Turul Istriei

TIPĂREȘTE

Miercuri, 1 septembrie, a venit rândul celei de-a treia excursii organizate, pe care am rezervat-o în sejurul de la Poreč. Organizator a fost aceaşi agenţie, Astarea, la care am rezervat şi primele două excursii, precum şi cea care a urmat după cea pe care am s-o descriu aici.

Excursia, intitulată Istratour, cu precizarea bus, guide, entrance, truffles tasting in Livade, s-a desfăşurat între orele 7:30-19:00 şi a costat 445 kune (~ 60 euro) de persoană.

Această excursie, aşa cum ne spunea ghidul nostru (aceeaşi Mirela, ca la prima excursie), îşi propune să arate că nu numai splendida coastă istriană reprezintă o atracţie a regiunii, dar şi minunatul şi variatul ţinut interior. Istria abundă în locuri cu rezonanţă istorică şi culturală, oraşe cu ziduri de apărare medievale, situate pe înălţimi pitoreşti, ce oferă privelişti fascinante ale văilor, câmpiilor şi munţilor din jur.

Excursia a început (pentru noi), ca şi celelalte, din autogara din Poreč şi, după adunarea tuturor turiştilor, trecând prin Vižinada, ne-am îndreptat spre primul obiectiv: Grožnjan, oraşul pisicilor, cum i-am spus noi, pentru că peste tot am întâlnit pisici blânde şi frumoase.

Grožnjan este situat în vârful unui deal conic, având înălţimea de 228 metri, acoperit de livezi de măslini şi plantaţii de viţă-de-vie. De aici, se poate admira priveliştea din jur, cu cele 20 de sate din apropiere şi cu valea râului Mirna. Unul dintre aceste sate, Nova Vas, situat la vreo 5 km vest de Grožnjan este unul dintre puţinele sate unde mai locuiesc istro-români.

Altădată, începând cu secolul al XIV-lea, oraşul Grožnjan, Grisignana, pe numele său italian era o cetate veneţiană înconjurată de ziduri groase. Chiar şi acum, casele sunt construite înghesuite una în alta, în stil tipic medieval veneţian, despărţite de străduţe înguste, pavate cu piatră. Se mai păstrează bine conservate bucăţi din zidurile de apărare, poarta principală a oraşului şi o parte din metereze.

Pe lângă frumuseţea oraşului vechi, Grožnjan atrage în prezent şi datorită faptului că a devenit un centru cultural internaţional al artei plastice şi muzicii clasice şi de jazz. Centrul Cultural Internaţional "Jeunesses Musicales" Croaţia desfăşoară aici anual o şcoală de vară, astfel că nu trebuie să te miri că, ajuns în orăşel, ai ocazia să asişti gratuit, în plină stradă, la un concert, susţinut de studenţi, sau tineri muzicieni, veniţi din toate colţurile lumii.

Autocarul ne-a lăsat în parcarea de la intrare, de unde am trecut prin poarta oraşului şi am intrat într-o lume desprinsă parcă din Decameronul lui Boccaccio (chiar dacă acesta era florentin). Lângă parcare, se află un cimitir, cu un paraclis din secolul al XIX-lea, sf. Nicolae şi, ceva mai departe, Capela Sfântului Duh, datând din 1598 şi restaurată în 1799, după cum scrie pe plăcuţa alăturată (de altfel, astfel de plăcuţe, cu explicaţii în croată, italiană şi engleză, sunt plasate alături de toate obiectivele istorice din oraş. La intrarea în oraş se află biserica sfinţilor Cosma şi Damian, construită în 1554, iar de partea cealaltă a drumului, chiar sub zidurile vechii cetăţi putem vedea o veche presă pentru stoarcerea măslinelor şi obţinerea uleiului, rămasă acum doar ca obiect de muzeu.

Intăm pe poarta oraşului vechi, Porta Maggiore păstrată în forma actuală din secolul al XV-lea, purtând stemele guvernatorilor veneţieni din secolele al XV-lea şi al XVI-lea. Imediat în stânga intrării se află Hosteria, clădirea care, începând cu 1360, a adăpostit garnizoana oraşului, iar în dreapta Il Fontico e la Loggia Cittadina, o clădire menţionată încă din secolul al XIV-lea. La parter este o logie renascentistă, datând din 1587. Începând cu 1597, aici şi-au avut sediul tribunalul şi închisoarea oraşului. La etaj se afla magazia de cereale şi tot aici se păstrau măsurile şi greutăţile oficiale. În prezent, aici se află punctul de informaţii turistice şi un mic muzeu, Foticus cu intrare gratuită, ce prezintă heraldica medievală a zonei.

Peste drum, se găseşte o altă clădire istorică, La Cancelleria, cu un rest din decoraţiile baroce iniţiale la partea superioară.

Pornim pe străduţa ce urcă la dreapta, pe la mijlocul căreia se găseşte Palazzo Spinotti-Morteani, o clădire în stil baroc, datând din 1681 şi care a reprezentat reşedinţa mai-marilor oraşului. La capătul străzii, pe partea dreaptă, se află Il Castello, menţionat încă de la 1102, în 1359 devenind reşedinţa căpitanilor veneţieni. În prezent, aici îşi are sediul Centrul Cultural Internaţional "Jeunesses Musicales" Croaţia.

Peste drum de Castello intrăm în biserica sf. Vito, Modestus şi Crescenzia, menţionată prima dată în 1310. În forma actuală datează din 1748, cu excepţia părţii anterioare şi a turnului-clopotniţă, cu înălţimea de 32 m, care sunt ceva mai vechi, din 1682. Interiorul bisericii, în stil baroc, are o frumuseţe aparte, datorată, cred, culorilor deschise şi iluminării naturale foarte bune. Altarul principal şi cele laterale sunt ornate cu coloane din marmură şi frumoase picturi în stil renascentist din secolul al XVII-lea...

Alături de biserică se deschide o piaţă pavată cu piatră, mărginită pe latura opusă bisericii chiar de vechiul zid de apărare, de la care se deschide o frumoasă privelişte a văii.

Continuăm pe străduţe înguste, pietruite, pe care, din loc în loc cresc leandri şi alte plante mediteraneene şi unde pisicile sunt la ele acasă, trecem pe lângă o altă casă veche, Casa Corner, construită în 1567, în stil renascentist, ultimul loc de popas fiind cel al unei terase, unde facem o pauză de cafea. Cum populaţia orăşelului este majoritar italiană (click aici), mi s-a părut firesc să beau aici un foarte bun capuccino.

Terasa ne oferă şi ea o frumoasă privelişte a văii ce încojoară oraşul. Revigoraţi, ne îndreptăm spre autocar şi plecăm spre cel de-al doilea obiectiv, oraşul Motovun (Montona, în italiană), nu înainte însă de a ne opri undeva, pe la jumătatea distanţei, în satul Livade, la restaurantul Zigante, pentru o degustare de trufe şi cumpărături din magazinul de delicatese locale al restaurantului.

Motovun este situat la vreo 15 km est de Grožnjan, tot pe un deal, cu înălţimea de 270 m şi tot pe valea Mirnei. Are şi el acelaşi aspect de castel înconjurat de ziduri şi fortificaţii de apărare, cu case de piatră şi străzi înguste, datând din secolele XII-XIII şi dacă nu aş avea fotografiile în faţă mi-ar fi greu să mai disting imaginile din cele două localităţi, rămase în memorie. Dar dacă Grožnjan este cunoscut mai ales pentru artă plastică şi muzică, Motovun este cunoscut mai ales pentru arta culinară şi pentru vinurile sale, dar şi pentru Festivalul de film independent şi avangardist, care se desfăşoară aici în fiecare vară, începând cu 1999.

Autocarul ne-a lăsat în parcarea de la poalele dealului, de unde, pentru că de-aici drumul este foarte îngust, am fost preluaţi de un mic autobuz, care ne-a dus până în parcarea de la intrarea în oraş. Aici se găseşte şi un cimitir semănând izbitor cu cel din Grožnjan, lucru valabil, după cum aveam să vedem imediat şi pentru oraşul în sine, ceea ce nu e de mirare, având în vedere că, la fel ca în Grožnjan, populaţia din Motovun (aproximativ 1000 de locuitori) este majoritar italiană. De la baza dealului până în orăşel se poate urca şi pe scara cu 1052 de trepte, dar ceva mai greu.

Pornim apoi pe o străduţă pietruită, ce urcă spre poarta oraşului, situată la vreo 200 de metri mai departe. Poarta, construită în stil renascentist este decorată cu stema familiilor patriciene şi prezintă intacte gurile de păcură (machicolation, în engleză, mâchicoulis, în franceză) prin care se prăvăleau asupra atacatorilor apă, ulei, sau păcură fierte, pietre, sau alte materiale. Dincolo de poartă se află o piaţetă, mărginită la vest de zidul de apărare şi care are la capătul opus porţii o logie folosită drep terasă pentru un restaurant. La stânga, prin Passeggio Mure, poarta interioară datând din secolul al XIII-lea, se pătrunde în Castello Montanae, acropola oraşului. Imediat la stânga după ce treci de poartă, se deschide Piazza Andrea Antico (click aici), piaţa principală a oraşului, de formă dreptunghiulară. Pe latura de vest a pieţei se află Palatul Municipal, ce adăposteşte primăria, iar în partea de nord vechea fântână, alimentată din cisternele subterane, datând din secolul al XIV-lea.

Pe latura de est se găseşte biserica Sf. Ştefan, construcţie în stil romano-gotic, având alături turnul-clopotniţă, datând din secolul al XIII-lea.

În partea de sud a pieţei se găseşte Palazzo Polesini, din secolul al XVI-lea, adăpostind în prezent hotelul Kastel. De aici, pornim de-a lungul zidurilor de apărare şi facem un tur complet al oraşului vechi. Priveliştea este minunată, vremea foarte frumoasă şi totul pare o călătorie în timp, pe vremea când încă oraşul aparţinea veneţienilor, a căror trecere pe aici a lăsat urme la tot pasul. În jur, pe coastele dealului şi mai departe, se întind podgorii, din a căror producţie se obţin vestitele vinuri Terrano (click aici) şi Malvasia (click aici) şi păduri, de unde se culeg la fel de celebrele trufe albe şi negre.

Revenim în piaţa oraşului şi de acolo ne îndreptăm (nu înainte de a cumpăra o sticlă de Terrano, cu 42 kune) spre locul de unde micul autobuz ne va duce în parcarea în care ne aşteaptă autocarul. De aici, plecăm mai departe: direcţia, oraşul Pola, cel de-al treilea obiectiv al excursiei noastre.

Spre surprinderea noastră, de data asta circulaţia s-a desfăşurat foarte bine şi am ajuns foarte repede în aceeaşi parcare din port, unde coborâserăm şi cu două zile înainte.

Cum din excursia anterioară (click aici) ne rămăseseră de văzut câteva obiective, nu am mai mers cu grupul şi am plecat direct spre oraşul vechi, renunţând să revedem Amfiteatrul.

Am pornit pe Riva, pe malul mării şi prima oprire am făcut-o în Parcul Tito, unde se găseşte un monument, dedicat veteranilor luptei de eliberare naţională şi victimelor fascismului. Mergem mai departe şi ajungem la Catedrala Adormirea Maicii Domnului, construită în secolul al VI-lea, pe ruinele unei biserici mai vechi, unde creştinii din regiune se adunau şi se rugau în epoca romană. Catedrala a fost extinsă în secolul al X-lea şi a fost aproape complet reconstruită în secolul al XV-lea, după distrugerile suferite ca urmare a raidurilor genoveze şi veneţiene. La începutul secolului al XVI-lea i s-a adăugat o faţadă în stil renascentist târziu. În faţa catedralei se înalţă un turn-clopotniţă, în stil veneţian. Interiorul catedralei este simplu şi sobru. Naosul este împîrţit pe toată lungimea în trei părţi, prin două rânduri de coloane, iar decoraţiunile sunt reduse la minim. Ca o curiozitate, este singura biserică dintre cele multe văzute de mine, unde orga nu se află într-o lojă deasupra intrării, ci chiar în altar.

De la catedrală am urcat pe o străduţă în trepte şi am ajuns în vârful dealului unde se află Castelul construit de veneţieni în 1630 şi renovat de austrieci în 1840. În prezent, Castelul, care adăposteşte Povijesni Muzej Istre, Muzeul de Istorie al Istriei, este în formă de stea cu patru colţuri şi patru bastioane, la intrare fiind străjuit de mai multe tunuri vechi, din epoca veneţiană.

De aici, ne-am continuat drumul şi, pe o străduţă din apropiere, am ajuns la Mănăstirea Sf. Francisc, fondată în 1227, de către sf. Anton după cum scrie pe o placă de pe peretele bisericii. Aceasta este ceva mai nouă, din 1285 şi este construită în stil romanic, cu elemente gotice, adăugate ulterior. Interiorul este simplu, cu un naos unic, în schimb, surprinzător, absida este cea împărţită în trei părţi. Pentru 8 kune de persoană, putem pătrunde, printr-o uşă laterală, în interiorul mănăstirii. Aceasta are o structură clasică pentru mănăstirile catolice: o curte interioară de formă dreptunghiulară, pe laturi fiind clădiri având coridoare cu coloane, deschise spre interiorul curţii. Mănăstirea are o frumuseţe frustă, dată de sobrietatea şi delicateţea construcţiei, dar şi de simplitatea grădinii din curte. Este cu adevărat o oază de linişte în mijlocul agitaţiei oraşului.

Ieşind de la mănăstire, am coborît până la capătul străduţei şi am ajuns într-un parc de la marginea mării, în dreptul căpităniei portului, unde se găsesc sarcofage, fragmente de coloane şi alte vestigii ale trecutului. La câteva zeci de metri, pe aceeaşi stradă ce merge de-a lungul ţărmului mării, se află Cappela di Santa Maria Formosa, o capelă bizantină din secolul al VI-lea. Din păcate nu era vizitabilă, astfel că nu am putut să vedem decoraţiunile interioare cu mozaic, de fapt nici foarte aproape nu am putut ajunge, fiind înconjurată cu un gard. În schimb, după ce am căutat puţin şi am mai şi întrebat vreo două persoane, am ajuns şi la Mozaicul Roman din apropiere, un pic cam ascuns, iar indicatoarele nu era foarte exacte. Nu se compară cu cel de la noi, din Constanţa, ca dimensiuni, dar merită o clipă de atenţie.

Cum eram foarte aproape de Forum, nu am ratat ocazia de a trece din nou pe aici, mai ales că, de data aceasta nu era aşa de aglomerat şi nici vremea nu ne era potrivnică. Am avut astfel posibilitatea să admirăm în detaliu Tempul lui Augustus (click aici) şi Palatul Comunal (click aici), care include părţi din vechiul templu al Dianei.

Parcurgem apoi strada Sergijevaca, la capătul căreia se află Arco dei Sergi. Dar nu arcul doream să-l revedem în mod special, ci voiam să facem fotografii cu statuia în bronz a lui James Joice, de pe terasa barului Uliks (Ulise), aflat în clădirea în care, prin 1905, scritorul irlandez preda engleza. Asta pentru că în excusia făcută aici cu două zile înainte, ploaia ne-a împiedicat să facem aceste fotografii.

Urcăm apoi pe o străduţă spre Castel şi, în spatele acestuia, găsim Teatrul Roman, aflat într-o stare de conservare destul de bună. De aici, trecem prin curtea Muzeului Arheologic al Istriei, printre statui şi alte "pietre", alcătuind un lapidariu în aer liber, apoi pe sub Porta Gemina şi revenim de unde am plecat: parcul Tito. În partea sudică a parcului se găseşte o machetă a oraşului, din alamă, pe care poţi vedea pe unde te-ai plimbat.

După ce am făcut fotografii într-o ramă pusă în faţa unei bănci, având în spate Amfiteatrul, am revenit la locul de adunare, de unde, cu autocarul am revenit acasă (casa fiindu-ne temporar în Poreč), obosiţi, după o zi întreagă de plimbat, dar fericiţi că şi noi AmFostAcolo.

---

VIZUALIZĂRI: 4177 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI