ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.09.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Ghimbav [BV]
ÎNSCRIS: 14.07.11
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
SEP-2019
DURATA: 7 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Vacanța mea în Spania!

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

O foartă scurtă introducere:

Ola dragi colegi și prieteni AFA! S-ar zice că m-am molipsit deja, nu?

Cumva cam așa este, pentru că ne-a plăcut tare mult, iar în articolele ce vor urma, vă voi detalia etapele vacanței noastre. Pentru că a fost o vacanță foarte activă, cu doar o singură zi de pauză, în rest foarte multă plimbare, spre descoperirea a cât mai multor locuri fabuloase!

Cum de am ajuns acolo?

E simplu, din întâmplare: de ce spun asta? Păi tocmai întorși din concediul de vară din insula Ischia, despre care v-am povestit recent, frunzăream prin saituri în căutare de ceva posibile prin Grecia, căci voiam neapărat și puțină Elada, dar se pare că pentru anul acesta, zeii au zis-pas, ducându-ne în alte părți.

Astfel am ochit oferta unei agenții, pentru Costa Brava, Spania, care imediat mi-a atras atenția și întrebând soțul, am spus da, amândoi, imediat.

M-a atras în special zona, care putea fi bine „exploatată” turistic, cu un uriaș potențial.

Mai aveam doar de așteptat două luni, care parcă s-au lungit prea mult, până când aveam să urcăm în avion și să aterizăm fix la Barcelona, la El Prat.

Acomodare:

Am fost preluați în autocare, iar drumul până la stațiuni și hotel, a fost un bun prilej să admirăm cât se putea din drumul de cca 60-70 km, Barcelona-Malgrat de Mar, acolo unde ne vom stabili cazarea. Desigur aveam să primim și primele informații de la ghida agenției despre excursii și date geografice sau istorice ale locului. Normal că aveam și eu ceva teme făcute, dar unele ponturi primite de la o persoană ce stă acolo de 20 de ani sunt foarte valoroase, nu?

Cazarea:

S-a făcut rapid, la prânz eram deja în camere, o scurtă inspecție, puțină despachetare și am pornit la hoinăreală prin zonă, căci abia așteptam să descoperim locurile ce ne vor fi gazdă pentru 7 zile.

Hotelul nu este unul foarte nou, știam asta, dar arată bine, mie mi-a plăcut, iar în articolul următor voi detalia.

Ce am făcut noi acolo:

Păi așa cum am spus, prima zi a fost cea cu sosirea, iar de la orele prânzului și evident după ce am mâncat, am pornit în recunoaștere, chiar în stațiunea noastră, Malgrat de Mar-stațiune la malul mării, dar am cutreierat și orășelul medieval, cel aflat spre deal, care mi-a plăcut mult și m-a cucerit din prima.

Ziua a doua: am luat o excursie cu vaporașul, pe coasta de est a Spaniei, pornind de la noi din stațiune, cu oprire în celelalte, toate înșirate ca un lanț de mărgele, până la Tossa de Mar.

Aici am petrecut câteva ore, cca 5, vizitând un castel impunător, orașul vechi, medieval, locuit și acum, dar și restul orașului, pentru că am avut timp suficient încât să descoperim și o Villa Romana, dar și multe alte locuri fabuloase. Prânzul l-am luat în port, cu vedere la castel, totul fiind foarte romantic și frumos.

A treia zi: Barcelona, într-o primă vizită. Am luat trenul, care face cca 1 oră și 10-15 minute, costă doar 5 euro/persoană și am coborât la stația Arc de Triumf.

Ne-am orientat pentru obiectivele din apropiere, dar am ajuns și la Sagrada Familia, Plaça de Catalunya, La Rambla, Catedrala din Barcelona, statuia Mirador de Colom a lui Cristofor Columb, ne-am plimbat prin port, apoi am hoinărit din nou până la stația de tren de la arcul de triumf pentru a lua din nou trenul spre casă, adică spre hotel.

Barcelona m-a luat prin surprindere, nu că nu mă așteptam, dar mi-a depășit toate gândurile, ne-a plăcut foarte mult, mai ales că am umblat numai pe jos, descoperind locuri, clădiri, străzi, oameni.

Ziua a patra: Girona. Auzisem eu de acest oraș, ba chiar am văzut și câteva poze, în care am asemănat-o oarecum cu Veneția, o să vedeți de ce, însă ce am găsit acolo, iar m-a bulversat, nu mă așteptam, în timp real, adică chiar când ne aflam acolo, o colegă mi-a recomandat să mergem și în cartierul evreiesc, iar noi i-am urmat sfatul.

Mulțumesc @Teona.

Ziua cinci: a fost singura zi când am „șezut” liniștiți, la piscină, în parte pentru că deja se acumulase oboseala, dar în altă ordine de idei, o așteptam pe ghida noastră, ce urma să ne aducă biletele pentru că achiziționasem o excursie la Montserrat.

Prețul era egal cu cel de la agențiile locale, 48 de euro/persoană, însă aveam certitudinea că fiind destui de mulți români în grup, vom avea parte de explicațiile lui Cristi, un ghid local, un tânăr priceput, care ne-a povestit foarte multe lucruri extrem de utile făcând să ne pară drumul mai scurt și mult mai plăcut.

Ziua șase: din nou Barcelona! De data asta, am coborât din tren la stația Sants, ajungând destul de repede în Piața Spaniei, de acolo la National Art Museum of Catalunya, iar de acolo, am luat-o pe străduțe, ușor-ușor până la teleferic, unde am urcat la Montjuïc, la punctul final vizitând Castelul Montjuïc.

Barcelona toată era la picioarele noastre, este adevărat, misterioasă, parcă acoperită de o perdea de ceață, iar marea albastră, portul olimpic dar și cel comercial, chiar sub zidurile castelului.

O privire superbă spre grădinile castelului, aflată la o stație intermediară.

Întoarcerea am făcut-o pe alte străduțe, ieșind în cele din urmă pe Avinguda del Paral-lel și din nou Piața Spaniei, cu Arenas de Barcelona. Dar despre toate astea, la momentul potrivit.

Ziua șapte: a fost excursia la Montserrat. Un prilej bun de a cunoaște alte perechi de români dornici de călătorii, alături de care am petrecut o zi frumoasă, în locuri speciale. Ajunși acolo, am „ieșit” din grup, luând funicularul către vârf, ajungând la 1200 metri. Aici am făcut puțină mișcare, până la Capela Sf. Juan, admirând împrejurimile, văile, dar mai ales acele stânci speciale. Vă voi povesti la articolul respectiv.

Dimineața următoare, la 6.30, plecam de la hotel spre aeroport, ducând cu noi amintiri, clipe speciale, foarte plăcute și frumoase, promițându-ne că vom reveni. :)

Cum ne-am deplasat:

Așa cum deja v-am povestit, am folosit trenul, pentru Barcelona. Este cel mai ieftin mod, de a călători în condiții foarte bune, trenul circulă din jumătate în jumătate de oră, are șase stații în Barcelona, iar voi puteți să vă orientați, să coborâți acolo unde vă este mai aproape de obiectivele dorite. Prețul este același, cel puțin de la Malgrat, de unde am plecat noi, 5 euro/persoană/sens. Trenul circulă pe lângă mare, este spectaculos, iar în Barcelona, este subteran.

O singură obiecție, la întoarcere, am nimerit un tren care avea stația finală Mataró, iar de acolo am luat un alt tren ce venea peste doar câteva minute.

Spre Girona am luat autobuzul local, de la firma Sagalès, a costat 18 euro/persoană, dus-întors. De precizat, că la întoarcere am schimbat autobuzul la Blanes.

Pentru ca seria de mijloace de transport să fie completă :), am folosit și vaporașul, de la Dofi Jet, biletele au costat 34 euro/persoană, cam multișor, dar cred că a meritat fiecare cent, deoarece s-a finalizat cu o vizită superbă în Tossa de Mar.

Mai mult de atât, am admirat frumoasele stațiuni de pe Costa del Maresme, începând cu Malgrat de Mar, continuând cu Costa Brava prin Blanes, Lloret de Mar, Santa Cristina și terminând cu Tossa. Aproape toate stațiunile se mândresc cu câte un castel stând cocoțat pe câte o stâncă, vizibil doar de pe mare, de aceea este cu atât mai plăcută călătoria, pentru cine nu are rău de mare. Au fost valuri uriașe, mie mi-a plăcut, însă au fost persoane ce au avut probleme serioase. Mai mult de atât, vaporașul avea și un fund de sticlă, putând admira lumea submarină.

 

Prețurile la mâncare mi s-au părut foarte convenabile la noi în Malgrat, ceva mai scump în Tossa de Mar. La Barcelona neașteptat de mici, inclusiv pe vestitul bulevard La Rambla, n-am dat mai mult de 45 euro. La terase, pe care le găsești pe toate străduțele, sau în piațete, două cafele, două beri cca 5-6 euro. Nu-mi venea să cred!

Alte prețuri utile: o apă la 1l - 1euro. O doză bere Sant Miquel sau Estrella 1 -1,20 euro.

O înghețată 2-3 euro. Magnețeii căutați de toți turiștii erau 1 euro la noi în stațiune, dar în Tossa sau Barcelona, ajungeau și la 3-4 euro.

Vremea: a fost perfectă pentru plimbare, în prima seară a fost înnorat, ba chiar începuse să și plouă și privind la prognoză care dădea șanse reale de ploaie, ne cam speriasem. Noroc că nu s-a adeverit.

Cu o săptămână înainte, fusese o furtună urâtă, iar vremea se răcise considerabil, cei de dinaintea noastră s-au plimbat prin ploaie :(

 

Plajele: toată coasta de est a Spaniei este numai plajă. Dacă în Barcelona s-a creat o plajă artificială, în stațiuni există kilometri întregi de plaje însorite, cu nisip ceva mai grunjos, nisip auriu, plaje foarte late. Am observat că puține zone sunt amenajate, în sensul în care cunoaștem noi termenul de amenajare: adică cu umbrele și șezlonguri. Ghida ne-a explicat, că toate plajele aparțin primăriei, foarte puține sunt oferite spre administrare, deci puține sunt spațiile cu amenajarea cunoscută de noi. Ei vor să păstreze locul natural. Așa că am văzut oameni mergând la plajă cu umbreluța, sau scăunelul, ori doar prosopul.

Cele mai multe plaje au steag albastru.

Din stațiune există treceri subterane spre a ajunge la plajă. Asta pentru că există șoseaua, Passeig Maritim, apoi calea ferată, care este îngrădită pe toată lungimea ei, neputându-se intra sau ieși decât prin gări, odată ce ai luat biletul.

Apa mării, foarte albastră și frumoasă, era cam rece în special dimineața, dar spre seară devenea caldă. În cele mai multe zile, erau valuri destul de însemnate.

 

Curiozitate:

Atât cât am hoinărit, am văzut o singură pisică, în Malgrat de Mar, în rest doar cățeluși plimbați de stăpâni, asta mi s-a părut foarte ciudat. Iar la mese, în jurul teraselor, erau porumbei, mulți porumbei, mai ales în Barcelona. :)

 

Concluzie

A fost mai mult decât speram, mai frumos decât mă așteptam și ne-am simțit foarte bine. Ceea ce mă duce cu gândul că trebuie musai să repetăm experiența Spania, poate doar cu o altă parte a ei.

Dacă sunteți curioși, vă voi conduce în articolele următoare pe drumurile noastre, să vă povestesc atât cât am putut cuprinde noi în cele foarte puține zile cât Am Fost Acolo!

 

Webmaster: o rugăminte muzicală, youtu.be/q0wdxj8-mAU, mulțumesc frumos!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de maryka in 26.09.19 20:49:26
Validat / Publicat: 27.09.19 07:05:48
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.

VIZUALIZĂRI: 6267 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

28 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (maryka); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P23 Tossa de Mar, vedere spre orașul medieval, de pe aleile care înconjoară orașul.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 70200 PMA (din 53 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

28 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[26.09.19 21:48:31]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

marykaAUTOR REVIEW
[26.09.19 22:57:19]
»

@webmasterX:

Mulțumesc frumos!

gettyy
[27.09.19 08:39:07]
»

@maryka:

Felicitări pentru vacanța în Costa Brava şi pentru articol! Pozele sunt superbe!

La începutul lunii iunie a. c. am fost si eu acolo, tot cu o agentie. Am făcut aceleasi excursii ca si tine! ????

Mi-a plăcut foarte mult toată coasta! In fiecare zi am făcut excursii căci... da, era păcat să nu profităm la maxim!

Totul m-a impresionat, dar, pentru că iubesc atât de mult natura si poate si pentru că a fost in ultima zi a sejurului, croaziera la Tossa de Mar mi-a rămas la suflet!

Felicitări si abia astept să citesc continuarea.

Spor la scris!

Carmen Ion
[27.09.19 08:44:59]
»

@maryka: Mă bucur mult că ați ajuns în Spania, o țară superbă, destul de accesibilă ca prețuri și cu oameni amabili, civilizați și calzi.

Poate că era momentul să descoperiți și alte locuri din afara Greciei iar pentru o viitoare descindere în peninsulă îți recomand din toată inima Andaluzia.

Dacă ceea ce ai văzut acum ți-a plăcut, îți garantez că Sevilla, Cordoba, Granada, Cadiz și Malaga, plus stațiunile de pe Costa del Sol te vor fermeca pur și simplu și nu vei mai dori să te întorci acasă...

Toate cele bune!

marykaAUTOR REVIEW
[27.09.19 09:17:43]
»

@gettyy:

Mulţumesc mult pentru vorbele frumoase!

Ce fain, mă bucur mult că am fost acolo amândouă!

Şi nouă ne-a plăcut, excursiile sigur nu le-aş fi amânat pentru că îmi doream să văd acele locuri.

Mai erau nevoie de zile pentru Barcelona, dar nu-i nimic, poate cu o altă ocazie.

La noi Tossa a fost prima şi cum s-ar spune ne-a deschis apetitul. Chiar e fermecător! Plus că am avut timp suficient la dispoziţie să-l batem în lung şi lat. În ziua în care am fost, era foarte multă lume, pentru că era un concurs de atletism. Ne-am lipit şi noi acolo, publicului pentru termen scurt, chiar la finiş.

Toate cele bune, de-acum putem planifica câte ceva pentru la anul, nu?

marykaAUTOR REVIEW
[27.09.19 09:57:12]
»

@Carmen Ion:

Mulţumesc frumos!

Da, ne-a plăcut tare mult şi ne dorim să vedem şi alte părţi ale ţării, inclusiv oraşele enumerate. Am eu aşa o listă secretă deja!

Trebuie doar să văd cum aranjez lucrurile astfel încât să încapă totul în limitele zilelor de concediu şi evident de buget!

O toamnă frumoasă şi spor la făcut planuri pentru concediile viitoare!

mprofeanu
[27.09.19 10:22:31]
»

@maryka: Superb sejurul, superbă zona, superbe pozele!

Când am văzut cerul am crezut că doar în Grecia este așa!?

Așa cum ai precizat în articol ați prins zile însorite și nu ploaie ca ceilalți!

Excursii frumoase și cât mai multe!

webmaster
[27.09.19 10:50:12]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

---

Împreună cu continuarea / continuările sale, articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

marykaAUTOR REVIEW
[27.09.19 11:10:00]
»

@webmaster:

Mulţumesc frumos!

marykaAUTOR REVIEW
[27.09.19 11:23:06]
»

@mprofeanu:

Mulţumesc mult!

Da, a fost frumos, păcat doar că s-a terminat aşa repede!

Cer albastru? da, este. Şi când mă gândesc ce emoţii am avut în prima seară, era tare înnorat, începuse să plouă, iar pentru ziua următoare se prefigura furtună. A doua zi însă am fost la Tossa cu vaporaşul, vremea a fost superbă, doar valurile erau mari, dar pe mine nu m-a afectat.

O toamnă frumoasă şi călătorii plăcute!

irinad
[27.09.19 15:42:13]
»

În sfârsit ajung să scriu și eu ecoul pe care mi-l propusesem încă de dimineață, dar n-a foat să fie decât acum.

Mai întâi, bravo, felicitări pentru vacanță și articol!

Ați avut o vacanță spaniolă pe cinste, așa cum vă place vouă, activă, în care explorarea noilor " teritorii" a fost o mare plăcere.

Stau cuminte și mă uit, pentru mine sunt noi toate, mă minunez și aștept continuările sau detalierile. Bine că ați avut parte de vreme bună, după părerea mea, la reușita unei vacanțe vremea bună contribuie covârșitor!

O după-amiază senină (aici a ieșit soarele), pupici!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mihaelavoicu
[27.09.19 16:46:07]
»

Dragă Mary, te felicit pentru decizia de a vedea și altceva decât Grecia. Eu am umblat la zilele mele aproape în toată Europa, dar oraș interesant ca Barcelona, puține an aflat.

Planifică 1,2, 3, poate chiar 4 zile numai pentru Barcelona. Te asigur că nu vei regreta. Dar cu o condiție. Să-ți bagi nasul peste tot unde este posibil, în limita timpului. Numai așa o vei cunoaște la justa ei valoare.

Toate bune!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
marykaAUTOR REVIEW
[27.09.19 18:07:15]
»

@irinad:

Mulțumesc frumos, Nadina!

Să știi că după ploaie și la noi a ieșit acum soarele! Chiar dacă a ieșit pentru a apune cât de curând.

O, tu știi ce emoții am avut cu vremea acolo! Dar până la urmă a fost nesperat de bine, o vreme splendidă pentru plimbare și explorarea locurilor nou descoperite.

Da, ne-a plăcut, am văzut locuri speciale, sunt sigură că-ți vor plăcea și ție, așa că o să te „conduc” pe urmele noastre.

Culorile mării m-au fascinat, clădirile m-au impresionat, dar despre toate la vremea lor.

Te pup cu drag, aștept poveștile tale!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
marykaAUTOR REVIEW
[27.09.19 18:12:50]
»

@mihaelavoicu:

Mulțumesc mult!

Oho, deja ne-am gândit la asta, adică să revenim la Barcelona, pentru că știm ce am „pierdut” și nu pentru că n-am vrut, doar că n-am mai avut când. Așa că mă voi reîntoarce cu mare drag acolo.

Am umblat pe străzi, mult, mult, doar pe jos, treceam de pe o parte a alta a străzii doar ca să pot face poze cu o fațadă sau cu un balcon, sau ceva... am stat la treceri de pietoni, păcat că n-am numărat, sigur stabileam vreun record. Dar voi detalia în articolul despre Barcelona.

Mulțumesc mult pentru vizită, vot și ecou, o seară frumoasă!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
alinafulg
[27.09.19 18:28:15]
»

@maryka: Citesc cu mare placere impresii despre aceste locuri atat de dragi mie. Ma bucur că Barcelona v-a placut tare mult, eu spuneam in impresiile pe care le-am scris dupa ce m-am întors, ca o parte din sufletul meu a ramas acolo. Cateva zile am avut cazare si in Santa Susana, aproape de Malgrat de Mar.

Călătorii frumoase!

marykaAUTOR REVIEW
[27.09.19 18:35:56]
»

@alinafulg:

Mă bucur mult că am trezit amintiri despre aceste locuri.

În Santa Susana ne-am plimbat seara destul de des, pentru că practic stațiunile erau lipite, nici nu știu de fapt unde se termină una, unde începe cealaltă. Mi-a plăcut și acolo.

Despre Barcelona sunt tare multe de spus, voi încerca să scriu un articol în care să arăt exact cum ne-am simțit acolo. Adică fabulos!

Mulțumesc mult pentru ecou și vot!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
HYUNDA-I
[27.09.19 19:49:55]
»

Mi a placut sa citesc aceste randuri dar cel mai mult mi au placut imaginile, foarte reusite. Vorba ceea:, O poza face cat 1000 de cuvinte, . ????????????????????

crismis
[27.09.19 20:13:44]
»

@maryka: Fabuloasă vacanță, mă bucur mult pentru tine că ai făcut-o! Și... Știi ceva?! AmFostAcolo și eu. Adică vreau să zic că aproximativ în același timp cu tine. Am văzut ceva poze postate de tine pe fb și mi-am dat seama. Doar că eu n-am fost în excursie, ci la " știință" , dar am reușit să îmbinăm utilul cu plăcutul și să ne facem timp și pentru câteva plimbări.

Despre Barcelona ce să zic?! Am fost acolo de 5-6 ori, la conferințe scurte (asta să zic că nu se pune), dar am și făcut acolo 2 concedii, unul de 5 zile, altul de 7 și tot n-am bifat toate locurile ce merită vizitate. Cel mai mult la orașul ăsta iubesc atmosfera, parcă e într-o vacanță perpetuă, inclusiv iarna! Iubesc bulevardele largi, clădirile cu arhitectura lor inconfundabilă, copacii, florile, perușii, plaja, marea! Tot! M-aș muta acolo mâine, dacă ar fi posibil!

De data asta, am mers prin locuri cunoscute, dar am reușit să ajung și în unele " virgine" pentru mine. De exemplu, am reușit să vizitez Sagrada Familia, după ce o ratasem de cel puțin 2 ori în anii trecuți (am avut grijă să-mi iau bilet on line, de acasă). Am vizitat Palatul Muzicii Catalane și am ajuns pe Montjuic, dar în sens invers decât ai pornit tu, deși am plecat tot de la Saints (am stat chiar la hotelul ridicat peste gară!). Am luat metroul până la Paral' lel, apoi funicularul până la stația de telecabină, apoi telecabina până la Castel, de unde am coborât spre Poble Espagnol (un fel de muzeu al satului, ți-l recomand cu drag pentru data viitoare!). În fine, mă opresc aici, poate o să scriu și eu într-o zi un articol-două, ar merita...

Felicitări încă o dată și... abia aștept articolele detaliate!

marykaAUTOR REVIEW
[27.09.19 21:05:24]
»

@crismis:

Așa ceva, ne-am petrecut pe undeva... mi-ar fi plăcut să ne întâlnim.

Și nouă ne-a plăcut mult Barcelona, am simțit din plin-libertate. Pentru acele bulevarde largi și aerisite, pentru piațetele mai mici sau mai mari, pentru copacii care ofereau umbră, perfectă pentru plimbare. Nu mai spun de clădiri, balcoane, Doamne cât mi-au plăcut! Am făcut o mulțime de poze doar cu fațade și balcoane, mici, ondulate, răsucite...

Pe strada cu Palatul Muzicii Catalane, după ce am studiat clădirea, am cumpărat de la o librărie fix din fața palatului, o hartă, pentru că dacă soțul era cu harta pe telefon, urmărind traseul și obiectivele, eu doream ceva palpabil. Apoi ne-am așezat pe băncuțe, ne-am odihnit nițel, am studiat harta, am mai privit minunăția de clădire, apoi am plecat mai departe.

Noi am fost acolo în 15 și 18. Oare chiar ne-am petrecut pe undeva? la Montjuïc am fost în 18.

Oricum, aștept ceva impresii după atâtea vizite acolo

O seară frumoasă!

marykaAUTOR REVIEW
[27.09.19 21:07:30]
»

@HYUNDA-I:

Mulțumesc frumos!

Mă bucur că v-a plăcut!

crismis
[27.09.19 21:15:38]
»

@maryka: La Sagrada am fost pe 18, la Montjuic pe 19... Cât pe ce. Am vrut să-ți dau un semn, dar eram prea puțin stăpână pe timpul meu și mi-era teamă să nu încurc treburile...

Da, într-o zi o să povestesc și despre Barcelona. Deocamdată trebuie să mă concentrez pe Turcia. Las' , că vremea poveștilor (la gura sobei) abia a început!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
marykaAUTOR REVIEW
[27.09.19 21:21:11]
»

@crismis:

Da, exact, cât pe ce!

Spor la scris!

nicole33
[28.09.19 18:02:40]
»

@maryka:

Ajunși acolo, am „ieșit” din grup, luând funicularul către vârf, ajungând la 1200 metri. Aici am făcut puțină mișcare, până la Capela Sf. Juan, admirând împrejurimile, văile, dar mai ales acele stânci speciale.

Şi eu am făcut plimbarea cu funicularul atât în sus, cât şi în jos spre Santa Cova, unde se află peştera în care se spune că ar fi fost găsită Madona Neagră.

Spre Girona am luat autobuzul local, de la firma Sagalès, a costat 18 euro/persoană, dus-întors. De precizat, că la întoarcere am schimbat autobuzul la Blanes.

Din Malgrat puteai ajunge în Girona şi cu trenul schimbând la Blanes. Era mai ieftin, dar pierdeai ceva timp cu legăturile.

Pentru ca seria de mijloace de transport să fie completă, am folosit și vaporașul, de la Dofi Jet, biletele au costat 34 euro/persoană, cam multișor, dar cred că a meritat fiecare cent, deoarece s-a finalizat cu o vizită superbă în Tossa de Mar.

Am făcut toate excursiile pe care le-ai făcut şi tu acolo, am ajuns şi în Andorra, dar singura pe care am ratat-o a fost cea cu vaporaşul la Tossa de Mar. Valurile şi vântul m-au descurajat.

Am observat că puține zone sunt amenajate, în sensul în care cunoaștem noi termenul de amenajare: adică cu umbrele și șezlonguri.

Pe toate plajele găseai umbrele şi şezlonguri, contra cost, dar în număr MULT mai mic ca la noi, turiştii preferând alte variante de a face plajă.

Inclusiv pe plaja din Malgrat erau şezlonguri pe care le puteai aşeza unde doreai. Eu am făcut plajă direct pe nisipul/pietrişul cât bobul de piper folosind prosoapele din dotare. M-a deranjat doar intrarea abruptă în mare, curenţii puternici şi temperatura scăzută a apei mării.

privind la prognoză care dădea șanse reale de ploaie, ne cam speriasem. Noroc că nu s-a adeverit.

Aţi fost norocoşi. În aceeaşi perioadă eu am prins cod roşu de ploi şi furtuni la sud de Valencia şi s-a adeverit

Felicitări pentru vacanţa foarte reuşită!

Aştept continuarea poveştii pentru a revedea locuri dragi

ungureanica
[29.09.19 14:47:32]
»

Interesant articol. Am făcut deja rezervarea pentru anul viitor la Barcelona, așa că așteptăm cu interes articolele de acolo. Și pe cele ale lui Crismis. Sper să ne vedem la întâlnirea afa de la anul pentru mai multe sfaturi de pe acolo. Vă salutăm cu drag!

marykaAUTOR REVIEW
[29.09.19 18:37:57]
»

@nicole33:

Despre Montserrat, varianta a doua, spre peșteră știam, doar că nu ar mai fi fost timp. Am pierdut cca 1,30 h cu primul funicular și doream să dăm totuși și pe la mânăstire. Am încercat să ne alăturăm cozii de la Madonă, dar am estimat că nu avem timp, așa că ne-am mulțumit să facem poze în biserică, cu un zoom la Madonă, unde am observat că stăteau unii destul de mult, nefiind nici o limită de timp...

Apoi am dat fuga la degustare de lichioruri, care s-a lăsat cu cumpărat!

Despre trenul spre Girona știam, dar nu prea se potriveau orele. Așa cu autobuzul a fost bine, având cca cinci ore la dispoziție pentru plimbări.

La Tossa am vrut neapărat cu vaporașul ca să pot vedea castelele! Dar chiar nu recomand celor cu rău de mare.

Am văzut și la noi la Malgrat șezlonguri, dar numai în anumite porțiuni, dar n-am mai apucat să facem plajă la mare, doar ne-am plimbat. Dimineața apa era rece, știu pentru că atunci când ne-am urcat în vaporaș ne-am descălțat

Vremea ne-a ajutat până la urmă, deși toți din țară ne întrebau dacă suntem inundați! Din păcate am văzut ce a fost la Valencia.

Îmi fac ordine în idei, aleg poze, ca să scriu despre „umblăturile noastre”, mulțumesc pentru completări și ecou!

marykaAUTOR REVIEW
[29.09.19 18:42:53]
»

@ungureanica:

Mulțumesc pentru aprecieri!

Mă bucur pentru voi, e bine dacă veți avea o vacanță numai la Barcelona. Voi scrie despre locurile pe care le-am văzut, desigur o mică parte, recunosc, dar poate voi putea ajuta la ceva.

Să ne vedem cu bine la întâlnirea AFA! , mai sunt doar câteva luni, nu?

Aurici
[02.10.19 11:31:44]
»

@maryka: Frumoasă tare Spania asta! Trebuie să facem schimb de coaste , ca să zic așa.

marykaAUTOR REVIEW
[02.10.19 15:08:01]
»

@Aurici:

O, da, cu siguranță!

Trebuie explorată, pe toate „coastele”!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
9 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinafulg, Aurici, crismis, gettyy, HYUNDA-I, irinad, maryka, mihaelavoicu, mprofeanu
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Malgrat de Mar:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.1068000793457 sec
    ecranul dvs: 1 x 1