Efes, o civilizatie redescoperita (I)

TIPĂREȘTE

Bine v-am regasit, dragi membrii AFA!

În sfarșit, deschid și eu seria impresiilor pe 2017 cu restanțe din anul trecut. Sunt dator cu multe articole referitor la excursia in Efes, sejurul din Skiathos si croaziera la Skopeleos. Și toate astea s-au petrecut in intervalul lunii august. Drept urmare, am decis sa le i-au pe rand. Încep, prin urmare, cu excursia la EFES.

,,Bună dimineata, dragi turisti. Eu sunt Eda si voi fi ghidul dumneavoastră intr-o excursie pe care nu o veti regreta”. Cu aceste cuvinte ne-a întâmpinat o tânără doamnă la urcarea în microbuz în parcarea Sealight Resort în dimineata zilei de 4 august. În total, 16 turisti români urma sa redescopere o mare civilizatie antica despre care s-a crezut mult timp ca a disparut din istorie.

Grație ghidei, a profesionalismului ei, dar și a materialelor expuse spre vânzare la intrarea în complexul arheologic îți poți face o impresie despre istoria locului, modul de viață al efesienilor din urmă cu peste 3000 de ani.

ISTORIA orașului antic Efes începe odată cu sfârșitul civilizației miceniene în jurul anului 1200 îHr, iar Imperiul Hittit este distrus de invaziile frigiților, care în această perioada migrează din Tracia în Podișul Anatoliei. Marea migrare din partea nord-vestică a Eladei spre sudul podișului a dus la răspândirea dialectelor ionian și eolian în acel spațiu geografic. Această mare migrație s-a încheiat în jurul anului 1050 îHr. Marele Herodot a cuprins într-o poveste colonizarea Efesului, eveniment care este narat și de frizele găsite pe Poarta lui Hadrian, aflată pe Strada Curetes din complexul arheologic. Legenda spune că după moartea regelui atenian, Kodros, regatul său a devenit motiv de ceartă între fii săi. Unul dintre ei, Androkolos, a decis ridicarea unei noi așezări departe de Atena, dar mai înainte s-a sfătuit cu bătrânul înțelept al Atenei, cu referire la locul de întemeiere. ,,Un pește și un mistreț îți vor arăta locul”, a fost răspunsul bătrânului. Androkolos n-a priceput mare lucru din mesaj. După o lungă călătorie pe mare, împreună cu însoțitorii săi a debrarcat pe malurile Anatoliei. Au pescuit, s-a aprins focul și în timp ce preparau peștele iarba din jur s-a aprins. De frică, un mistreț ascuns în tufiș a încercat să fugă, însă Androkolos l-a ucis. Imediat și-a amintit de profeția bătrânului înțelept și a decis ridicarea noului oraș în acel loc. Trebuie menționat că scriitorii antici, Pausanias și Strabon, susțin că Efes a fost fondat de amazoane. Din acest motiv, la Efes amazoanele erau amintite cu dragoste și respect.

În secolul al 17-lea îHr Efesul este atacat de triburile cymmeriene care distrug complet Templul zeiței Artemis, însă un număr mare de obiecte din aur, de culoarea fildeșului, creațiile din chihlimbar și bronz, precum și lucrările din teracotă găsite în Templu și neafectate de incendiu n-au fost prădate. Orașul își revine rapid și reocupă vechea pozitie. În secolul al 6-lea îHr Efesul, alături de celelalte centre ioniene, domină cultura și știința. Efes devine un important oraș-port și deține prima poziție în comerțul maritim. Ruta comercială din Anatolia era un element important în dezvoltarea orașului. În anul 560 îHr regele lidian Cresus, care își avea reședința la Sardes, a atacat Efesul. El a susținut financiar reconstruirea Templului lui Artemis. Dominația lidiană a durat puțin, deoarece o nouă forță mai puternică a invadat ținuturile anatoliene: Imperiul Persan. În anul 546 îHr generalul persan Harpagos, pornind din Phocai, a atacat și ocupat orașele ioniene. Teritoriile cucerite sunt unite în provincii (satrapii), denumite Karis, Likya, Pamphilias și Ionia, conduse de satrapi. În timpul regilor Cambyses și Darius I, populația din Efes asuprită și împovărată de taxe uriașe, s-a răsculat împotriva guvernării satrapului Kyros și a regimului tiranic impus de acesta. În anul 500 îHr locuitorii din Milet preiau conducerea răscoalei, dar în anul 494 îHr perșii zdrobesc orice focar de rezistență. Orașele sunt arse din temelii. În anul 479 îHr armatele persane invadează Anatolia și Grecia ( ,,Războiul Platae”). Eliberarea de sub dominația persană este înfăptuită sub domnia regelui macedonean Alexandru Megas cel Mare, care traversează Dardanelele și atinge râul Granicos, unde zdrobește armatele lui Darius al III-lea. Calea către orașul Sardes este deschisă. Alexandru ajunge la Efes și redă libertatea locuitorilor.

După moartea marelui rege macedonean multe dintre orașele anatoliene, inclusiv Efes, au fost reconstruite sau restaurate. Noile dimensiuni date orașului de către arhitectul Hippodomus din Milet au fost pe placul locuitorilor și al conducătorului Lysimachos (fost general în armata lui Alexandru cel Mare). Suprafața străzilor era netedă și fără denivelări s-au gropi. Dealurile au fost terasate și clădirile aranjate într-o anumită ordine. În baza planului s-a creat o legătură prin port între mica așezare și orașul Smyrna (astăzi Izmir) și Templul lui Artemis. Din această cauză strada menționata a fost denumită ,,Strada Sfântă”. Locurile de odihnă de pe marginea Străzii din Marmură erau destinate călătorilor. Ele erau acoperite cu tavane din lemn pentru a oferi protecție împotriva ploii și soarelui. Partea din mijloc era destinată parcării căruțelor. Zidurile cetății se întind de la Poarta Magnesis din partea estică până la partea sudică și nordică. Zidurile din cealaltă parte a porții se întind în jurul Muntelui Kurres și sfârșesc la port. Lysimachos dorise și redenumirea orașului după frumoasa sa soție, Arsinoe, însă efesienii s-au opus categoric. Prin urmare Lysimachos a ordonat blocarea canalelor de evacuare a apei ceea ce a dus la inundarea orașului, în urma cărui fapt locuitorii s-au mutat. Lysimachos a încredințat partea sa din comoara moștenită de la Alexandru cel Mare lui Philatorios al Pergamului, însă în momentul când a cerut returnarea comorii, Philatorios a refuzat s-o facă. Lysimachos atacă Pergamul, dar se confruntă cu un pericol mai mare reprezentat de seleucizi (seleukoses). În lupta de la Koroupedion, Lysimachos este ucis. Philatorios și-a construit un puternic regat cu ajutorul comorii rămase după Lysimachos și la scurt timp cucerește Anatolia și Antalia.

În anul 133 îHr Regatul Pergamon devine parte integrată din Imperiul Roman. Efesul și-a trăit perioada de glorie în timpul domniei împăratului Augustus (27 îHr-14 dHr). Lucrări de artă precum Agora Comercială, Poarta Mazeus-Mithridates, Bazilica Romană, Templul lui Augustus au fost realizate în această perioadă. În anul 17 dHr o mare parte din Anatolia de Vest este afectată de un mare cutremur. Împăratul Tiberius (14-37 dHr) a ordonat refacerea orașelor afectate contribuind la relansarea economică a acestora. În timpul împăratului Domițian (81-96 dHr) orașul continuă să se dezvolte și este construit Templul dedicat acestuia. Împăratul Hadrian (117-136 dHr), urmașul lui Traian (98-117 dhr), a vizitat Efesul de două ori. Templul situat pe Strada Curetes este închinat lui cu ocazia primei vizite. În acea perioadă existența într-un oraș a unui templu dedicat unui împărat era de mare importanță. În această perioadă Efesul și-a depășit rivalele Pergamon și Smyrna. Goții atacă orașul în anul 262 dHr, jefuiesc tot ce întâlnesc în cale și distrug Templul dedicat zeiței Artemis. Refacerea s-a realizat repede, dar Efesul nu mai recapătă gloria de odinioară deoarece portul fusese inundat și devenise inutilizabil. Comerțul pe mare a încetat. Deși a fost curățat de mai multe ori, portul a rămas în continuare inutilizabil. În zilele noastre marea se află la 6 km distanță de locul în care era odinioară.

Secolele al 5-lea dHr și al 6-lea dHr s-au remarcat printr-o mare depopulare a orașului. Sistemul defensiv înconjurat de ziduri late devenise dificil, motiv pentru care s-a decis subțierea acestora. Ușa construită din pietre în fața Librăriei lui Celsus datează din această perioadă. Biserica din Efes construită de Sf. Ioan a fost întărită ulterior de Sf. Pavel. Acesta este locul în care s-a ținut Conciliul Ecumenic din anul 431 dHr. După o durată de trei luni Conciliul s-a întrerupt fără obținerea vreunui rezultat. La mijlocul secolului al 6-lea orașul a fost strămutat pe Dealul Aysaluk, locul de construire inițial, ales în baza posibilității de apărare ușoară. Împăratul Iustinian (527-565 dHr) și soția sa, împărăteasa Teodora (525-548 dHr), au dispus construirea unei biserici cu șase domuri. Aceasta a fost înălțată pe mormântul Sf. Ioan, care fusese și autorul unei Evanghelii. Secolele al 7-lea dHr și al 8-lea dHr au constituit apusul gloriei orașului. In această perioadă malurile orașului sunt supuse mai multor atacuri ale triburilor arabe venite dinspre mare. În secolul al 10-lea dHr denumirea orașului este schimbată în Agios Theologos (referire la Sf. Ioan). Otomanii redenumesc așezarea în Ayasuluk. În secolul al 14-lea dHr învățatul Ibn-i Batuta afirma că Biserica Sf. Ioan funcționa ca moschee. Tot el confirmă că orașul era și un centru episcopal, iar republicile Veneția și Geneva au deschis consulate aici. Efesul este abandonat complet în secolul al 15-lea dHr.

Redescoperirea orașului antic Efes a fost realizată de către arheologii Institutului Arheologic din Viena în perioada 1960-1986. După 1990 cercetările sunt reluate fiind scoase la lumină doar 15% din vestigiile anticului oraș. Săpăturile din zona situată între Biserica Sf. Ioan și Castelul din Selcuk au scos la iveală numeroase obiecte de lut și pereti construiți din pământ datând de acum 3000 de ani. Despre aceste rămășițe s-a crezut că fac parte din așezarea Apasa, reședința Regatului Arzawa de mult apus și menționat în documente istorice hittite. Unii experți lingviști au susținut că denumirea orașului Efes provine din cuvântul ,,Apasa”. Orașul a existat în acest loc până în anul 506 îHr, când a fost distrus de regele lidian Cresus. Acesta a reconstruit orașul la poalele dealului, în zona care înconjoară Templul zeiței Artemis. Excavațiile din anul 1992 din zona Cukurici, la 500 m est de Poarta Magnesia din complexul arheologic, au scos la lumină o movilă artificială realizată de mâna omului și mai veche cu 2000 de ani decât cea referitoare la Apasa. În movilă s-au descoperit cuțite, obiecte ascuțite și vârfuri de săgeți. Experții au ajuns la concluzia că o dată cu trecerea timpului acumulările de aluviuni aduse de râurile Marnas și Manderes au forțat mutarea orașului pe Dealul Ayasuluk care în acea vreme era o insulă.

Recent, în septembrie anul trecut, pe fondul situației politice din Turcia, au apărut disensiuni între guvernele de la Ankara și Viena. Guvernul turc a sistat deocamdată ,,Proiectul Efes”, săpăturile fiind oprite și echipa de 100 de arheologi condusă de doamna Sabine Landstatter a fost trimisă acasă. Un șoc incredibil pentru lumea științei. Să rămână orașul antic Efes îngropat în istorie încă mult timp de aici înainte din cauza disensiunilor politice?

Turul integral prin complexul arheologic, în fapt doar 15% din suprafața anticului Efes este descoperită momentan, a început în jurul orei 09:00 când soarele începea ușor-ușor să capete putere. În parcare am cumpărat suficientă apă și o carte care prezintă pe scurt istoria locului. Ghidul nostru, Eda, ne-a informat pe scurt despre punctele în care ne vom opri pentru detalii și fotografii. La intrare suntem întâmpinați de un comitet de primire compus dintr-un cîine și câteva pisici. ,,Pe tot traseul o să întâlnim pisici”, ne-a informat Eda. De ce nu? Doar fac parte din peisaj fiind animale sfinte în Turcia. Am zăbovit câteva minute în fața unei machete la scară largă care reproduce întreg complexul, după care pășim pe o punte de lemn către PALATUL APELOR. Pe partea sud-vestică a AGOREI STATULUI se găsesc rămășițele unei fântâni construită din ordinul lui Gaius Laecanius Bassus între anii 82-80 îHr. Fațada era bogat decorată, și a constat din două etaje cu fața spre stradă. Statuile zeilor Triton și Muses descoperite aici sunt în prezent expuse la Muzeul din Efes. Datorită mărimii enorme fântâna a fost botezată PALATUL APELOR. Secțiunea principală constă dintr-un corp în formă de semicerc și a fost construită în secolul al 2-lea îHr. Bazinul principal cu dimensiunile 12,30x8,30 m, care a servit ca rezervor de apă, a avut fațada în formă de ,,U”. PALATUL a suferit reparații în timpul împăraților Constans (337-350 dHr) și Constantin al II-lea (337-340 dHr), când s-au adăugat noi aripi denumite Nymphaion. Acesta este punctul terminal al apeductului Sextilius Pollio construit în perioada împăratului Augustus (27 îHr-14 dHr), între anii 7-15 dHr. Apeductul era lung de 3,5 km, iar ruinele sale pot fi văzute de-a lungul autostrăzii Selcuk-Aydin. A existat un rezervor (cisternă) în partea superioară a PALATULUI, iar împrejurimile structurii au fost decorate cu statui ale împăratului Augustus.

AGORA STATULUI a fost înălțată în perioada romană, secolul 1 îHr, fiind utilizată pentru afacerile statului. A jucat un rol important pentru discuții guvernamentale. În timpul săpăturilor arheologice, în partea nord-estică s-au descoperit un număr mare de morminte din secolele 7-6 îHr și un drum pavat cu piatră, și un sarcofag arhaic de teracotă (în perioada arhaică această parte a AGOREI a fost folosită ca necropolă). Dimensiunile edificiului sunt 160x73 m, cu culoare acoperite pe trei laturi și un templu în centru care datează din secolul 1 dHr fiind închinat zeiței Isis și înconjurat de 10 coloane pe latura lungă și 6 coloane pe latura scurtă. Templul s-a prăbușit în timpul domniei împăratului Augustus (27 îHr-14 dHr) și nu a mai fost reconstruit. Pe fațada Templului au existat un grup de statui care deascriu legendele lui Odisseu și Polifem. Statuile sunt expuse în prezent la Muzeul Efes din Selcuk. La est de BASILICA se situează BĂILE VARIUS care datează din secolul al 2-lea îHr, perioada romană. O construcție realizată din blocuri tăiate în marmură și conține trei secțiuni: frigidarium (apă rece), tepidarium (apă caldă) și caldarium (apă rece). BASILICA este o construcție tipic romană, cu o lungime de 160 m, amplasată pe partea nordică a AGOREI STATULUI și are un naos și trei abside. Coloanele în stil ionic sunt ornate cu figuri cap de taur datând din secolul 1 dHr. A fost utilizată pentru schimbul de valori și de afaceri comerciale. De asemenea, aici aveau loc reuniuni ale instanțelor de judecată. Are trei părți care se deschid spre un culoar care duce la BĂILE LUI VARIUS. Statuile împăratului Augustus și ale soției sale, Livia, au fost descoperite la capătul estic, iar acum sunt expuse în Muzeul Efes din Selcuk. Câțiva metri mai în față găsim ruinele ODEONULUI (BOULEUTERION), un mic teatru construit de Vedius Antonius în jurul anului 150 îHr. Spațiu mic pentru piese de teatru în care încăpeau aproximativ 1500 de persoane. Partea superioară a fost decorată cu piloni de granit roșu în stil corintic.

Situat în spatele BASILICII, PALATUL CONSILIULUI sau PRYTANEIONUL, era locul unde se țineau ceremonii religioase, recepții oficiale și banchete. Aici s-a ținut aprinsă în permanență flacăra sacră ce simbolizează inima din Efes. Construcția datează din secolul al 3-lea îHr, din timpul domniei regelui Lysimachos. Partea din față avea 4 coloane, dincolo de acestea o curte înconjurată de un portic, iar la nord Sala de Ceremonie și camerele sale laterale. Partea din spate a cuprins o zonă mare cu acoperiș de lemn, baza unui altar. În timpul săpăturilor arheologice s-au descoperit două statui reprezentînd pe zeița Artemis care sunt expuse astăzi la Muzeul Efes din Selcuk. Drumul scurt de la PALATUL CONSILIULUI se întindea până la PIAȚA LUI DOMIȚIAN denumită după împăratul cu același nume. Rămășițele care pot fi observate la capătul acestui drum au făcut cândva parte din statuia dedicată zeului Hermes și erau cele două părți ale acestei statui. Clădirea din partea dreaptă reprezintă MONUMENTUL LUI MEMMIUS. Acesta a fost construit în perioada lui Augustus de către Memmius, nepotul dictatorului Sulla. Figurile care seamănă cu soldați purtând togă sunt Memmius, tatăl său Caius și bunicul Sulla. Săpăturile efectuate în partea de vest nu sunt încă finalizate. Structura circulară din apropiere constituia elementul de bază, care fusese construit în secolul al 4-lea dHr. Locul original al acestuia nu este cunoscut. Construcția aflată în partea dinspre AGORA a PIEȚEI, prevazută cu structură arcuită este o fântână cu partea frontală prevăzută cu un bazin circular. TEMPLUL LUI DOMIȚIAN era ridicat pe terasa care delimitase partea sudică de PIAȚĂ. Locul ales pentru construcția TEMPLULUI era în pantă. Astfel, au fost înălțați pereți terasați în scopul obținerii unei structuri plate. În interiorul structurii terasate era construită o galerie în formă de ,,U” (cripta), orientată spre PIAȚĂ. Construcția se baza pe 8 coloane în partea frontală și pe 13 coloane în părțile laterale. Structura includea 8 scări care ducea de 7 mu spre platformă, locul unde erau așezate coloanele. Astfel, TEMPLUL era mai mare și mai vizibil din oricare parte a orașului. Altarul era așezat în partea frontală a fațadei estice. Partea laterală a Altarului fusese decorată cu armură și cu diferite arme, pe de altă parte una dintre părțile înguste era decorată cu scena de sacrificare a unui taur. Posibil ca statuia lui Domițian înaltă să fi fost expusă lângă Altar. Când a fost descoperită de arheologi baza sa era distrusă. Capul, înalt de 1 m, unul dintre brațe și Altarul sunt expuse la Muzeul Efes din Selcuk. Terasa dinspre PIAȚĂ a TEMPLULUI era împodobită cu scări monumentale, late la început, care ulterior se împart în două părți și se extind până la terasă. În ambele părți ale scărilor erau părți divizate utilizate ca magazine. În fața terasei era un parapet construit din două părți. Una dintre aceste părți fuseseră reparate prin utilizarea unor elemente de construcție adunate din diferite părți ale orașului. Datorită înălțării TEMPLULUI orașul devine prima și cea mai importantă metropolă din provincia Asia Minor. După asasinarea lui Domițian pentru a preveni distrugerea TEMPLULUI, care ocupase un loc important în viața orașului, edilii au decis să-l dedice împăratului Vespasian (69-79 dHr), tatăl lui Domițian.

Spre capătul STRĂZII CURETES turistul observă o poartă care poartă denumirea de COLOANELE LUI HERCULE. Acestea au fost aduse la Efes în secolul al 4-lea dHr, dar basolerieful de pe ele datează din secolul al 2-lea dHr. Astăzi se mai păstrează doar o parte din ele. COLOANELE aveau rolul de a limita accesul pe STRADA CURETES și nu se putea circula decât pietonal. În aceste reliefuri, Hercule este reprezentat în pielea personajului mitologic ,,Leul Nemean”. Acesta teroriza zona Nemeea și avea pielea foarte groasă încât era imposibil de ucis, însă a fost învins în cele din urmă de Hercule prin strangulare. STRADA CURETES pornește de la PRYTANEION/PALATUL CONSILIULUI, traversează PIATA LUI DOMIȚIAN, întinzându-se până la LIBRĂRIA LUI CELSUS. Este poziționată în centrul orașului. Inscripțiile de pe coloanele și de pe celelalte elemente arhitecturale din PRYTANEION au fost realizate de un grup de 6 și ulterior 9 preoți numiți ,,Curetler”. Îm fiecare primăvară aceștia părăseau PRYTANEIONUL și echipați în haine de ceremonie se deplasau până la capătul STRĂZII și după ce au traversat zona Dealul Privighetorii au ajuns într-un loc denumit Ortygia, la 7 km de Efes. Acesta era locul de naștere al zeiței Artemis. Sarcina lor a constat în redarea sub formă de scenetă a momentului nașterii celei mai mari zeițe a Efesului. STRADA făcea parte din ,,Strada Sfântă” care înconjurase Muntele Panayir. Pe vremea romanilor STRADA a fost renovată de mai multe ori, fiind modificată și forma acesteia. Partea de mijloc era destinată vehicolelor (care și căruțe), iar părțile laterale erau utilizate de oameni pietonal fiind acoperite cu un strat de ciment. Cutremurele din secolul al 4-lea dHr au deteriorat STRADA și a fost reconstruită de fiecare dată, însă lucrările au adus și numeroase modificări. Coloanele laterale nu sunt originale, au fost aduse din alte părți nefiind construite altele noi. Între spațiile dintre coloane erau structuri de bază folosite în cazul statuilor, pe care puteau fi observate diferite inscripții. Pe aceste structuri de susținere erau așezate statuile și busturile persoanelor care au adus beneficii orașului. Doar statuia lui Alexandru cel Mare se afla al locul său de origine, și anume, în capătul superior al orașului.

O construcție aflată în partea dreaptă a STRĂZII CURETES este FÂNTÂNA LUI TRAIAN. Săpăturile au fost finalizate și structura este parțial restaurată. Conform inscripției de pe coronamentul aflat în partea dinspre poartă, FÂNTÂNA a fost construită între anii 102-114 dHr fiind închinată împăratului Traian (98-117 dHr). Intregul edificiu a fost realizat sub forma literei ,,U” și era prevăzută cu 2 coloane. Structura includea două bazine, care acoperiseră partea din mijloc și partea frontală. Apa curgea în bazin dintr-un canal mare, deasupra căruia se afla statuia împăratului. Nișele din spatele coloanelor erau împodobite cu statuete care reprezentau familia împăratului și zeitățile Afrodita, Dionysos alături de satiri (statuete expuse la Muzeul Efes din Selcuk). Dinspre partea laterală a FÂNTÂNII LUI TRAIAN se afla intrarea într-un loc public denumit BĂILE SCOLASTICE. Acestea au fost construite în secolul 1 dHr. Lucrările de renovare ale locului au avut loc la inițiativa unei femei numite Skolastikia. În anul 400 dHr acest loc a fost redenumit cu numele acesteia. Prima încăpere era ornată cu statuia femeii așezată pe un piedestal înalt. O altă intrare în clădire fusese construită în partea dinspre STRADA CURETES. Ambele intrări aveau acces spre încăperea bazinului public. În partea vestică era un bazin în formă eliptică prevăzută cu trepte. Aceasta era denumită ,,frigidarium” deoarece era partea cea mai rece. Partea estică era sub forma unei săli lungi, cu apă ușor încălzită, denumită ,,tepidarium”. De aici se trecea în încăperea fierbinte, ,,kaldarium”, unde podeaua din marmură era acoperită în jurul pietrelor rotunde poziționate una pe cealaltă. BAIA SCOLASTICĂ avea inițial două etaje, dar azi nu a mai rămas nimic din etajul al doilea. Parterul se afla așezat pe o suprafață netedă creată prin îndepărtarea colțurilor ascuțite ale rocilor. BAIA extrem de populară printre locuitorii care locuiau pe panta Dealului Privighetorii deoarece aici era centrul orașului. În perioada romană cei bogați mergeau în aceste locuri după amiază. mulți având mici bazine proprii în interiorul cladirii. De obicei, persoanele se schimbau în ,,apodeterium” și se îmbăiau în ,,kaldarium”. În timpul îmbăierii sclavii își masau stăpânii și întindeau uleiuri parfumate pe corpul acestora. După îmbăiere se trecea în ,,tepidarium” pentru odihnă și discuții. BĂILE SCOLASTICE și-au pierdut din importanță după sfârșitul epocii romane, în să erau încă utilizate în epoca bizantină. Otomanii le-au reconstruit după arhitectura proprie.

TEMPLUL LUI HADRIAN reprezenta cea mai frumoasă clădire de pe STRADA CURETES. In cazul său lucrările de restaurare au fost finalizate. Împăratul a vizitat Efesul de două ori. Clădirea a fost terminată ân anul 138 dHr fiind opera arhitectului P. Quintillus. Inițial a fost denumit ,,Zeus Olympus”, mai apoi însuși Hdrian a permis să poarte numele său. TEMPLUL aparținuse Ordinului de Corint. Partea frontala includea o încăpere și o platformă. Ușa era înaltă și lată. Cele patru coloane de la fațadă susțineau frontonul arcuit din partea frontală. Tot aici se afla și bustul nei fete așezate asemănătoare cu Medusa. În ambele părți ale elementului superior al ușii se afla friza TEMPLULUI. În acest loc putea fi găsit Androklos și mistrețul, zeii și amazoanele și regimentul lui Dionysos toate acestea fiind brodate pe friză dinspre stânga spre dreapta. In cealaltă jumătate a frizei, dinspre stânga spre dreapta, erau reprezentate: Atena, Selene, Apollo, Hercule, Androklos, Teodosiu, fiul și soția lui Teodosiu, Artemis. TEMPLUL a fost extins în secolul al 4-lea dHr, în timpul lucrărilor de reparații după marele cuttemur. Conform unor inscripții găsite în fundație, statuetele din bronz ale împăraților care dominau în acea perioadă, au fost expuse pe fundații inscripționate. Aceste statuete reprezentau pe Dioclețian (284-305 dHr), Maximian (286-305 dHr), Constantius Chlorus (293-306 dHr) și Galerius (305-311 dHr). CASELE DE PE DEALURI erau ridicate îm pantele dealurilor din partea opusă a TEMPLULUI LUI HADRIAN. Erau în număr de cîteva mii, însă săpăturile au scos la lumină numai două străzi. A doua stradă, denumită ,,casele de pantă”, a fost, de asemenea restaurat. Străzile înguste cu scări spre munte se intersectau în unghi de 90 de grade cu STRADA CURETES, traversând zona intermediară. Fiecare stradă avea case cu două-trei etaje, unele cu deschidere spre stradă în partea estică, altele în partea vestică. Casele erau construite în stil ,,Peri”, în mijloc aveau o curte mică (atrium), o parte numită impluvium, apoi urmau alte diferite încăperi care înconjurau partea din mijloc. Casele nu aveau ferestre, aerul și lumina intrau din aceste locuri. Instalațiile de încîlzire erau similare celor utilizate în băile publice. Iarna aerul cald circula prin pereți pentru a încălzi încăperile. Pereții erau acoperiți cu fresce, iar podeaua cu mozaic. Incăperile unde se primeau oaspeți erau împodobite în general cu scene de teatru. Toaletele erau, de obicei, destinate utilizării de trei persoane având fresce care ilustrau sclavi aduși din Africa.

LATRINELE sau TOALETELE PUBLICE ale orașului erau așezate în partea stângă a BĂILOR SCOLASTICE. Unele dintre closete se aflau una lângă cealaltă fără pereți despărțitori/ În mijlocul încăperii era un bazin. Coloanele din cele patru colțuri ale bazinului susșineau plafonul deasupra closetelor. Podeaua acestui loc era acoperită cu mozaic decorat cu forme geometrice.

La intersecția dintre STRADA CURETES și CALEA DE MARMURĂ se afla CASA DE TOLERANȚĂ (BORDELUL). Săpăturile arheologice au scos la lumină, aici, o statuie a zeului Priap cu un falus supredimensionat. Astăzi este expusă la Muzeul Efes din Selcuk. Construcția datează din timpul domniei lui Traian (98-117 dHr) și are două intrări: una dinspre CALEA DE MARMURĂ și una de pe SRADA CURETES. Clădirea avea o sala la primul etaj, iar la etajul al doilea existau un număr de camere mici. Pe latura de vest era o zonă de recepție cu mozaicuri colorate pe podea. Alături funcționa o cameră de baie cu bazin eliptic. Pe podeaua piscinei există un mozaic care descrie trei femei ce mănâncă și bea, o altă femeie în picioare cu o tavă în mână, un șoarece și o pisică.

STRADA CURETES se termină la piața, care poate fi considerat ca fostul centru al orașului și care se află în fața LIBRĂRIEI CELSUS. În acest punct STRADA cotește spre dreapta și continuă sub denumirea de CALEA DIN MARMURĂ. În partea stângă a pieței se află o ușă poziționată între două coloane separate, structură dedicată împăratului Hadrian. Preoții membri ai Ordinulul Curetler se deplasau pe jos din acest loc până la locul de naștere al zeiței Artemis, denumit Ortygia. LIBRĂRIA CELSUS era orientată spre piața de la capătul STRĂZII CURETES și spre Oditerium, care era o prelungire a pieței. LIBRĂRIA fusese ridicată pe mormântul senatorului roman Sardian Celsus Ptolemaeanus, finalizat în primul sfert al secolului al 2-lea dHr sub formă de monument funerar. Clădirea se află pe o platformă pe care se poate urca doar printr-o scară cu nouă trepte. Dedesubt se află trei uși, două mai mici în părțile laterale și una mai mare și înaltă în partea din mijloc. Etajul al doilea ave și ferestre. În prezent în nișe pot fi găsite copii ale statuetelor. Nișele sunt situate în partea din spate a coloanelor și reprezintă calitățile lui Celsus. După finalizarea săpăturilor din anul 1910, statuetele originale au fost transportate la Viena. Copiile sunt, din partea stângă: Sofia (Perspicacitate), Arete (Caracter), Ennoia (Hotărâre) și Epistene (Cunoștință și Experiență). Nișa Absidal de pe perete, situată în partea opusă a ușii centrale, a fost realizată, cel mai probabil, pentru statuia senatorului Celsus. Structura pereților laterali a inclus și două șiruri de balcoane construite din lemn. Inscripțiile de pe cele două părți ale scărilor de la fațadă atesta că Sardian Celsus Ptolemaeanus îndeplinea în anul 92 dHr funcția de consul, și pe cea de proconsul (guvernator) în provincia Asia Minor între anii 106-107 dHr... Inscripțiile mai atestă atît funcțiile sale, cît și statutul social. Iulius Aquila, fiul său, consul în anul 110 dHr, a ordonat construirea LIBRĂRIEI în cinstea tatălui său. Deoarece edificiul a fost construit între poarta AGOREI și structurile construite pe celelalte părți, aceasta părea a fi mai înaltă decît era în realitate și crea iluzia că era o construcție mică. În urma cutremurului din anul 262 dHr, sala de lectură s-a distrus. Cutremurul din secolul al 9-lea dHr a cauzat distrugerea fațadei. Pe ultima treaptă a LIBRĂRIEI arheologii au descoperit o sculptură cu Menora. La mijlocul secolului 1 dHr, evreii s-au răspândit din patria lor în teritorii riverane Mării Mediterane și alte câteva locuri din Europa. Este cunoscut faptul că au existat comunități evreiești în Asia Mică, cea din Efes fiind considerată cu o vechime de peste 300 de ani. A fost menționată existența unei sinagogi în Fapte 19:1 din Noul Testament, dar aceasta nu a fost descoperită la săpături.

Poarta Monumentala din spatele LIBRĂRIEI CELSUS este Poarta din Sud a AGOREI COMERCIALE. Aceasta este denumită POARTA MAZEUS-MITHRIDATES și constă din trei pasaje boltite, partea lor superioară fiind împodobită cu casete. Acestea erau niște apsidale a doi pereți laterali și includeau o arhitravă cu fixare în trei părți, ornamentată în mod unic, o friză decorată cu iederă și cu o cornișă canelată. Deasupra structurilor se afla peretele care despărțea încăperea de podul clădirii. POARTA a fost construită din dispoziția împăratului Augustus, de către Mazeus și Mithridates, cei doi sclavi eliberați de împărat. În onoarea acestuia, a soției sale Livia și a ginerelui, Agrippa, ei au înălțat POARTA. Mici inscripții de pe pereții structurii ilustrau principiile aplicabile în AGORA și lista de prețuri, care puteau fi cerute pentru materialele vândute. AGORA COMERCIALA (TETRAGONUS AGORA) se accesa prin Poarta Monumentală. Locul de amenajare s-a stabilit încă din timpul planificării înălțării orașului în secolul al 3-lea îHr. Săpăturile efectuate în partea vestică au scos la lumină ruinele unei case ridicată în timpul construirii AGOREI și a altei construcții datând din secolul al 7-lea îHr. Ruinele vizibile în prezent aparțin unei construcții datând din secolul 1 îHr. Dimensiunile laterale ale AGOREI erau de 112 m. Fiecare parte a edificiului era executată cu structuri alcătuite din coloane. În spate se aflau magazine de aceleași dimensiuni, utilizate în scopuri comerciale. Magazinele din partea nordică și sudică aveau două etaje. AGORA a fost decorată cu numeroase statui și cu momumente inspiratoare, fundațiile acestora supraviețuind până în prezent. Piedestalele inscripționate ale numeroaselor statui se refereau la marii oameni de stat ai Romei, precum și la marii oameni de vază din Efes. Inscripțiile prezentau informații referitoare la istoria AGOREI, la activitățile culturale și cele administrative, la religie și la viața socială a orașului. AGORA mai era prevăzută și cu alte porți care erau orientate spre nord și sud și care duceau în port. Lucrîrile de restaurare a acestora încă nu au fost demarate.

Secțiunea ,,Căii cea Sfinte” dintre Poarta lui Hadrian și AMFITEATRU este denumită CALEA DIN MARMURĂ, deoarece fusese acoperită în întregime cu marmură albă. Partea estică era decorată cu coloane. Spațiile din spatele coloanelor erau utilizate în scopuri comerciale, aici fiind construite magazine cu două etaje. Pe de altă parte, partea vestică fusese ridicată cu aproximativ doi metri asupra suprafeței de stradă, fiind acoperită ulterior. Deoarece structura fusese construită în timpul împăratului Nero (54-68 dHr), aceasta fusese denumită ,,Culoarul lui Nero”. Suprafața străzii are formă arcuită, ridicată în mijloc. Partea vestică era împodobită cu desene ce ilustrau un bust feminin cu copii, un picior și o inimă străpunsă de o săgeată, elemente gravate pe o bucată din marmură din podea, care se afla în apropierea coridorului de mijloc. Acestea au fost înțelese în mod greșit, deoarece se considera că indicau direcția spre CASA DE TOLERANȚĂ aflată la inceputul străzii.

TEATRUL MARE (AMFITEATRUL) a fost ridicat prin utilizarea structurii ascendente a Munților Panayir. Construcția datează din secolul 1îHr, însă data exactă a înălțării sale nu a putut fi stabilită. Datorită deselor activități de construcție executate în Efes spre sfârșitul secolului al 2-lea dHr, se crede că AMFITEATRUL datează din anul 133 dHr. Prima clădire era de dimensiuni mai mici și era alcătuită dintr-o scenă plată, un mic spațiu destinat orchestrei și o secțiune cu locuri de ședere ocupate de o singură persoană. Forma actuală a fost definită în timpul împăraților Nero (54-68 dHr) și Domițian (81-96 dHr). Secțiunea cu locuri de ședere destinate spectatorilor ( ,,cavea”) era separată în plan orizontal în căi circulare 3x2 ( ,,diazoma”). Șirul inferior de scaune era separat în 11 secțiuni sub fromă de pană, separate prin trepte înguste. Celelalte șiruri de scaune din partea superioară a treptelor au fost extinse prin extindere. Numărul scaunelor din șirurile inferioare era 19, în mijloc 20 și în părțile superioare 23.

Strada principală care asigurase legătura dintre port și oraș poartă denumirea de STRADA PORTULUI. Regele Lysimachos implementase un plan de urbanizare la scară largă. STRADA fusese reparată în timpul domniei împăratului Arcadius, când au avut loc și cutremurele de la mijlocul secolului al 4-lea dHr, de aceea mai era denumită ,,Arcadia”. Conform inscripțiilor descoperite iluminarea era asigurată cu 50 de lămpi care se aprindeau numai noaptea. Partea incipientă a STRĂZII fusese decorată cu porți de mari dimensiuni. Cele 4 coloane prevăzute cu nișe și piedestaluri înalte de 2 m se aflau în mijlocul străzii și datau din perioada precreștină. Partea superioară a coloanelor fusese decorată cu statuete din bronz reprezentând cei patru evangheliști. Una dintre aceste coloane a fost restaurată și înălțată din nou. Partea nordică era destinată clădirilor în care erau organizate evenimentele sportive din oraș.

Ultimul reper din acest minunat circuit l-a constituit BISERICA SFINTEI FECIOARE MARIA sau ,,Biserica Consiliului” în care s-a întrunit Consiliul Universal din anul 431 dHr. Se presupune că BISERICA a fost ridicată pe ruinele construcției ,,Museion care fusese o școală medicală. Peretele din apsidal de la capătul vestic al atriumului datează din această perioadă. Podeaua este acoperită cu structuri din marmură multe dintre acestea fiind inscripționate, ceea ce indică faptul că acestea fuseseră aduse din diferite părți ale orașului. Structura clădirii includea trei nave, iar spațiile dintre acestea erau împodobite cu coloane. În capătul estic al navei din mijloc era o absidă lată. În ambele părți ale acestei încăperi erau lăcașuri destinate depozitării obiectelor de cult. Baptiseriul se afla în partea nordică a atriumului. După distrugerile provocate de cutremurul din secolul al 6-lea dHr, Noua Biserică ridicată a fost prevăzută cu noi încăperi și cu un Dom situat în partea din mijloc, iar un Exonartex a fost adăugat în partea vestică. BISERICA, distrusă în urma năvălirilor arabe de la mijlocul secolului al 7-lea dHr, era considerată până în secolul al 9-lea dHr ca fiind un loc sacru conform mormintelor descoperite de-a lungul anilor în spațiile goale din părțile nordice și sudice ale edificiului.

Aici s-a încheiat turul prin marele complex arheologic. După ce am cumpărat câteva suveniruri și am donat câțiva euro pentru hrana pisicilor din acest loc minunat am urcat în microbuz pentru a continua excursia cu partea a doua: Templul zeiței Artemis și Casa Fecioarei Maria. Acestea în următorul review.

---

VIZUALIZĂRI: 2779 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI