ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.02.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
OCT-2015
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

Efes, o civilizaţie dispărută (II)

TIPĂREȘTE URM de aici

Vizitarea sitului arheologic.

Nicăieri nu am suferit atât de lipsa unui ghid competent. Nu aş da vină exclusiv pe agenţia turistică pentru că în celelalte două autocare cu români, ghizii au fost foarte buni dar la Efes nu am avut cum să mă lipesc de ei. Tot răul spre bine. Lipsa unui ghid care să-ţi explice ceeace vezi m-a obligat să fac multe poze pe care apoi, din surse diferite şi din ce mi-am adus aminte, plus panourile explicative, să le pot identifica. Am încercat să refac traseul în concordanţă cu succesiunea pozelor făcute. Cu lupă sau fără, abia după punerea în ordine a pozelor şi informaţiilor pot spune că am vizitat Efesul. Mă pregătisem şi eu cât de cât înainte de excursie dar una e să vezi la faţa locului, alta e să ţii minte. Felicitări celor care ştiu pe de rost un obiectiv înainte de a-l vedea. În privinţa pozelor, în majoritatea cazurilor am postat şi explicaţiile pentru cei care doresc mai multe amănunte.

Autocarul a oprit la poarta de sus şi după ce ghidul ne-a luat bilete am intrat în sit. Încă de la intrare ne-am familiarizat cu dispoziţia ruinelor în areal cu ajutorul unei machete şi a unor tablouri explicative privind istoria aşezării în limbile turcă, engleză şi germană. Erau scrise lucruri interesante despre perioadele de dezvoltare ale Efesului şi întrepătrunderea civilizaţiilor începând cu mileniul III î. Hr. şi până în sec. IV când în urma unui cutremur oraşul a intrat în declin. Am identificat următoarele grupuri de ruine mai importante:

-Agora publică. Vasta esplanadă dreptunghiulară de 160x70 m de la intrarea în sit este mărginită la nord de Odeon şi Bazilică, la sud de Prytanee şi este dominată de termele lui Varius. Această agoră nu avea rol comercial ci servea pentru discutarea problemelor oraşului. În centrul ei era templul lui Isis, demolat de Augustus care astfel şi-a manifestat dezacordul privind relaţia dintre Antoniu şi Cleopatra. Apa se aducea în oraş prin apeductul lui Pollio, lung de 5 km.

- Termele lui Varius. Varius a fost guvernator al Efesului. Termele de care şi-a legat numele au fost construite în sec. II d. Hr. Mozaicul din pardoseală avea 40m lungime. Termele au fost construite din blocuri de marmoră şi cuprindeau un frigidarium (apă rece), tepidarium (apă fierbinte) şi caldarium (apă caldă)

- Buletrionul sau Odeonul, era un mic teatru cu 1500 locuri construit în sec II d. Hr. Aici era un auditoriu pentru membrii senatului (numit Buleia) proveniţi din clasa aristocratică. Deputaţii formau demosul şi fiind numeroşi îşi ţineau şedinţele cu public în teatrul mare. Odeonul era folosit şi pentru spectacole şi concerte mai elevate.

-Bazilica era delimitată de 67 de coloane ionice în vârful cărora erau poziţionate capete de taur. Avea o lungime de 160 m şi era formată dintr-o navă cu trei aripi. Era folosită pentru schimburi comerciale dar şi pentru şedinţe ale Camerei Inferioare. Statuile împăratului Augustus şi a soţiei sale Livia au fost duse la muzeul din Efes. Bazilica nu este complet cercetată.

- Prytaneele. În spatele bazilicii erau coloanele ascuţite ale unui templu în care femei şi bărbaţi care deţineau o funcţie religioasă sau administrativă întreţineau focul sacru zi şi noapte. În ruinele holului central se mai văd urmele focului. Prytanii erau aleşi din familiile nobile, se ocupau de ceremoniale în mod voluntar şi aveau menirea să ofere ofrande zeiţei Hestia, zeiţa familiei. Templul avea opt coloane dorice pe care erau scrise nume de zeităţi. În el aveau loc festivităţi religioase şi ceremonii. În ansamblu nu este complet decopertat.

-Piaţa şi templul lui Domiţian. Templul lui Domiţian a fost prima construcţie ridicată în jurul anului 90 în onoarea împăratului cu acelaş nume În faţa construcţiei de marmoră se găsea statuia împăratului aşezată pe un soclu de 7 m. şi care era vizibilă din tot oraşul. Templul avea opt coloane pe latura mică şi treisprezece pe cea mare. Prin ridicarea acestui templu pentru un împărat în viaţă oraşul a căpătat onoruri şi anumite privilegii (neocore). La asasinarea acestuia, ca să nu piardă privilegiile, cetăţenii au schimbat repede numele, dedicându-l lui Vespasian, tatăl impăratului ucis. Au fost reconstruite două coloane deasupra cărora se află două zeităţi. Altarul templului a fost dus la muzeul din Izmir În piaţa Domiţian a fost degajat bazinul fântânii Polio ornat cu un grup de statuete.

-Monumentul lui Memmius se găseste la nord de piaţa Domiţian A fost construit în sec. I de nepotul dictatorului Sylla ca monument de familie în care se mai găsesc fragmente din statuile tatălui şi ale bunicului său. Structura este ridicată pe un soclu şi are patru feţe legate prin arcuri încadrate de blocuri de piatră. Monumentul este spectaculos pentru că prezintă părţi din personaje îmbrăcate în togă. Dictatorul Sulla a fost considerat erou de cetăţenii Efesului, căruia i-a adus pace şi prosperitate.

- Calea Curetelor este una din cele trei străzi principale ale Efesului şi se găseşte între Poarta lui Hercule şi biblioteca Celsius. Cureţii erau nişte preoţi semi divinităţi. Calea era locuită de oamen bogaţi şi dealungul ei se găseau fântâni, monumente, statui, magazine cu două etaje şi pardoseală de mozaic. Desele cutremure au secţionat multe din coloane rămânând soclul cu inscripţii privind statuile care s-au dărâmat. S-au păstrat casele terasate în care se mai păstrează mozaicurile originale şi galeriile de coloane.

-Fântâna lui Traian construită în anul 104 în onoarea marelui împărat se găseşte pe partea dreaptă a străzii Curetelor şi este unul din cele mai reuşite monumente din Efes. Bazinul fântânii avea dimensiunile de 20x10m. Statuia lui Traian în mărime naturală era amplasată la mijlocul nişei centrale. Faţada monumentală avea două etaje. Statuile lui Dionisos, Afrodita şi membrii familiei imperiale se găsesc în muzeul Efes. Restaurarea continuă

-Termele Skolasticei se găsesc în apropierea fântânii lui Traian. Se accede atât printr-o stradă îngustă. fie prin artera principală. Au fost construite în sec I dar refăcute în sec. IV de o bogătaşă efesiană, Skolastiukia. Cuprind o încăpere pentru haine, zece cabine, camerele cu băi reci, calde sau fierbinţi şi latrinele. La etaj erau sălile de masaj. La baie se socializa şi se comentau ştirile recente. Latrinele aliniate una lângă alta pe lângă zid aveau un canal colector în pantă. Deasemeni reprezentau un loc de socializare în care intrarea era liberă. Băile au continuat în perioada bizantină şi sub ocupaţia turcă au fost transformate în haman.

- Templul lui Hadrian. Este una din cele mai bine conservate structuri de pe strada Curetelor. A fost dedicat împăratului Hadrian care a vizitat Efesul în anul 128 d. Hr. Faţada are patru coloane corintice cu secţiune patrată care susţin un arc sub care era statuia zeiţei victoriei. În faţa templului pe socluri cu inscripţii erau statuile unor împăraţi care însă nu au mai fost găsite. Frontoanele care au rezistat sunt împodobite cu frunze de acantă iar frizele ilustrează scene mitologice. Originalele reliefurilor sunt depozitate în muzeul din Efes, în locul acestora fiind amplasate mulaje.

- Casele terasate au fost construite între sec. I î. Hr. şi locuite până în sec. VII d. Hr. Nu am intrat în ele pentru că ne-am fi pierdut de grup ci le-am văzut şi pozat doar din exterior. Sunt şase case acoperite din care două se vizitează. Din arhitectura lor, fresce, mozaicuri şi curţi interioare s-au obţinut informaţii asupra vieţii clasei aristocratice din Efes. Sistemul de încălzire era prin podea şi pereţi la fel ca la băile publice. La parter erau dining şi living room deschise dintr-un hol iar la etaj dormitoarele şi băile.

-Octogon este o construcţie necropolă unde erau înmormântate tinerele nobile de 15-16 ani în sarcofage de marmură. Aici s-ar găsi Arsinoe IV sora mai mică a Cleopatrei. Prin intrigi s-a declarat faraon şi a intrat în conflict cu Cleopatra. A fost adusă la Roma în carul triumfal al lui Cezar şi surghiunită într-un templu din Efes. Uneltind contra Cleopatrei, Marc Antoniu a ordonat să fie ucisă pe treptele templului.

- Casa de plăcere a fost construită cu două intrări din motive de discreţie. A fost identificate prin statuia zeului Priape cu un falus superdimensionat găsită printre dărămături. Avea două etaje, astăzi prăbuşite. La etajul I era un hol mare iar la al doilea multe cămăruţe, băi şi o piscină. Mozaicul reprezintă trei femei care mănâncă şi beau, un şoricel şi o pisică. Aici se află prima reclamă din istorie, amprenta unei tălpi bărbăteşti în care un deget arată spre biblioteca Celsius şi altul spre bordel. Chipul femeii alăturate şi inima simbolizează disponibilitatea pentru amor. Băieţii care nu ajunseseră cu talpa la maturitate nu aveau voie să intre.

-Biblioteca lui Celsius este cea mai bine conservată structură din Efes. A fost construită în 117 d. Hr. La parter este mormântul unui guvernator roman al Asiei Mici alăturat statuii Atenei, zeiţa înţelepciunii. Sulurile cu manuscrise erau păstrate în nişe în ziduri duble pentru a fi ferite de căldură şi umezeală. Capacitatea bibliotecii era de 12000 suluri fiind a treia ca mărime din antichitate după Alexandria şi Pergam. Faţada bibliotecii are două etaje de ferestre cu coloane corintice la parter şi trei intrări în clădire. Cele patru statui din nişe sunt copii ale originalelor aflate la muzeul Efes din Viena. Ele simbolizează înţelepciunea (Sofia), cunoaşterea (Episteme), inteligenţa (Ennoia) şi valoarea (Arete). Sub împăratul Hadrian a fost construit un auditoriu în care se lectura şi se prezentau spectacole.

-Poarta lui Mazeus şi Mithridates. Aceştia au fost doi sclavi arhitecţi care au construit această poartă în onorea stăpânului lor împăratul Augustus. Împăratul văzând capodopera realizată i-a eliberat.

-Agora comercială era cel mai important centru de acest gen din Efes, un scuar cu latura de 110m înconjurat de coloane. Avea trei porţi, una în faţa marelui teatru, altul spre biblioteca Celsius şi al treilea spre port. Partea de nord spre teatru era liberă, celelalte erau ocupate de magazine. În centrul pieţii era un ceas solar şi unul de apă.

-Calea de marmoră este porţiunea din Calea Sacră cuprinsă între Biblioteca lui Celsius şi teatrul mare. În partea de vest avea un zid înalt care mărginea agora şi servea de alee pietonală. Dealungul căii au fost ridicate busturi şi statui ale oamenilor importanţi şi expuse plăcuţe cu hotărârile parlamentului.

-Marele teatru este o construcţie magnifică plasată pe un deal şi vizibilă încă de la poarta de sud a Efesului. Este cel mai mare teatru din Anatolia cu o capacitate de 25000 de locuri. A fost construit în sec III d. Hr. în perioada elenistică sub Lisimach şi restaurat de romani. Are 60 de gradene dispuse în trei secţiuni pe orizontală şi cinci intrări. Scena are trei etaje şi o înălţime de 18m. Faţada teatrului era împodobită cu statui, nişe, coloane. Acustica este perfectă rivalizând cu cea din Epidaurus. Teatrul, înafară de spectacole era utilizat pentru şedinţele demosului, camera inferioară, întruniri religioase sau filozofice şi lupte cu gladiatori. Aici au predicat apostolul Ioan şi sfâbtul Paul.

- Casa cu fântână se găseşte în dreapta teatrului şi este într-o bună stare de conservare.

-Calea arcadiană sau a portului este situată între teatrul mare şi băile din port. Era o cale foarte circulată datorită comerţului din port. Este pavată cu marmoră şi mărginită de coloane în vârful cărora erau statui. Are o lungime de 550m şi lăţime de 11m. Dealungul ei erau magazine şi porţi cu arcuri monumentale. Construită în perioada elenistică a fost restaurată în sec. IV sub impăratul Arcadius. A fost a treia stradă luminată noaptea cu lumini de torţă, după Roma şi Antiohia.

-Teatrul Gymnasium este situat în partea de est a căii arcadiene. Este o clădire şcoală, cu băi şi săli pentru exerciţii. Secţiunea băilor a fost escavată dar este inaccesibilă turiştilor

-Gymnazium din port era probabil gimnaziul aristocraţilor. Avea un scuar central în jurul căruia erau multe camere de diverse dimensiuni în care avea loc instruirea culturală şi spirituală a tinerilor. În mijlocul lui era un teren mare pentru practicarea sporturilor.

-Milestones este o piaţetă în care sunt plasate o serie de borne care arată distanţa dintreEfes şi alte oraşe.

Am rămas cu o impresie copleşitoare. Din ce am văzut din 1990 şi până acum, cred că numai Roma antică se poate compara ca grandoare şi întindere cu Efesul. După terminarea vizitei am urcat la casa Fecioarei Maria şi după amiaza am vizitat satul Sirnice.

-va continua-

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Michi in 10.02.16 15:51:04
Validat / Publicat: 10.02.16 18:10:47
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.

VIZUALIZĂRI: 3897 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P18 Întregul monument
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 30800 PMA (din 32 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă oraşul antic Efes:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.059067964553833 sec
    ecranul dvs: 1 x 1