Molde și ale sale surprize

TIPĂREȘTE

Părăsim Amsterdamul și după o zi întreagă de navigare de-a lungul coastei norvegiene, iată că ne apropiem de primul port în care ancorează nava noastră, Costa Magica. MOLDE. Aveam la dispoziție doar 4-5 ore pentru vizitarea orașului sau a împrejurimilor, un interval de timp destul de scurt, ce puteam încropi?

Doar cu o seară înainte făcusem cunoștință cu o familie de englezi, cea cu care de-a lungul croazierei aveam să stăm la aceeași masă la restaurantul a la carte, dar nu numai, fiindcă prietenia s-a legat numaidecât, dar ne-au fost și companioni de calitate în excursii.

Locurile pentru excursia organizată de cei de pe vas și care ne-ar fi plăcut și nouă – ”The Atlantic Road” – Drumul Oceanului Atlantic de la Molde la Bud, erau deja epuizate… dar, ca prin minune, a venit atunci propunerea din partea lui Peter, englezul nostru, de a comanda un taxi pentru ziua următoare când soseam în Molde și a face această excursie împreună. Toată lumea mulțumită, costul transportului – 150 euro, l-am împărțit pe din două, iar dacă mai rămânea apoi puțin timp pentru a lua la pas Molde, cu atât mai bine ar fi fost…

Ei, acum rămânea problema cu starea vremii. Nu foarte importantă, dar totuși de luat în seamă, căci altfel te simți într-o excursie când și vremea ține cu tine… Cunoșteam prognoza pentru Molde din ziua respectivă, cam sumbră – 10 grade C, averse puternice și vânt. Cum ne-o fi norocul… – mi-am zis. Și pot spune că am avut parte de el pentru că atunci când ajungeam în locurile de belvedere care se cereau imortalizate, ploaia înceta și ea…

Curiozitatea îmi dădea ghes de la spate, norvegienii se laudă bătându-se cu pumnii în piept încă din 2005 proclamând Drumul Atlanticului ca fiind ”Construcția Norvegiană a Secolului 20”, să vedem și noi despre ce este vorba…

Drumul de la Bud la Karvag conectează insula Averoya cu partea continentală a țării și cu peninsula Romsdalshalvoya, trecând prin dreptul golfului Hustadvika, o regiune cunoscută pentru furtunile furioase și care ascunde nenumărate epave care au eșuat aici de-a lungul vremii.

Proiectul drumului a fost propus inițial încă din 1909, ca linie feroviară, însă realizarea lui a fost amânată decenii la rând din pricina uraganelor puternice care loveau coasta central-vestică a Norvegiei. Probabil că puține sunt locurile care te aduc atât de aproape încât să simți din plin forța imensă a oceanului. Unul dintre acestea este și Atlanterhavsveien – numele norvegian al șoselei. Lucrările de construcție au demarat în august 1983, durând aproape șase ani, până la inaugurarea din 7 iulie 1989. Condițiile în care au lucrat constructorii au fost foarte dificile și provocatoare, în cei șase ani au avut de înfruntat 12 uragane…

Există drumuri care nu sunt proiectate să te conducă la o destinație cât mai repede posibil sau pe drumul cel mai scurt. Drumul în sine este o plăcere vizuală, traversând un arhipelag de insulițe legate între ele de opt poduri, viaducte, recife stâncoase și diguri. Acest traseu impresionant, relativ scurt, cu o lungime de 5,2 mile – 8,3 km este o secțiune a DN 64 ce leagă Molde de Kristiansund.

Din Molde până am ajuns pe insula Eldhusoya am străbătut 70-80 km în vreo oră și jumătate. Ne-au însoțit de-a lungul golfului Hustadvika fie peisaje ample de coastă mlăștinoasă, cu mormane de alge pierdute de ocean în timpul refluxului, fie stânca înaltă, robustă și colțuroasă. Ploaia ne-a ținut și ea companie o parte din drum, pe unele porțiuni chiar se întețea în rafale atât de puternice încât ștergătoarele nu mai pridideau… De fapt, în Norvegia ploaia este la fel de comună precum aerul… Nori întunecați coborau peste șosea, vrând parcă să ne strivească sub apăsarea lor. Contrar vremii posomorâte de afară, în taxi domnea totuși voia bună, Peter povestindu-ne tot felul de întâmplări hazlii din perioada când era căpitan pe un vas de croazieră.

Șoseaua fie urma în zig-zag țărmul sinuos, fie sălta pe elegante curbe de pe o insuliță pe alta, foarte aproape de suprafața oceanului. Cel mai lung și mai spectaculos dintre podurile arcuite este Storseisundet cu lungmea de 260 m și înălțimea de 23 m. Este cel mai înalt dintre cele opt poduri, cu pantă puternic înclinată, iar curbura sa, dintr-o anumită poziție, oferă o perspectivă artistică unică. Pentru o clipă ajungi parcă la capătul Pământului, când se iscă și întrebarea dacă ne luăm avânt spre cer sau mai rămânem printre pământeni…

De-a lungul rutei spectaculoase există patru puncte de escală pentru scurte popasuri în puncte de belvedere, cu locuri de parcare pentru mașini și punți azvârlite peste ocean de unde poți arunca undița sau poți imortaliza momente inedite. În Norvegia pescuitul în mare pentru amatorii acestei plăceri este gratuit, pe acest drum chiar am întâlnit nenumărați pescari ce-și încercau norocul.

Până în anul 1963 micuța insulă Eldhusoya a fost nelocuită. Aici se găsește cea maiîntinsă zonă de popas, frumos situată în imediata apropiere a oceanului. Clădirea de servicii de lângă parcarea generoasă are o arhitectură interesantă, nici n-ai spune că în spatele acelui imens perete de sticlă, ar exista ceva. Dar îi deschidem ușa – spațiul găzduiește o cafenea, un punct de informare turistică, un magazin de suveniruri, grupuri sanitare.

Nu mulți dintre turiștii care ajung aici – majoritatea preferă să intre în cafenea și să se mai încălzească - știu de existența chiar în spatele acestei clădiri, a unui scurt traseu, de vreo 600 de metri, aproape circular, care te conduce pe o punte ce parcă plutește deasupra solului. La prima vedere ai crede că vei avea parte de o plimbare facilă și frumoasă pe această pistă de drumeție. Asta dacă n-ai întâlni pe drum rafalele de vânt atât de viguroase care încearcă să te doboare din picioare… Am simțit atunci că trebuie să rămân singură, mai în urmă, să-mi las companionii să se îndepărteze. N-aș putea să explic de ce am avut acest sentiment… Dar parcă au fost momente de deconectare totală, parcă eram într-o altă lume… Singură, cu vântul ce prinsese glas șuierându-mi pe la urechi: ” -Ia să vedem, care e mai tare? ”, cu zborul dezordonat al pescărușilor, cu stropi de apă ce-mi biciuiau fața, cu valuri înspumate ce loveau sălbatic în stâncile de pe țărm. Doar eu și natura puțin dezlănțuită.

Cine are chef de mister și adrenalină sporită, trebuie să ajungă aici în timpul toamnei, să mai nimerească și o zi cu furtună, când oceanul vrea să-și arate supremația asupra omului, când Drumul Atlanticului este supus mendrelor nestăvilite ale valurilor împroșcate asupra mașinilor. Credeți că puțini au fost aceia care s-au întors din drum văzând ce pățesc pe o astfel de vreme, mașinile din fața lor? Pentru exemplificare: videoclip pe youtube

La fel de magnific, probabil, în soare și ocean calm, dar și pe vreme potrivnică, Drumul Atlanticului, această minune inginerească, a căpătat statutul de Traseu Turistic Național. De altfel, 8 dintre cele 18 astfel de trasee, le întâlnim în partea vestică a Norvegiei, în regiunea fiordurilor. ”Drum pe apă” sau pe uscat, Atlantic Road este catalogat unul dintre cele mai frumoase din lume.

De o altă bucurie reală am avut parte pe drumul de întoarcere spre Molde. Șoferul taxiului ne-a întrebat dacă vrem să facem un mic ocol și să ajungem pe colina de deasupra orașului Molde, la Varden, loc de belvedere și panoramă a nu mai puțin de 222 de creste montane. Cum și cele mai bune lucruri din viață sunt gratuite, era să ratăm o astfel de propunere?

Despre numărul culmilor – probabil că este real și a avut cineva răbdarea să le numere - știam că o mică parte ni se va dezvălui și privirilor noastre, ceața deasă ca o perdea nu voia deloc să se destrame… Important era faptul că ajungeam și noi în acel punct de belvedere, Varden, la 407 m altitudine.

Într-o zi clară, priveliștea de aici trebuie să fie impresionantă, cu zeci de insulițe împrăștiate în apele fiordului, având ca fundal panorama de peste 200 de grade a munților, parte dintre ei cu vârfurile înzăpezite pe tott parcursul anului.

Din centrul orașului Molde până la Varden, cei 6,5 km îi parcurgi cu mașina în 10 minute, iar pe jos, cei 4,5 km îi urci puțin pieptiș, printr-un coridor verde de pădure, cam într-o oră. Traseul este puțin abrupt, iar de-a lungul său se întâlnesc vechi amintiri din cel de-al doilea război mondial – buncărele germane. După ce ați admirat peisajul uimitor oferit de Varden, puteți să intrați și în micuțul restaurant Vardenstua, deschis însă numai pe timpul verii.

Facem cale-ntoarsă și ne despărțim de prietenii noștri, ei se-ntorc pe vas, iar noi, având la dispoziție încă vreo oră și jumătate până la apelul ”All on board! ”, încercăm să facem cunoștință cu Molde. Atât cât vom reuși, căci ploaia ne învelește din nou, iar vântul se duelează cu umbrelele noastre…

O primă menționare a vechii așezări comunitare, astăzi, modernul Molde, se pierde în negura anilor, undeva prin secolul al XII-lea. În timpul celui de-al doilea război mondial, pentru foarte scurtă perioadă, Molde a fost capitala Norvegiei, când și rezerva de aur a țării a fost transferată aici și ascunsă într-o fabrică de îmbrăcăminte. Supusă raidurilor germane de bombardament, cea mai mare parte a orașului a fost distrusă.

Când amintești Molde, patru lucruri nu poți ignora: panorama Varden, jazz-ul, trandafirii și fotbalul.

Moldejazz este cel mai mare și mai vechi festival de jazz din Europa. Anual, în luna iulie, Molde este inundat de amatorii acestui gen de muzică. În piața inferioară, cu fiordul și munții în fundal, se ridică statuia de bronz ”Jazzgutten” – un tânăr cântând la saxofon. Sculptura a fost primită în dar la comemorarea celei de-a 250-a aniversări a orașului în 1992.

Molde este faimos pentru florile sale, fiind supranumit ”Oraș al Trandafirilor”. Molde trebuie savurat cu răbdare, la pas domol, să te bucuri de peisajul stropit cu trandafiri și alte plante pe care nu le întâlnești în altă parte, la aceeași latitudine de 63 de grade, la distanță de doar 3 grade de Cercul Polar Arctic…

În piața din fața Primăriei o puteți admira pe ”Rosepiken” statuia de bronz a unei tinere ce dăruiește trandafiri, deveniți simbol al orașului. De asemenea, acoperișul Primăriei se mândrește cu una dintre cele mai frumoase grădini de trandafiri din oraș.

Catedrala din Molde, construită în stil gotic în 1957 și a cărei clopotniță înaltă de 50 m este vizibilă de la depărtare, se află în imediata apropiere a Primăriei.

Una dintre cele mai bune echipe de fotbal din Norvegia o găsim în Molde, care se laudă și cu al său modern stadion, Aker, cu 11.200 de locuri într-un oraș ce numără 20.000 de locuitori.

O altă atracție turistică găzduită de oraș este Muzeul Romsdal, fondat în 1912, un complex în aer liber ce cuprinde 50 de clădiri tradiționale. Timp pentru vizitarea lui nu mai era, poate altădată.

Încet, cu toate că aș mai fi întârziat puțin prin centru, ne întoarcem spre port, admirând din nou apele învolburate ale râului Moldeelva ce străbate de la nord orașul. În anul 1909 râul adăpostea întâia centrală hidroelectrică capabilă să furnizeze suficientă electricitate pentru oraș, iar în prezent, partea superioară a râului încă oferă apă potabilă pentru locuitori.

Ziua se apropia de finalul ei. O zi demnă de povestit… Cui credeți?

Este ora 7 seara.

Costa Magica se pune în mișcare, încet și grațios, îngânată de melodia ”Time to say Good-bye”.

Este melodia cu care se desparte de fiecare port…

---

VIZUALIZĂRI: 1928 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI