Cap Emine – Magnific!

TIPĂREȘTE

Capul Emine (Емине Нос) este un frumos promontoriu stâncos, o stâncă aproape verticală care oferă o panorama magnifică asupra mării de la o înălţime de 60 metri. La poalele acestuia valurile mării se sparg clocotind pe o plajă îngustă şi pietroasă. Există sute de stânci subacvatice, dar și deasupra apei, pe o distanţă de peste 250 de metri. Din acest motiv, coasta este foarte periculoasă pentru navigaţie, iar marinarii o evită. Pe poteci înguste şi foarte abrupte am fi putut ajunge până la plajă, dar eu sigur nu aş mai fi fost în stare să urc şi înapoi, aşa că las altora plăcerea de a vizita şi plaja :D.

Provenienţa numelui, Emine, este încă neclară, existând mai multe versiuni. Grecii îi spuneau Capul Haemi, posibil ca numele să provină de la Aemon (denumirea antică a Stara Planina). O altă variantă susţine că ar fi fost numit după mama lui Mohamed (Emine, în limba turcă).

În secolele XII-XIV lângă farul – vizibil şi astăzi – exista fortăreaţa bulgară Emona, iar portul figura pe hărţile maritime din acele vremuri. În 1366 această fortăreaţă a fost cucerită de Amadeus al VI-lea, conte de Savoia, iar în 1369 a fost capturată de despotul Dobrotici.

În prezent au ramas doar nişte ruine ale cetăţii. Există, de asemenea, ruinele mănăstirii şi farul – funcţional şi astăzi, cu rolul de a direcţiona vasele spre Golful Burgas. Farul și ruinele mănăstirii nu pot fi vizitate, acestea aflându-se pe vârful stâncii dar într-o zonă militară cu acces restricţionat.

Cap Emine este punctul cel mai estic al Munţilor Balcani și este considerat a fi o limită între coasta nordică și cea sudică a Mării Negre. Este situat la 79 kilometri sud de Varna, la 54 kilometri nord de Burgas și la doar 14 kilometri sud de Obzor, de unde am plecat şi noi în această excursie.

Având experiența vizitei făcute în urmă cu doi ani la Cap Kaliakra, despre care eu nu am apucat să povestesc, dar au făcut-o foarte bine colegii de excursie, nu puteam rata ocazia de a vizita un alt „Cap” al Bulgariei, mai puţin cunoscut şi mult mai puţin vizitat decât Cap Kaliakra, prin urmare mai sălbatic, dar oferind peisaje la fel de spectaculoase.

Singura mea ezitare era legată de faptul că, din puţinele informaţii disponibile pe internet, drumul până acolo era descris ca fiind unul prost şi foarte prost. Poate şi din acest motiv, al accesului dificil, Cap Emine este mult mai puţin vizitat de către turişti, o şosea perfect asfaltată şi o parcare amenajată fiind în acest caz doar un vis. După o discuţie cu domnişoara de la centrul de informare turistică din Byala, singurul pe care l-am găsit deschis în perioada Sărbătorilor Pascale, am decis să ne încercăm norocul, încurajată de aceasta care mi-a spus că a parcurs drumul spre Cap Emine cu un Ranault Clio, secretul fiind „slowly, slowly” pentru a ajunge în siguranţă la destinaţie.

Accesul se face din drumul european E87 Varna – Burgas, cam la jumătatea distanţei dintre Obzor şi Banya am virat la stânga la indicatorul către Irakli 2 kilometri şi Emona 8 kilometri. Pe porţiunea până la Irakli drumul a fost cât de cât acceptabil, cu destule gropi, dar uşor de ocolit în condiţiile unui trafic ca şi inexistent. Spre regretul meu, nu am putut ajunge şi la Irakli Beach – o plajă deosebit de frumoasă, dar pe care nu am văzut-o decât în pozele de pe net, deoarece drumul era închis şi în lucru.

Am virat dreapta pe un drum care începea să fie şi mai prost, urmând indicatoarele spre Emona. Am ajuns la bifurcaţia spre satul Emona în dreapta, dar noi ne-am continuat drumul spre Cap Emine pe direcţia înainte. Ei bine, aici am greşit. Ar fi trebuit să renunţăm la maşină, să o parcăm acolo şi să ne continuăm drumul 2-3 kilometri pe jos. Maşina ne-ar fi fost recunoscătoare :D. Dar eu m-am ambiţionat să merg mai departe cu o maşină cu garda joasă pe un drum impropriu. O maşină de teren nu ar fi avut nicio problemă, dar pentru noi drumul a fost foarte greu. În încercarea de a evita şleaurile adânci, am „şters” maşina de toţi boscheţii ţepoşi de pe marginea drumului. Soţul m-a bombănit non stop că să întorc înainte de a rămâne cu maşina acolo pe coclauri, dar „japoneza” a supravieţuit în final traseului off road, chiar dacă nu era învăţată să circule pe asemenea drumuri.

În pofida accesului auto dificil până la Cap Emine, odată ajunşi acolo am avut surpriza să constatăm că nu eram singurii nebuni plecaţi pe coclauri, alte două maşini bulgăreşti erau deja acolo.

Despre peisajul superb oferit de Cap Emine voi lăsa pozele să vorbească. Ne-am lăsat bătuţi de vânt şi, de la înălţime, am admirat marea care clocotea la picioarele noastre, am fotografiat şi ne-am fotografiat în acel peisaj, am remarcat ruinele vechii cetăţi Emona, apoi am plecat spre casă.

Nu se plătește niciun fel de taxă de acces sau de vizitare. Personal, aș fi preferat să plătesc o taxă de vizitare, ca peste tot, dar să beneficiez de un drum decent până la acest obiectiv. Impresia mea este că în mod intenționat se lasă totul așa mai „natural”, un flux foarte redus de vizitatori ajutând la conservarea frumuseţii naturale a zonei, fără ca nimic comercial să-i ştirbească frumuseţea.

La doi-trei kilometri de Cap Emine se află satul Emona, care nu are mai mult de 37 de locuitori, însă vara este asaltat de turiştii care doresc să petreacă vacanţe în mijlocul naturii, dar în vile luxoase. În satul Emona am ajuns şi noi la întoarcere, în încercarea de a descoperi un drum mai bun care să ne scoată în drumul european, dar încercarea a fost sortită eşecului şi am fost nevoiţi să ne întoarcem pe acelaşi drum ca şi la venire.

Există o legendă frumoasă despre Cap Emine: odată un paznic al farului era un bătrân marinar care locuia aici cu singura sa fiică, o fată incredibil de frumoasă. Fata era sălbatică și liberă – înota, se plimba cu barca, prindea peşte, iar viaţa la malul mării a făcut-o puternică și curajoasă. Odată, în timpul unei furtuni teribile, ea a salvat un marinar care era pe cale să se înece. Între cei doi s-a înfiripat o dragoste puternică. Mai târziu marinarul a plecat, promiţând că se va întoarce, dar nu a putut să-și respecte promisiunea. De dimineaţa devreme şi până târziu în noapte, fata a stat pe Cap Emine aşteptând întoarcerea iubitului ei. În cele din urmă, înnebunită de disperare, s-a aruncat în mare, iar valurile au devenit roșii purpurii. Şi astăzi, când soarele răsare din mare, apa din jurul Capului este roșiatică amintind de finalul tragic al unei poveşti de dragoste.

Recomand vizitarea acestui loc de o frumuseţe sălbatică incredibilă, dar mare atenţie la drumul de acces foarte dificil.

---

VIZUALIZĂRI: 10471 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI