A treia zi în Iordania: superbele trasee înalte din Petra, pentru doritori

TIPĂREȘTE

Eram fericiți că excursia în Iordania decurgea conform planurilor premergătoare și, chiar dacă alaltăieri petrecuserăm ore bune în parcul arheologic Petra, nu ne săturaserăm, dimpotrivă, așteptam cu nerăbdare să intrăm din nou în orașul „pierdut și regăsit” pe care vroiam să-l străbatem de data aceasta pe potecile de la înălţime. Ne propuseserăm două trasee considerate a fi din categoria celor dificile, tocmai pentru că presupuneau suișuri și coborâșuri pe trepte înguste, întortocheate de unde noi speram să avem vederi panoramice asupra Petrei. Știu că, poate, nu e de interes larg să povestesc despre acestea, de regulă, cine ajunge în Petra se orientează asupra traseului principal sau al celui către mănăstire, dar sper să le fie de folos și altora ca noi, care „vor să privească Petra de sus”. Eu, însămi, am scotocit internetul ca să obțin cât mai multe informații despre acestea, fiindcă nu aveam idee dacă am putea urca pe-acolo, dacă există pericolul să ne rătăcim, cât este de obositor și dacă fizic le putem străbate, cât timp ne-ar lua, deoarece la 16,00 trebuia să ne întoarcem la hotel să ne luăm bagajele, iar la 16,30 să ne înființăm în stația JETT de unde ne îmbarcam în autocar, spre Amman.

Itinerarul gândit a fost ca, după trecerea prin Siq, revederea Trezoreriei, să începem cu traseul Înaltului Loc al Sacrificiului spre care o luam la stânga imediat după Strada Fațadelor, până în teatrul antic, pe lângă un restaurant, urcând pieptiș. Există indicator cum se termină fațadele, care arată exact pe unde trebuie s-o luăm. Apoi, am fi continuat în coborâre ușoară pe Wadi al-Farasa care ne scotea în spatele Marelui Templu, în total circa 3 km, ce pot fi parcurși în 3,5-4 ore, conform panoului informativ de la intrare. În realitate, chiar dacă traseul nu este ușor, chiar dacă ne-am oprit destul de des la poze, sau pur și simplu să admirăm peisajul ori să ne tragem sufletele, timpul în care am străbătut traseul a fost de aproape 3 ore. Efectiv, până la Înaltul Loc al Sacrificiului, doar se urcă pe cele 700 de trepte săpate în stâncă (Jabal Al-Madbah), înălțimea la care se află acesta fiind de 914 m, dar, liniștiți-vă, urcușul începe de la cei 810 m, cât măsoară platoul de la Petra.

Înaltul Loc al Sacrificiului era considerat de către vechii locuitori ai Petrei ca fiind unul dintre cele mai sacre locuri din Petra, unde numai preoții nabateeni aveau acces, și asta numai pentru a aduce ofrande zeilor lor Dushara și Al-Uzza, pentru care jertfeau animale pe un platou circular de piatră situat în cel mai înalt punct unde se aflau două altare și o mică fântână. Despre sacrifciile umane nu este clar dacă ar fi existat, fiindcă nu se amintește nicăieri că s-ar fi practicat așa ceva, deși se pare că lumea nabateeană nu ar fi fost tocmai străină de astfel de jertfe. Până să ajungem la acel platou situate pe terasă, am putut admira două obeliscuri care îi dau de înțeles călătorului că aproape a ajuns, iar obeliscurile le reprezintă pe cele două divinități locale. Dar, cel mai frumos lucru care se surprinde de acolo de sus, este, într-adevăr, priveliștea care îți taie efectiv respirația.

După ședința foto și popasul de rigoare, o pornim ușurel la vale pe Wadi al-Farasa, traseul în coborâre fiind mai lent, pierzând lin din înălțime. Pe drum, se întâlnesc câteva repere de seamă care apar fie pe dreapta, fie pe stânga, reprezentând ba un templu ca Garden Temple, ba o fântână precum Monumentul Leului, ba fațade de morminte sculptate în roca muntelui precum cel al Soldatului Roman, cel al Renașterii, cel din spate, ba câteva incinte săpate în stâncă gen tricliniu, dintre care unul surprinzător de colorat, unic în Petra pentru interiorul său sculptat și pereți bogat ornamentați.

Tot coborând la vale, traseul Wadi al-Farasa se intersectează cu poteca Jabal Haroun/Sabra, trebuind s-o luăm la dreapta, pe aceasta și pe lângă muntele Zantour, lăsând în urmă munții trandafirii de unde veniserăm. Aveam „să picăm” în spatele Marelui Templu de pe Strada Colonadelor, nu înainte de a trece pe lângă Coloana Faraonului (Amud Faraun) care trebuie să fi făcut parte din porticul unei clădiri, iar acum servește ca punct de reper util și loc de odihnă. Acolo am avut parte de o întâmplare mai nebișnuită, în sensul că, într-adevăr, oprindu-ne și noi să ne tragem sufletele, ne pomenim cu două fetițe beduine, de circa șapte și zece ani, care ne întrebau dacă avem biscuiți. Au făcut-o atât de neagresiv, fără a părea drept cerșetoare, fără a inspira milă, că m-au sensibilizat pe loc și scotocind în rucsac, am scos un pachețel de biscuiți pe care l-au împărțit imediat frățește.

Pe urmă, ne-am lansat printre ruinele Marelui Templu care a fost, realmente, o construcție impresionantă, realizată pe mai multe terase, judecând după dimensiune și multitudinea încăperilor. Se pot vedea Piața de Jos, Piața din Mijloc, Piața de Sus, vechile arii în care negustorii și târgoveții se întâlneau cu mușterii lor.

Vis-à-vis, se află ruinele Templului Leilor Înaripați și ceva mai în spate, cele ale Bisericii Bizantine și ale Turnului Bizantin, pe care le lăsaserăm special să le vizităm în această zi. În Biserica Bizantină se pot admira mozaicuri valoroase care sunt protejate cu un cort care le apără de arșiță și soare, arareori și de ploi.

Din acel punct, ne-am înscris din nou pe Decumanus Maximus (Calea Principală) din Petra pentru a ajunge la Mormintele Regale, programate, la fel, pentru acea zi şi apoi pe cealaltă cărare.

Unul dintre cele mai spectaculoase trasee din Petra, pe care turiștii vor să-l străbată musai, este cel numit Al-Khubtha, după numele muntelui pe care poteca se ridică: Jabal Al-Khubtha. Traseul face parte din categoria celor considerate dificile, măsoară 3,5 km lungime dus-întors, nefiind circular, pe care panoul informativ de la Centrul de Vizitatori ne spune că l-am putea parcurge în 2,5-3 ore pentru ambele sensuri. Ne apropiam de miezul zilei şi cum ne făcuserăm socotelile că soarele va lumina Trezoreria superb la amiază, ne-am grăbit să vedem în treacăt Mormintele Regale: al „Urnei”, al „Mătăsii”, „Corintic”, al „Palatului”, oprindu-ne câte puţin la fiecare, ca, pe urmă, s-o cotim la dreapta, aşa cum ne arăta indicatorul către traseul Al-Khubtha, ţinta noastră. Venind dinspre Trezorerie, se poate spune că primul indicator spre Al-Khubtha apare vis-à-vis de teatrul antic, pentru o bună orientare.

Să nu credeți că acest traseu ar fi mai ușor decât cel către Mănăstire sau decât cel spre Înaltul Loc al Sacrificiului, se urcă pe trepte săpate în stânca muntelui, sau construite de mâna omului, spre deosebire de celelalte două, e posibil ca poteca să fie un pic mai largă, dar numărul de trepte mi s-a părut a fi mai mare, deşi am mai citit pe ici, pe colo că numărul lor ar fi cam de 600. Cert este că te ia amețeala din cauza suişului abrupt, iar pe măsură ce urci, ţi se oferă imagini din ce în ce mai spectaculoase asupra orașului de jos: teatrului, străzii Colonadelor, Marelui Templu, până la templul Qasr-al Bint. În afara celorlalţi turişti cu care ne-am petrecut pe drum, pe traseu ne-am întâlnit cu mai mulţi beduini călare pe cai sau măgari, care păreau un soi de supraveghetori ai arealului. Toţi cu boxe la şei, toţi ascultând Bob Marley. În câteva locuri, pe marginea potecii, există corturi ale beduinilor unde poţi face un popas, se poate cumpăra ceai, suc sau apă. Puţin impropriu spus „cumpăra”, fiindcă ei te servesc cu ce vrei, iar la final pui banii (cât te lasă inima) într-un bol în care există deja alţi bani lăsaţi de alţi turişti. Aşa am văzut că se procedează, aşa am făcut şi noi. Într-un astfel de cort am intrat după ce se termină de urcat scările, ne-am odihnit un pic la un ceai de salvie alături de alţi turişti din lumea asta mare, priveliştea fiind pe cât de ameţitoare, pe atât de frumoasă!

Acolo sus se găseşte un soi de platou de unde suntem orientaţi printr-un indicator spre locul de unde se surprinde Trezoreria de sus, la aprox. 800 m, spre care terenul, deşi nu mai este în pantă abruptă, este destul de accidentat, atenţie la încălţăminte, trebuie să fie adecvată pentru drumeţii pe munte. În partea de sus a muntelui există câteva structuri și câteva ruine ale unui templu, acum aproape total de nerecunoscut. Apoi, suntem ghidaţi pe calea cea bună de săgeţi desenate pe pietrele aflate pe drum.

În fine, din „săgeată” în „săgeată”, ajungem aproape de locul cu pricina, un indiciu preţios fiind acela că pentru a putea face pozele mult râvnite, este obligatoriu să intri într-un asemenea cort de bediuni, aşa cum am spus mai devreme, acela fiind cel care deţine monopolul asupra „privitului de sus” al Trezoreriei. Nu ai cum să ajungi până acolo şi să nu vrei să intri, chiar dacă asta implică musai consumul de ceai, cafea, suc, apă, deloc ieftin de această dată. Există chiar îndemnuri în aproape toate limbile vorbite pe pământ (inclusiv română) care cer turistului ce a sosit până acolo să consume şi să achite ceva contra priveliştii unice, de neuitat, care i se oferă. Singura problemă, după părerea mea, este că acel cort este micuţ şi nu poate găzdui prea multe persoane, neputându-se staţiona prea mult acolo.

Într-adevăr, lăsând la o parte ameţeala care te ia la propriu, fiindcă nu există vreo balustradă sau vreo protecţie, tabloul care se deschide în faţa ochilor este splendid, de sus totul are alt aspect, unul desăvârşit.

De coborât, am făcut-o pe aceeaşi cale şi să nu credeţi că a fost mai uşor decât la urcare, doar că durata de parcurs a fost mai scurtă, nemaioprindu-ne chiar la fiecare cot de drum.

Timpul trecuse ca nebunul şi trebuia să ne grăbim spre ieşirea din sit şi, odată ajunşi jos, cu greu ne luăm rămas-bun de la fiecare obiectiv situat de-a lungul căii principale sau a canoionului Siq cu promisiunea că vom mai vedea şi altă dată Petra, „regina în adormire” a deşertului iordanian.

Singura rezervare pe care am reuşit s-o fac din ţară on-line și s-o și plătesc cu cardul, pentru deplasările noastre prin Iordania, a fost cea pentru autobuzul Petra-Amman la firma JETT, cu vreo trei săptămâni înainte, plătind biletul 11 JOD/persoană și având posibilitatea alegerii locului în autobuz similar cu cea a locurilor în avion. Banii mi-au fost trași instantaneu din cont, am primit biletele la adresa de e-mail, le-am printat și le-am luat cu noi. Biletul conținea și câteva reguli privind transportul, printre care și cea să ne prezentăm pentru îmbarcare în stația JETT cu o jumătate de oră mai devreme de ora plecării. Zis și făcut, am ajuns la 16,30 în stație, am încărcat bagajele în cală și, fiindcă, se prezentaseră toți călătorii la autocar, la orele 16,55 a plecat către Amman.

E bine de ştiut că autocarul se află în stare foarte bună, oferă condiții civilizate de transport şi o ia pe Autostrada Deşertului spre Amman. Timpul de parcurs este de aproximativ 3 ore, se face o oprire mai serioasă, de vreo 30 minute la un popas mare, cu magazine, toalete, restaurant. Punctul terminus al călătoriei se află la autogara de la al șaptelea sens giratoriu, în Amman sensurile giratorii situate la vest de centrul vechi (Downtown), spre ieşirea din capitală, sunt numerotate cu 1,2, 3, de curând până la 8. De acolo, pentru a ajunge în Downtown unde aveam cazarea, am apelat la mai vechile noastre cunoştinţe, taximetriştii Bilel şi Murat, care ne transportaseră până la Petra, cu două zile în urmă.

Cei mai mulţi vizitatori ai Petrei sunt de părere că parcului arheologic i-ar fi necesare două zile pentru o vizită care să ajute cât de cât turistul să-şi facă o imagine cât mai cuprinzătoare asupra „minunii roz”. Este chiar recomandat celor ce au o condiţie fizică bună, care sunt obişnuiţi cu drumeţiile pe munte sau cărora le place să se caţere, să-şi rezerve două zile în areal, mai ales că pachetul JordanPass dă posibilitatea vizitelor consecutive (maximum trei) în sit. Şi eu subscriu că Petra trebuie abordată cel puţin două zile pentru a putea vedea cât mai mult din imensul oraş antic. Dacă ajungeţi la Petra, bucuraţi-vă de aceasta cel puţin două zile, merită din plin!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 2682 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI