Ronda de Andaluzia – unul dintre cele mai spectaculoase locuri pe care le-am văzut

TIPĂREȘTE

Ronda a fost una dintre opționalele noastre din Malaga pentru că în timpul documentării am văzut niște poze extraordinar de frumoase de acolo. Am citit apoi că este una dintre cele mai vechi așezări ale Spaniei, care de-a lungul istoriei sale, zbuciumate, de altfel, a fost cunoscută sub mai multe nume. Se află la 750 m altitudine, pe marginea unui canion spectaculos și este înconjurată din toate părțile de munți.

Râul Guadalevin, care străbate Ronda împreună cu Defileul El Tajo, adânc de 120 de m, împarte Ronda în două: partea mai nouă, El Mercadillo și orașul vechi, maur, La Ciudad. Cele două părți sunt interconectate de Puente Nuevo sau Podul Nou (care nu-i atât de nou, totuși), care reprezintă atracția principală a Rondei și probabil cel mai fotografiat loc de aici. De la câteva fotografii cu podul și zona înconjurătoare ne-am ales și noi cu Ronda pe listă.

Am spus în celelalte articole, nu numai din această vacanță dar și din altele din ultima vreme, că ce am citit pe net nu s-a mai potrivit în totalitate la fața locului. Mă refer, în general, la orarele mijloacelor de transport. Dar iată că poate fi și mai rău. Ce citisem cu o seară în urmă la autogara din Malaga, la fața locului fiind, nu s-a mai potrivit a doua zi dimineață când ne-am prezentat la autobuzul pentru Ronda.

În prospectarea noastră de cu o zi în urmă, și la autogară dar și la gară pentru tren, am constatat că avem un autobuz la ora 9 și altul la 10,30 sau un tren la 9,45. Pentru tren durata era de 2,5 ore iar pentru autobuz 2,45 ore, deci similar. Noi n-am înțeles nici în ruptul capului cum pe 95 de km poți să faci aproape 3 ore. Dar citisem că la un moment dat o să intrăm în munți și serpentine și am presupus că acolo s-o merge cu 10 km pe oră, că altă explicație nu aveam. Nu înțelegeam însă ce problemă avea trenul.

În fine, ne-am prezentat a doua zi mai devreme la gară/autogară ca să vedem cum jonglăm cu trenul sau autobuzul. Dar surpriză. Autobuzul de ora 9 nu mai circula, iar compania Damas vindea bilete pentru Ronda doar la 10,30 (12,80 EUR/biletul). Ni s-a părut cam târziu și ne-a luat groaza numai când ne-am gândit că 10,30 plus 3 ore drumul, așa cum ni se spusese, ajungeam la 13,30 în Ronda și ar fi însemnat că nici nu-i dădeam bine bună-ziua că trebuia să plecăm înapoi, alte 3 ore.

Fuga la tren să-l prindem pe cel de 9,45, tot câștigam ceva timp, aproape o oră. Dar surpriză și aici. Nu mai mergeau nici trenurile spre Ronda însă mare șansă am avut că RENTE (CFR-ul lor) punea la dispoziție un autobuz pentru Ronda, chiar mai devreme cu 5 minute. Biletul ne-a costat 12 EUR pe sens, deci 24 EUR dus-întors de persoană.

Bucurie mare pentru că nici vorbă de 3 ore până la Ronda. Am făcut doar 1,20 ore, și la dus și la întors, drumul a fost frumos și nu știu de care serpentine se vorbește pe net pentru că nouă nu ni s-a părut un drum de munte greu.

Autobuzul ne-a lăsat la gara din Ronda (care este aproape de autogară) și ca de obicei, primul lucru pe care l-am căutat a fost punctul info, până la care am făcut aprox 10 minute, pe jos, de la gară. După ce am avut o hartă în mână ne-am dat seama că și tot ce avem de făcut prin Ronda este de mers pe jos.

Dar până să ajungem la punctul infoturistic am trecut prin Plaza Merced, unde se află o biserică foarte frumoasă, Iglesia de la Nuestra Senora de la Merced, care din păcate a fost închisă și la dus și la întors. Ne-am mulțumit cu o sesiune foto pe lângă ea, este foarte aspectuoasă.

Imediat după această biserică am ajuns la Plaza del Toros și Arena din Ronda. Cu toate că se vizita și foarte mulți turiști se îndreptau spre porțile de intrare, noi am trecut pe lângă ea pentru că tocmai fusesem la corida din Sevilla și eram pe deplin lămuriți despre cum arată o arenă. Condiția la spectacolul din Sevilla a fost să ajungem cu o oră mai devreme, ceea ce ne-a permis să vizităm arena prin toate ungherele ei, așa că încă una, așa de repede, nu a mai reprezentat o opțiune pentru noi.

Dacă aveam tot timpul din lume ne-ar fi tentat Museo Taurino din interiorul arenei, pentru că ne-ar fi plăcut să revedem haine de toreadori, dar tentația de a vedea altceva în Ronda a fost mai mare. Pentru eventualii amatori, spectacolul de coridă din Ronda are loc în septembrie.

Cam de aici, după Plaza del Toros a început aglomerația. Zeci, sute de turiști, grupuri-grupuri, ieșeau de pe toate străduțele și se îndreptau spre același loc ca și noi pentru că de acolo începe circuitul turistic prin Ronda.

Vorbim de Grădinile Alameda del Tajo, cândva o pădure, care sunt situate intre Piaţa Toros şi malul Răului Tajo. Pe cinci alei paralele, terasate, sunt pasarele și puncte de belvedere, dar și o mulțime de arbori protejați sau alte specii vegetale. La capătul grădinilor este cel mai frumos punct de belvedere, un balcon care iese din stâncă.

Grădinile se alungesc spre sud cu aleea Paseo de Blas Infante dar înainte de a ajunge pe marginea stâncii pentru vederi superbe asupra văii Tajo, am trecut printre 2 monumente dedicate lui Ernest Hemingway și Orson Welles, două personalități îndrăgostite de Spania, coride și Ronda.

Punctul infoturistic din această zonă este destul de mare și acolo erau mai multe persoane care dădeau relații. Noi am luat o hartă și am povestit cu o negresă foarte simpatică cam ce puteam să facem 7-8 ore, câte aveam la dispoziție, până urma să revenim din nou la autobuz. Am fost asigurați că în atâtea ore avem timp să facem tot traseul turistic din Ronda și să trecem pe la toate punctele de interes, fără să ne ducem și să ne întoarcem pe același drum, ci făcând un circuit. Chiar dacă la unele obiective n-o să putem zăbovi atât cât ne-am fi dorit sau pe lângă unele urma doar să trecem.

Aleea Blas Infante pe care pornisem s-a terminat la Puente Nuevo (Podul Nou) , de unde ai cea mai spectaculoasă priveliște spre văile râului Tajo. Nou este doar prin comparație cu celelalte două poduri care traversează râul Guadalevin și Defileul El Tajo și anume: Podul Roman (Puente San Miquel) din perioada romană și Podul Vechi sau Arab (Puente Viejo) , din perioada arabă. Puente Viejo este cel mai vechi și cel mai mic dintre cele trei poduri care se întinde deasupra canionului El Tajo și astăzi este destinat doar traficului pietonal.

Podul Nou și casele albe, tipic andaluze, care au fost construite în buza prăpastiei, au fost pentru noi principalele atracții din Ronda. Podul a fost finalizat în sec 18, după 40 de ani de construcție și multe victime. La mijlocul arcadei centrale este o fereastră de la o cameră care a fost închisoare și loc de tortură în timpul războiului civil, când cei capturați erau torturați pe acest pod sau aruncați în prăpastie.

Pentru fotografii spectaculoase ar fi trebuit să coborâm până la baza podului pe câteva sute de scări, imediat la dreapta, după ce l-am traversat, unde este și o cascadă. Noi am zis să apucăm să facem tot circuitul și să vedem și restul și ne întoarcem la finalul zilei, dar nu am mai apucat. Cu o hartă în mână o să vedeți că circuitul prin Ronda maură nu este așa mare, sunt mai multe obiective trecute pe ea, dar de interes major nu sunt chiar toate. Aflasem de la punctul info care sunt monumentele către care nu merita să ne îndreptăm pentru că urma să găsim doar niște ruine sau faptul că la Palatul Congreselor era la data aceea o expoziție temporară care pe noi nu ne interesa, așa că am ocolit o parte dintre obiectivele neînsemnate.

După ce am traversat Podul Nou am trecut prin Grădinile Cuenca în terase orizontale, conectate prin scări, cunoscute și ca grădina La Mina, construite în anii '70 odată cu înfrățirea localităților Ronda și orașul istoric fortificat, Cuenca. Grădinile au fost renovate între 2010 și 2016 și sunt frumoase. Ne-a plăcut plimbarea prin ele și vederile către cele 3 poduri. Există o diferență de nivel între intrare și ieșire și prin ele am ajuns la Podul vechi și apoi la podul arab.

În zona podului arab este o biserică din sec 16 Iglesia de Padre Jesus în fața căreia este o fântână unde ne-am refăcut rezervele de apă.

Băile arabe erau la pachet cu alte două obiective și pentru un bilet combinat de 8 EUR puteam să vedem Palatul Congreselor și Palatul Mondragon. Numai că la Palatul Congreselor din zona Podului Nou era o expoziție care nu ne interesa iar celelalte două băile și Palatul Mondragon costau fiecare câte 3,5 EUR.

Băile sunt foarte bine conservate și a fost interesant să urmărim un filmuleț în care am văzut cum erau organizate (cu recepție), cele trei camere pentru baie, prin ce sistem încălzeau apa de la rece la potrivită sau fierbinte, care era circuitul și cum se foloseau. Am avut din nou o confirmare că nu noi am inventat roata.

De la băile arabe am trecut printr-una din cele 3 porți de acces în orașul maur, Puerta Felipe V de unde am avut din nou o panoramă asupra vechiului cartier maur, a băilor arabe, de unde tocmai plecasem și asupra celor două poduri Puente Romano și Puente Viejo. Am mers pe scări și zidurile cetății, cu multe opriri pentru priveliști, am trecut și prin Puerta Murallas de la Xijara și am ieșit în Plaza Rueda Alamedo. În zona asta semicirculară, înconjurată de ziduri de apărare, erau numai terase și o biserică. Am intrat și noi în Iglesia del Espiritu Santo și am urcat în turn pentru 1 EUR și o vedere de sus a orașului. Dacă mergeți pe zidurile orașului ca și noi nu vă recomand urcarea în turn, aveți câte vederi vreți de pe ziduri.

În Plaza Duquesa de Parcent se află principala catedrală a Rondei, Iglesia Santa Maria la Mayor (Sfânta Maria Mare) care ne-a cam păcălit puțin. Dacă nu ar fi avut turnul n-am fi zis că este o biserică. Interiorul este deosebit de frumos. Am urcat și aici în turn pentru o vedere panoramică asupra Rondei.

În piață mai este Primăria din Ronda, o clădire lungă și foarte frumoasă, cu multe arcade și multe terase, unde am fi vrut să ne oprim pentru masă dar harta ne spunea că mai avem ceva de mers până să închidem circuitul și nu ne-am îndurat.

Puțin mai departe am ajuns la Palatul și Muzeul Mondragon unde am găsit o combinație de stiluri arhitectonice și am recunoscut Mudejar-ul maurilor. Palatul Mondragon vine din epoca de aur a Rondei și a fost reședința unui mare rege maur. În muzeu sunt expoziții care ne arată viața oamenilor din această zonă geografică, cum făceau agricultură și creșteau animale, cum trăiau, în ce bordeie, cum și le construiau (foarte interesant), cum au devenit fierari, ș. a. m. d.

Casa San Huan Bosco este un palat modernist construit mai aproape de zilele noastre (sec 20), care a aparținut unei familii puternice din zonă (Granadinos) și care a cedat-o unei Confederații. Colecții de ceramică, decorațiuni cu plăci de nisip, o mobilă foarte frumoasă din lemn de nuc și tapiserii din sec 19, o grădină drăguță, așezată ca și casa chiar pe marginea stâncii, cu mulți trandafiri și ronduri de flori. Ne-ar fi părut rău să nu vedem toate astea.

Toată ziua am răbdat de foame la Ronda disperați că n-o să ajungem să închidem circuitul. Am mai luat o înghețată, am mai ronțăit o fructă dar nu ne înduram să ne așezăm la masă. După ce am văzut și Palatul Mondragon și Casa San Huan Basco, foarte aproape una de alta, din grădinile Palatului Mondragon se vedea o terasă. Nu prea apetisantă la intrare dar am zis să aruncăm un ochi și măcar să bem ceva pentru că era foarte cald și simțeam nevoia să ne și odihnim puțin.

Dar terasa MarujaSimon este exact unul din locurile acelea deosebite pe care le căutăm în drumurile noastre. Așezat pe o margine de stâncă, este un loc dumnezeiesc. Toate mesele erau ocupate, abia am reușit să găsim una mai retrasă și ne-am relaxat în acest loc de parcă am fi dormit o jumătate de zi.

Tânăra frumoasă care ne-a servit era însăși patroana locului și ne-a garantat că totul este tradițional și proaspăt, cu ingrediente din grădina lor. Pentru că nu aveam timp să așteptăm niște feluri care durau, am mâncat la sugestia ei Migas, o specialitate tradițională, un fel foarte sățios cu crutoane mici amestecate cu slăninuță, un ou ochi și niște ardei copți deasupra. Am băut un vermut al casei, bere și o altfel de sangria. Ne-a plăcut mult de tot la terasa asta, intrați dacă ajungeți în Ronda, o să vă placă.

Circuitul nostru s-a terminat în Plaza de España unde am mai mâncat o înghețată și am băut o bere la foc automat. De când am coborât din autobuz și până ne-am urcat la plecare noi am avut la dispoziție 8 ore. Mi-ar fi plăcut să mai avem măcar una-două. Aș mai fi vrut să coborâm la Podul Nou jos, în defileu și să fi stat mai mult la terasa Marujei de pe stâncă, un loc absolut minunat, sau să bem o bere la oricare dintre terasele din cochetele piețe prin care am trecut.

Dacă asociezi Ronda cu Puente Nuevo și zona înconjurătoare pentru care este renumită, atunci poți s-o vezi în 2-4 ore. Dar plimbarea pe ziduri mie mi-a plăcut maxim, bisericile sunt frumoase, piețele te îndeamnă să te oprești, podurile și grădinile sunt spectaculoase, ceea ce înseamnă că o zi, cât mai lungă, ar fi ideală pentru Ronda.

---

VIZUALIZĂRI: 5139 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI