Carnavalul de la Punta del Este sau noaptea în care orașul devine ritm

TIPĂREȘTE

Banc local

Am ajuns în Punta del Este într-o după-amiază fierbinte de februarie, când aerul pare că stă pe loc, iar lumina se topește peste ocean. Totul era calm, aproape prea calm oameni întinși pe Playa Mansa, umbrele colorate, muzică joasă din beach baruri. Nimic nu trădează ce urma să se întâmple. Dar toți știau. Mai puțini noi!

Știam că în această perioadă este carnavalul de la Rio. Nu pot spune că nu mi-aș fi dorit să particip la el, dar până acum nu mi-am dat osteneala să o fac. Asta din două motive, în primul rând urăsc aglomerația infernală generată de carnaval și în al doilea rând toate se scumpesc foarte tare și cazările și biletele de avion.

Ei bine pe perioada petrecută în Sao Paolo am aflat că și acolo are loc un carnaval omonim, nu de aceași grandoare evident. Acel carnival avea loc în trei etape distincte, pregătirea carnavalului, carnavalul propriu zis și apoi un after party. Doar că nu ne-am lipit vreun pic la cele trei perioade. Aveam așa un regret, de ce nu m-am informat mai bine de acasă.

Și am ajuns în stațiunea Punta del Este din Uruguay, luni la prânz. Primul lucru de care ne-a informat recepționerul a fost că diseară la ora 20 are loc un carnaval și aici similar cu cel de la Rio, dar mai redus și cu o coregrafie schimbată.

La ora 19 am ieșit la plimbare. Seara, orașul începe să se schimbe. Nu brusc, ci lent, ca și cum ar respira mai adânc. Strada principală Gorlero se umplea treptat de oameni. Ne-am ales on loc la începutul străzii, unde erau mult mai puțini turiști, dar unde erau o mulțime de camere de luat vederi și de reporteri.

Pregătirile erau în toi. Polițiștii ridicau ultimele autoturisme de pe stradă, iar organizatorii erau foarte agitați. Chiar vis a vis de noi erau o mulțime de localnici veniți la paradă cu scăunelul de acasă. Noi nu am avut parte de acest confort, dar măcar am stat în prima linie. Încet, încet se aglomera și carnavalul nu mai începea.

 Nu există un început clar, doar o așteptare care plutește în aer. De abia după o lungă așteptare au început să se urnească dansatorii. Apoi, din depărtare, se aud primele tobe. La început sunt abia perceptibile. Un ritm grav, constant. Dar pe măsură ce se apropie, simți cum te prinde. Nu doar în urechi, ci în piept. În pași. În respirație.

Candombe este mai mult decât muzică. Este o tradiție vie din Uruguay, născută în comunitățile afro-uruguayene și transmisă din generație în generație. Este sunetul care definește carnavalul, dar și viața de zi cu zi în cartierele vechi din Montevideo... Sunetul devine mai puternic și, fără să-ți dai seama, începi să te miști odată cu el. Mulțimea nu mai este statică. Pulsează. Apoi apar primele comparsas, dansatori și toboșari îmbrăcați în costume care par că absorb lumina nopții. Culori vii, pene, sclipiri. Fiecare pas este precis și totuși liber.

Nu e un spectacol organizat, nu există o scenă clară. Tot orașul devine scenă. Un copil bate din palme. Un bărbat râde fără motiv. O femeie începe să danseze lângă mine, de parcă ne cunoaștem de ani de zile. Nu te întreabă nimeni nimic. Nu trebuie să înțelegi nimic. Doar să fii acolo. Mulți aplaudă dansatorii fiind cunoscuți de-ai lor. Televiziunile și reporterii roiesc în jurul nostru.

Și, la un moment dat, îți dai seama că nu mai privești carnavalul. Ești în el. Tobele devin din ce în ce mai intense. Fiecare grup aduce alt ritm, altă energie. Unele sunt elegante, aproape ceremoniale. Altele sunt brute, aproape sălbatice. Dar toate au ceva comun sunt reale. Nu există nimic artificial în ele.

Un toboșar trece foarte aproape de noi. Se oprește o secundă, te privește și zâmbește. Nu spune nimic, dar în acel moment înțelegi tot... Simți. Trăiești. Simți o energie incredibilă. Dansatoarele vibreazp de ritm la nici un metro distanță de noi. Dispare și oboseala și durerile de șale de la atâta stat în picioare. Parcă aș vrea să mă bag și eu la un dans.

Dar să povestesc un pic fără emoție de acest spectacol, cum se prezintă pe rând fiecare școală de samba. La început în față apar personajele tradiționale portaestandarte (purtătorul steagului) și figurile clasice ale candombe-ului ce simbolizează Mama Vieja eleganță și tradiție, Gramillero (bătrânul înțelept), Escobero (dansatorul cu mătură). Mișcările lor sunt teatrale, simbolice, aproape ritualice. Nu e grabă. Fiecare gest are sens. Cel mai mult m-au impresionat purtătorii de steag care-fluturau steaguri imense cu multă energie și dexteritate, și apoi dansurilor bătrânilor. excepțional interpretate.

Apoi vine sunetul care definește Uruguayul cuerda de tambores (linia de toboșari). Nu este o simplă baterie. Este un dialog între trei tipuri de tobe chico cu un ritm constant, repique cu multă improvizație și piano cu un sunet profund, grav. Sunt zeci de toboșari la fiecare școală de samba sau mă rog de dans. Sunetul nu este doar auzit este simțit în piept. Este mai organic decât samba, mai brut, mai autentic.

După tobe vin dansatorii. Nu sunt la fel de sincronizați ca în Brazilia. Sunt mai liberi, mai conectați la ritm decât la coregrafie. Fiecare pas pare spontan, dar face parte dintr-un limbaj comun. Corpul răspunde la tobă, nu la reguli stricte. Foarte interesant sunt de toate vârstele și tineri chiar copii și persoane foarte în vârstă, dar și de toate categoriile și slabe și grase și fotomodele, femei cu mare încredere în ele, femei de apreciat. Nu le e frică sau jenă că va râde cineva de ele, din contra sunt foarte mândre și mereu zâmbitoare.

Comparsa nu spune o poveste grandioasă cu decoruri uriașe. Spune o poveste umană despre comunitate, despre trecut, despre identitate. Totul este mai intim, mai real.

Nu e spectacol doar pentru turiști e o expresie pentru ei înșiși. Fiecare școală de dans are o temă diferită și pe margine există un regizor care are grijă ca totu să decurgă perfect. Comparsa este grupul care participă la carnaval în Uruguay, în special în spectacolele de candombe. Nu este doar o trupă este o comunitate, o identitate și o tradiție transmisă din generație în generație. fiecare comparsa reprezintă un cartier, o comunitate, o istorie.

Mi-a plăcut tare mult bucuria dansatorilor, dar și a spectatorilor. Nu există barieră între public și spectacol. Oamenii pur și simplud ansează pe margine, bat din palme, intră în ritm fiecare în stil propriu cu copil, cu cățel, cu purcel. Strada se transformă nu este scenă este parte din spectacol.

Noaptea a continuat fără să ne dăm seama cum a trecut timpul. La un moment dat, ritmul se împrăștie prin oraș. Oamenii se mută spre baruri, spre plajă, spre terase. Dar muzica nu dispare. Doar se transformă. Pe nisip, un grup dansează desculț. Într-un bar, cineva bate ritmul cu mâna în masă. Pe o stradă laterală, încă se aud tobe, mai departe, mai difuz, dar prezente. Carnavalul nu se termină. Se dizolvă în noapte.

Dimineața, Punta del Este pare din nou liniștit. Soarele răsare peste apă, iar totul revine la ritmul lent de zi. Dacă ai fi ajuns acum, nu ai bănui nimic. Dar dacă ai fost acolo… știi. Știi că sub liniștea asta există ceva care a rămas. Un ecou. Un ritm. Pentru că aici carnavalul nu e doar un eveniment. Este o stare. Și odată ce ai simțit-o, o porți cu tine, mult după ce muzica s-a oprit. Și uite așa am trait una dintre cele mai frumoase seri din viața mea, totul fiind o surpriză pentru noi. De-asta iubesc eu atât de mult călătoriile, pentru că dincolo de pregătirile specifice poți avea o mulțime de surprize.

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 18 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI