GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ

După ce am povestit drumul spre Mallorca și prima zi în sud-vestul insulei , notez mai departe obiectivele din restul sejurului. Cel mai mult ne-au impresionat Catedrala, Valldemossa, Jardines d’Alfabia, Coves del Drac și Porto Cristo.
A doua zi am vizitat Catedrala La Seu, Primăria Palmei de Mallorca, Valldemossa, Port de Soller.
Luni dimineața am plecat de la hotel direct spre parcarea Aparcament Parc de la Mar – SMAP, pe care o testasem cu succes în ziua precedentă, să vedem Catedrala La Seu, una dintre cele mai frumoase biserici gotice din Spania. Poate fi vizitată de luni-sâmbătă între orele 10-17. Pretul unui bilet este de 8 EUR/pers.
Catedrala are trei nave, nava centrală fiind separată de culoarele laterale de 14 stâlpi mari octogonali. Intrarea prin turnul cu clopote din sec. XIII, Portal de Almoina, este rezervată credincioșilor care merg la biserică. Noi am intrat prin poarta de acces din dreptul Capelei Pieta, în care este amplasată orga principală, ce datează din 1484.
Construcția Catedralei până la forma actuală a cunoscut mai multe etape. A început în 1230 sub regele Jaime I, pe locul fostei mari moschei din Medina Mayurqa, după ce creștinii au eliberat insula de sub ocupație maură și a durat apropape patru secole să fie finalizată. Antonio Gaudi, care a lucrat la restaurarea catedralei între 1904 și 1915, a adăugat coroana cu spini din fier forjat (baldachino) de deasupra altarului. În perioada 2001-2006, artistul spaniol Miquel Barceló a renovat Capela San Pedro, transformând-o într-o nouă atracție turistică. Lucrările sale înfățișează Euharistia prin înmulțirea pâinilor și a peștilor, fauna marină și nunta din Cana în jurul lui Hristos înviat.
Impresionantă este Capela Corpus Christi care cuprinde o înfățisare a Cinei cea de Taină în partea centrală a altarului, realizată de Jaume și Rafael Blanquer (1626 - 1655). Aici se află mormântul Episcopului Ramon de Torella (1370), primul Episcop de Mallorca. Am aflat ulterior că” Seu” sau” Seo” este numele dat catedralelor din Coroana de Aragon; în catalană „La Seu“ȋnseamnă „Sediu Episcopal“.
Capela Sfântului Sebastian, una dintre cele mai importante piese baroce din Catedrală, datează din sec. XVIII. În sec XVII, când un fragment din brațul Sfântului Sebastian a fost adus în Mallorca, populația era lovită de ciumă și a început să se vindece în mod miraculous; de aceea Sfântul Sebastian a devenit patronul Palmei în 1634.
Cea mai mare dintre cele șapte ferestre circulare cu vitraliu ale Catedralei (1236 bucăți de sticlă colorată) este și cea mai mare cunoscută în arhitectura gotică. În zilele de 11 noiembrie și 2 februarie, la Catedrala La Seu are loc un fenomen impresionant, cunoscut sub numele de Festivalul Luminii. Pentru aproximativ 5 minute, pe peretele interior al fațadei principale a Catedralei se pot admira două roze, una deasupra celeilalte, una de sticlă si alta de lumină, care formează împreună cifra 8. Datorită acestui spectacol de lumină și culoare, Catedrala mai este numită și „Catedrala Luminii” . La acest apelativ a contribuit substanțial și artistul catalan Antonio Gaudi, care a introdus iluminatul electric în Catedrala din Mallorca, realizând un sistem de iluminat cu becuri și lămpi dispuse pe coloane, cu scopul de a estompa aspectul vertical al catedralei.
De la Catedrală am pornit pe Carrer de Palau Real, am trecut de Parlamentul Insulelor Baleare spre Plaça de Cort. Numele pieței provine de la adunările vechilor curți feudale care se țineau în acest loc.
Primăria din Palma este o clădire cu fațadă în stil baroc situată în Plaça de Cort, în centrul orașului. Actuala clădire a fost construită între 1649 și 1680, acolo unde a fost Spitalul Sant Andreu. Primăria are trei etaje, iar la primul etaj se găsește un balcon cu șapte ferestre mari. În partea de sus a ferestrei mari principale, se află ceasul primăriei, cunoscut sub numele de Reloj d’en Figuera, după numele argintarului care a realizat clopotul original în secolul al XIV-lea . Acest ceas a funcționat timp de secole la biserica Dominics, din strada Santo Domingo și a fost instalat pe clădirea primăriei în 1963. A fost unul dintre primele turnuri publice cu ceas și clopot din Spania. Acest ceas a fost unul cu totul special, pentru că în loc de 12 ore avea 14. Funcționarea ceasului original s-a bazat pe un sistem de numărare a orelor de soare în loc de sistemul convențional de 24 de ore. În 1863, ceasul a fost înlocuit cu unul nou, de 12 ore, așa cum le folosim în prezent, fabricat de francezul Collin. A sunat pentru prima dată de ziua de naștere a Reginei Isabel a II-a a Spaniei, pe 10 octombrie 1863.
Privind spre fațada principală a Primăriei, pe ușa din stânga, găsim două figurine mici de șopârlă și melc. Aceste două animale mici sunt semnăturile celor două persoane însărcinate cu renovarea clădirii, ale căror nume erau Jaume Caragol și Francesc Dragó. Traducerea numelui lui Caragol este melc și Dragó este șopârlă. În 1675, sculptorul Francesc Dragó și pietrarul Jaume Caragol au finalizat fațada primăriei. Cu toate acestea, primarul în funcție a refuzat să le recunoască munca . Ca răspuns, cei doi meșteri au decis să-și ascundă semnăturile punând un melc și un dragon printre detaliile peretelui principal.
În interiorul clădirii Primăriei sunt numeroase păpuși care sunt scoase în piața din fața primăriei, când aceasta găzduiește diverse evenimente publice și parade. În fața clădirii se află cel mai bătrân măslin din Palma.
Din Palma ne-am îndreptat cu nerăbdare spre cea mai interesantă destinație a zilei, La Real Cartuja de Valldemossa . Fondată de călugării cartusieni în sec. 14, fosta mânăstire a găzduit în anii 1938-39 celebrul cuplu Frédéric Chopin – George Sand și-mi doream mult să o vizitez, după ce a fost atât de frumos descrisă aici, pe AFA.
Am ajuns pe la ora prânzului și am luat bilete generale de acces de 12,5 euro, în care erau incluse vizitarea Palatului, mănăstirii, a muzeului de artă, precum și a “apartamentului” în care au locuit Frédéric Chopin și George Sand. Doamna de la casă ne-a trimis rapid în Palatul construit de regele Jamie al II-lea pentru fiul său, Sancho, unde începea ultimul concert din ziua respectivă (cred că era 14:15). Recomand oricui ajunge pe insulă să nu rateze Valldemossa. Au fost romantice atât plimbarea prin grădini, vizitarea Palau del Rei Sanxo, cât mai ales audiția Preludiilor lui Chopin chiar în locul unde le-a finalizat. Am notat acuratețea cu care Chopin exprimă într-o scrisoare frumusețea locului:” (…) poezia pe care totul aici o expiră și coloritul acestui minunat scenariu încă necuprins de ochiul omenesc” .
La întoarcere ne-am documentat și cu privire la Ordinul cartusian : În 1084, un grup de călugări care doreau să imite viețile aspre și contemplative ale pustnicilor timpurii creștini au format o mică comunitate în Munții Chartreuse, lângă Grenoble, în Franța. (…) Deviza Ordinului Cartusian, apărută târziu, este ” Stat Crux dum volvitur orbis” (rom. „Crucea stă, în timp ce lumea se mișcă” ) .
După Valldemossa ne-am îndreptat spre Port de Soller, unde am luat masa și am mers înapoi spre cazare.
A treia zi am vizitat Jardines de Alfabia, Soller, Sa Calobra, Torrent de Pareis, Santuari de Lluc.
Grădinile Alfabia au fost una dintre cele mai minunate experiențe ale sejurului. Am ajuns pe la zece, am luat bilete de la casă de 11 euro (ar fi fost mai ieftine online, 9 euro). Situat în Bunyola, chiar în inima lanțului muntos Tramuntana, complexul datează din epoca arabă a Mallorcăi. Format dintr-o casă, grădini și o livadă, situl este parte din Patrimoniul UNESCO din 2011. Structura casei are rădăcini romano-andaluze și combină diferite stiluri în decorul camerelor și al grădinilor: arab, gotic, renascentist, baroc, roman, rococo și englezesc.
Fațada principală, creată de Joan d’Aragó, un important arhitect baroc de la mijlocul secolului al XVIII-lea, are o intrare cu uși învelite în bronz și un minunat cadru baroc din piatră locală roșiatică. În interior camerele sunt amplu mobilate, incluzând „Sala Gran” cu scene pictate din portul Palma și alte orașe; „Sala de l’Alcova” , ai cărei pereți sunt acoperiți cu damasc galben, deasupra picturii de scene rurale; „Sala de la Cadira” cu numeroase ilustrații, instrumente muzicale, busturi neoclasice; și sala de mese, rezultat al reformelor din secolul al XIX-lea cu scene pictate pe lemn și tapetări din pânză pictată. Tavanul casetat, lucrat în pin și stejar, cu incrustații formând arabescuri, a fost construit în anul 1170.
După vizită și numeroase poze am luat aici cafele și dulciuri și le-am savurat ascultând fântânile și cântecul păsărilor, în locul în care Regina Isabel a II-a a Spaniei s-a oprit în timpul vizitei sale la Mallorca în 1860. După ce a deschis oficial drumul de la Soller la Palma, ea a decis să se odihnească la moșia Alfabia. Cronicile ei regale sunt pline de bine-meritate laude: „un loc plin de istorie și frumusețe!” .
Rămași cu restanță din ziua precedentă, am pornit spre Soller. Cu amintiri plăcute despre arhitectura Modernista a Casei La Pedrera din Barcelona, am vizitat Ca’n Prunera , despre care citisem într-un ghid că” nu există nicio clădire Art Nouveau în Spania reconstruită la fel de exact” . Can Prunera a fost construită între 1904 și 1911. În 1865, o ciumă teribilă a distrus portocalii și lămâii într-o mare parte a văii Sóllerului, provocând o criză economică gravă și mii de familii au fost forțate să emigreze în America de Sud și Europa. Clădirea este un exponent al gustului emigranților care, la întoarcerea din Franța și Puerto Rico, s-au întrecut pentru a construi cea mai frumoasă casă care să scoată în evidență bogăția pe care o dobândiseră.
Ca’n Prunera se mândrește cu o expoziție de opere semnate de nume mari: Joan Miró, Henri Toulouse-Lautrec, Miquel Barceló, Pablo Picasso, Santiago Rusiñol, Paul Gauguin, Henri Matisse. Lucrările lui Joan Miró pe care le admirasem la Muzeul de la Valldemossa cu o zi înainte au făcut ca cele din Ca’n Prunera să ne impresioneze mai puțin. Ulterior revenirii în țară am citit review-uri (mai) bune despre expoziția gratuită Sala Picasso i Sala Miró din Gara Soller, dar din păcate n-am ajuns acolo. La Ca’n Prunera am apreciat decorurile Art Deco ale camerelor și scării interioare, precum și lucrările lui Juli Ramis, pictorul mallorcan care a atins cea mai mare faimă mondială în prima jumătate a secolului XX.
De la Ca’n Prunera ne-am îndreptat spre Placa de Constitutio, unde sunt amplasate Biserica parohială San Bartolomé și Bank de Sóller. Biserica datează din sec. al XIII-lea și a suferit transformări succesive, la începutul sec. XX fiindu-i adăugată fațada modernistă de către aritectul Joan Rubió y Bellver (1870-1952), un discipol al lui Gaudí. Am vizitat-o, după achitarea biletelor de 2 euro și-apoi am făcut un scurt popas în Piața Constituției.
Din Soller am pornit pe Sa Calobra, Drumul Şarpelui, construit în 1932 de către Antonio Paretti. Am pozat „șarpele” șoselei, am mai oprit la niște puncte de belvedere și ne-am oprit peste vreo două ore și jumătate în parcarea cu plată de intrarea în Sa Calobra. Am mers cam 700 m până la golful Cala Sa Calobra și de-acolo spre Torrent de Pareis. Pentru a ajunge la Torrent de Pareis am urmat indicatorul turistic, pe o alee pavată, prin două tuneluri. Am admirat la Torrent de Pareis canionul, plaja cu pietre și priveliștea spectaculoasă.
Ne-am mulțumit cu ce am reușit să vedem și am renunțat (din motive de timp) la restul de drum spre Cap Formentor. Am ales să ne îndreptăm spre Manastirea Lluc - Basílica de la Mare de Déu de Lluc. Am ajuns la ora șase, rămânându-ne o oră până la închidere. Aveam timp să vedem mănăstirea și grădina botanică. Am parcat și am intrat la casa de bilete, unde ar fi costat 8 euro biletul de parcare cu vizitele incluse. Fiind târziu, doamna de la casă ne-a făcut discount și ne-a emis un tichet de parcare de 2 euro, pe care l-am achitat la plecare. Ni s-a părut suficientă ora petrecută acolo, frumusețea Grădinilor Alfabia și a drumului spre Sa Calobra rămânându-ne principalele amintiri ale zilei.
În ziua a patra am vizitat Coves Del Drac, Porto Cristo, Cala D’Or.
Vizita la Coves del Drac a meritat, a fost cea mai frumoasă peșteră pe care noi am văzut-o până acum. Am ajuns la ora 11, concomitent cu vreo trei autocare de turiști. Ne-a sperit nițel coada de așteptare, dar a mers repede, totul a fost bine organizat și-am avut timp să admirăm în voie. Concertul din peșteră ne-a mers la suflet și cu asta am pus punct obiectivelor pe care le aveam pe listă.
Pentru că nu reușisem să vedem farul de la Cap Formentor și nici Torre de Cap Andritxol, am lăsat mașina în parcarea de la Coves del Drac și am făcut o plimbare de cca 1 oră să vedem Far d’es Morro de Sa Carabassa și Torre del Serral dels Falcons. Drumul spre Far este neamenajat, iar dacă vrei să ajungi aproape de far, sunt necesare încălțări cu talpă antiaderentă și plăcere pentru cățărat pe pietre, dar priveliștea merită. Torre del Serral dels Falcons este un vechi turn de veghe și de apărare situat la capătul Avinguda Joan Servera din Porto Cristo. A fost construit în 1577 și autoritățile au decis să-l instaleze în Serral dels Falcons (Dealul șoimilor). După plimbare am revenit la mașină și-am mers până la Cala d’Or, să vedem și cum arată o frumoasă plaja cu nisip în zona de sud – est a insulei.
Pentru că majoritatea restaurantelor erau închise pe lângă plaje, am decis să revenim în Porto Cristo unde erau mai multe șanse să găsim ceva restaurante. Într-adevăr, am luat masa și o sangria rece într-un loc cu vedere splendidă la golf. Am continuat cu o plimbare prin Portul Manacor și-am ajuns la Biserica Santa Maria.
Porto Cristo ne-a mers la suflet, cu a sa Carreró de l'Art de Portocristo, o expoziție în aer liber cu picturi murale. El Carreró de l'Art este o asociație de artiști din Porto Cristo și Manacor. Inițiativa a fost promovată de fotograful Marcos Gittis, care conduce galeria „Margarita Colectivo de Arte”. Cu sprijinul comercianților și al proprietarilor de case, artiștii înfrumusețează spațiile goale și inestetice de pe Carrer d'En Sureda cu picturi murale și reliefuri. Ei nu primesc niciun ajutor financiar, ci plătesc totul din buzunarele lor și prin donații. În 2023 a fost inaugurată lucrarea 'Blooming Mind' a artistei Úrsula Truyols Brüche, care a transformat ușa de garaj a unei familii într-o operă de artă în care florile și frunzele răsar dintr-un cap de femeie. Operele de artă în aer liber sunt inaugurate în compania prietenilor, vecinilor, iubitorilor de artă și artiștilor. Úrsula s-a inspirat din flora Balearelor: „Pentru mine iradiază forță și feminitate” , descrie artista din Manacor.
Toată insula Mallorca iradiază forță a naturii și frumusețe de excepție. Este un loc din care te întorci cu putere să treci peste cele -2 grade din Brașov în luna aprilie și care-ți rămâne în memorie.
Trimis de Anda_10 in 11.04.25 22:45:15
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA. A mai fost în/la: Barcelona, Madrid
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Anda_10); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2025 Peripețiile drumului spre Palma de Mallorca — scris în 09.04.25 de Anda_10 din BRAșOV - RECOMANDĂ
- Sep.2022 La pas prin Palma de Mallorca (part 1) — scris în 21.09.22 de ailynuka din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Dec.2020 Palma de Mallorca in noiembrie — scris în 19.12.21 de nela b din FRANTA - RECOMANDĂ
- Oct.2019 Palma de Mallorca - doar cât să ne facem o idee — scris în 14.12.19 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Renumitul Es Trenc - o dezamagire pt noi — scris în 08.06.19 de Annemarye din BOTOşANI - nu recomandă
- Sep.2018 O perspectivă cu tentă medievală de la castelul Bellver — scris în 09.12.18 de diacrys* din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2018 Mallorca insula verde si plina de viata — scris în 15.06.18 de Florinasimi din BISTRIţA - RECOMANDĂ