Ragusa, o surpriză frumoasă și un loc de neratat în Sicilia!

TIPĂREȘTE

La Ragusa ne-am dus într-o zi în care prin alte orașe din Sicilia și în Catania, gazda noastră, se anunțau ploi serioase. Consultând site-ul de vreme probabilă, am văzut că la Ragusa ar fi doar înnorat. Foarte bine, pentru plimbare este perfect, am zis noi.

Doar că vremea este probabilă, nu? nu sigură!

Drumul l-am făcut cu o cursă Etna Trasporti-Interbus, costul călătoriei a fost de 13,70 euro/ persoană dus-întors, iar durata a fost undeva la o oră și patruzeci de minute.

Pe parcursul drumului am observat că norii se adunau binișor, care ușor se transformau în nori de ploaie, însă trăiam cu speranța că ne vor ocoli cumva. Drumul spre sudul insulei este foarte spectaculos, trecând pe lângă livezi întinse de portocali și măsline, dar în special pe ultimii vreo 10 kilometri. Urcam tot mai sus, lângă noi în dreapta se căsca o vale imensă, care din autocar se vedea într-un mare fel. Pe partea opusă la fel de spectaculos se zărea cocoțat orașul, de departe văzând silueta sa și așteptând cu nerăbdare să ajungem acolo. Undeva la ora 10 coboram deja în stația terminal, la marginea orașului nou, respectiv Ragusa Superiore.

Câteva cuvinte despre Ragusa:

Ragusa este un oraș important din sudul insulei Sicilia și este capitala regiunii cu același nume. Are în jur de 74.000 de locuitori și este situată între două văi adânci-Cava San Leonardo și Cava Santa Domenica, situate sub munții Hiblei.

După cum v-am mai spus orașul este împărțit în două-Ragusa Superiore sau orașul de sus și Ragusa Inferiore sau Ragusa Ibla, situată pe un deal de cca 450 m, pe locul orașului antic.

Scurtă istorie:

Ragusa are origini încă din mileniul II Î. Hr, atunci când în zonă existau așezări siceli. Sicelii au fost niște triburi italice, care locuiau în sud-estul Siciliei. Siculi era denumirea lor în latină și sikeloi în greaca veche. Oricum, tot sicelii sunt cei care încă din antichitate au dat numele insulei-Sicilia, contopindu-se curând în cultura Magnei Grecia.

Ragusa Ibla cunoscută atunci ca Hybla Heraea, a intrat în contact cu coloniile grecești în special datorită portului său din Kamarina. Hybla a fost o vreme sub conducere cartagineză, după care a urmat o stăpânire romană și bizantină. Aceștia din urmă au fortificat orașul și au construit un castel uriaș.

În 848 d. Hr, arabii au cucerit orașul și au stăpânit-o undeva până în secolul XI, când au fost cuceriți de normanzi. Primul conte a fost Geoffrey, fiul contelui Ruggero de Sicilia.

A urmat cutremurul devastator din 1693, când Ragusa a fost foarte afectată, aproximativ 5000 de persoane și-au pierdut viața. Mulți locuitori s-au mutat, luând naștere orașul de sus- Ragusa Superiore, în paralel fiind reconstruit și cel de jos, cu foarte multe clădiri în stil baroc.

Probabil că vă amintiți, v-am mai spus în articolele precedente că și orașul Ragusa, alături de Catania, Caltagirone, Modica, Noto, Palazzolo Acreide, Militello in Val di Catania și Scicli, fac parte din Val Di Noto, puternicul curent de baroc târziu sicilian, Patrimoniu Mondial Unesco.

Pentru mai multe detalii puteți consulta și voi: wikipedia, visitsicily. co, visitsicily. info

Vizita noastră:

Imediat ce am coborât din autocar am luat-o repejor pe strada Via Zama, știu, e un nume tare haios, ne-am amuzat și noi, apoi pe Via Giosuè Carducci. Aceasta din urmă este foarte lungă, iar când am ajuns la Viale Fante am cotit-o spre dreapta lăsând în urmă Palazzo della Provincia. Dealtfel, de aici este foarte frumos vizibil primul pod, pe care l-am trecut și noi un pic mai târziu.

Foarte curând ajungeam deja în Piazza Libertà, unde sunt clădiri importante și impozante, cum ar fi Camera di Commercio, Teatro Ideal, Guardia di Finanza sau Casa del Mutilato.

Cele două părți ale orașului sunt despărțite de o vale adâncă Valle dei Ponti, străbătută de trei poduri. Pe primul dintre ele am trecut noi. Este vorba de Ponte F. Pennavaria. Dincolo de pod, mai bine spus sub el, am văzut Museo Archeologico Ibleo di Ragusa-Muzeul Arheologic, Genio Civile Ragusa și Regione Siciliana, nimic altceva decât Protecția Civilă, un fel de ISU românesc.

Celelalte două poduri sunt Ponte Vecchio și Ponte Papa Giovanni XXIII, acesta din urmă fiind cel pe care ne-am întors.

Tocmai din acest aspect, a podurilor spectaculoase, Ragusa a mai fost numită și „orașul podurilor” . Totodată, artiști, scriitori și economiști, au spus despre Ragusa că este „insula din insulă” sau „cealaltă Sicilia” , datorită istoriei sale și a contextului socio-economic, diferit de cel al restului insulei.

Primul pod continuă cu Via Roma, o stradă foarte frumoasă, aerisită, cu copaci și băncuțe, terase cu cafenele, care duce fix în centru la Catedrala San Giovanni Battista.

Catedrala San Giovanni Battista sau Domul din Ragusa, este o catedrală romano-catolică dedicată Sfântului Ioan Botezătorul și datează de la începutul secolului XVIII. Este și sediul Episcopilor de Ragusa. Catedrala este așezată strategic la intersecția a două străzi principale-Via Roma și Corso Italia, iar piațeta largă din fața sa se numește Piazza Del Duomo sau Piazza San Giovanni.

Pe locul actualei catedrale exista cartierul Patro, dar o altă biserică San Giovanni a mai existat în vestul orașului vechi lângă zidurile castelului medieval, afectat foarte grav de cutremur. Acum aici se află micuța biserică Sf. Agnes.

La 15 aprilie 1694, anul ce a urmat cutremurului, s-a pus piatra de temelie pentru catedrală. Construcția a durat doar 4 luni, însă ce a rezultat a fost doar o biserică modestă. În 1718, sub conducerea unor arhitecți din Acireale, Giuseppe Recupero și Giovanni Arcidiacono a început construcția actualei catedrale. Interiorul a fost terminat abia în secolul XIX și XX. Din 1950 devine sediul Eparhiei din Ragusa.

Construcția ce a rezultat este minunată, grandioasă, ca orice operă în stil baroc, cu o fațadă maiestuoasă, având trei portaluri și foarte bogată în sculpturi, reprezentând pe Madona, Sfântul Ioan Botezătorul și Sfântul Ioan Evanghelistul. Coloane mari și frumoase, minunat sculptate, încadrează portalul principal, precum și cele de pe lateral.

Inclusiv turnul clopotniță, de cca 50 metri înălțime, din partea stângă, este tot în stil baroc. Mi-a atras atenția faptul că există pe clădire, pe fațadă, un ceas, clasic, dar și două cadrane solare, datate din 1751.

Cel din stânga măsoară timpul din apus în apus, în ore italice, cel din dreapta în ore franceze-de la miezul nopții până la miezul nopții. Nu am observat din prima, dar veți vedea și voi dacă măriți poza.

Domul impresionant a fost finalizat în 1783 și este acoperit cu foi de cupru abia în secolul XX. Interiorul este la fel de grandios și evident, tot în stil baroc. Are un plan în cruce latină cu o navă și două coridoare separate de trei colonade învelite cu aur. Deasupra fiecărei coloane sunt diagrame cu versete ale Bibliei ce se referă la Sfântul Ioan Botezătorul; veți vedea în poze. Iar ulterior au fost adăugate stucuri aurii, stil rococo, ba chiar și îngeri stucuri-opera lui Giuseppe Gianforma și a fiului său, Gioacchino. Capelele laterale sunt foarte frumoase și au altare decorate cu marmură policromă, în timp ce altarul principal are pereții decorați cu picturi din viața sfântului Ioan Botezătorul. Deasupra intrării, o mare și frumoasă orgă Serassi, datată din 1858. Podeaua a fost pavată cu plăci de gresie neagră, încrustate cu calcar alb.

Curtea catedralei este frumoasă și umbroasă, iar în fața intrării principale există o terasă uriașă, cu scări monumentale ce duc în piațeta din jurul catedralei.

Aici ne-am adăpostit și noi de primele picături de ploaie la o terasă-Caffè Italia, pentru o pauză de cafea, ceva de băut și ronțăit.

Cum ploaia a mai stat, am traversat piațeta către biserica de vis-a-vis, pe care o zărisem deja de pe terasa din fața catedralei.

Este vorba de Chiesa del Collegio di Maria Addolorata. Aceasta este construită în stil neoclasic cu influențe de baroc, are perechi de coloane corintice și un palat în stil baroc, alăturat bisericii, fosta clădire a mânăstirii, în prezent destinată Universității, mai precis, Facultății de Drept.

La momentul vizitei noastre era o expoziție dedicată operei lui Caravaggio, cu intrare liberă.

Am plecat mai departe spre zona de belvedere către Ragusa Ibla. Cerul era tot mai cenușiu, picura mărunt, dar pentru nimic în lume nu voiam să ratăm această panoramă. Din piațetă toate străzile, aproape toate străzile duc spre Ibla. Toate sunt în pantă, mergând tot la vale. Am luat-o pe Corso Italia, admirând clădirile frumoase, una mai, mai, ca cealaltă. De pe lateral am văzut în fugă și Prefettura di Ragusa.

Una din cele mai frumoase clădiri, pe care le-am admirat cu drag, este Palazzo Zacco.

Palazzo Zacco este situat chiar la intersecția dintre străzile Via S. Vito și Corso Vittorio Veneto. Palatul a fost construit în a doua jumătate a secolului XVIII de către Baronul Melfi di S. Antonio și pot spune că este unul din cele mai elegante exemple de arhitectură barocă din Ragusa Superiore, prin putti-urile și măștile ce-i decorează fațada.

În secolul al XIX-lea, palatul este cumpărat de familia Zacco, de unde și numele său actual. Pe colțul clădirii rămâne totuși și stema nobiliară, susținută de îngerași.

Palatul are două nivele, etajul având câte trei balcoane, simetrice, pe fiecare latură, atât pe Via S. Antonio cât și pe Corso V. Veneto.

Ușa principală de intrare este pe Via S. Antonio, flancată de două coloane cu capiteluri corintice, care susțin balconul central. Balcoanele laterale au ancadramente sculptate în stil baroc, ce înfățișează măști grotești sau figuri antropomorfe.

Pe fațada cealaltă, cu vedere spre Corso V. Veneto, balconul central are sculptat 5 figuri, cea din mijloc e o sirenă, lateral muzicieni cu fluiere în gură. Fereastra din mijloc este bogat decorată cu sculpturi laterale și statueta Arhanghelului Mihail în partea de sus.

Am mai întâlnit în drumul nostru Palazzo Lupis, apoi Palazzo Bertini.

Palazzo Bertini este una din cele mai frumoase clădiri și mai interesante exemple de arhitectură barocă din Val de Noto. Clădirea a fost construită la sfârșitul secolului al XVIII-lea, de Don Salvatore Floridia și a fost ca o graniță între centrul superior și Ragusa Ibla, bijuteria veche a orașului. Mai târziu, pe la mijloc de secol XIX, palatul este cumpărat de familia Bertini, de unde își va lua și numele. Astăzi are o culoare rozalie, destul de contrastantă cu celelalte din jur, bej sau gri și mai ales iese în evidență prin tocăria verde a ușilor și geamurilor.

Principala sa caracteristică însă, este prezența celor trei măști-mascheroni, plasate ca o cheie de boltă pentru cele trei arcade deasupra intrării principale. Clădirea pare a fi o santinelă a noului centru urban, cu cei trei puternici, care privesc parcă sfidător trecătorii.

Aceste măști constituie o reprezentare semnificativă a alegoriei barocului. Sunt realizate din pietra pece- un soi de gresie, extras din carierele din zona Ragusei.

În tot cazul, sunt rezultatul unor imaginații foarte bogate. Ele înfățișează trei personaje, ca trei caricaturi, dar în fapt foarte reale. În dreapta este negustorul bogat, cu turban mare și cercel, simbol al opulenței. În centru este un domn nobil, aristocrat, cu o privire trufașă, păr gros, cu bucle și pălărie elegantă. Cel din stânga este un biet om-pitocco- o față deformată, cu nas mare și o gură fără dinți.

Interpretarea a fost dată de specialiști ca fiind o exteriorizare a caracteristicilor umane-negustorul, mulțumit, cu bani poate avea și face totul. Domnul-aristocrat, îngâmfat, disprețuitor, iar omul simplu, plictisit, urât, pentru că nu poate pierde nimic din ceea ce nu are.

Este foarte adevărat pentru că așa cum spunea Oscar Spadola - „Arta barocă în care aparența și teatralitatea, grandoarea și mizeria, viciul și ironia se amestecă în cele mai variate moduri.”

Părăsind Corso Italia, am luat-o pe o altă străduță, Via 24 Maggio și am trecut prin fața unui- soi de altar, Edicola del Colera. Am fost curioasă despre acest loc și acasă săpând pe net, am găsit următoarele.

În 1837, orașul Ragusa a fost lovit crunt de o epidemie de holeră căreia i-au căzut victimă cca 4000 de oameni. Atunci în acele vremuri tulburi și foarte grele, a existat un nobil, născut în palatul de pe această stradă la numărul 19, un medic, Giuseppe Carbonaro. Deși putea să profeseze în Napoli unde holera deja trecuse, deși aristocrat, a preferat să rămână în Ragusa, să-i ajute pe bolnavi, să-i trateze cum știa mai bine, salvând mare parte din populația orașului. Cetățenii i-au recunoscut meritele, grație și puterii divine și au dorit să-și aducă recunoștința și respectul, construind cea mai frumoasă „fiureda” , pe care aveau s-o amplaseze nu într-o biserică cum ar fi firesc, ci pe peretele palatului lui Carbonaro. Trecând pe acolo, am simțit nevoia să fac o poză, iar acasă, am avut curiozitatea- să-i caut istoria.

Pe măsură ce înaintam pe străduță, tot mai la vale, am început să întrezărim panorama ce se deschidea treptat în fața ochilor. Doamne, cât de frumos!

Punctul de belvedere cel mai cel, este chiar lângă Chiesa di Santa Maria delle Scale. Probabil că v-ați prins, aici există trepte, șerpuitoare, chiar pe lângă clădirea bisericii. Odată coborâte scările, ajungem pe Corso Mazini, drumul cu serpentine spectaculoase care duc la Ragusa Ibla.

Santa Maria delle Scale a fost construită între secolele XV și XVI. A fost destul de grav avariată la cutremur, dar după aceea a fost refăcută parțial în stil baroc, parțial păstrând stilul gotic original. Nu am putut intra pentru că era închisă la momentul vizitei noastre.

Aici, în scuarul din fața bisericii, am făcut multe poze, panorama este minunată pur și simplu. Deși începuse să picure binișor, nu ne puteam desprinde de peisaj. Cu umbrelă, cu greu, tot continuam să obțin cadre spectaculoase. Este și firesc pentru că de mai urcai nițel, lângă Casa Rosa, o frumoasă pensiune de culoare roz, evident, schimbai perspectiva, având și toată valea la picioare.

Cum îmi doream neapărat să obțin poze mai apropiate cu celebrul dom albastru, prezent în mai toate pozele de prezentare a Ragusei, ne-am dus mai departe până în dreptul Chiesei Santa Maria dell' Itria. Desigur ne-a ajutat și puțin zoom.

Această biserică este construită în secolul al XVII-lea, de către Ordinul Cavalerilor de Malta. Iar ceea ce o face celebră este o campanilă cu un dom superb, din ceramică- o majolică albastră, foarte albastră, de Caltagirone. Domul stă pe o porțiune de zid octogonală, cu pereții decorați cu teracotă, stil art-nouveau, cu motive florale-vaze cu flori colorate. Numele bisericii provine din limba greacă, Odygitria, care înseamnă „cea care arată calea” . Foarte frumoasă!

Pe Corso Mazini la vale, am ajuns la Chiesa di Santa Lucia (Chiesa di Veneranda), situată într-un scuar foarte larg, bun punct de belvedere pentru Ibla. De fapt pentru o minunată vedere panoramică.

Biserica este impresionantă, frumoasă, construită în jurul anului 1550 și dedicată Sfintei Venera. După cutremurul din 1693 a fost restaurată și mai apoi dedicată Fecioarei Siracusane, Santa Lucia, de aceea acum o găsim cu ambele denumiri.

În spatele ei, se zărește bine, Chiesa del Purgatorio, ca și Palazzo Sortino Trono, amplasat chiar lângă Turnul cu ceas.

De altfel se spune că sunt cca 50 de biserici acolo pe dealul pe care se află Ragusa Ibla. Tare mi-aș fi dorit să ajung acolo, însă ploaia ne-a dat socoteala peste cap, trebuind să ne întoarcem spre stație. Sigur nici timpul n-a fost prietenul nostru, adică mai aveam nevoie de cel puțin 2-3 ore pentru ce ar fi fost de văzut acolo.

Vă pomenesc doar de Catedrala San Giorgio, Biserica San Giuseppe, Palazzo Cosentini, Palazzo Della Cancelleria, Giardino Ibleo-o adevărată oază de verdeață, cu priveliști mirobolante spre văile verzi din jur și spre râul Irminio.

Apoi Piazza Duomo, sau Circolo de Conversazione-un loc celebru pentru că aici s-a filmat serialul Commisario Montalbano.

Nu în ultimul rând, pentru nimic în lume nu aș fi ratat Palazzo Arezzo di Donnafugata/PalazzoArezzo di Trifiletti, despre care am aflat că este unul din cele mai elegante palazzo din Sicilia. Plusez și spun că la cca 15 km de oraș este Castelul Donnafugata, (nu trebuie confundate cele două) despre care legenda spune că numele castelului provine de la povestea Prințesei Bianca di Navarra, închisă aici de către contele Bernardo Cabrera.

Blanca di Navarra este văduva Regelui Martin I al Aragonului, iar contele Cabrera dorea să se căsătorească cu ea și să preia conducerea Siciliei.

Ea reușește să fugă în cele din urmă prin niște tuneluri subterane ce duceau către satele din jur. În jurul castelului, azi este un parc luxuriant, de cca 8 hectare, cu mulți copaci exotici.

Dacă mai adaug și faptul că la cca 20 km de oraș este țărmul mării, în sudul insulei, Marina di Ragusa, cunoscută și ca Mazzarelli, este clar că îmi doresc din suflet să revin cândva aici, pentru câteva zile, sunt motive suficiente, pentru a recupera tot ce nu am cuprins azi în vizita noastră.

Un ultim popas pentru noi în Ragusa, a fost în Piazza dei Cappuccini, acolo unde statuia lui Francisc d' Assisi domină piațeta din fața bisericii cu același nume. Doar că ploaia era tot mai deasă și cerul foarte înnorat. Pașii ni s-au iuțit, iar atunci când am intrat în micuța sală de așteptare, parcă s-a dezlănțuit iadul. A fost o ploaie torențială ce a durat cca un sfert de oră și s-a oprit exact la timp ca să putem urca liniștiți în autocar.

Nu am nici o ezitare în a vă recomanda acest loc, un oraș frumos și curat, foarte liniștit, un loc pitoresc, ce nu trebuie ratat sub nici o formă într-o vacanță în Sicilia!

Webmaster, o rugăminte:

https://youtu. be/lQG-LTVTfxs

Mulțumesc frumos!

---

VIZUALIZĂRI: 6391 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI