Zygou, mănăstirea athonită de dincolo de Muntele Sfânt

TIPĂREȘTE

La 2 km de ieșirea estică din Ouranopoli vezi impresii, în capătul unui drum de pământ ce se prelinge pe lângă câteva vile luxoase, cu piscine și grădini înecate în flori, pentru a se pierde apoi printre livezi de măslini și crânguri de foioase și pini, se află ruinele singurei mănăstiri athonite nesituată pe teritoriul Republicii Autonome a Sfântului Munte.

Explicația acestei „ciudățenii” e simplă: așa cum arătam în reviewul precedent, după războiul greco-turc din 1919-1922, statul monastic a cedat o parte din suprafața sa refugiaților greci din Asia Mică pentru a-și construi case. Iar mănăstirea Zygou/Zygos se găsea și se găsește și acum de partea laică a noului hotar.

Dar deja în deceniul al treilea al secolului trecut mănăstirea fusese abandonată. Și încă de mult timp! În cartea sa Athos, the Holy Mountain, ziaristul Sydney Loch, care se stabilise la acea vreme împreună cu soția în turnul Prosphori din învecinatul Ouranopoli, descria astfel locurile: „O cărare părăsește satul, furișându-se printre o vie și niște tufișuri de ventrilică și urcă spre un promontoriu. Coboară către o pășune și trece peste un deal roșiatic până ce ajunge la gurile mlăștinoase ale unui firicel de apă ce se varsă în mare. De aici revine spre interior și se îndreaptă printre fire lungi de iarbă neagră spre pante acoperite de pini, șerpuind în jurul ruinelor Frankokastron, despre care se pare că nimeni nu mai știe decât că a fost un castel construit de latini la începutul veacului al XIII-lea, când Athosul a fost cucerit de bizantinii din Constantinopole în timpul celei de-a patra cruciade” .

Zygou e așadar unica mănăstire athonită care se poate vizita și de către femei, iar de către bărbați fără a fi nevoie de permis special.

Dar care e povestea acestui sfânt lăcaș?

Este posibil să dateze chiar de dinaintea construirii primei mănăstiri pe Muntele Athos. Numele e menționat în anul 942, dar nu se știe dacă se referea la o mănăstire, un sat sau o zonă, căci munții din apropierea hotarului cu Athos se cheamă „Megas Sygos” - foarte asemănător ca sonoritate cu „Zygos” .

În 958, Athanasios Athonitul, cunoscut și ca Atanasie din Trapezunt, întemeietorul comunității monahale de pe Muntele Athos, respectiv al celei dintâi mănăstiri - Megistris Lavras (Marea Lavră) -, a venit în regiune și și-a început drumul ascetic sub îndrumarea unui pustnic bătrân.

În 991 mănăstirea exista deja iar în 998 devenise un centru monahal important, cu influență în luarea deciziilor statului athonit, însă cea mai mare dezvoltare avea să o cunoască după 1018, când Nephon a fost numit stareț. El este cel care a asigurat preluarea terenurilor adiacente, necesare muncilor agricole, și sub directa sa supraveghere s-a demarat construcția bisericii centrale - katholikonul.

Se pare că întreg complexul mănăstiresc, inclusiv castelul fortificat cu 11 turnuri, a fost terminat în mai puțin de un secol. În 1206, un prinț franc și-a stabilit reședința în castel și de acolo a condus atacurile catolicilor îndreptate împotriva bisericilor de pe Sfântul Munte, fiind nevoie de intervenția Papei pentru a li se pune capăt în 1211. Pe hărțile vremii locul a fost înregistrat sub numele Frangokastro/Frankokastron, și așa apare și acum pe Google Maps ca alternativă la Zygou/Zygos.

La finele veacului al XIII-lea împăratul bizantin Alexios III Angelos Komnenos a închinat Zygou ca metoh mănăstirii Chelandari, și așa a început declinul. Nu se cunosc motivele abandonării sale complete, se crede că de vină a fost poziția prea apropiată de mare, care o făcea vulnerabilă în fața atacurilor piraților.

Cert este că în afara preselor de ulei din secolele XVI-XVII, aflate în funcțiune până în 1858, restul clădirilor din incintă sunt anterioare anului 1211. Din păcate, o bună parte din blocurile de piatră au fost folosite de localnici ca materiale de construcție (ca de exemplu pentru hotelul Xenia din Ouranopoli) și până în anii 1980 aici au funcționat șase cuptoare de var.

La începutul anilor 1970, proaspăt înființata Eforie a Antichităților Bizantine din Halkidiki a încredințat lucrările de excavare arheologului Ioakeim Papaggelos. A fost nevoie de defrișarea terenului pentru ca săpăturile să înceapă în 1994. Teoretic ele ar trebui să se desfășoare și în prezent, însă din câte am înțeles de la doamna care ne-a vândut biletele (4 euro/persoană; 2 euro preț redus pentru persoane de peste 65 de ani) și ne-a înmânat un pliant foarte util în limba engleză, momentan s-au întrerupt din lipsă de fonduri.

Am lăsat mașina în imensul spațiu de parcare, constatând apoi că eram singurii vizitatori. Trebuie să vă spun că două au fost aspectele care m-au frapat de la bun început. Primul este zidul care marchează hotarul cu Sfântul Munte, aflat la numai câțiva metri de incintă. Al doilea, frumusețea peisajului, cu castelul cocoțat pe unul din dealurile împădurite și cu măslinii care înconjoară zona defrișată dând parcă și mai mult farmec blocurilor de piatră.

Traseul prestabilit se desfășoară pe pasarele metalice în exterior și de sticlă în interiorul bisericii și e însoțit de panouri explicative în limbile greacă și engleză.

Complexul ocupă o suprafață de peste 22.000 mp și a fost ridicat pe locul unor construcții din secolele IV-VI d. Hr. a căror destinație nu este cunoscută. Au fost identificate 11 turnuri, două porți, katholikonul, sala de mese și spălătoria, presele de vin și ulei, sălile de baie, morminte și chilii. Numai o mică parte din acestea au fost restaurate.

Cea mai impresionantă construcție e, fără îndoială, katholikonul în formă de cruce grecească, închinat profetului Ilie, ridicat în patru faze în decurs de câteva decenii în secolul al XI-lea. Pășind pe pasarela de sticlă te întorci cu o mie de ani în urmă și te minunezi la vederea mozaicurilor bizantine executate cu o finețe și o măiestrie remarcabile.

Zidăria s-a păstrat până la 2-4 m înălțime însă marmura a fost, din nefericire, în mare parte prăduită. Din cele patru coloane care sprijineau bolta nu mai există decât cioturi, dar cea de la intrarea nordică este aproape intactă. Pot fi admirate și câteva fragmente de fresce reprezentând Buna Vestire și scene din viața Sfântului Nicolae.

Excavațiile au scos la lumină artefacte importante, aflate în prezent în muzeele grecești, precum un potir gravat cu imaginile arhanghelilor, peceți, încuietori de cărți din argint, o medalie placată cu aur purtând chipul Sfintei Parascheva, ace și degetare din bronz, monede, vase din ceramică, toate datate din secolele XI-XII.

Părerea mea e că Zygou, singura mănăstire athonită care se poate vizita fără restricții, inclusiv de către femei, e prea puțin cunoscută și promovată, dovada fiind și faptul că nu am găsit pe youtube niciun filmuleț de prezentare care să merite să fie atașat la acest review.

Mare păcat! Drumul scurt de la Ouranopoli o face foarte accesibilă, împrejurimile sunt încântătoare, mozaicurile și frescele din biserică, chiar și așa, mult distruse, te uimesc, iar ruinele întregesc atmosfera romantică. Nu îți rămâne decât să închizi ochii ca să asculți liniștea și să-ți acorzi un scurt răgaz pentru a te lăsa pătruns de frumusețea și de adânca spiritualitate a locului.

---

VIZUALIZĂRI: 2698 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI