Salutări din Noua Zeelandă

TIPĂREȘTE

Din Sidney trebuie să treci peste Marea Tazmaniei, un copil răzvrătit al Pacificului, ce înghite vieți omenești în fiecare an, și să te îndrepți spre Polul Sud, peste niște nori compacți ca o pârtie de schi, înainte de a zări cele două petice de pământ cenușiu, pe o acuarelă întinsă spre infinit. Pe măsură ce te apropii de sol, cenușiul se transformă într-un verde pătrunzător tivit cu gene de păduri dese ce veghează asupra unor adevăruri îndepărtate. Aici, la un alt capăt de lume, totul pare suspendat în afară de timp, atunci când valurile blânde de dimineață mângîe plaja murmurând dulce..

Godzone sau zona protejată de Dumnezeu, cum o credeau pelerinii englezi, a fost fondată de Sir John Longan Campbell în 1815, când pământurile băștinașilor maori au trecut încet, încet în posesia coroanei engleze. De atunci, englezii fac regulile jocului. Cele două partide politice care se succed – laburiștii și conservatorii – sunt comparate cu doi înotători ce se scufundă reciproc câte trei ani, cât durează o legislatură. Neozeelandezii câștigă 5.000 dolari pe lună, aproximativ 2.800 dolari americani, și au prim-ministru o femeie, laburista Helen Clark, o doamnă de fier cu afinități pentru artă. Se circulă pe stânga, dar se doamne liniștit pe dreapta.

Ajung în Auckland într-o zi de primăvară timpurie, cu parcuri verzi și flori. Denumiri ca Waiouri, Rauahine sau Tangaira amintesc de cultura triburilor maori, populație care, deși nu a avut o cultură scrisă, și-a primit pământurile revendicate de la statul neo-zeelandez. Îi vezi cum se salute frecându-și tacticoși nasurile chiar în zona centrală a Aucklandului. Cum sutele de tineri europeni și americani veniți în vacanță fac același lucru, salutul lor tradițional trece aproape neobservat.

Străzile Elisabeth și Victoria se întâlnesc în zona comercială a orașului, unde zgârie-norii îți amintesc de Sydney sau New-York. Sky Centre, simbolul parții moderne a orașului, este o construcție atât de mare încât se spune că nu-ți ajunge o zi să o străbați. Muzeele și cinematografele cu imagini tridimensionale au deasupra lor magazine, parcuri naturale, terenuri de sport și bazine de înot, spitale, un adevărat oraș pe oraș. Reclamele sunt marcate de spiritual războinic al rugbiștilor de la All Blacks. Rar teren de sport în care sa vezi un meci de rugby în plină încleștare. Sporturile periculoase sunt în patria lor. Lânga Queen Street, o coardă elastică atârnată de doi stâlpi metalici propulsează turiștii care nu au probleme cu inima, până deasupra blocurilor cu 40 de etaje din apropiere. Țipătul eroilor principali, aflați la adăpostul centurilor de siguranță, atrage mulțimi curioase, gata să ofere 40 de dolari pentru a plonja măcar o dată în abis. În comparație cu o asemenea experiență, zborul cu delta-planul este o dulce promenadă. Agențiile de turism oferă o zi de pescuit la păstrăvul curcubeu combinată cu șederea într-un sat de maori înuna din insulele apropiate, la echivalentul a 50 dolari. Așa da, turism!

Simt nevoia să vorbesc românește. La un birou de informații mi se spune că singura comunitate de români este la Wellington, 8 ore de mers cu trenul. Pe un perete lateral vad o hartă a Europei cu o Românie colorată în verde și maroniu. Mă grăbesc să le arăt colegilor mei unde se află Râmnicu. Vâlcea, nume pe care mai toți îl pronunță acceptabil, mai puțin Tomo, prietenul meu japonez. Felul în care acesta se străduiește să pronunțe numele orașului meu, transformă Vâlcea într-o așezare îndepărtată de samurai pașnici ce-și beau sake-ul de prune, privindu-și îndelung săbiile coaselor. Insistă să le transmit celor de acasă salutări, adică Konichiwa Vâlcea.

Culorile civilizației la Polul Sud

Actaroua sau Ținutul norului lung și alb, cum numeau vechii maouri cele două insule ale Noii Zeelande, a fost disputat de-a lungul secolelor de olandezi, francezi și englezi pentru resursele imense de aur. Într-un tratat istoric din 1895, citesc că toți coloniștii s-au pripășit aici cu cele mai bune intenții de creștinare a triburilor de băștinași, care, până atunci, se închinaseră soarelui, pădurilor și animalelor.

Poziția geografică și alchimia civilizației oferă vizitatorului roman cele mai interesante contraste. Dacă cei din Insula de Sud au în permanență zăpadă pe pârtiile munților, în Insula de Nord poți să te bucuri din plin de toate cele patru anotimpuri.

În Auckland, circulația pe stânga și tăblițele de avertisment "Pietoni, dați prioritate mașinilor!" rupe cumva tradiția europeana a manierelor străzii. Interdicția de a fuma în locurile publice, amenzile usturătoare date pentru traversarea ilegală sau pentru o singură hârtiuță aruncată pe stradă, te avertizează că civilizația nu se învață numai în școală sau prin mass-media. Apoi vin amenzile drastice. Toaletele și localurile sunt întreținute de un personal special și specializat în acest scop.

Pretutindeni disting un parfum ambiental reconfortant de plante medicinale. Persoanele în vârstă sau cu handicap au intrări și ieșiri separate în pasaje, aeroporturi, cinematografe, teatre. Vânzătorii îți mulțumesc pentru că ai intrat în magazine să arunci o privire mărfurilor lor. Pentru prima oară, un vânzător cu aer asiatic ce-și mișca degetele ca pe niște cârnăciori într-o tigaie, insistă să stau la un ceai pentru a afla câte ceva despre țara mea. Îmi dau seama că nu știe chiar deloc cam pe unde este România, de-abia atunci când întreabă un cuplu de danezi dacă Suedia este capitala Danemarcei...Danezul, un om oacheș, cam între două vârste, îl asigură că, din contră, Danemarca este capitala Suediei. Zis și făcut.

În Auckland, începi să mă obișnuiesc greu cu ideea că, în loc să-I spui șefului" Bună ziua" sau "Să trăiți,șeefu", poți să-ți anunți prezența printr-o simplă frecare de nasuri, obicei ce nu încetează să ne amuze, pe mine și pe colegii mei.

Visul oricărui neo-zeelandez, urmaș al temerarilor maori, este să-și completeze studiile în țară, pentru ca, apoi, să se stabilească într-un colt cât mai îndepărtat al lumii, de preferință în Mama Anglia, de-i vin strămoșii.

În școli, profesorii sunt notați semestrial și anual, examen ce le poate ridica salariul sau să-i direcționeze spre alte domenii mai puțin solicitante din punct de vedere nervos și afectiv.

Emanciparea a adus femeia neo-zeelandeză în prim-planul vieții politice și familiale, astfel încât, în ultimii ani, cererile de căsătorie sunt formulate, în primul rând, de femei. O simplă conviețuire de doi ani cu un reprezentant al sexului opus duce la împărțirea egală a averii.

Legislaturile durează cu un an mai puțin decât în Europa, pentru ca politicienii să nu-și piardă deprinderile de cetățeni obișnuiți, iar guvernanții bănuiți de corupție se retrag din proprie inițiativă din viața politică.

Iată cum, aproape de Polul Sud, civilizația devine o stare de spirit a unei națiuni, dar și o politică de stat.

Atmosfera umedă ce domină Noua Zeelandă, marea albastră a ochilor de pe stradă ce străjuiesc niște fețe dure, brăzdate de vântul oceanic și de soarele ce se strecoară prin norii umezi și cenușii de deasupra apelor, îmi eliberează gândul întoarcerii acasă. Privesc harta lumii și văd plin de fiori câte mări, oceane, munți, furtuni și goluri de aer mai am de străbătut la întoarcere Apo,i încep să îngân în gând o rugăciune știută numai de bunica mea ardeleancă.

---

VIZUALIZĂRI: 1600 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI