Acasă la troli - spre Geiranger

TIPĂREȘTE

Micul dejun servit pe terasa casutei unde am fost cazati si continuam drumul spre Geiranger. Ne oprim la biserica din Fjaerland, o biserica din lemn inchisa cand am ajuns noi. Nu departe se afla Sogn Folkemuseum infiintat in 1909 de un mosier din zona. A fost gandit sa fie un muzeu viu cu animale si case pentru a arata modul de viata a celor ce au trait in zona, din 1500 incoace.

Mai intai am vizitat partea adapostita in cladire cu aspecte de viata din diferite domenii si perioade, apoi am umblat din casa-n casa pe la cele peste 30 de constructii. Fiecare casa era inedita, unele aveau animale in curte, altele ateliere de tamplarie, altele gradini cu zarzavat. Am parasit muzeul pentru a merge la biblioteca, o biblioteca in aer liber, o biblioteca-sat. Pe drumul ce duce catre Mundal sau satul –carte cum mai e numit, este si Muzeul Ghetarilor Norvegieni dar noi nu l-am vizitat.

Satul pe care l-am cautat e micut, situat pe maulul unui brat din Sognefjorden si cu foarte multe carti. Carti in curte, carti in cladiri, carti in ceainarie. Ne-am plimbat cteva minute printre miile de carti si apoi am ajuns in copilarie, adica am jucat sotron. Dupa sotron, o pauza de ceai si tarta era tocmai bine venita mai ales pe malul apei intr-un décor superb.

Ne-am intors pe acelasi drum si ne-am indreptat catre Ghetarul Boyabreen, parte a celui mai mare ghetar din Europa, Jostedalsbreen. In apropierea ghetarului am vazut cateva fotografii cu ghetarul din diferite perioade printre care una din 1994. Daca clima se incalzeste in acelasi ritm, generatiile viitoare vor vedea un indicator cu: “aici a fost un ghetar”!

Sunt locuri minunate care te lasa fara cuvinte la fiecare pas si minunile continua.

Pe un drum plin de serpentine urcam spre cascada Videfossen apoi cale-ntoarsa spre urmatoarea cazare, camping Vinje (vezi impresii). Cascada, situata intr-un loc mai putin umblat avea ca vecin un hotel la care nu cred ca mi-asi dori sa stau. Nimic in jur, doar pustiu si zgomotul apei ce se lupta din greu cu pietrele. Nu a fost una din cascadele impresionante dar trbuia bifata!

La un moment dat ajungem la o rascruce de drumuri si drumul nostru era cel mai de iarna drum… Fusese recent deschis dupa iarna ce trecuse (trecuse pentru ei nu si pentru mine). Pe marginea soselei zapada masura peste 2m iar cerul avea o culoare plumburie parca gata sa mai sporesca putin zapada deja existenta. Ne-am avantat in decorul de iarna si iata si rasplata: un lac inghetat cu o culoare ireala! Un intreg lac de clestar era in fata noastra, o imagine de vis! Din nou, Norvegia m-a cucerit!

---

VIZUALIZĂRI: 1341 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI