Mont Blanc - visele devin realitate

TIPĂREȘTE

Imi aduc aminte cu placere de orele de geografie de la scoala cand invatam despre Mont Blanc si visam cu ochii deschisi, cum ar fi daca as ajunge acolo. Iata ca visul a devenit realitate si am ajuns in statiunea considerata "Mecca" sporturilor de iarna. Orasul Chamonix este situat in partea sud-estica a Frantei, in departamentul Haute-Savoie, foarte aproape de granita cu Italia si Elvetia.

De data aceasta aveam cazare in Elvetia foarte aproape de Lausanne, asa ca un drum de doar 70 km pentru a-mi vedea visul cu ochii nu putea sta in calea mea. Imediat dupa ce am trecut "frontiera" dintre Elvetia si Franta, mai bine zis sunt doar niste panouri pe care scrie Elvetia si Franta, cerul a capatat o culoare albastru pur, fara niciun pic de nori. Era un aer tare de munte, simteam ca nimic nu poate sta in calea mea si a visului meu.

Telecabina cu care am urcat pana la Aiguille du Midi (in limba franceza aiguille inseamna ac) functioneaza inca din anii '50. Absolut uluitor, ce ingineri si ce utilaje au avut sa construiasca o telecabina de un asemenea calibru imediat dupa cel de-al doilea Razboi Mondial. Pretul pentru un adult, dus-intors din statiunea Chamonix pana la Aiguille du Midi la 3842m costa 55 euro la care se mai adauga 3 euro (pretul ascensorului care va transporta din locul unde opreste telecabina pana pe platforma de observatie). Inca de la casa de bilete sunt afise care va avertizeaza ca fiecare turist urca pe propria raspundere, deoarece la altitudinea aceea aerul este mai rarefiat si exista pericolul sa vi se faca rau. Nu va lasati descurajati daca este coada foarte mare la telecabina, intrucat intra cate 50 de persoane de odata. Cand va cumparati biletul de la casa, veti primi si o harta cu anumite explicatii. Sfatul meu este sa verificati conditiile meteo in prealabil, pentru a nu va trezi sus in plina furtuna de zapada. Eu am amanat cu o zi urcarea deoarece ningea in ziua respectiva si bine am facut pentru ca a doua zi a fost o vreme de poveste. Sper sa va conving cu ajutorul pozelor.

Imediat ce ne-am urcat in telecabina, am pornit in "tromba" spre paradisul montan. Fiind unul-doua geamuri deschise, simteam aerul tare si rece. Ajungem la punctul unde trebuie schimbata telecabina cu ascensorul si pornim spre platforma de obsevatie. Imediat ce am ajuns pe platforma, ma uitam dupa varful Mont Blanc. Soarele stralucea puternic ca un reflector pe scena care concentra atentia publicului spre actorul principal. Va puteti plimba in voie pe platforma, avand o panorama la 360 de grade asupra intregii vai. Toata lumea era nerabdatoare sa-si faca cat mai repede o poza cu cel mai celebru varf din Europa. De retinut faptul ca nu te poti imbraca in pantaloni scurti si in slapi acolo sus, desi in statiune erau 13 grade, la 3842 m erau -5 grade Celsius, asa ca fiti pregatiti. Neaparat sa aveti la voi ochelari de soare.

Am realizat atunci ca avertismentele de la casa de bilete sunt fondate, am simtit pentru cateva clipe ca nu pot respira, dar mi-am revenit repede. Daca totusi nu va este suficienta ascensiunea cu cea mai inalta telecabina din Europa, puteti cobori pana in Valea Aosta din Italia cu niste "telegondole" sa zicem, desi nu cred ca asta este termenul potrivit, sunt niste telecabine de cate 2-3 persoane care merg pe cabluri nefiind sustinute de piloni. Acum regret totusi ca nu m-am dus pana in Italia, dar nu stiam cat dureaza sau cat costa asa ca nu va pot da mai multe amanunte.

Ar fi totusi bine sa va luati suveniruri din statiune caci sus sunt ceva mai scumpe, dar acum fiecare cum crede de cuviinta. Cred ca am stat in jur de 4 ore jumatate sus, timp suficient pentru poze si digerarea peisajului care te lasa cu gura cascata. Mont Blanc-ul este ceva aparte, are un farmec deosebit, inca din 1786 cand a avut loc prima ascensiune a alpinistilor Jacques Balmat si Michel-Gabriel Paccard. Cei doi sunt considerati drept parintii alpinismului si au o statiuie in centrul statiunii unde Balmat indica spre varf cu mana dreapta. Din pacate, dupa ce am coborat am uitat complet de statiuie si m-am infipt la un restaurant cu verede spre Mont Blanc unde am mancat un croissant pentru ca altfel nu se putea :)

Ca bonus de plecare, am alimentat de la o benzinarie care parea desprinsa dintr-o secventa de film de prin Nevada. Cand intrai cu masina la pompa se auzea un "cling" si pompa nu avea afisaj digital, ci analogic, asemanator celor de la apometre :)))). Si ca sa fie tacamul complet am primit o chitanta scrisa de mana. Nu mi-a venit sa cred ca se mai practica asa ceva, dar m-am distrat tare pe seama asta.

Pana data viitoare va doresc tututor vacante minunate si cat mai dese!

---

VIZUALIZĂRI: 4098 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI