GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Drumul Trolilor – este una din atracțiile de top ale Norvegiei, îmbinând armonios peisajele spetaculoase cu drumul deosebit de dificil. Trollstigen este drumul național 63 care leagă Andalsnes de Valldal, eu aș spune legătura între Drumul Atlanticului și cel mai frumos fiord al Norvegiei, Geiranger.
Drumul începe din orașul Andalsnes, continuă cu valea Romsdal, apoi urcă pe platoul Stigerora. Munții care străjuiesc măreți și impunători întreaga vale și drumul trolilor sunt cunoscuți ca Alpii Romsdal.
Am ajuns la baza munților în seara de 31 mai, ora 21.30… am făcut un mic popas la ultimul camping înainte de traseu, unde ni s-a spus că drumul trolilor este deschis, dar drumul spre Geiranger presupune și o traversare cu ferry, traversări care noaptea sunt destul de rare. Ca urmare, am luat o cabană, un dormitor cu baie cu chicinetă și cu un living mare aprox. 80 Eur (mult mai avantajos față de Cap Nord din punctul de vedre al spațiului), bineînțeles fără mic-dejun. Cum vremea era frumoasă și soarele căzuse puțin în spatele munților semeți am pornit la drum, nerăbdători să zărim trolii.
Drumul este într-adevăr spectaculos, în top 10 cele mai periculoase drumuri din lume și te trec fiorii când vezi cum șerpuiește pe versanții abrupți, cum de pe fiecare coamă a muntelui se revarsă cascade mari sau micuțe cu apele spumegând și zdrobindu-se de stânci … este fabulos. Trollstingen este o capodoperă formată din 11 curbe în ac de păr finalizate în 1936 după 10 ani de muncă, devenind din acel moment un magnet pentru turiști. Pe partea vestică a văii Romsdalen se zăresc cele trei vârfuri, care își confirmă prin denumire măreția: Arhiepiscopul, Regele și Regina.
Am început să urcăm încetișor pentru a admira toate acele frumuseți, mai ales că de jos se observă pe la jumătatea traseului cascada Stigfossen, care atrage toate privirile ca înățime, debit, zgomot. Drumul este îngust, două mașini cu greu se pot înscrie în curbe, dar aproape de podul Stigfossen, zărim o alveolă unde lăsăm mașina și coborâm nerăbdători să facem poze. De aici drumul a început să mi se pară periculos, poate și datorită faptului că altitudinea creștea și nici Gps-ul nu mai configura mașina bine prin curbe, iar soarele se ivea pe vârful munților. Șoseaua este asfaltată, pe marginea hăului sunt parapeți de beton (destul de mici din punctul meu de vedere) și urcă până pe platoul Stigerora câțiva kilometri până în cel mai înalt punct, unde a fost construită o parcare destul de mare. Parcarea este frumos amenajată cu magazine de suveniruri și un restaurant/cafenea chiar în mijlocul apelor, ape frumos canalizate pe terase mici ca niște micuțe cascade, pentru ca apoi să se reverse tumultuos peste marginea munților. Pentru a ușura accesul la cele trei point-view-uri a fost amenajată o pasarelă de fier ce iese periculos pentru prima dată chiar deasupra spectaculoasei cascade Stigfossen. Apoi pasarela duce pe marginea versantului până la o terasă din beton aruncată amenințător chiar pe mijlocul văii Romsdalen, frumos amenajată cu băncuțe. Al treilea point-view este și cel mai îndrăzneț, fiind tot o pasarelă aruncată deasupra hăului cu pereții de stică și podeaua cu grătare, pe care am pășit cu foarte mare teamă, spre deliciul soțului.
Întrucât ora era destul de târzie, deși soarele strălucea sus pe cer, ne-am întors la camping, coborând cu foarte mare grijă cele 11 curbe în ac de păr.
A doua zi, dis-de-dimineață am pornit încă o dată pe drumul trolilor și de data aceasta pe podul Stigfossen, cascada ne-a oferit un superb curcubeu … o să atașez poza... Semn bun, am concluzionat eu, asemenea celor două curcubee de la Cap Nord. Nu am mai oprit sus pe platoul Stigerora, decât pentru câteva cadre și ne-am continuat drumul spre Valldal.
Drumul continuă să ocolească vârfurile îndrăznețe, aruncându-se asemenea unei panglici pe umerii munților, dezvăluind lacuri înghețate sau turiști care urcau în tricouri cu schiurile în spate pe un versant al muntelui pentru a skia, deși eram în 1. iunie și temperatura era în jur de 15 grade, dacă nu chiar mai cald. Pe măsură ce înaintăm, drumul începe să coboare, iar peisajul de iarnă lasă locul pădurii înverzite, încep să apară și câteva case … intrasem în Valea Valldall și urmăream cu atenție indicatoarele pentru a nu pierde cheile Gudbrandsjuvet formate de râul Valldola. Și aici există o parcare frumos amenajată, precum și un restaurant, iar de-a lungul râului a fost construită o pasarelă, cu locuri special pentru fotografiat. Potrivit unei legende, cheile au fost numite după un bărbat, care se numea Gudbrand, care alerga împreună cu soția sa să scape de urmăritori, și au ajuns aici în punctul cel mai înalt și el a sărit în apele învolburate. Omul a fost declarat fugar și a trăit restul vieții sale într-o peșteră din apropiere. Legenda nu menționează ce s-a întâmplat și cu soția sa, dacă aceasta l-a urmat în apă sau nu …
Trimis de sigcristina in 21.07.13 22:10:40
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ȚĂRILE SCANDINAVE.
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (sigcristina); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Un superbonus din partea mea! Superbe poze, excelent review! Felicitari!
@sigcristina: si vremea a fost superba, dar si peisajele sunt minunate.
Am fost weekend-ul acesta pe Transfagarasan si am vazut acolo motociclisti veniti tocmai din Norvegia pentru a ne admira peisajele.
Cand i-am vazut m-am gandit exact la "Drumul Trolilor" si la pozele puse de tine si mi-am dat seama (daca mai era nevoie) ca avem si noi locuri superbe... si m-am bucurat, in sinea mea, ca i-am vazut acolo
Felicitari pt indrazneala de a merge la drum atat de lung fara cazari prestabilite, imi imaginez ce presupune oboseala dormitului in masina in parcari. Cred ca o singura data am stat intr-o parcare vreo ora, si de fapt nici nu am putut sa atipesc, mai mult m-am obosit decat m-am odihnit.
Si felicitari pt efortul pe care presupun ca l-ati facut documentandu-va pentru configurarea traseului. Si nu in ultimul rand pentru suma cu care ati alimentat cardul inainte de plecare, presupun ca asta a fost "efortul" cel mai mare
@cristi_an3000: Am avut rezervare pt cazare doar în Lahti şi Cap Nord. Campingurile nu erau foarte aglomerate deoarece nu începuse încă sezonul turistic. Am vrut să ne luăm cortul cu noi, dar am renunţat... am dormit foarte bine în maşină, mai ales că mai dădeam şi drumul la căldură uneori În privinţa banilor, da, ai dreptate, efortul a fost destul de mare, numai motorina pentru 10.000 Km sare de 1000 Eur: P. Dar a meritat efortul pe deplin. Norocul nostru mare a fost că în Oslo am stat câteva zile la nişte vecini, deci cheltuieli zero pentru mâncare, băuturi, cazare.
Traseul iniţial l-am creionat acum patru ani când mi-a încolţit ideea de a ajunge la Cap Nord. Apoi înainte de concediu, vreo lună de zile, zi de zi intram pe net să văd exact drumul, obiectivele, distanţele...
@sigcristina: Felicitari! si multumesc! Este un review foarte util pentru cei care vor sa faca acest traseu, iar eu ma numar printre acestia. Mi-am propus sa ajung la Capul Nord anul viitor. Voi reveni cu interebari daca va fi nevoie
Superb! Mi -as dori din suflet sa urmez acest traseu dar cred ca voi ramane decat cu dorinta, oricum cu ajutorul review ului tau, am impresia ca am fost deja acolo...
@sigcristina -
Drumul Trolilor este incantator, farmecul cascadelor, linistea si peisajele iti taie rasuflarea! pentru un moment ai impresia ca faci parte dintr-o poveste
Ne-am intors de 10 zile si inca nu ne vine sa credem ca pot exista asemenea locuri! Splendid!
Recomand si ghetarul Brikstal - ghetar albastru!
@Iulian 1966 - Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.
Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.
În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)
Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2023 Experiențe norvegiene de top — scris în 13.07.24 de BOGDAN DSN din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Locuri și atracții turistice norvegiene — scris în 08.07.24 de BOGDAN DSN din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2022 Și aceasta ar fi putut fi o zi foarte frumoasă — scris în 09.10.22 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2022 Cea mai frumoasă zi a circuitului — scris în 28.09.22 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2022 Azi ajungem în cel mai nordic punct al excursiei — scris în 06.09.22 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Feb.2022 Odată-n viaţă. — scris în 15.02.22 de icata24 din RUGBY - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Opss! I did it again, o Norvegie, plină de norvegieni! — scris în 16.03.22 de scoty din RO - RECOMANDĂ