GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Ca întotdeauna, după o vacanță, povestesc despre excursiile făcute, despre obiectivele și locurile văzute, dar ca un lucru obligatoriu, este să descriu locul care ne-a oferit găzduire, Reymar Hotel (vezi impresii), dar și despre stațiunea-gazdă.
Așa că astăzi mă gândeam să vă spun câte ceva despre Malgrat de Mar.
La cca 61 km de Barcelona, în regiunea Catalunya, pe coasta de est a Spaniei, la sud de Costa Brava, se găsește Malgrat de Mar. Zona pitorească în care se află, se cheamă de fapt Costa Maresme, iar orașul se întinde de la poalele muntelui Montnegre, până la valea râului Tordera, la vărsare în mare formând o deltă spectaculoasă. Întinderea de cca 4,5 km de plajă face să fie și o destinație perfectă pentru vacanțele de vară și nu numai, turismul fiind una dintre ocupațiile principale ale locuitorilor, pe lângă agricultură.
Ca și multe alte localități din preajma Barcelonei și istoria din Malgrat de Mar, începe undeva din evul mediu (cel puțin, consemnat în acte). Mai precis prin 1373, atunci când orașul se numea Vilanova de Palafolls. Undeva mai la nord, există și un castel de Palafolls, iar „baronia” din Palafolls, mai precis Guilleme de Palafolls, în 23 decembrie 1373, este cel care a semnat actele oficiale, pentru crearea orașului Vilanova de Palafolls. Astăzi există și orășelul Palafolls, ceva mai la nord de Malgrat.
Dovezi concrete ale istoriei se pot vedea peste tot în oraș, în clădirile vechi, care de care mai frumoase. De la castel, de pe dealul Serra se pot vedea vestigii, mărturii ale activităților și reședințelor umane, iar în zona Santa Rita, putem găsi chiar o vilă romană, acolo unde au fost descoperite și câteva amfore romane. Locul ar fi legat, se pare de orașul roman Blandae.
Numele de Malgrat de Mar avea să fie folosit doar din secolul XIX.
^^^
Chiar din prima zi când am ajuns acolo, ne-am lăsat bagajele la hotel și am ieșit să mâncăm ceva, fiind plecați de acasă dis-de dimineață. Dar despre asta, într-un articol viitor.
După ce ne-am „rezolvat” foamea, am pornit în explorarea locurilor, pe Passeig Maritim, strada de lângă plajă și calea ferată, trecând prin fața zonei hoteliere. Sigur aici este o zonă mai nouă a orașului, sunt foarte multe magazine, terase, restaurante, cluburi.
Ajungem curând în Plaça Áncora, iar de aici o luăm pe Carrer de Sant Esteve, o stradă pietonală, cu foarte multe magazine de haine, în special cu pielării, dar și mici boutiquri cu bijuterii sau souveniruri, terase, cafenele. Tocmai ne îndreptăm spre gară. Un punct foarte important pentru noi, deoarece de aici vom pleca în două dimineți spre Barcelona. Există tren, compania Renfe, R1, care circulă la fiecare jumătate de oră, iar biletul de tren costă 5 euro de persoană pe sens.
Gara se află într-o zonă frumoasă, clădirea ei este la rândul ei foarte șic, situată la marginea unui mic părculeț, Plaça Mariá Cubi, iar de aici, studiind pe hartă și pe indicatoare, am decis s-o luăm la pas pe străduțe, încercând să ajungem pe deal, în cartierul vechi.
Mi-au plăcut enorm casele acestea vechi, dar foarte îngrijite, străzile sunt înguste, dar nici circulația nu este mare, așa că mergeam lejer, cu ochii pe sus, la ferestre, decorațiuni, balcoane, uși sau intrări. M-au încântat micile holuri ale caselor, decorate cu faianță și ceramică colorată, cu diverse modele, florale sau geometrice. Arhitectura modernistă predomină totuși în Malgrat, cu caracteristicile ornamentale, predominând cele vegetale.
Culorile caselor sunt pastelate, unele chiar îndrăznețe, trotuarele curate, pistă de biciclete, cu floricele desenate.
În plimbarea noastră aveam să cunoaștem rând pe rând, obiectivele principale, clădirile care nu trebuie ratate odată ce ajungi aici.
Vă voi prezenta pe scurt ce am văzut noi.
Fără îndoială, una din cele mai frumoase clădiri este Torre de Ca l'Arnau.
Această casă a fost construită pentru Joan Arnau Majoral, în 1914, în stil modernist, de arhitectul Joan Amigó i Barriga. La începuturi, casa a fost cunoscută sub numele de Casa Sfântului Hristos, iar urmașii familiei Arnau au lăsat-o din generație în generație sub numele de Ca l'Arnau, până la ultimii proprietari, care au vândut-o primăriei. În 1999, s-a făcut o adevărată reformă în oraș, iar casa s-a transformat în Școală de Muzică.
Remarcăm elementele curbe, liniile fine, forma clădirii, detalii decorative vegetale, ceramică glazurată. Chiar și intrarea din strada Bellaire iese în evidență prin pridvorul din piatră cu motive florale. Foarte frumoasă, am admirat-o cu mare drag, fotografiind-o din toate părțile.
Ca să continui cu arhitectura modernistă, vă spun și de Escoles Velles i Cases dels Mestres, realizată de arhitectul Juli M. Fossas Martinez. Foarte frumoase sunt motivele decorative de pe fațadă, din ceramică, piatră artificială și sgraffito. Clădirea este inaugurată în 1927, în timpul lui Primo de Rivera și a fost prima clădire publică dedicată școlilor.
În timpul războiului civil (1936-1939) clădirea suferă pagube importante datorită bombelor, apoi începe încet-încet reconstrucția ei. În 1964, se formează aici Școala Mixtă a Maicii Domnului din Montserrat.
Ulterior, clădirile și interioarele lor s-au adaptat pentru nevoile secolului XXI, pentru un învățământ modern, actual. Fațada principală este pe strada Ramon Turró. Este foarte frumoasă, sigur nu poate trece neobservată! :)
Continuând plimbarea noastră prin Malgrat, pașii ne-au purtat și la Antic Hospital I Capella, o clădire discretă și sobră, dar cu un farmec aparte.
În 1441, Hug Descolomer, a dorit și a lăsat prin testamentul său, să se facă un spital pentru săracii și bolnavii din zonă. Spitalul se dorea a fi administrat de oamenii din parohia Sant Genis de Palafolls. Din 1892, surorile Josefinas, au condus instituția, apoi în 1979, un medic psihiatru, Valenti Augusti, întemeiază spitalul, odată cu Comunitatea Terapeutică din Malgrat.
Lângă spital este și capela, cu o fațadă simplă, albă și un mic turn cu clopot.
Spitalul și capela se află pe Carrer de Passada, în micul părculeț din spatele casei Ca l'Arnau.
Este clar pentru oricine care ajunge aici, că una din cele mai vechi clădiri din oraș, este Torre del Castell, care este de fapt acum doar un turn și-l găsim în Parc del Castell. Este consemnat în documente de prin 1382 și avea rol defensiv, militar, de apărare, în anumite momente ale istoriei.
Parc del Castell este pe un deal, poate fi urcat pe jos, pe străduțele în trepte, odată ce treci pe sub arcadele cu intrare din strada Passada, ori pe drumul principal, cel pe care pot urca și mașinile, sau cel mai comod, cu ascensorul.
Se pare că istoria acestui turn este legată de cea a castelului Palafolls. Datează din sec. XIV, era un turn de veghe, cu rol de apărare și făcea parte atunci dintr-un ansamblu mult mai mare, dar din toate fortificațiile acelea a rămas doar acest turn.
Parc del Castell, având această poziție privilegiată, pe deal, este o zonă deosebit de frumoasă și datorită faptului că oferă cele mai frumoase priveliști spre mare, spre clădirile frumoase din oraș și chiar spre cel învecinat, Blanes. Parcul are spații de relaxare, cu bănci, locuri de joacă pentru copii, alei amenajate, spații cu flori, pomi, palmieri, yucca, pini, este o mică grădină botanică, organizată foarte bine. Este o reală plăcere, mai ales dacă iese și soarele, așa cum am prins noi. Atunci când plecasem de la hotel, a fost cam înnorat, ba chiar au și căzut câteva picături de ploaie, dar cum am ajuns sus pe deal, soarele ne-a întâmpinat cu multă căldură :)
Inutil să vă spun că locul este foarte fotogenic, pozele vă vor demonstra asta.
Noi am urcat pe șosea, dar la întoarcere, am coborât pe străduțele în trepte, descoperind case splendide, cu statui și statuete, cu mici grădinițe de flori multicolore, case învelite în iederă și flori cățărătoare.
Am revenit în oraș, pornind de data asta spre Església Parroquial de Sant Nicolau.
De fapt, frumoasa biserică domină tot orașul, o văzusem de sus din parc, iar turnul ei, este cel mai înalt dintre toate clădirile. Pe locul actualei biserici exista o biserică veche încă din 1560, care a fost închinată Sfântului Nicolae, patronul marinarilor și al copiilor și Sfântului Apostol Antonie, patronul animalelor și al țăranilor. Puțin mai târziu s-au construit Capelele Sfintelor Justa și Rufina.
În 1761, arhitectul Francesc Tilles din Barcelona, a fost însărcinat să construiască actuala biserică, așa cum este astăzi. Sigur că în timpul războiului civil, s-au produs pagube uriașe, dar s-a reușit totuși reconstrucția undeva prin anii '40.
Biserica are forma unei cruci latine, cu un naos central și două laturi, despărțite de stâlpi groși și o cupolă pe cruce. Nava este mare, 45 m lungime, 24m lățime, pentru asta, se mai numește și Catedral de la Costa.
Fațada este în stil neoclasic, cu un portal cu linii clasice, cu o nișă în care este statuia Sfântului Nicolae din Bari și o rozetă frumoasă care luminează interiorul naosului.
În stânga fațadei, domină clopotnița-un turn masiv, cu ceas, construit în sec. XVIII, dar niciodată terminat.
Altarul central are în mijloc pe Sfântul Nicolae, în dreapta Sfântul Ioan, iar în stânga, Sfântul Paul.
Pe laterale sunt alte capele și altare, Capella dels Dolors, Altar de Sant Pere Apostol, Altar de Sant Josep, Altar de Santa Llucia, Altar de Nostra Senyora del Carme, Altar de Sant Isidre, Altar de l'Ecce Homo, Altar del Roser, Capella de Sant Crist.
În jurul bisericii este o mică piațetă, Plaça Esglèsia. Frumos loc de recreere, băncuțe și alei, copaci-platani, liniște...
Am mers mai departe, dar ne-am învârtit puțin în cerc și am ajuns din nou în Plaça de Josep Anselm Clavè. Am recunoscut locul, mai fusesem pe aici :) sunt multe terase și restaurante aici, este și locul de unde se poate lua ascensorul spre Parc del Castell.
O altă casă emblematică pentru Malgrat este Torre de La Vidua de Can Sala (turnul văduvei de Can Sala). Face parte dintr-un grup de case construite la începutul secolului XX, pentru cei mai prosperi oameni din oraș, sau oameni importanți care s-au mutat din Barcelona. Deosebit de frumoasă, prin colorit, finisări, ceramică, sgraffito.
Casal dels Clapers a fost construită încă de la sfârșitul secolului XVI, ca o casă impunătoare, reședință a familiei nobile dels Clapers. În secolul XVII se transformă în spital, apoi este dat unei familii din Barcelona, dels Mercader. În 1886 devine Cazinoul din Malgrat, apoi din 1921, devine o cooperativă pentru muncitori și țărani. Avea la vremea respectivă, o sală de dans, o sală de lectură, o cafenea și o bibliotecă.
După alte multe transformări și alte trebuințe pe care le-a îndeplinit, clădirea devine din 1998 Biblioteca Municipală La Cooperativa și funcționează chiar și acum. Foarte interesantă este arhitectura, clădirea are parter, un etaj și o mansardă, cu balcoane din fier forjat, iar pe colțurile clădirii au câte un fel de bastion, de apărare.
Ajuntament-Primăria, Casa de la Vila, este o clădire modernistă, realizată în 1913, de arhitectul Antoni de Falguera din Barcelona. Această clădire nouă a înlocuit vechea clădire a primăriei, cealaltă Casa De La Vila, din strada Pas.
Peixateries Velles, este vechea piață de pește, situată lângă actuala primărie, iar proiectul construcției a fost elaborat de Camil Oliveras în 1890, un coleg de breaslă al lui Antonio Gaudi.
Voi enumera acum câteva case care mi-au plăcut și le-am fotografiat cu drag, încercând să aflu câte ceva despre ele: Casa Can Pla, Casa Pere Prats, construită în stil neoclasic, în 1928 pentru Francesc Prats, este deosebit de frumoasă și a fost printre primele pe care le-am văzut, Torre de l'Esquena, o clădire turn, construită de Juli M. Fossas, pentru un avocat, pentru că mai apoi casa revine Mariei Clara Esquena, de aici și numele clădirii. Se află puțin mai încolo de gară, pe Career Esteve.
Chiar dacă nu am găsit „lucruri” despre diverse clădiri, aproape pe fiecare străduță, am găsit ceva pe placul meu, ceva care m-a încântat prin arhitectură, sau prin finisajele fațadelor, foarte elaborate, prin balcoane, sau prin colorit. Nu ai cum să te pierzi, chiar dacă te mai învârți câteodată în cerc, dar e atât de plăcut să iei la pas acest orășel pitoresc.
Malgrat de Mar se poate mândri și cu multe spații verzi, multe parcuri, iar primul pe listă ar fi chiar Parc del Castell, despre care deja v-am pomenit. Apoi Parc Francesc Macia un loc ideal pentru familii, pentru copii, Parc de Can Campasol, Plaça Josep de Anselm Clave, v-am spus deja, cu renumita La Barretina, o terasă foarte șic, la umbra copacilor, Plaça De Xesco Boix, Plaça de l'Esglèsia, Plaça de Catalunya, Plaça de Maria Cubi, Plaça de Ca l'Arnau și multe altele.
Plajele din Malgrat sunt deosebite, au o lungime de cca 4,5 km, se împart în 4, ele ar fi: Platja de Malgrat Centre, Platja de l'Astillero, Platja de la Conca, Platja de la Punta de la Tordera, dar despre plaje voi scrie un articol separat.
În final trebuie să vă mai spun și despre La Pilona, pe care l-am zărit de pe plajă, este un reper important pentru Malgrat. În 1909, o importantă companie minieră franceză a creat Societatea Minelor De Fier din Malgrat. Compania franceză a depus eforturi pentru a rezolva problema transportului, acesta a început din 1911, pe un cablu aerian, susținut pe stâlpi metalici, pe o distanță de cca 1,5 km, până pe platforma de pe La Pilona. Vagonetele cu fier, ajungeau aici, de unde erau încărcate direct pe vasele de marfă. Majoritatea aveau destinație Anglia. Ca o curiozitate, în primul an, s-au transportat 34.000 de tone de fier, extras din minele din Malgrat, care erau mai sus pe deal. În 1914, odată cu primul război mondial, minele au fost închise.
Deasemenea s-au distrus și sistemele de transport a mărfii, astăzi a rămas în mare doar o mică platformă, la cca 450 de metri de plajă, se vede ușor locul, fiind semnalizat și cu un steag.
Ce vreau să vă spun, este că Malgrat este un orășel frumos și curat, mie mi-a plăcut tare mult, astfel că pe lângă stațiunea de vară, dacă aveți timp, veți putea descoperi și orașul vechi, care are multe de oferit. Nu pot decât să recomand o vizită, dacă sunteți prin zonă, pentru că merită cu prisosință.
Mai multe informații am obținut și o puteți face și voi, dacă doriți, la info@turismemalgrat.com
 
Pentru o mai bună ilustrare a celor spuse, rog webmaster să atașeze un filmuleț: youtu.be/Rjb_64NKqLw Mulțumesc frumos!
Trimis de maryka in 08.11.19 20:01:32
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (maryka); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@maryka: Ce-mi plac orașele astea in care ai de toate, in care nu te poți plictisi!
Ba chiar uneori te necajesti pentru ca nu ai timp sa îl guști pe îndelete, așa cum ar merita.
Aștept continuările, chiar dacă nu îți voi scrie ecou mereu sa știi ca te urmăresc cu drag, eu nu am ajuns încă in Spania dar mă plimb virtual cu voi, cei care ați fost acolo.
Poate voi ajunge cândva și in Barcelona, atât de amplu descrisă de Zafon in cărțile sale pe care le ador.
Felicitări, o zi minunată îți doresc!
@maryka:
Felicitări pentru articol!
”Ce vreau să vă spun, este că Malgrat este un orășel frumos și curat, mie mi-a plăcut tare mult, astfel că pe lângă stațiunea de vară, dacă aveți timp, veți putea descoperi și orașul vechi, care are multe de oferit.
Corect!
Am descoperit şi eu Malgrat de Mar în urmă cu şapte ani când am petrecut două săptămâni în acest frumos oraş-staţiune şi m-am bucurat să-l revăd în pozele tale.
Eu am avut sejurul la început de sezon, tu la sfârşit de sezon şi amândouă am fost avantajate din acest punct de vedere, găsind un oraş frumos şi curat. Din păcate, în plin sezon, aglomeraţia este maximă, iar curăţenia lasă adesea de dorit, mai ales seara/noaptea şi dimineaţa foarte devreme, înainte de a apuca să fie şterse urmele lăsate de turiştii prea petrecăreţi.
Chiar dacă seară de seară m-am plimbat pe Passeig Maritim până prin Santa Susanna, nu am ratat nici plimbările prin partea veche a Malgrat-ului care mi-a plăcut chiar mai mult. Mi-au plăcut mai mult şi magazinele şi terasele din zona veche, chiar şi cele din zona gării.
”Noi am urcat pe șosea, dar la întoarcere, am coborât pe străduțele în trepte, descoperind case splendide, cu statui și statuete, cu mici grădinițe de flori multicolore, case învelite în iederă și flori cățărătoare.
Din comoditate, eu am preferat să folosesc funicularul pentru a ajunge sus la Castell şi a admira panorama de deasupra oraşului şi a mării.
@maryka: Minunat ai descris în vorbe și imagini acest orășel fermecător, plin de flori și de clădiri înfrumusețate cu azulejos - mereu am zis că nicăieri pe unde am umblat nu am văzut atâta bun gust în decorațiuni ca în Spania.
”Culmea culmilor” ornamentațiilor exterioare o vei găsi însă în Andaluzia, o regiune splendidă care îți va plăcea cu siguranță: are de toate, de la pueblos blancos, satele albe din zonele muntoase, la locurile încărcate de istorie din Granada, Cordoba ori Sevilla, plus plajele de pe Costa del Sol și tapas, la pachet cu o ambianță fabuloasă de fiesta continuă!!!
Cu mare întârziere scriu și eu două vorbe, deși de citit am făcut-o încă de la apariția articolului. Dar, cum zilele acestea " joc" un pic în deplasare, funcționez mai cătinel.
Pe de altă parte, o descriere detaliată a bazei vacanței mi se pare un bun obicei pe care-l percep aproape ca pe o datorie față de o gazda bună.
Cu această ocazie, eu am mai învățat un pic despre Spania, țară pe care sper să o pot vedea și eu cândva.
O zi frumoasă îți doresc!
@krisstinna:
Mulțumesc frumos!
Ai mare dreptate, m-am necăjit puțin, pentru că în afara primei zile, de cum ajuns, n-am mai fost spre orașul vechi și nu că n-aș fi vrut ci că n-am mai avut când. În schimb în fiecare seară ne plimbam pe Passeig Maritim, strada principală din stațiune, pentru un pahar de Sangria sau o înghețată Sunt de acord cu tine, locurile care au de toate, ne convin și nouă cel mai bine într-o vacanță!
Îți doresc să ajungi la Barcelona, sunt convinsă că o să-ți placă!
@nicole33:
Mulțumesc frumos pentru aprecieri!
Da, cred și eu că în plin sezon poate fi mai puțin „pe roze” în ce privește curățenia, dar mă bucur nespus că noi am nimerit bine. Am fost încântată, mi-au plăcut străzile, casele, absolut totul.
În Santa Susana ajungeam și noi aproape în fiecare seară, oricum treci pe „nesimțite” dintr-un loc în altul. N-am apucat să ne plimbăm cu Tricu-Tricu, trenulețul turistic, n-am mai avut când, poate dacă stăteam și noi două săptămâni...
Parc del Castell este un loc minunat de recreere, indiferent cu ce urci, dar totuși străduțele în trepte sunt cele mai spectaculoase! Mă bucur că am ales să o facem pe jos, asta a fost de fapt „încălzirea” pentru ce urma să fie!
@maryka:
”În schimb în fiecare seară ne plimbam pe Passeig Maritim, strada principală din stațiune, pentru un pahar de Sangria sau o înghețată
Passeig Maritim era înţesat de magazine, dar mai ales de terase care te îmbiau şi cu cocktailuri savuroase. Eu nu rezistam să nu mă opresc pentru un Mojito fabulos, mai ales când era la ofertă cu doar 5 euro .
Sangria beam seară de seară pe balconul propriei camere înainte de culcare, cumpărat de la supermarketul din faţa hotelului nostru şi " îmbunătăţit" cu felii de portocală şi lămâie.
@Carmen Ion:
Mulțumesc pentru vorbele frumoase!
Îmi doresc nespus să mai pot „explora„ și alte regiuni din Spania, pentru că acum dacă am prins microbul, „m-am contaminat”!
Frumoase casele, într-adevăr, mi-au plăcut tare mult, le-am admirat fațadele, mă uitam cât erau de vechi și în ce stare bună erau. Azulejos-superbe! O plăcere pentru ochi, pentru suflet!
@maryka:
”N-am apucat să ne plimbăm cu Tricu-Tricu, trenulețul turistic, n-am mai avut când, poate dacă stăteam și noi două săptămâni...
Eu timp de plimbare aş fi avut din plin, dar am preferat plimbările la pas trenuleţelor turistice, aici l-am inclus şi pe cel din Santa Susanna.
Dacă ţi-a plăcut partea veche din Malgrat şi este clar că ţi-a plăcut citind prezentul articol, cu mult mai mult ţi-ar fi plăcut zona neturistică din Santa Susanna, cea aflată pe deal mai sus de Carrefour, o zonă liniştită, cu străduţe în pantă, cu case albe, frumoase, amintind de Grecia şi cu o sumedenie de flori de toate culorile. Iar vederea la mare de acolo de sus te-ar fi lăsat fără cuvinte.
@nicole33:
Da, așa este, iar în articolul următor, voi scrie despre locurile în care am mâncat în Malgrat, atașez și poze cu niște prețuri, m-am mirat și eu că erau mai mult decât convenabile, atât la mâncare cât și la băuturi!
@irinad
Mi se pare de bun simț și aproape obligatoriu să scriu despre locul gazdă, așa că și acum am făcut la fel, mi se pare util pentru cei care vor să ajungă acolo.
Îți doresc să ajungi în Spania, sunt convinsă că îți va plăcea!
Dar până atunci bucură-te de locurile pe care le descoperi acum și deja aștept impresiile!
Te pup cu drag!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2019 Vacanța mea în Spania! — scris în 26.09.19 de maryka din GHIMBAV [BV] - RECOMANDĂ
- Jun.2015 Malgrat de Mar - Spania — scris în 15.08.15 de melena din BRăILA - RECOMANDĂ
- Jun.2015 Malgrat de Mar, o statiune pentru cei fara fitze — scris în 11.06.15 de cristina47* din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Oct.2014 Malgrat de Mar - imi va fi dor de tine — scris în 11.11.14 de bica adriana din RM .VALCEA - RECOMANDĂ
- Sep.2012 Descopera Malgrat de Mar — scris în 13.05.13 de Rodel din SIBIU - RECOMANDĂ