Murano, Burano, Torcello - o altă față a lagunei

TIPĂREȘTE

Murano, Burano, Torcello - o altă față a lagunei

O vizită la Veneția nu este completă fără o excursie în insule. Bineînțeles Şefa voia să ajungă la Murano şi să cumpere ceva din sticlă, eu doream să văd Burano cu căsuțele ei colorate, dar surpriza plăcută ne-a fost făcută de cea de-a trei insulă, Torcello, despre care nu ştiam prea multe.

Am rezervat două locuri şi dimineața ne-am prezentat cuminți la ponton pentru îmbarcare. Am fost puțin dezamăgit, căci nava se preta mai mult pentru transport de navetişti, în nici un caz de turişti. Ca să explic, era un vas care avea scaunele undeva jos sub nivelul punții, iar hublourile sus, astfel că dacă vroiai să vezi ceva trebuia să te ridici în picioare, iar de fotografiat nu se punea problema, geamurile nefiind chiar atât de clare. M-am împăcat cu situația şi m-am pregătit sufleteşte pentru făcut genuflexiuni.

Excursia a pornit cu mult entuziasm din partea noastră a turiştilor, unii chiar având în exces. Mai precis în spatele nostru era o familie numeroasă, ceva vorbitori de limbă engleză, care abuzau de limba lui Shakespeare şi la nivel de volum şi de număr de cuvinte. Într-un sfârşit, văzând că fac o concurență neloială ghidei, vorbind şi tata şi mama în acelaşi timp, mi-am luat inima în dinți şi i-am întrebat dacă pot vorbi cumva mai tare. Câteva secunde au rămas blocați, după care m-au întrebat "mai tare? ". În cele din urmă cred că au înțeles ce voiam să spun şi au continuat să converseze în şoaptă. Ghida şi-a început cuvântarea în italiană, a continuat în engleză, germană şi olandeză, acompaniată de bâzâitul motoarelor. Ne-a povestit câteva cuvinte despre fiecare insulă şi programul excursiei, adică timpul alocat fiecăreia.

După doar o serie de genuflexiuni am ajuns şi la Murano. În arhivele venețiene s-a găsit dovada că la Murano se face sticlă încă din anul 982, dar dezvoltarea industrială a venit după anul 1291. În acel an meşterii sticlari au trebuit să părăsească Veneția şi să se mute la Murano pe considerente de siguranță, răspândirea focului fiind o sperietoare la fel de mare ca şi ciuma. Serenissima republică a avut însă grijă ca meşteşugul să rămână pe cât posibil în stăpânirea ei şi a interzis emigrarea lucrătorilor în sticlă, sub amenințarea confiscării averii. Din fericire țara noastră nu a impus astfel de legi după 1990. Sticla făcută manual se vinde foarte bine şi astăzi, iar artizanii din Murano nu duc lipsă de clienți. Cum văzusem procesul de producție la Karlovy-Vary cu un an înainte, am petrecut mai puțin timp în preajma cuptorului şi a domnilor care suflau de zor ca să faca baloane din sticlă şi am trecut la magazinul atelierului. Prețurile erau pentru toate buzunarele, şi pentru milionari şi pentru miliardari. Desigur şi calitatea era ridicată, designul fiind la înălțime. Domnul care se ocupa de clienți a fost bucuros că suntem din România, ne-a mărturisit că are soția din Timişoara şi ştie puțin româneşte. Probabil având experiență în domeniu a citit cam câți bani avem prin buzunare şi ne-a arătat şi produse mai simple şi mai accesibile din punct de vedere financiar unor salariați obişnuiți. Şefa a fost tare entuziasmată de o farfurie pătrățoasă, cu o multitudine de culori, ceva gen "adunarea generală", dar în care auriul şi negrul făceau legea. Cum şi mie mi-a plăcut, amabilul domn a tăiat zece euro din prețul afişat şi cardul s-a simțit mult mai uşurat. Am vrut să mergem şi la Ponte Longo, singurul pod de pe insulă, un pod din fier din 1866, dar am fost sfătuiți să renunțăm, să nu pierdem excursia pentru un pod doar de palmares.

Am continuat drumul cu vaporetto-ul nostru pe o "şosea" delimitată pe apă de piloni groşi din lemn, şi după alte genuflexiuni am acostat la Torcello, la un cheu modern şi bine întreținut. Cea care odată a fost regina şi capitala lagunei, cu o populație de câteva mii de locuitori, ne-a întâmpinat simplu, cu multă verdeață şi linişte. Am luat-o de-a lungul unui canal lung înspre centrul insulei. Am trecut şi pe la "Podul dracului", despre care se spune că ar fi fost construit într-o noapte. Nu mi s-a părut ceva deosebit, căci şi în "Povestea porcului" apare un pod peste noapte şi nu s-a făcut aşa de mult caz. Am văzut şi câteva case care păreau gata să cadă pe ele, dar cred că erau în starea aia de pe vremea lui Casanova, şi tot rezistau. Dar erau şi nişte vile cu restaurant şi bar şi spații verzi îngrijite, unde aş fi rămas vreo săptămână.

În zona centrală a insulei se află catedrala Santa Maria Assunta, prima catedrală venețiană, fondată în sec. al VII-lea. Aspectul este de clădire vetustă, în ruină, dar cu degradarea oprită. Partea cea mai interesantă sunt mozaicurile bizantine, destul de bine conservate, totuşi după ce vizitasem bisericile Veneției nu mă mai puteau extazia. Am intrat şi la Muzeul insulei, dar nu poate fi considerată o vizită memorabilă. Prin curțile oamenilor sunt tot felul de statui vechi, mai mult sau mai puțin întregi, care în alte țări sau muzee ar sta la loc de cinste, dar aici sunt considerate poate banalități. În orice caz peisajul cu viță de vie şi ruine, urne, capiteluri, totul asortat cu multe floricele viu colorate este incredibil. Verdele vegetației şi albul pietrelor, şlefuite de mâna sau tălpile omului, crează aspectul unui tărâm uitat de timp. După două zile înghițit de atmosfera venețiană am simțit că am ieşit în mijlocul naturii, la iarbă verde. Ne-am îmbarcat din nou şi am pornit spre unul dintre cele mai pastelate locuri, Burano.

Burano pare un oraş absolut normal, cu bărcile parcate regulamentar în fața casei, cu rufe la întins pe frânghii suspendate între două clădiri, cu biserica ridicându-se semeață parcă vrând să arate că-i deasupra muritorilor de rând. Cu greu găseşti cum să circuli pe străzi la adapost de soare sau ploaie, vegetația fiind doar în glastrele agățate la ferestre. Ineditul acestei localitați este celebra policromie a caselor care se perpetuează de zeci de ani. La un studiu mai amanunțit observ că în foarte multe locuri vopseaua pare destul de proaspată, ceea ce nu prea este obişnuit în Italia . Dar imobilele păstrează aceeaşi nuanță de vopsea de foarte multă vreme şi este absolut interzis s-o schimbe. Acest conservatorism a facilitat ca Burano să devină o destinație turistică foarte cunoscută.

Celalalt simbol al oraşului, celebra dantelă este pe cale să dispară, căci tinerele fete nu mai au răbdarea şi dorința de a sta şi coase, modelul vecinei de peste mare, Penelopa, nefiind de luat în calcul. Şi astfel în Burano este greu să mai găseşti dantela originală "handmade", mărfurile mult mai ieftine "Made in China" inlocuindu-o fără nici o problemă.

O excursie relaxantă în insulele alăturate Veneției este ceva ce nu trebuie să lipsescă din programul unui sejur in lagună. Este şi binevenită după atâta gotic şi baroc şi strălucire. Eu mi-am luat Şefa şi ne-am întors pe Riva degli Schiavoni. Urma să găsim o gondolă, că ce-i Veneția fără o plimbare cu gondola? Şi să nu uit să-i cumpăr Şefei mască, că mai sunt doar nouă luni până la carnaval şi ea n-are mască.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 3375 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI