GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Explorând insula Naxos - plajele de pe coasta vestică
Naxos este cea mai mare insulă din Ciclade, situată aproximativ în centrul arhipelagului. Are formă relativ ovală și măsoară cam 28 km de la nord la sud și maxim 21 de la est la vest. În cea mare parte este o insulă muntoasă, beneficiind de un triunghi mic de câmpie doar în zona capitalei Chora (Naxos-Town), în partea sa apuseană. În rest, există un lanț muntos care o străbate de la nord până la sud, cu vârfuri semețe (cel mai înalt e Zas = Zeus, un pic peste 1000 m), ce ascund zăcăminte importante de marmură și corindon. Se știe că unde sunt munți, sunt și drumuri înguste, șerpuitoare, mai mult sau mai puțin modernizate, greu de ajuns dintr-o parte în alta. În cele 3 zile cât am avut mașina închiriată, nu am reușit să vedem decât jumătatea nordică a insulei - ce-i drept, jumătatea mai bogată în vestigii istorice și culturale, datorită accesibilității sale. Pentru o explorare temeinică a Naxos-ului, apreciez că ar fi nevoie de cel puțin o săptămână, ideal cu 2-3 puncte de cazare.
Perimetrul insulei am citit că ar totaliza aproape 150 km, dar nu există o șosea care s-o înconjoare complet, așa cum se petrece, de exemplu, în Thassos - evident, tot din cauza munților care pe alocuri se prăbușesc efectiv în mare. Din capitala Chora pleacă drumuri de calitate foarte bună, în general cu câte o bandă pe sens, în 3 direcții: unul spre sud, urmând aproximativ linia coastei vestice, oprindu-se în dreptul localității Pirgaki; altul spre est, străbătând cele mai frumoase sate de munte întâlnite de noi până acum și altul spre extrema nordică, până în pașnicul Apollonas, de unde coboară pe valea dintre două masive muntoase până în Aperathos, satul de marmură, unindu-se cu drumul nr. 2. Cam astea au fost și direcțiile către care ne-am îndreptat în cele 3 zile de explorare.
Cum orice treabă serioasă se începe cu o pauză :), prima zi am dedicat-o plajelor de pe coasta vestică a insulei, considerate dealtfel cele mai frumoase din Naxos. Dacă aveți chef de o vacanță (doar) de lâncezeală, uitați tot ce v-am povestit mai sus și alegeți-vă o cazare la câțiva km sud de capitală, în una dintre celebrele stațiuni ce se înșiră ca o salbă prețioasă: Stelida, Agios Prokopios, Agia Anna, Maragas, Plaka; vă garantez că nu veți fi dezamăgiți și veți găsi aici absolut toate cele de trebuință: studiouri confortabile, taverne cu bucate delicioase, plaje cu nisip fin și ape liniștite, colorate în nuanțe amețitoare de turcoaz - majoritatea beneficiind de calificativul Blue Flag. Pentru cei mai „neliniștiți”, am văzut și locuri unde se practică tot felul de sporturi de apă, precum și ceva cluburi de noapte (ferecate la orele când am trecut noi prin zonă, dar e bine de știut că există). Oricum, în mod cert e zona cea mai cosmopolită și mai turistică a insulei, după capitala Chora, desigur!
Dar să o luăm cu începutul. Ne urcăm în mașinuță și ne propunem s-o pornim către sud pe drumul de coastă, să ne oprim unde ne-o plăcea, să înaintăm cât s-o putea și apoi să revenim pe „șoseaua expres”, drumul nr. 1 din descrierea de mai sus. Să facem un mic circuit, cum ar veni.
Pornim deci către sud, ieșim din Naxos în câteva minute, ghidați de aplicația Google Maps (altfel, ne-am fi prins un pic urechile în labirintul de sensuri unice!). Lăsăm în dreapta Plaja Agios Giorgios, principala plajă a orașului, la care ajunserăm în plimbare agale ieri după-amiază și pe care ne-am petrecut câteva ore relaxante (lată și destul de lungă, nisip fin, zone de șezlonguri intercalate cu cele libere, apă super-caldă și curată, ce se adâncește super-lent, te cam plictisești mergând până unde poți înota, excelentă însă din acest motiv pentru familiile cu copii). Mai mergem puțin și, în dreptul Naxos Camping, drumul se bifurcă: în față continuă spre aeroport, dar noi o cotim dreapta, pe micul istm dintre mare și Lacul Sărat, către Peninsula Mougri; prin Stelida trecem ca prin brânză (aici există un Water Park foarte apreciat, din câte am înțeles; aviz amatorilor!), în schimb decidem să facem câțiva pași prin Ag. Prokopios.
Rulăm încetișor pe drumul dintre plajă și salba de taverne, încă somnoroase la ora asta matinală, încercând să găsim un loc de parcare. Până la urmă lăsăm mașina în capătul nordic al plajei, într-o parcare improvizată chiar pe malul lacului (în mare parte secat, dezvelind mari suprafețe acoperite cu sare). Plaja Ag. Prokopios și-a împrumutat numele de la bisericuța alb-albastră din vecinătate și este considerată una dintre cele mai bune plaje din Naxos și chiar din Grecia (dar ce zic eu Grecia?! în ghidul de l-am cumpărat zice că ar fi în Top10 între plajele Europei!). Avem să ne convingem de acest lucru în curând, pășind pe una din traversele de lemn așternute peste fâșia lată de nisip deja fierbinte. O străbatem, din ce în ce mai încântați, pe măsură ce ni se arată privirilor superbele culori ale mării! (Și acum am o tresărire, doar cât îmi aduc aminte!) Greu de redat în cuvinte turcoazul senin, translucid, ce se întinde până departe, în larg, topindu-se în nuanțe din ce în ce mai închise, până la clasicul albastru marin, aici de o strălucire electrică! Superb! Adăugați la acest tablou culoarea nisipului ce se întinde cât vezi cu ochii în stânga și în dreapta, aceeași cu a mierii de tei - contrastul e minunat, mai să crezi că ai nimerit printr-unul din îndepărtatele tărâmuri exotice!
Propun o baie, dar Tati zice că-i prea de dimineață (hmm! la Kolimbrites nu fuse...). Așa că o luăm la pas, agale, prin valurile cristaline, care ne mângâie cu delicatețe gleznele. Mergem așa o bucată de plajă, apoi ne întoarcem pe drum. Remarcăm zone de relaxare cu hamace, dar și un centru de închiriat tot felul de chestii de dat pe apă.
Ne urcăm iar în mașină și pornim mai departe. Faleza din Ag. Prokopios se continuă la scurtă distanță cu cea din Ag. Anna, de fapt nu prea îți dai seama când ieși din una și intri în alta. Plajele sunt unite și ele, despărțite doar de o porțiune mai neprimitoare, cu ceva pietre. Doar că Ag. Anna e mai mică și mai îngustă, în schimb beneficiază de același fel de nisip fin, albicios și, în plus, de umbra câtorva pâlcuri de cedri. Nici aici nu vrea Tati să poposim; în fond, are dreptate: deocamdată prospectăm piața, ne-om întoarce unde o să ne placă mai mult.
Imediat după Ag. Anna intrăm în Maragas. Totodată, aici este punctul unde asfaltul drumului de coastă se sfârșește, de-acum vom rula doar pe un drum de pământ, care ne va decora mașina (și parțial și pe noi) cu un strat de pudră fină! În vecinătate se află un camping, e bine de știut. Marea dispare dintr-o dată, ascunsă dincolo de niște dune de nisip; hai să le călărim și noi un pic! De data asta, Tati nu se mai opune. Oprim lângă alte 2-3 mașini, în vecinătate este o tavernă cu mesele întinse pe plajă. Și vreo câteva pâlcuri de crini de nisip - o adevărată încântare aceste delicate flori în acest climat neprimitor!
Escaladăm dunele - acum să nu vă imaginați cine știe ce înălțimi, doar așa, cât să facă joaca mai plăcută! :) Plaja e destul de lată în zona asta, iar în stânga și în dreapta nu reușim să-i vedem capetele. Apa - pictată în aceleași superbe nuanțe. Nu contenim să ne minunăm!...
Din nou pe cai și mai departe. Arunc un ochi pe hartă și constat că ne aflăm în plină zonă protejată, de fapt, cam jumătate din insula Naxos e o alăturare de parcuri naturale protejate de lege! Probabil astfel se explică drumul neasfaltat și balustrada de lemn ce mărginește plaja, imediat ce dispar dunele.
Pe negândite ajungem în zona Plaka, deasemenea celebră, îl somez pe Tati să oprească și să ne hodinim și noi un pic în decorul ăsta fabulos! Am putea să lăsăm mașina pur și simplu pe marginea drumului, dar Tati decide s-o ducă la umbră, în parcarea semi-acoperită a unei taverne. În vecinătate câțiva cai pasc în livada de măslini, ca să desăvârșească tabloul și încântarea noastră. Plaja e ceva mai îngustă în porțiunea asta, ceea ce nu mă deranjează, înseamnă că am mai puțin drum de făcut până să mă arunc în brațele iubitei mele mări! Apa e caldă și limpede, adâncă exact cât trebuie la câțiva metri de țărm. După o bălăceală zdravănă, stăm să ne uscăm pe nisipul auriu, cu ochii pierduți în culorile mării și mai departe chiar, pe silueta cenușie a insulei Paros...
Revigorați, o luăm iar din loc, pe drumul de pământ ușor accesibil totuși; cât o ține el. Nu după mult timp acesta urcă ușor, ne oprim din nou pe un mic promontoriu; sub el, o mică plajă la care se ajunge pe câteva cărărui destul de abrupte, ceea ce o face destul de puțin populată. Dar altceva ne atrage atenția: în față, departe, cerul e plin de virgulițe multicolore! O mare de parapante se leagănă ușor deasupra mării, în bătaia vântului! Wow, hai mai aproape!
Înaintăm vreo sută - două de metri și poposim îndelung pe un alt promontoriu. Spectacolul ne absoarbe cu totul, ne bucurăm ca niște copii, ca și cum am pluti noi acolo, sus, pe albastrul cerului! În fine, nu-i de noi distracția asta, cel puțin nu de data asta... În față se întinde, demnă și ea de admirație, plaja Orkos, la 3-4 metri sub noi. Nu aparține în totalitate curajoșilor parapantiști; unii desfășoară activități mult mai puțin spectaculoase, precum băile de soare sau cele în mare. În plan îndepărtat, se zărește Peninsula Mikri Vigla, iar în larg, în dreptul ei, nu departe, insulița Parthenos - pietroasă, cu o bisericuță albă la poalele micii pante.
Mergem mai departe, pe partea stângă a drumului se înșiră câteva studiouri și taverne, identificăm și un magazinaș - ce mai, o adevărată stațiune. Drumul nostru însă se termină brusc, trebuie să ocolim cumva peninsula. Google Maps zice că nu-i necesar neapărat să ne întoarcem și ne ghidează fix prin mijlocului stufărișului! ; n-ar fi prima dată când își râde de noi în felul ăsta! Tati dă să se panicheze, dar constat că până în șosea nu mai e decât o aruncătură de băț, așa că se temperează.
În sfârșit, am ieșit în civilizație! Adică asfalt ca lumea, gata cu boschetăreala! S-o credeți voi! :)
Nu mergem mult, că vedem iar indicator la dreapta, către plaja Mikri Vigla. Poate că am fi ratat-o deliberat, dar între timp ni se cam făcu foame, poate găsim vreo tavernă-ceva! Oprim în parcarea amenajată pe un strat fin de nisip și escaladăm micile dune în direcția plajei. Ne amintim de vorba aia cu „mâncăm o pâine până ajungem la apă” și asta nu ne ajută deloc să ne bucurăm de peisaj, căci ne sporește revoluția din burtici... Există și tavernă, da-i cam departe, tocmai sub stânca aia de la capătul nordic! Mai bine ne urcăm iar în mașină; satul Kastraki e la doi pași, nu se poate să nu găsim acolo ce ne trebuie!
Tati vrea să mănânce pe malul mării și, în timp ce străbatem cele două ulițe din pașnicul Kastraki, cer din nou ajutorul lui Google Maps: „Cum îți sună mai bine, Tati, Kastraki Paradise sau Blue Lagoon?” Oprim într-o pădurice de pini și cedri; sub ea, în stânga, plaja Kastraki, aproape pustie. Ce-i drept, nu se compară cu niciuna din cele vizitate mai devreme - nisipul e amestecat cu pietricele, zăresc ceva bolovani și prin apă. Alegem, la întâmplare, Blue Lagoon, decorată frumos în alb și turcoaz, dar când primim meniurile, ne dezumflăm: nu e o mâncătorie adevărată, mai mult o cafenea. Ne urnim pe sub soarele mușcător către cealaltă, unde găsim fără greutate o masă liberă pe terasă, la umbră. Ne potolim foamea și setea mai mult decât satisfăcător - amănunte în altă postare! ;)
La plaja Glyfada facem doar un mic popas, deși corespunde cerințelor noastre - lată, lungă, liniștită, cu ape îmbietoare. Noi căutăm însă acel ceva care să ne lase cu gurile căscate, muți de admirație și să ne rețină în mrejele-i măcar până spre apus... Simt că nu-i departe...
Urmează Peninsula Alyko, despre care citesc că e considerată una dintre cele mai dense păduri de cedri pe dune de nisip din Grecia, numărând peste 600 de arbori cu vârste venerabile, de 2-300 de ani! Evident, oprim și noi să vedem care-i treaba. Ne echipăm cu apă și prosoape, căci mai citisem că în micile golfuri stau adăpostite câteva plaje superbe; cel puțin, numele uneia sună atât de îmbietor: Hawai Beach! Înaintăm prin marea de nisip, pe sub umbră de cedri, până la marginea promontoriului. Într-adevăr, priveliștea e impresionantă! Sub noi se întinde o limbă subțire de nisip, întretăiată pe alocuri de aglomerări de stânci. Habar n-am pe unde se poate coborî și nu-mi bat capul prea tare, căci, deși plaja pare îmbietoare, în apă se zăresc plăci mari de piatră! Nu, eu vreau nisip fin sub tălpi, nu pietre alunecoase și - posibil - arici de mare...
Hotărâm să continuăm să explorăm peninsula și către partea ei sudică, unde zărim pe hartă încă 3 mici plaje păzite de bisericuța Ag. Giorgios. Eu propun să mergem pe jos, Tati vrea cu mașina; câștigă Tati, e prea cald să mă războiesc cu el și mi-e prea dor de o baie adevărată! Ajungem mintenaș la biserică, în spatele ei sunt ruinele unei costrucții de dată mai recentă, probabil o pensiune care nu s-a mai finalizat, cine știe din ce motive. Peisajul e superb, lângă bisericuță se odihnesc câteva bărci legate la un mic ponton, foarte fotogenice, mai ales printre ramuri de pini. Plaja din stânga nu pare chiar ce căutăm însă:(...
Drumul asfaltat tocmai s-a terminat, dar noi continuăm pe cel de pământ, la sud, tot mai la sud...
... Aș putea spune că uneori e bine să fii ultra-mega-super-selectiv, sau că Dumnezeu păstrează ce e bun la final sau că îi răsplătește pe cei răbdători... În fine, aș putea zice multe... Nici nu știu cum am nimerit la locul mult-visat! Tati a fost cel inspirat. „Unde s-or fi ducând ăștia încolo?” Aparent, drumul de pământ, intens denivelat, nu duce niciunde; după câteva sute de metri ne debarcă într-o mică parcare. Coborâm. Suntem pe un mic promontoriu, la vreo 5-6 metri deasupra mării. În stânga, o zonă pietroasă, destul de întinsă. În dreapta însă... o superbitate de plajă! Mică-micuță, nisip fin, auriu, sărutată de ape de cristal - îmbrățișată pur și simplu de potcoava stâncoasă; oare cum se coboară acolo? Dăm ocol plajei pe sus și o descoperim pe sora ei geamănă, un pic mai încolo! În sfârșit, locul mult-visat! Îmi place atât de mult, că trebuie neapărat să cobor acolo, jos, chiar dacă ar fi să învăț să zbor fix acum, pe loc! Tati mă încurajează însă să pășesc cu mare grijă pe o potecuță abia vizibilă...
Ne găsim loc la umbra unui bolovan imens, în capătul plajei. Există și o mică peșteră, dar bineînțeles că-i ocupată deja! :) Alternăm reprizele de bălăceală cu cele de relaxare pe nisip. Ne simțim ca Robinson pe plaja lui pustie, asta făcând abstracție de cei câțiva turiști din jur... Din când în când mai trece câte o barcă în depărtare, sub linia orizontului... E atâta pace, că abia ne îndurăm să plecăm, printre ultimii, din micul nostru paradis... De fapt, descopăr mai târziu pe hartă că așa se și cheamă locul: Little Paradise! :) Ar putea suna precum un clișeu, dar niciodată nu mi s-a părut că un nume e mai potrivit!
Dacă tot a mai rămas nisip în clepsidra zilei, hai să mai mergem puțin în față, zice Tati! Bine, până la următorul sat ce se vede în zare, la poalele munților golași, admit eu. Agiassos, așa îl cheamă pe sat. Drumul e de pământ, în continuare, ușor practicabil însă. Până acolo mai oprim de vreo două ori, descoperind plaje minuscule adăpostite în mici golfuri pietroase. Agiassos are o plajă lunguță, dar nu prea grozavă; na, acum ne făcurăm mofturoși, după ce văzurăm azi! Sunt și câteva studiouri, și o tavernă, în rest multă liniște și pace. Cred și eu, e capătul pământului! Bine, nu chiar al pământului, nici măcar al insulei Naxos. Din punctul ăsta însă munții devin din ce în ce mai înalți, peisajul arid și sălbatic fiind probabil puțin propice colonizării umane și turismului (și aveam să înțelegem mai bine acest lucru peste câteva zile, de pe mare, înconjurând Naxosul în drum spre alte destinații). Din ce văd pe hartă, drumul de pământ continuă până în extremitatea sudică a insulei, până la Golful Stivou. Satul Kalados se găsește la doar câțiva km mai încolo, dar se pare că muntele e de netrecut în zona asta; singura cale de acces vine din nord, ocolind juma' de insulă... Hărțile și micile semne de pe ele mă fascinează și mă fac să visez: oare cum o fi acolo de-adevăratelea?!... Mi-ar plăcea să revin cândva în Naxos și să am timp să descopăr... Rege Timp, mă auzi?!
Am setat pe GPS locația cazării noastre: puțin peste 30 de minute pe drumul cel mai scurt. Vă amintiți de drumul nr. 1 din introducerea poveștii, nu?! Ca vântul și ca gândul am zburat pe el, mâncând kilometru după kilometru! N-am mai oprit decât preț de câteva secunde, să pozăm unul din vestitele turnuri naxiene! Cum, n-ați auzit de turnurile din Naxos?! Recunosc că nici eu, până să mă documentez cât de cât pentru această călătorie. Au fost locuințe ale nobilimii insulei, construite în vremuri tulburi, cu dublu scop: de locuit și de apărare. Un fel de cule de-ale noastre oltenești... Dar despre asta în alt episod!
Trimis de crismis in 03.11.18 19:17:11
- A fost prima sa vizită/vacanță în GRECIA
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Web, te rog să atașezi următorul filmuleț:
https://www.youtube.com/watch?v=Cs2wCBqBYps
Mulțumesc!
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
@crismis:
Foarte frumoasa prezentare - ghid. M-ai facutvsa ma uit pe Google Maps cat dureaza drumul din Bucuresti la Naxos
18 h 29 min!
Fain arata plajele cu nisip fin. Si culorile marii.
Si daca are si o creasta muntoasa, suna foarte interesant pentru mine, deja! ????
Am citit si de provocarile voastre cu Google Maps-ul. Mie imi plac provocarile cand intru pe un drum mai “necivilizat”.
Faint tare! Astept continuarile! Numai de bine! ☀️
@Dan&Ema: Cu avionul durează și mai puțin. Noi am decolat la 10:40 din Otopeni și am aterizat la 14:30 - ce-i drept, în vecina Paros, dar țin minte că avionul de Naxos pleca de la poarta alăturată, cam în același timp (am avut escală în Atena, desigur).
Cicladele sunt insule ce pot satisface toate gusturile. De exemplu, nu prea am pomenit în articolele mele, dar am remarcat peste tot trasee de trecking organizate, mai scurte sau mai lungi. Am umblat și noi mult pe jos (în postarea următoare voi dovedi!), dar n-am avut timp de foială doar așa, de dragul de a ne foi!
Mulțumesc pentru vizită, călătorii minunate și vouă!
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@crismis: Minunate priveliști!
@crismis: Am citit și răscitit, am privit și pozele și filmulețul
Frumoasa descriere ai făcut, nici nu pot spune care plaja mi-a plăcut cel mai mult, fiecare in parte are “ceva-ul” ei.
Felicitări!
@krisstinna: Mulțumesc frumos, Cristina! Și eu m-aș întoarce acolo... nu chiar mâine, dar din iunie încolo, oricând! Și sunt sigură că într-o zi o să revin în Naxos, mi-au rămas prea multe restanțe... Până atunci, doar în amintire...
@crismis: Ooo, cate plaje am vazut azi... Le-am pierdut sirul! Si ce soare si cald...
Credeam ca nu mai ajungem la Kastraki Paradise! Mi-era asa foame!
Dar balaceala de la Little Paradise mi-a placut mult! Mai mergem acolo?
Si... parapante ioc? Noi... nu parapante? Hai, putin!
Sau o cafea la Blue Lagoon, o apa rece!
@Zoazore: Mă bucur că ne-ai însoțit (măcar că doar virtual) și mai ales că ți-a plăcut hoinareala noastră, dragă Zozo! Pentru că ai fost cuminte și ascultătoare, și mai ales pentru că te iubesc, te anunț că da, mai mergem acolo și te luăm și pe tine! De câte ori vrei!
@crismis: Astept cumintica! Imi iau si-o sticla cu apa!
Multumesc mult!
Ce plăcut este să citești despre Grecia și plajele sale când afară este o ploaie tipică de noiembrie!
Felicitări pentru excursie, impresii și poze!
@Rodel: Mulțumesc pentru aprecieri! Și să scrii despre plaje și mare e frumos pe așa vreme, parcă trece iarna mai ușor!...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2023 Plajele din vestul Naxosului — scris în 24.04.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2023 De-a lungul și de-a latul Naxosului — scris în 23.04.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Naxos și Chora sa — scris în 20.04.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2018 Naxos — cu bune si rele — scris în 06.01.19 de claudia_s din BUCURESTI - nu recomandă
- Aug.2018 Nordul insulei Naxos - niște kouros-i... plus alte mărunțișuri — scris în 17.11.18 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Insula Naxos - turnuri medievale, biserici bizantine și sate de marmură — scris în 06.11.18 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Paros și Naxos — scris în 04.02.19 de krisztike din SFANTU GHEORGHE - RECOMANDĂ