Memento nostalgic

TIPĂREȘTE

În urmă cu câteva zile m-am întâlnit cu o prietenă care, la sfatul meu, a petrecut o săptămână de vacanţă în luna septembrie la Neos Marmaras. Mi-a povestit ce bine s-a simţit iar eu am fost încântată că am putut să-i fiu de folos. Şi asta m-a făcut să îmi aduc aminte de propriile noastre sejururi în această staţiune.

De şase ori am stat în Neos Marmaras între 2004 şi 2012, de fiecare dată în acelaşi loc, la amicul Kostas.

Totul a început cu o recomandare venită de la un amic. „Vreţi un loc destul de liniştit dar în care să nu vă plictisiţi? Şi unde să ajungeţi dintr-un foc, fără opriri intermediare? Mergeţi la Neos Marmaras, în Halkidiki, pe braţul Sithonia. ” Şi uite aşa am purces la căutări pe net. La vremea aia (2004), grecii nu prea o aveau cu IT-ul şi cu site-urile, dar am găsit o pagină de web dedicată Sithoniei, cu numele câtorva vile şi hoteluri din Neos Marmaras, poze şi date de contact. Şi l-am ales pe Kostas. Am sunat (nu avea e-mail), mi-a răspuns într-o engleză aproximativă şi am făcut rezervarea pentru sfârşitul lui august.

Bun! La data respectivă am pornit spre Grecia. În Halkidiki mai stătuserăm cu şapte ani înainte, şi anume la Metamorfosi, dar din anumite motive nu vizitaserăm Sithonia, ci doar Kassandra, aşa că nu ştiam la ce să ne aşteptăm. Drumul de coastă de după Nikiti, pe dealuri molcome, cu peisaje splendide şi multe belvederi de unde se putea admira marea a fost primul contact cu Sithonia. Când am intrat în Neos Marmaras ne-am oprit şi i-am telefonat lui Kostas să vină să ne ia. Aşa cum probabil că mulţi dintre voi ştiţi, în staţiunile şi satele greceşti străzile n-au nume şi prin urmare aveam nevoie de călăuză. Kostas m-a informat că va veni într-un „black Mercedes” (care s-a dovedit a fi un verde închis, dar în lumina puternică a soarelui bătea în negru, aşa că nu aveam cum să-l confundăm; oricum „black Mercedes” i-a rămas „numele de cod”). Am făcut cunoştinţă şi a pornit cu maşina în faţa noastră. Am avut astfel ocazia să străbatem pentru prima oară localitatea, care la acea oră (pe la 4 după-amiaza) era adormită, toată lumea fiind înăuntru, la răcoare, pentru siestă. Până aici toate bune şi frumoase – multe magazine şi taverne, în dreapta marea şi în stânga case albe cocoţate pe deal. DEAL! La un moment dat Kostas coteşte la stânga şi noi dăm să ne luăm după el. Hopa! În faţa noastră o pantă abruptă de nu se mai poate. Maşina tuşeşte şi stă pe loc. Soţul – altfel şofer experimentat – mârâie în barbă ceva de dulce despre Kostas, care nu l-a prevenit. Într-un târziu reporneşte maşina şi suim dealul. Vom sta, cum s-ar zice, chiar în vârf, ultima clădire de pe stradă, după care urmează o altă stradă, perpendiculară, care ocoleşte localitatea, iar după ea păduricea de pini. În toate vacanţele petrecute aici poziţia vilei, pe culmea dealului, pe o stradă foarte înclinată, avea să rămână pentru noi cea mai „neagră” dintre bile; singura soluţie a fost folosirea maşinii, inclusiv pentru mersul la plajă.

Am avut de ales între o cameră la etaj şi una la parter, cu o curte mică pavată, cu umbrelă, masă, scaune şi şezlonguri – totul numai al nostru. Camera de la etaj cu vedere neobturată spre Golful Toroneos, cea de la parter cu grătar în curte. Grea alegere! Până la urmă am optat pentru curte şi grătar, cu gândul la peşte; oricum, dacă întindeai gâtul peste balustradă vedeai şi un petic de mare, iar ideea de a sta la prânz întins pe şezlong la umbră, citind o poliţistă cu paharul de gin tonic alături a primat.

Am revenit aici, aşa cum vă spuneam, de încă cinci ori, beneficiind, ca „vechi clienţi” ce eram, de discounturi destul de atrăgătoare, tarif cam cu 10 euro pe noapte mai mic decât la celelalte vile în sistem self-catering. Acesta a şi fost, de fapt, motivul principal pentru care am ales de atâtea ori Neos Marmaras pentru sejururile noastre estivale greceşti. Şi, desigur, faptul că am ajuns să cunoaştem bine locurile şi am putut evita astfel orice surprize, inclusiv neplăcute, care pot apărea la orice cazare. În plus, ne-a plăcut mult staţiunea.

Neos Marmaras este cea mai mare localitate de pe braţul Sithonia. Are circa 3 000 de locuitori şi a fost întemeiată ca sat pescăresc de grecii refugiaţi în urma războiul greco-turc din 1919-1922. Prin anii 1960 oamenii din Parthenonas, sat aflat pe culmea dealului de deasupra, la o altitudine de circa 400 m, au început să-şi abandoneze locuinţele, coborând în Neos Marmaras. Începând din 1970 în Neos Marmaras s-a construit mult şi acum economia locală se bazează în cea mai mare măsură pe turism şi industriile conexe. O parte din proprietarii de vile, pensiuni şi taverne din zonă sunt, la fel ca şi Kostas al nostru, originari din alte părţi, în special din Salonic, şi stau în Neos Marmaras doar pe perioada sezonului, adică din iunie până pe la jumătatea lui septembrie.

Neos Marmaras are o aşezare splendidă, cu casele dispuse în amfiteatru. Dacă veţi face o croazieră în Golful Toroneos, până „vizavi”, pe braţul Kassandra, priveliştea ce se deschide de pe vapor vă va impresiona cu siguranţă. Pe de altă parte, dispunerea colinară a caselor are cel puţin două incoveniente majore: 1) pantele abrupte; 2) înghesuiala şi lipsa curţilor. Cu alte cuvinte, alegerea cazării este o problemă esenţială: în centru veţi avea de urcat sau/şi veţi fi deranjaţi de muzica dată la maximum în baruri. În plus, veţi fi departe de plajă.

În Neos Marmaras există două plaje: prima din ele, venind dinspre Salonic şi marcată ca atare cu un indicator pe şosea, este Paradisos Beach sau Paradeisos Beach. În fapt, se află la vreo 2 km de Neos Marmaras, la care se poate ajunge într-o plimbare pe şoseaua de pe malul mării în circa 40 de minute. Dacă aveţi copii mici, e preferabil totuşi să folosiţi maşina. De-a lungul plajei cu nisip şi intrarea lină în apă, amenajată cu umbrele şi şezlonguri, se înşiră vile şi hoteluri cu curţi mari şi frumoase, printre care Melton Inn Hotel & Suites, Hotel Regos, Hotel Miramare sau George & Sia’s House; unele sunt prevăzute cu leagăne şi locuri de joacă. Pentru familiile cu copii aceasta este, după părerea mea, zona cea mai potrivită – în afara vilelor şi hotelurilor situate chiar pe plajă, a curţilor cu iarbă şi a plajei amenajate, înspre Neos Marmaras este o Luna Park iar pe terenul viran dintre Paradisos şi staţiune am văzut de fiecare dată că poposea circul. Partea proastă cu Paradisos Beach este că în apropiere nu există decât 1-2 minimarketuri, vreo patru taverne şi niciun magazin cu care să-ţi „clăteşti” ochii; pentru distracţie va trebui să vă deplasaţi până în Neos Marmaras.

A doua plajă, cea pe care am folosit-o noi, se află în capătul opus al oraşului, cel sudic, către Porto Carras, după o zonă rezervată reparaţiilor bărcilor pescăreşti. Prima porţiune, dinspre staţiune, vizavi de terenul de fotbal, este neamenajată, dar nisipul uşor granulat e foarte plăcut la atingere. Maşina o puteţi lăsa (gratuit) chiar pe strada din faţa plajei, unde veţi găsi (şi acum, sper) o „kantina” de la care puteţi cumpăra, la nevoie, suc, sandvişuri sau cafea. Un chioşc cu ţigări, sucuri etc. se află chiar la intrarea pe plajă. Plaja este mărginită de copaci sub care vă puteţi retrage la umbră. După vreo două sute de metri începe porţiunea amenajată cu şezlonguri şi umbrele şi deservită de beach baruri. Cum şi această zonă este plată, eu recomand pentru cazare vilele şi hotelurile din apropiere: Studios Ioannou, Greek House Hotel, Rania House, Santala Apartments, DiRe Apartments sau House Roula.

Neos Marmaras e cea mai animată staţiune din Sithonia şi are cam de toate. În primul rând, taverne cât cuprinde: nouă cel mai mult ne-a plăcut mâncarea de la Taverna Dimitri, situată la a doua intrare în staţiune, un local care serveşte la prânz (când e arhiplin), în afara grătarelor şi prăjelniţelor de peşte, fructe de mare, pui, porc, şi supe sau mâncare gătită la cuptor (mai rar aşa ceva), adică tocane de oaie sau capră, vinete, roşii, dovlecei umpluţi şi altele asemenea, pe care seara le puteţi savura numai dacă au rămas de la prânz. Un alt local care ne-a plăcut mult era „Ta Pefka” (adică „La trei pini”), situat pe malul mării, înspre plaja sudică. În primii trei ani când am fost la Neos Marmaras o dată pe săptămână aveau muzică live, cu formaţii rezonabile şi o echipă de trei-patru dansatori profesionişti printre care se amesteca, mai pe la ora 11, când comenzile la mâncare se domoleau, şi chelnerul nostru, o zvârlugă care se mişca la dans la fel de agil ca la servitul felurilor de mâncare. Tot cam pe la ora 11 ieşeau la dans şi localnicii (pe mulţi îi recunoşteam deja – lucrau la reparatul bărcilor pescăreşti şi treceam zilnic pe lângă ei în drum spre plajă). Până atunci stăteau cuminţei la mese, consumând cu moderaţie şi distrându-se (presupun) pe seama turiştilor tâmpiţi şi neîndemânatici. Şi ce frumos dansau! Sunt dansurile acelea ale lor, bărbatul singur făcând nişte sărituri ample, aparent haotice, sau femeia singură, învârtindu-se cu graţie regală pe ritmuri de bouzouki. Of, Doamne, ce dor îmi e (deja) de Grecia! Şi ce nostalgie şi păreri de rău – la al patrulea sejur la Neos Marmaras chelnerul nostru favorit dispăruse din peisaj, la fel şi serile cu muzică live. Localul fusese vândut...

Acestea fiind zise, toate tavernele din Neos Marmaras sunt OK, nimic pretenţios, desigur, dar mâncare bine preparată, deşi porţiile nu atât de mari precum am văzut în alte părţi din Grecia. În afară de asta, preţurile au cam crescut de la an la an. Asta e!

Cum vă spueam, Neos Marmaras are câte ceva pentru toate gusturile: minimarketuri la fiecare 20 de metri, un supermarket la prima intrare dinspre Salonic, trei pescării şi tot atâtea măcelării, magazine cu suvenire, tricouri, sandale şi tot felul de mărunţişuri, baruri, plăcintării şi un hipermarket pe şosea, înspre Porto Carras.

Şi dacă tot am amintit de Porto Carras, aflat la vreo 3 km spre sud de Neos Marmaras, câteva cuvinte despre acest resort de lux, îngrădit şi cu plată la intrare!!! : are trei hoteluri de cinci stele, teren de golf, terenuri de tenis, facilităţi pentru practicarea sporturilor nautice şi singurul port de agrement privat din nordul Greciei. De asemenea, de celalată parte a şoselei este podgoria Porto Carras, care se poate vizita în tururi cu ghid – au un minicar care îi transportă pe turişti prin vie. În cramă se fac degustări şi, desigur, de aici puteţi cumpăra vin. E foarte bun!

Povestind despre „istoria” Neos Marmarasului am menţionat satul Parthenonas, o altă atracţie din imprejurimi. Situat la vreo 6 km, la capătul unei şosele asfaltate care traversează livezi de măslini, Parthenonas este unicul sat tradiţional al Sithoniei aflat în conservare şi, totodată, una dintre cele mai frumoase aşezări rurale montane din Grecia de Nord. Oferă o panoramă extraordinară asupra golfului Toroneos şi Kassandrei. Părăsit la sfârşitul anilor 1960, a fost redescoperit de turişti străini. Fermecaţi de frumuseţea locului, aceştia au hotărât să refacă o parte din clădiri pentru a le introduce în circuitul turistic. Satul a fost declarat „aşezare tradiţională”, fiind protejat prin reglementări stricte în privinţa construcţiilor. Cea mai mare parte a caselor vechi au fost lăsate în ruină şi s-au ridicat clădiri noi din piatră (câteva pensiuni, taverne şi cafenele), care respectă tradiţia arhitecturală locală de la începutul secolului al XX-lea. Într-unul din restaurante am poposit şi noi de mai multe ori, atât la prânz, pentru a servi o cafea şi a admira de sus Golful Toroneos şi livezile de măslini, cât şi în serile de weekend, pentru o cină în acompaniament de muzică şi dans.

Toată Sithonia merită însă atenţie: atât ţărmul vestic, până în sud, la Toroni şi Port Koufo, cât şi malul estic, cu cele două staţiuni arhicunoscute, Vorvourou şi Sarti. Le despart dealuri împădurite de pe culmile cărora peisajele marine îţi taie pur şi simplu respiraţia.

Neos Marmaras ocupă un loc aparte în inima mea: îmi amintesc cu plăcere de plimbările pe malul mării, prin spatele bisericii; de doamna în colanţi şi cocoţată pe tocuri cui, proprietara uneia dintre tavernele din piaţa centrală; de „moşul” veşnic încruntat de la magazinul din capătul de jos al străzii noastre; de barurile în care am urmărit la televizoare gigantice, alături de localnici, Olimpiada din 2004 de la Atena; de cei doi fraţi, tineri şi frumoşi, de la măcelăria de lângă noi; de băbuţa pe care o vedeam tot timpul seara stând în pridvorul singurei case de pe stradă netransformată în apartamente pentru turişti; de plăcinta cu brânză sărată şi café frappéul servite la plăcintăria de care ne „împiedicam” în drum spre plajă.

Dar cel mai mult duc dorul apusurilor de soare.

---

VIZUALIZĂRI: 11090 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI