLIN - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Sausalito și Muir Woods — scris în 20.07.18 de DanCld din DUBLIN - RECOMANDĂ