Metz, capitala regiunii Lorena, oraș cu două oglinzi, îmbrăcat în piatra soarelui

TIPĂREȘTE

Pledoarie turistică pentru orașul Metz

,,Bonjour mes amis '', mi-era dor de voi ,vă invit azi la Metz, cică e un oraș nu prea iubit de francezi, dar are un patrimoniu de monumente impresionant, e un oraș vivant, un oraș al artei și culturii, un oraș cu picioarele în apă, e ca un puzzle, a dormit mult de tot sub germani, ca frumoasa din pădurea adormită, hai să-l trezim oleacă din amorțeală, să danseze azi pe scenă, în fața dvs, în două acte, pietonal și apoi 45 de minute cu trenulețul turistic, că e cam capricios bătrănelul, exact ca și turistul din mine… vom ronțăi împreună frontoane de case opulente, vom gusta din fructul național Mirabelle și ne vom plimba pe străzile înguste, medievale, cu culori tandre și calde, printre prăvălii cu parfum vechi frantuzesc, așa cum nu mă așteptam.

O să vă desenez străzi, piețe vechi, flashuri franceze și germane, un ghiveci de stiluri arhitecturale, un oraș numit Metz bogatul, că e foarte comercial baiatu’, i se mai zice și ,,orașul verde’’, are grădini, parcuri și flori minunate, nu e foarte asaltat de hoardele de turiști, e calm, relaxant și totuși vesel; eu am ales să călătoresc aici, pentru a zămbi vitraliilor lui Chagal într-o mai veche catedrală franceză, aveam să-i pun niște întrebări, așa că am fugit din Saarburg, din țara vecină, la o oră distanță cu mașina (vezi impresii) luănd cu mine și un binoclu, sub taifunul inspirației turistice.

Metz este un oraș ce seamănă cu o bătrănă cochetă, are peste 120 000 de locuitori, se află la confluența a două răuri, Moselle și Seille, e așezat parțial și pe niște insule, are vreo 3000 de ani, stă cu capul în istorie, mi se zbărlește părul cănd reflectez la viața lui zvăpăiată și agitată, eu nu cred că voi avea timp într-o excursie de o zi cu familionul reunit, să-ți dezgrop frumosule, toate oasele romane și medievale, plus cele germane, nu voi putea mărșălui prin el cu cizme de soldat german, am pantofi cu tocuri joase :); pe deasupra, ai și o oglindă ciudată, cu două fețe, una autentică franceză, îmi place să mă uit mai lung la ea, că e șarmantă, pudrată ciudat în galben de Jaumont, cealaltă față e germană, e cam rigidă, e grandioasă rău, pictată în gri și are desigur legătură și cu poziția ta frontalieră, la granița cu trei țări... recent ți-ai pus în cap și o ciupercă chinezească ultramodernistă de secol 21, în noul centru de artă modernistă Pompidou, oare voi avea timp să desfac atăția nasturi colorați la haina ta, vise, vise... m-am încurcat deja prin ațe, multe au rămas cam înnodate, poate altă dată, dar sincer, nu mai sper.

Plecasem deci chitită să văd una din cele mai înalte și mai vechi catedrale din Franta, o campioană ce are cele mai impresionante vitralii pe metru pătrat din lume, pe o suprafată de 6500 m2.

Eu nu am fost niciodată în Lorena, doar de cinci ori în Franța în ultimii 25 de ani, și nu mă satur niciodată; destul de reci în fața efuziunilor mele culturale, ai mei mușchetari din familionul romăno-olandez, s-au conformat poruncilor mele turistice, ei cu punga și cu roțile, dar fără GPS, eu cu documentația, fiecare după posibilități.

Aveam și un plan ascuns, să văd casa poetului Paul Verlaine, născut aici în Metz, căutasem pe hartă locația, prințul poeților a locuit aici în primii lui 7 ani de viață, a fost botezat în biserica Notre Dame și tatăl lui era prin 1844 căpitan de infanterie... a plecat apoi la Paris, dar spre sfărșitul vietii, poetul rebel va reveni într-o vizită în orașul pe care îl iubea și căruia îi va dedica o poezie ,,Ode à Metz’’, unde el evocă dramele orașului francez devenit german.

Poezia lui Verlaine a fost distribuită de generalul Mangin, trupelor sale de soldați, înainte de a sărbători eliberarea orașului sub arme în 1918... Universitea din Lorena îi poartă numele și bustul lui simplu e pe lăngă Esplanada orașului... vă spun de acum, că ,,il pleut dans mon coeur’’, maestrul a lipsit de la rendez –vous, că eu am cam uitat de el, eram în trenul turistic și nu am putut să-l salut. Undeva în subsolul creierașului, trecusem și casa ruină a lui Rabelais.

Primire ca la teatru, uite parcarea, nu e parcarea

,,Bine ați venit la Metz’’, supranumit și ,,orașul luminilor’’, poate noaptea, că ziua am căutat cu lampa lui Aladin, o parcare pentru mașină... ne-am răsucit ca fraierii, am încălecat niște poduri romantice peste apă, de rădeau de noi toate lebedele de pe Moselle și sălciile plăngătoare.

Am ajuns într-o oră de la Saarburg la Metz, trecănd prin orașul Thionville și cu ochii pe indicatoarele rutiere, am nimerit glonț în centrul orașului, dar cum să ne dăm jos de pe caii cu motor ,,mes frères et mes soeurs’’, mergem cu viteza în ralenti și cu ochii pe sus căutăm, prin geamul mașinii semnele de parcare publică, victorie facilă credem noi, apare salvarea chiar în Place de la Comédie.

Spre centru birjar, începe jocul parcării ca la teatru, doamne ce vor mai răde zeii de mașina noastră olandeză, e clar ca franțujii ăstia nu ne prea iubesc...

Si el, orașul total necunoscut, începe să-și desfacă elegant volanele rochiței asfaltice franțuzesti, încet, încet, uite o stradă, uite alta, uite un pod peste Moselle, e chiar podul Morților, rulăm încet, văd turla catedralei, suntem pe drumul cel bun, dar pe unde e parcarea? a sucombat?

Indicatorul ,,parcare, ’’ s-a evaporizat în neant, a intrat sub rochia numită Metz, ma belle spre dracii mei, că era deja ora 10. :)

Soferul /cumnat e calm, rulează drept înainte, în direcția dumnezeu cu mila, refacem direcția înapoi pe unde am venit, pănă zărim moțul unei mașini negre ce ieșea frumușel chiar din burta orașului, pe marginea Pieței Comediei, erau niște rampe foarte bine ascunse ce duceau la parcarea subterană, de pe strada îngustă paralelă, erau chiar invizibile, uraaa... Sesam deschide-te... din subteranele Metz-ului iese tot o mașină olandeză, ne salutăm din mers ca frații în suferință, încep și ei să rădă, semn că au înțeles deruta noastră.

Am parcat mașina, și după această primire cu brațele încălcite și cu capul pe sus, am început să explorăm orașul pietonal, foarte relaxați.

Era imperios necesar să găsesc o hartă, ca să nu mă simt ca musca mare fără cap, aflu de pe un indicator stradal, că biroul de turism este în Place d’Armes, lăngă catedrală...

Metz, un oraș bătut cu fire de istorie, răde în culoarea soarelui

La Metz drumurile sunt bătute cu fire de istorie, mă uit curioasă la clădirile vechi, monumentale, de culoare galbenă... piatră de Jaumont, sau piatra soarelui, o piatră veche din care sunt construite pe aici, multe case. Piatra a fost exploatată în vremuri demult apuse, în niște cariere cu mine de fier vechi, dezafectate.

La primă vedere, orașul nu e prea aglomerat cu valuri de turiști europeni, lumea se înghesuia pe la terase în zona istorică veche și în magazinele de pe străzile vechi, comerciale, înguste din Centre Ville .

Impresia mea generală este aceea că orașul vechi, are ascunse mai multe haine istorice, ce așteaptă cuminți să fie date jos de pe umerașe și probate de turistul avid de istorie.

Metz și-a deschis porțile unui număr impresionant de regi și suverani, e un oraș privilegiat, care a avut o importantă funcție militară, monumentele sale istorice compun un album de indiviat pe parcursul a cinci secole de istorie.

Originile sale datează din anul 110 î. Hr., el era locuit de un trib celtic numit Mediomatrici, de unde își trage și numele, inițial s-a numit Mettis, ulterior Metz.

Să probăm însă o haină mai bogată, purtată cu glorie de romani, care au cucerit orașul și l-au numit Dividorum , el devenind după cucerirea romană, o parte importantă a Galiei.

In Evul Mediu, istoria scrie că el devine capitala regatului Austrasia... să sar șotronul să nu vă plictisesc, mergem mai departe prin 751 si să ne îmbrăcăm cu haina lui Pepin cel scurt, care pune bazele dinastiei carolingiene, aici la Metz.

Orașul va funcționa ca republică pănă la alipirea sa de regatul francez, în 1552, cănd regele Henri al II –lea intră triumfător pe poarta Serpenoise, și eu trecutam măndră pe lănga ea stănd pe un scaun, în trenul turistic, fără să am habar inițial, că pe aici s-a fudulit un rege :) .

Ajungem repejor și în sec 16, ne uităm în oglindă și vedem orașul sub protecție imperială romano-germană.

In 1870 Metz este asediat de germani, în războiul franco-prusac, moment în care germanii preiau controlul și orașul e anexat Germaniei între 1871 pănă în 1919, datele sunt importante pentru a înțelege arhitectura orașului.

In perioada celui de- al doilea război mondial, Metz cade din nou în stăpănirea Germaniei, pănă la eliberare, în 1944, cănd e înapoiat cu greu francezilor... gata cu istoria... pe cai.

Orașul vehi în cartierul catedralei, un puzzle adormit

Am traversat rapid un pod, cu ochii măriți la prezența modernă, insolită a unor bidivii moderni, niste autobuze locale, lungi, în 4 culori, aparținănd rețelei Mettis, numele se referă desigur la vechea denumire a orașului. M-au încăntat culorile verde, mirabelle și galben, precum și geamurile panoramice ale autobuzelor ce traversează orașul, asortate elegant cu niște ghivece uriașe de flori, în aceleași culori, care erau plantate cam pe toate străzile.

Din Place de la Comedie, imediat după ce trecem Pont de la Roche, ajungem în Place de Chambre , chiar sub catedrală, e o atmosferă ușor provensală, mulți turiști stau deja la terase, aflu ulterior din ghid, că aici era piața orașului, în sec. 19 și de aici plecau diligențele spre toate colțurile Franței.

Suntem pe Colina Sainte -Croix (182 m), ea este inima istorică a orașului și e delimitată de Moselle în nord și de la Seille la est.

Această colină e leagănul de naștere a vechiului Dividorum, lumea urcă și coboară pe pantele pietruite ale cartierului vechi, de 3000 de ani, pe aici suflă cu putere spiritul Evului Mediu. Treptat zona se va acoperi în trecutul ei istoric, cu așezăminte religioase, pe ea va sufla văntul credinței și ea va deveni un important cartier cultural, ce conservă astăzi fondul de aur local.

Orașul Metz este în zona veche, destul de compact, există o zonă pietonală centrată pe Place d’ Armes, o piață de formă dreptunghiulară, care a fost cerută de regele Louis XV, ce a dorit inteligent, să aibă la degetul cel mic, toate părghiile puterii, într-un singur spațiu generos.

Place d'Armes era în 1792 numită ,,Place de la Loi’’, numele ei este încă gravat pe o piatră de pe fațada Primăriei, apoi ea devine Place Napoleon în 1806 și în 1870 Place d’Armes.

In timpul anexării orașului la Germania hitleristă, piața se numea Paradeplatz, pe aici defilau nemții, dar eliberarea a văzut pe și alte ceremonii, uite că defilez si eu cu familionul, prin fața unui trenuleț turistic ce așteaptă clienții în fața Monumentului Eliberării, e drăgălaș foc, să ne suim, să nu ne suim, ne mai găndim, că e devreme și calc scurt pe dejecția unui căine, cu ochii la măreața catedrală :).. văd doar coada cățelului în lesa unei doamne, te omor ,,Putain’’, că așa îl alinta franțuzoaica, el va fi eroul meu de poveste și vecinul meu în trenul turistic, în a doua parte a acestui review.

Această impunătoare piață a fost proiectată de mareșalul Belle –Isle, binefăcătorul orașului care va reface Metz-ul din punct de vedere urbanistic, ea este însă creația lui Jacques Francois Blondel, pe aici erau prin evul mediu niște biserici și acum stă măndră pe tronul stradal, celebra catedrală St Etienne, care deschide prima filă de istorie medievală a orașului.

Catedrala Sf. Stefan intră în dialog direct cu Hotel de Ville și cu turiștii. Nu pot decăt să meditez asupra istoriei orasului Metz și să mă întorc cu fața spre bătrăna doamnă, cine esti tu ma belle? -o bijuterie splendidă, un colier pus elegant la gătul orașului bătrăn.

Catedrala Saint -Etienne , botezată și la ,,Lanterne du Dieux’’, are vitralii spectaculoase din sec 13-20, ce acoperă o suprafată de peste 6000 m. pătrați, e a treia ca mărime din Franta și a fost construită între 1220-1520, este imensă și Chagall cu cele trei vitralii, merită tot respectul meu și poate un articolaș special, căci am stat în ea aproape două ore.

Admir lung Poarta Catedralei, în stil neo-gotic, ce înfățisează scene din viața de apoi, dar să trecem mai departe, că se supără celelalte vedete din Place d’Armes.

Piața este înconjurată elegant de patru clădiri remarcabile, ce ilustrează echilibrul între puteri ,,religia, armata, guvernul și justiția.

Dacă catedrala ne trimite în spațiul religios, Hotel de Ville e simbolul puterii guvernamentale, e o clădire sobră, austeră, din sec. 18, cu ochii drept pe catedrală, ce se mai coase pe o latură de rosături.

Drapelurile orașului Metz și ale Lorenei, flutură în perfectă armonie pe fațadă, clădirea lungă de 92 de metri, este evident galbenă, din aceeași piatră de Jaumont... sunt sigură că funcționarii semnează corect hărtiile în birou, dumnezeu îi vede pe fereastră direct din catedrală, prin vitralii. :)

Fațada Primăriei are 9 arcade, admir niște sculpturi alegorice... intru și eu cu surioara în mareața primărie, fără să ne întrebe nimeni, nimic, urcăm cu un lift și găsim o cameră pentru doamne, unde ne refacem... machiajul.

Nu ne-am intersectat cu monsieur ,,le maire’’, să-l apostrofăm că parcarea din piața Comediei, nu avea săgeți indicatoare clare, coborăm apoi la parterul instituției, unde niște doamne elegante, stau la taifas și ne zămbesc cu șarm.

Afară, spre nordul pieței îmi face cu ochiul, o clădire veche și statuia unui mareșal francez, Abraham Fabert, în fața Corpului de Gardă.

Salut moleșită deja de căldură, arunc ocheade curioase domnului Fabert, un alt copil celebru, ce s-a născut aici în Metz, el a fost prieten cu regele Louis XIII, l-a servit apoi cu fidelitate pe cardinalul Mazarin și pe Louis XIV. El va primi bastonul de mareșal în 1658 și după moartea sa orașul îi va ridica o statuie, pe soclul ei de piatră văd o placă de bronz cu un text patriotic scris de mareșal, germanii nu vor distruge statuia și o vor respecta.

In spatele statuii se află, Corps de Garde , o clădire galbenă din vestita piatră locală, aici se refugiau odată soldații, astăzi ea a fost transformată în Office de tourisme pentru musafiri, unde am intrat și am primit gratuit o hartă a orașului și informații, ce imediat m-au pus pe gănduri, mergem cu trenulețul, că altfel pierdem prea multe obiective, lenea picioarelor era altă poveste.

La sud de piață se află simbolul justiției, o clădire ce vrea să fie vechiul parlament, dar pe noi ne-au surprins niște clădiri cu aripi paralele, chiar lăngă catedrală, pe lateral... nu pricep ce e acolo, alt palat?

De aici din Place d’Armes ajungem la Musees de la Cour d'or , un muzeu regional ce acoperă mii de ani de istorie arhitecturală, culturală și istorică, dar nu ne îngropăm în clădirile lui și o luăm pe jos pe una din străduțele înguste și pavate de pe colina Sainte –Croix, acolo unde este leagănul primilor locuitori ai orașului.

Hotelul Saint -Livier domină cartierul prin turnul său înalt, el este una din cele mai vechi clădiri din cartier, poartă o pălărie veche de sec. 12, a fost renovat și astăzi el găzduiește măndru, Fondul Regional de Artă Contemporană a Lorenei.

Revenim pe jos în Place d’Armes și ne îndreptăm spre clădirea în forma de U, de unde ies frantuzoaicele cu sacoșa, chiar față în față cu catedrala.

Aș dori să nu trec cu vederea palmierii insoliți din Piața Armelor, păstrați în niște jardiniere uriașe, verdele în contrast cu galbenul pietrei de Jaumont, aduc parcă o mică picătură din Coasta de Azur, în plină istorie, un truc minunat, mai lipsea doar nisipul galben și zgomotul mării.

Metz e guraliv în centru, în Marche Couvert -La piață într-un palat episcopal

O clădire veche, tot gabenă e un loc atipic, aici trebuia să fie odată sediul unui palat episcopal, dar construcția lui a fost abandonată odată cu Revoluția Franceză și bietul episcop, nu a mai apucat să îl locuiască.

In 1881, palatul va deveni o piață acoperită, înlocuind piața liberă ce avea loc pe lăngă primărie, eu voi trece cam greu testul șoc de integrare, pănă accept acest loc ce se vrea epicurian.

Marché Couvert are două aripi, noi am intrat în clădire de pe strada Estrées, cealaltă aripă se termină în Place de Chambre, ambele aripi sunt reunite printr-un corp de clădire.

Acest complex nu e chiar un furnicar, ziua în amiaza mare, răde cu gura larga și gălbejită, spre bătrăna catedrală, ți-e foame ma belle, istoria e în derizoriu, cănd intri și zămbesti cu gura pănă la urechi, în fața bunătăților naturii, cărnați, jamboane, roți de brănză, pește proaspăt și fructe de mare.

Intru și mă îmbăt cu miros de miros și arome de produse tradiționale țărănești din regiunea Lorena. Am uitat traista în mașină, dar nu uităm la întoarcere să cumpărăm niște fromage franțuzesc și niște baghete apetisante pentru micul dejun la Saarburg.

Mă uit ciudat la niște borcane pe care scrie Mirabelle, niște corcodușe galbene locale, de care voi mai vorbi, un simbol culinar simpatic și miraculos al Lorenei.

Remarc apoi și raionul numit ,,Jardin des Saveurs’’, e locul ideal pentru amatorii de cafele, ceaiuri orientale, condimente, uleiuri, oțet balsamic, mă uit lung de tot la celebrele macarons de Boulay.

Metz are reputația unui oraș gurmand, observ niște localnici ce poposesc cam mult, în fața raionului ,,Chez Mauricette. ’’

Ghidați de simțuri, aspir aromele de carne în raionul lor, pozez raionul de charcuterie, extrem de lung, cu jamboane de Lorraine, dar doamne ce cărnați apetisanți, sorela face apopexie cu găndul la cărnații oltenești :).

Ajungem apoi la un raion cu supe celebru, numit ,,Soupes 'a Soup’s ’’, un bar celebru, unde servești 20 de tipuri de supă, cu pește sau legume, la ora prănzului, calde sau reci, în jur de 4 euro castronul, părăsim cu regret piața acoperită și ieșim din nou afară, în plină istorie, șoferul nostru observă un panou, ce marca o parcare subterană chiar sub piață.

O luăm la pas spre zona unde Metz, fierbe în sos propriu, în Place Saint Jacques . oameni, terase, cafenele, restaurante, un mozaic turistic complex, aici simt pulsul viu al orașului, extrem de animat și colorat, studiez fațadele caselor vechi și simt mai tare, mirosul Franței.

Place Saint Jacques este un loc hot al orașului, e situată între străzile Fabert și de Ladoucette, în inima medievală a orașului, aici se afla odată un vechi fort roman.

Numele pieței amintește de Biserica Saint Jacques din 1574, mă atrage imediat o coloană de ordin ionic cu o statuie, din piatră de Jaumont, e înaltă de 8 metri, mă scol de pe scaunul unde m-am așezat la o terasă, și încerc să înșel soarele, ca să o prind în poză. Ea este opera lui Max Braemer și se cheamă statuia din Notre Dame, a fost ridicată în 1924 și plantată pe această coloană, ea este zăna protectoare a orașului.

Piața Saint Jacques este încadrată de două artere importante comerciale, ale orașului :strada ,,La rue des Clercs’’ la vest și la rue Serpenoise la est, am intrat apoi scurt și prin căteva prăvălii vechi.

Mi-am lipit nasul de vitrine, amintindu-mi de expresia ,,faire du lèche –vitrine ‚’’ce mi s-a potrivit perfect, aici în Metz, am salivat îndelung în fața unor piramide ,,egiptene’’cu macarons, în niște patiserii locale și evident mi-am golit portofelul în fața lor, că arătau fabulos.

Am uitat să menționez că la Metz se află cea mai mare zonă pietonală comercială din Franța, amplasată în Vieille Ville.

Sub actuala stradă Serpenoise, care este astăzi o zonă pietonală comercială aglomerată, se află vestigiile vilei Scarponensis, cale romană ce lega orașul Metz de Reims. De aici, mergănd pe jos ajungi în Place de la Republique, un alt loc emblematic al locuitorilor, dar muream de cald și ne-am reîntors în Place d’ Armes în inima orașului vechi; am hotărăt să explorăm celelalte cartiere cu trenulețul turistic, unde o vom reîntălni pe franțuzoaica cu cățelul, ce va face deliciul călătoriei noastre galopante prin oraș, unde sper să mă însoțiti.

Bibliografie :www.tourisme-metz.com,Metz -Wikipedia

Brosuri de la oficiul local de turism ,Metz

---

VIZUALIZĂRI: 4668 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI