O după-amiază la Riga

TIPĂREȘTE

De la Vilnius până la Riga, capitala Letoniei, cel mai frumos dar şi cel mai mare oraş baltic, sunt cam 310 km. Traversând zone rurale cu terenuri joase şi dealuri unduioase, cu păduri de stejar şi pin, drumul este o încântare. Când ghidul începe a-şi depăna poveştile condimentate şi cu imagini video, nici nu-ţi dai seama când trec 3-4 ore şi baţi la porţile oraşului. Suburbiile construite în era sovietică sunt înţesate de blocuri comuniste, cenuşii şi deloc atrăgătoare, aşa cum sunt şi pe la noi şi cum am mai văzut şi prin alte părţi.

Având peste 700.000 de locuitori, adică o treime din populaţia întregii ţări, Riga poate părea oricui un oraş-capitală cam prea mare pentru o ţară ca Letonia. Aşezat pe cele două maluri ale râului Dvina de Vest (sau Daugava), la 8 km de gurile sale de vărsare în golful Riga, oraşul a fost întotdeauna o poartă a continentului la Marea Baltică.

Pentru turistul zilelor noastre Riga nu este un oraş dificil, aproape tot ceea ce merită vizitat putând fi accesat într-o plimbare relaxantă, pietonală. Încă înainte de a debarca din autocar, ni se promisese că ne vom delecta cu splendoarea unui vechi oraş hanseatic, care cuprinde cea mai mare aglomerare de edificii în stil "Art Nouveau" din Europa. Acestea, ca şi bisericile medievale, sediile breslelor şi străzile pavate, au conferit centrului vechi al capitalei letoniene un binemeritat loc pe lista Patrimoniului mondial UNESCO.

Cel mai potrivit loc pentru a începe un tur al oraşului Riga este Bulevardul Libertăţii, de lângă Monumentul Libertăţii (pe hărţi însemnat Brivibas piemineklis sau Freedom Monument).

Monumentul Libertăţii este un memorial ridicat în 1935 în cinstea eroilor căzuţi în Războiul de Independenţă (1918-1920). Coloana înaltă susţine statuia Libertăţii întruchipată alegoric de o femeie care ţine pe palmele ridicate deasupra capului trei stele aurite simbolizând cele trei provincii letoniene. Mai multe sculpturi şi basoreliefuri sugestive pot fi admirate la baza coloanei.

Mi s-a părut foarte interesantă istoria acestui monument. Mă bucur că ea ne-a fost prezentată şi că nu am trecut mai departe privind şi fotografiind monumentul ca pe unul oarecare. În câteva cuvinte, pentru cei care nu ştiu şi vor să afle, aş vrea să spun că monumentul situat la intrarea în oraşul vechi, a fost înălţat pe locul în care iniţial trona o statuie ecvestră, din bronz, a împăratului rus Petru cel Mare.

În timpul ocupaţiei sovietice Monumentul Libertăţii a fost gata-gata să fie dărâmat, dar - pentru înalta sa valoare artistică - a fost salvat, paradoxal, de o sculptoriţă sovietică. Cu toate acestea, pentru a fi în ton cu ideologia comunistă, propaganda sovietică a încercat să modifice simbolistica monumentului. Conform acesteia, cele trei stele aurite reprezentau cele trei republici sovietice baltice nou create - RSS Estonia, RSS Letonia şi RSS Lituania - susţinute pe palme de Mama Rusia. În plus, monumentul a fost declarat construit nu în 1935, ci după cel de-al doilea război mondial şi nu în onoarea soldaţilor letonieni ucişi în timpul Războiului de Independenţă, ci ca semn al recunoştinţei poporului letonian faţă de liderul sovietic, Stalin, pentru eliberarea statelor baltice.

Continuând în jos, înspre râu, se ajunge într-o piaţă, poate cel mai animat loc din oraş, cu cântăreţi ambulanţi, cu mici comercianţi, dar şi cu mulţi localnici aflaţi la plimbare.

Casa Pisicilor, o clădire galbenă, cu restaurant la parter şi cu două pisici postate în vârfurile turnurilor, a constituit un motiv de agitaţie în vremurile trecute, iar acum, pentru turişti, este un amuzant punct de atracţie. Dar, ce-i cu această Casă a Pisicilor? Construită la începutul secolului trecut, clădirea decorată cu unele elemente "Art Nouveau" a aparţinut unui bogat comerciant refuzat de Marea Breaslă care îşi avea sediul peste drum. Supărat, pentru a-şi arăta dispreţul faţă de aceasta, proprietarul a ordonat plasarea în vârful fiecăruia dintre cele două turnuri a unei pisici furioase, cu spatele arcuit, cu coada ridicată şi cu partea dorsală orientată înspre Marea Breaslă. Mai târziu, disputa fiind aplanată, poziţia pisicilor a fost schimbată (fiecare cu coada îndreptată - simetric - spre cealaltă) şi aşa a rămas până astăzi. Dacă nu veţi afla de la ghid legenda pisicilor de pe acoperiş, o veţi afla cu siguranţă de la orice localnic pentru că - se spune - în Riga nu există persoană care să nu o cunoască.

În aceeaşi piaţă, nu departe de Marea Breaslă Sf. Ioan la care am făcut referire, clădirea care a găzduit secole de-a rândul o breaslă a meşteşugarilor germani, se află Mica Breaslă Sf. Maria a meşterilor artizani.

Piaţa Primăriei este fără doar şi poate cel mai interesant loc din Riga şi nu cred că există turist care să fi trecut prin capitala Letoniei şi să nu fi zăbovit aici măcar o oră. În centrul ei se află Casa Frăţiei Capetelor Negre, o frumoasă clădire-simbol al oraşului. 1334 este anul naşterii sale, dar pe atunci era doar o clădire medievală obişnuită. Numită "casa cea nouă" pentru că era frumoasă şi nouă, aceasta a devenit curând locul de întâlnire a negustorilor celibatari veniţi de peste hotare. Patronul spiritual al comunităţii a fost Sf. Mauriţius, un negru torturat şi ucis prin decapitare, de aceea "casa cea nouă" a devenit Casa Frăţiei Capetelor Negre. Cândva pe zidurile ei scria: "Dacă mă voi prăbuși, mă voi ridica din nou!". Bineînţeles, ceea ce vedem noi astăzi nu seamănă nici pe departe cu clădirea iniţială, ea fiind reconstruită, mărită şi modificată de multe ori. Ultima refacere datează din anii '90 ai secolului trecut când clădirii grav avariate în cel de-al doilea război mondial i s-a dat înfăţişarea de astăzi. Casa Frăţiei Capetelor Negre se poate vizita şi în interior, dar noi - ajungând acolo după ora 17 - nu am putut face acest lucru. În filme documentare am văzut că interiorul este frumos, cu săli mari, cu mobilier de epocă, cu tablouri şi cu multe decoraţiuni între care şi câteva chipuri de negri.

La intrare se află un Centru de Informare Turistică şi e bine să vă procuraţi de acolo harta oraşului şi diverse pliante lămuritoare mai ales dacă sunteţi vizitatori pe cont propriu.

În faţa Casei Frăţiei Capetelor Negre, orientată către Primărie, se află statuia lui Roland, simbol al oraşelor hanseatice libere. Ceea ce vedem este o copie, originalul, datând din sec. XIX aflându-se în Biserica Sf. Petru.

Primăria, o clădire frumoasă, recent restaurată, este totodată sediu al guvernului. Nu se vizitează în interior. Clădirea neagră, austeră, chiar urâtă, de lângă Casa Frăţiei Capetelor Negre este Muzeul Ocupaţiei. Cei care sunt interesaţi de istoria Letoniei din perioada ocupaţiei naziste şi sovietice vor găsi aici mărturii zguduitoare adunate timp de peste 50 de ani. Monumentul Puşcaşilor Letoni aminteşte şi el de vremurile în care puşcaşii letoni dezbinaţi s-au împărţit în trei, unii rămânând credincioşi ţarului, alţii trecând de partea luptătorilor pentru libertate, iar alţii alăturându-se bolşevicilor. Sugestiv, acest monument din granit roşu este un grup statuar alcătuit din trei soldaţi aşezaţi spate în spate.

Dintre lăcaşurile de cult din Riga, cele mai importante sunt Biserica Sf. Petru şi Catedrala.

Biserica Sf. Petru, luterană, aflată peste drum de Casa Frăţiei Capetelor Negre, este cea mai veche biserică din Riga. Prima construcţie, de lemn, a fost făcută de meşteşugarii oraşului în 1209 şi abia după 200 de ani a fost înlocuită cu o alta, de piatră. În timp, s-au succedat mai multe etape de modificări şi renovări astfel încât astăzi, biserica cu trei portaluri identice, deosebit de frumoase, întâmpină nu doar pe credincioşi, ci şi pe turiştii dornici de a urca în turnul clopotniţă (cel mai înalt de acest gen la vremea construcţiei lui) de unde pot admira întreaga panoramă a vechiului oraş şi a împrejurimilor lui.

Catedrala, a cărei piatră de temelie a fost pusă în 1211, este cel mai mare lăcaş de cult din ţările baltice. Situată în Piaţa Doma, unul dintre punctele de mare interes pentru turişti, biserica dedicată Sf. Maria este construită din cărămidă roşie şi are un fronton asemănător clădirilor hanseatice. Turnul înalt, cu ceas, este vizibil de la mare depărtare. În perioada stăpânirii sovietice catedrala a fost transformată în sală de concerte, altarul fiind scos, iar scaunele orientate înspre orgă - una dintre cele mai mari din lume în momentul construcţiei sale. Se spune că ţarul însuşi ar fi donat sume importante de bani pentru realizarea ei, iar cel care a compus muzica pentru inaugurare a fost Franz Liszt.

De la catedrală, pe Strada Castelului (Pils iela) se ajunge la Castel, un obiectiv care nu lipseşte din programul nici unui circuit în Riga.

Situat pe malul râului Dvina de Vest (Daugava), Castelul Riga datează din 1330. În urma unui conflict intern, castelul a fost ras de pe faţa pământului de înşişi cetăţenii oraşului, dar a fost reconstruit două sute de ani mai târziu. De atunci a fost extins şi modificat de mai multe ori, iar în ultimii ani - renovat - a devenit reşedinţa oficială a preşedintelui Letoniei. Bineînţeles, această parte nu este accesibilă vizitatorilor. Muzeul Letoniei şi Muzeul Artei Străine, cele două muzee găzduite de castel, se pot vizita şi expun piese de mobilier vechi (unele din sec. XII), candelabre, picturi, sculpturi valoroase care pot fi chiar fotografiate sau filmate (cu plata unei taxe suplimentare).

Cu mai puţin de o lună înainte ca noi să ajungem acolo, la 20 iunie 2013, la castel a izbucnit un incendiu de proporţii care a afectat construcţia, dar nu şi colecţiile muzeale unice aflate în interior. Focul mistuitor nu a ajuns la exponate, dar unele dintre ele au fost parţial afectate de intervenţia pompierilor.

Din faţa castelului, afundându-te din nou pe străduţele înguste ale oraşului vechi, vei fi surprins de un grup de trei clădiri interesante ca aspect, considerate cele mai vechi reşedinţe din Riga. Cei Trei Fraţi sunt case negustoreşti datând din sec. XV, având spaţii pentru locuit la parter şi la primul nivel, dar şi spaţii pentru depozitare de mărfuri în partea superioară. Dimensiunea ferestrelor este o mărturie în acest sens.

Despre Biserica Sf. Iacob, iniţial biserică luterană, acum catolică, aflată în apropiere, poate că nu aş fi amintit. În faţa ei, pentru neuitare sau veşnică aducere aminte, a fost expusă una dintre baricadele originale ridicate pentru a proteja Parlamentul şi reşedinţa arhiepiscopului în timpul atacului sovietic din 1991.

Dacă aţi ajuns până aici, merită să mai faceţi câţiva paşi până la Poarta Suedeză, singura poartă care a rămas în vechile ziduri ale oraşului. Călăul locuia chiar lângă această poartă şi se spune că el punea un trandafir alb pe pervazul ferestrei sale în dimineaţa zilei în care trebuia să facă o execuţie. Romantic, ce să zic? Acum... dacă cine ştie cum veţi vedea un trandafir pe un pervaz lângă Poarta Suedeză să nu credeţi că au reinviat călăii şi că ei ar avea de lucru şi astăzi.

Pe lângă vechile case construite lângă zidul oraşului, din cărămidă roşie, veţi ajunge la Turnul Pulberăriei, ultimul supravieţuitor dintre numeroasele turnuri care străjuiau oraşul. Rotund, din aceeaşi cărămidă roşie ca şi zidurile, Turnul Pulberăriei care adăposteşte astăzi Muzeul Leton al Războiului este frumos învăluit de vrejuri de iederă.

Am rămas în oraşul vechi până la lăsarea nopţii, apoi ne-am retras pentru odihnă la Hotel Tomo, la numai câteva minute de centrul istoric, într-o zonă liniştită.

Aş vrea să mai adaug doar că în jurul oraşului vechi clădirile construite în a doua jumătate a sec. XIX, atât de asemănătoare cu cele din alte mari capitale europene, au fost folosite ca decor în filmele realizate în era sovietică, în scene a căror acţiune se desfăşura la Berlin, la Paris sau la Roma.

---

VIZUALIZĂRI: 6037 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI