Hai Hui prin Luxemburg, într-o vară cum nu a mai fost alta

TIPĂREȘTE

Luxemburgul este pentru mine un oraș impenetrabil pe care l-am privit ca un muzeu în aer liber, din el mi-au rămas fragmente de amintiri calde, în două vizite scurte, pe care le-am lăsat în seama filtrului necruțător al timpului, ca să le absoarbă turistul din mine, detașat de ochelarii ce îi port

Am plecat în vara lui 2014 din Saarburg (vezi impresii) și am ajuns la Luxemburg la ora 10, parcurgând rapid 55 de km, nu ca să alerg după un împrumut la bancă sau să merg la un concert la minunata Filarmonică luxemburgheză, ci să mă relaxez cu familionul prin Orașul de Sus, cel de jos fiind tăiat de data aceasta, de pe listă.

La primă vedere capitala ducatului mi s-a părut din nou, ca un dialog dramatic, între un deal și o vale, orașul de sus e cocoțat deasupra orașului de jos, noi am pendulat suspendați doar la etaj, pentru răul meu de înălțime, era peisajul perfect, parcă eram agățată de o lustră și de sus de pe cornișă, fotografiam ipostaze cu hăul de jos, până mă luau fiorii, cam asta a fost prima mea impresie.

Cuvintele sunt goale în fața panoramei spectaculoase, calme și serene ce surprinde Luxemburgul văzut de pe „balconul Europei’’, acest mic buzunar european, e dăruit cu o frumusețe aparte, ce m-a pocnit pe retină ca o explozie și nu prea mă înduram să plec de acolo.

Al doilea aspect care m-a frapat, sunt zidurile vechi și întinderea fortificațiilor impresionante și omniprezente.

Dacă eu aș fi un Turner, aș desena capitala zile în șir, de sus de pe un platou, ai tot ce vrei în vizor, orizonturi largi, stânci îngrămădite ce se prăvălesc în două văi romantice, tăiate de Alzette și Petrusse, viaducte, ruine, cazemate vestite, poduri arcuite spectaculos deasupra prăpastiei, turle de biserici și o linie futuristă cu clădiri moderne în platoul Kirchberg.

In Luxemburg, istoria sare pe tine

Zidurile orașului mi-au vorbit într-un grai necunoscut despre un trecut istoric ce doar vagabonda inițial în mintea mea de călător, așa că am aruncat o privire rapidă, pe un ghid.

Luxemburgul s-a născut dramatic pe o stâncă, numită BOCK, de la care pornește istoria zbuciumată a orașului în 963, atunci când contele Siegfried din casa de Luxemburg, va construi un castel pe înălțimea Stâncii Țapului. În jurul castelului a înflorit o cetate puternică, ce va fi înconjurată de patru ori cu ziduri mereu mai depărtate și mai puternice, din cauza pericolelor, căci burgul era râvnit de marile puteri europene.

Pe la 1400 Wenzel ordonă transformarea zidului omonim în fortificație de tip inel, care cuprindea stânca Bock, platoul Rham de pe lângă defileul Alzette și orașul de jos, Grund. Orașul se va extinde până la demolarea fortăreței în sec. 19, o parte a zidului Wenzel se vede și azi. După Filip cel Bun de Burgund, începe din sec. 14 o perioadă de dominație de 400 de ani, el se va afla succesiv sub autoritatea dinastiilor Burgundiei, Spaniei, Franței și Austriei, Olandei, devenind mărul discordiei.

Nu voi mai intra în detalii istorice, cert e că Luxemburgului i-a revenit rolul de bastion primind eticheta de „Gibraltar al Nordului’’, el va fi devastat și reconstruit de 20 de ori.

Din toate aceste peregrinări de armate Luxemburgul oraș a ieșit întărit, dar micșorat, la confluența unui fir de apă, un oraș cu fețe contrastante, în locul fortificațiilor, au rămas cazematele Petrusse si Bock, parcuri și plimbări romantice pe cornișă, în plin centru al capitalei.

Acum să nu credeti că eu mi-am băgat capul prin cazematele turistice, să explorez ce a mai rămas din ,,underground’’, că nu sunt genul de călător cu curaj și nici nu o să mă cățăr pe meterezele ce au mai supraviețuit.

În altă ordine de idei, atmosfera orașului este cosmopolită, în Luxemburg, se vorbesc oficial trei limbi străine, luxemburgheza, franceza și germana, locuitorii sunt niște tipi mândri al căror motto național este ,,Vrem să rămânem, ceea ce suntem’’, cuvinte ce rezumă spiritul lor independent.

Explorarea orașului de sus, cu mașina și pietonal

Luxemburgul este un oraș pus pe șotii, cu cartiere decupate pe nivele, o plimbare cu trenul turistic Petrusse este recomandată pentru un jogging pe scaun prin meandrele lui, pentru cine scoate 9 euro din buzunar; circuitul pietonal Wenzel, e o incursiune culturală și arhitecturală prin 1000 de ani de istorie, în 100 de minute, ce te duce prin cartierele vechi ale orașului, ajungând până în Grund, pentru 15 euro, pornind de la stânca Bock.

Am descoperit că Luxemburgul este împărțit în trei zone distincte, vechiul oraș, cartierul gării de unde pleacă spre centru două bulevarde, Avenue de la Liberté și Avenue de la Gare și platoul modern Kirchberg, separate pe o parte, de valea Petrusse și pe cealaltă parte de valea Alzette.

Orașul e separat ca o poveste, în două zone, cea de sus și cea de jos, acolo unde se află de fapt trei cartiere, Grund, Clausen și Plaffenthal, un ascensor permite rapid pietonilor să ajungă în vale.

Câte perechi de ochi îl vor vedea, atâtea voci turistice îl vor povesti, obiectiv și subiectiv, el m-a rechemat hipnotic, dar iar l-am scăpat printre degete, nefiind de capul meu, au rămas acolo niște acolade și o poală de muzee nevizitate, căci ai mei olandezi au început să sforăie tare, la propunerile mele „bizare’’.

Am intrat în capitală cu mașina, după ce ne-am făcut și un plin de benzină mai ieftin, evitând intenționat orice parcare în centru, nu puteam șterge cu buretele ultima noastră pățanie din 2011, într-o parcare centrală, când am stat 40 minute la coadă, pe căldură, fără apă, să așteptăm să se elibereze un loc la etajul cinci.

Parcarea și hai hui prin centrul orașului

Am ajuns pe bulevardul Robert Schumann, nu departe de Podul Marii Ducese, ce poartă numele omului politic francez născut în Luxemburg și am parcat mașina în zona de vest, la Grand Theatre, o clădire nouă, modernistă, ce-mi pâlpâia vesel pe radar, era însă prea devreme pentru un spectacol de teatru sau operă și noi ne-am jucat propria partitură turistică, în pași pietonali, leneși de turiști nordici în vacanța de vară.

Am trecut pe lângă imensul Parc Municipal Edouard André, îndreptându-ne spre centrul vechi, mergând pe Avenue de la Porte Neuv, care ne-a întâmpinat vesel și cuceritor.

Am defilat pe Bulevardul Royal și apoi 500 de metri pe strada comercială Philippe II, însuflețită artistic de o expoziție colorată, inedită, era o instalație cu umbrele suspendate în aer, purtând deviza „Un été pas comme les autres ’’.

Această idee a fost inspirată dintr-un oraș portughez, cert e că cele 1200 de umbrele aduceau puțină umbră sutelor de pietoni grăbiți. Imaginația mea a luat-o razna și m-am gândit că Mary Poppins, convocase o ședință la înălțime, în bătaia ușoară a brizei.

În această ambianță festivală am pășit în universul comercial al capitalei „une ville de charme’’, cu vitrine elegante, prin magazine cu nume de rezonanță, am lăsat la o parte acest paradis al modei, fără să mai reflectez la bunăstarea locuitorilor și la apariția unei patiserii locale, sorela sare pe niște covrigi mari cu susan, ce-i aminteau de România și scoate de dor și poftă 10 euro pe 10 bucăți, de-mi venea să o pocnesc. :))

Eram deja în paradisul iubitorilor ariilor pietonale și ne aștepta zona piețelor istorice, pline de turiști.

Place d 'Armes -salonul orasului

In orașul de sus, am tras o tură în jurul acelei Place d'Armes, care este un neobosit living room al Luxemburgului animat, plin de viață și atmosferă, ea a fost inițial proiectată de un inginer olandez Sebastian Van Noyen din Utrecht și redeseanată de un inginer spaniol în secolul 17.

Această piață este mărginită de terase, restaurante de toate felurile, cafenele, mai e pe acolo și un foișor pentru muzică, iar niște vânzători de suveniruri dau culoare locală centrului. Piața își trage numele din vechiul corp de gardă care se afla în acest loc în 1685.

Palatul Municipal sau Cercle Cite se află pe latura lui estică, este vorba de o clădire joasă, administrativă cu mai multe săli de recepție, ce are un aer teatral.

Zona e plină de forfotă turistică, am scris deja un articol despre localul Kaempff-Kohler, unde am făcut un popas dulce.

Din această piață pleacă numeroase străzi sau alei pietonale, pline de buticuri, magazine și galerii comerciale, am trecut si eu în revistă Grand Rue unde gustul pentru lux și un standard de viață ridicat m-au făcut sa ridic ochii la soare

Trecutul istoric nu poate fi extirpat din memoria orașului și ajungem imediat în Place Guillaume II (Knuedler), piață ce poartă numele regelui Țărilor de Jos.

Hotel de Ville (1983), statuia lui Guillaume II și Oficiul de turism, de unde mi-am luat o hartă și un ghid, sunt punctele de interes ale acestui salon public al orașului... erau pe acolo și niște lucrări de renovare .

Statuia ecvestră de bronz a lui Guillaume II de Orania –Nassau (1840 - 1849), amintește trecătorului avid de istorie, că regele a dat înainte de moartea sa, prima constituție parlamentară a Marelui Ducat, cu o viziune foarte liberală pentru acea epocă.

Hotel de Ville a fost construit în secolul 19, e o clădire obișnuită, în stil neoclasic, doi lei flanchează intrarea principală, ei sunt simbolul heraldic al puterii ducatului. Această primărie se află pe locul unei foste mânăstiri franciscane, ale cărei pietre au fost folosite la ridicarea ei.

Am intrat apoi curioși în Centrul Birgen , un corp modern ce rupe armonia arhitecturală, el este centrul administrativ al orașului, unde cetățenii își procură diferite acte personale, de aici, printr-un culoar am ajuns rapid pe strada unde era catedrala.

Vieille Ville

Am părăsit Place Guillaume și ne-am îndreptat spre Marchee -aux-Poissons , care este percepută ca inima orașului vechi, staționând scurt în fața Palatului Marelui Duce , o clădire discretă, cu o fațadă renascentistă, nu e deloc impunătoare, e aici cuminte cu destinul ei și un singur soldat amuzant, măsoară timpul.

Palais Grand-Ducal, aflat în Vieille Ville pe Rue du Marché-aux Herbes, este reședința marii familii ducale și un simbol al independenței naționale pentru luxemburghezi, am uitat să mă uit la steag, să văd dacă ducele era acasă.

Interesant e faptul că până în ziua de azi, suveranul și Parlamentul sunt vecini în același ansamblu arhitectural. Palatul are trei aripi, cea din stânga este fosta Primărie din secolul 16, cea din dreapta este numită La Balance, ea a fost ridicată în 1741 și ocupată de Camera Deputaților.

Am făcut un break dulce în La Maison du Chocolat, dizolvându-mă în dulcele clipei și plătind o notă piperată pe niște felii de tort și o cafea. (vezi impresii).

Dincolo de aceasă veche piață medievală descoperim un număr de străduțe interesante cu o colecție de case medievale, iar iubitorii de istorie pot vizita Muzeul național de Artă și Istorie.

Continuăm traseul și după ce dăm colțul, ajungem în Place Clairfontaine , în cartierul guvernamental, unde admir fațada elegantă a Ministerului de Externe

Statuia Marii ducese Charlotte din această piață este opera unui sculptor parizian, această suverană a fost iubită și venerată de luxemburghezi.

Este o statuie discretă, realizată de un sculptor francez în 1990, un buchet de flori este depus în fața ei, ca semn de omagiu și respect, fosta suverană a fost nevoită în timpul celui de al doilea război mondial să plece în exil, ascult un ghid, ce povestea unui grup, că ducesa l-ar fi întălnit pe președintele Roosevelt și acesta i-ar fi promis „Te voi duce acasă, copila mea’’.

Catedrala Notre Dame, acul sfânt al Luxemburgului

Revenim pe Rue Notre Dame, intrăm în Catedrala Notre -Dame, care a fost inițial construită de membrii ordinului iezuit.

Ridicată în sec. 17, catedrala cu trei nave îsi deschide spre nord un portal care combină motive ale Renașterii cu elemente baroce. Pe exterior catedrala gotică nu prea m-a impresionat, însă interiorul este minunat, vitraliile oferă o explozie de culori, dar la loc de onoare se află statuia miraculoasă a Fecioarei consolatoare a chinuiților, patroana spirituală a orașului din 1688, la care se fac pelerinaje anuale.

Această biserică are o criptă unde doarme regele Boemiei, Johann cel Orb, care era și conte de Luxemburg. Am admirat niste tapiserii minunate pe pereți, precum și o expozitie cu icoane rusești, puse la vânzare, la niște prețuri dumnezeiști, cea mai ieftină costa 50 de euro.

Am părăsit acul sfânt al orașului, mergând pietonal spre bulevardul F. D. Roosvelt, pentru a saluta și Place de la Constitution .

Aici am revăzut Le monument du souvenir cunoscut și sub numele de „Gella Fra’’ (doamna de aur), el comemorează miile de soldați luxemburghezi ce au căzut la datorire în timpul primului război mondial. Acest monument e un obelisc de granit de 21 de metri, în vârful căruia se ridică o statuie de bronz, care o reprezintă pe zeița victoriei, ce ține în mâini o coroană de lauri, deasupra capului națiunii. La baza monumentului stau simbolic, doi soldați, unul din ei plânge pe cel mort, într-o scenă impresionantă.

De aici din piață se deschide panorama spectaculoasă asupra podului Albert și asupra văii Petrusse, în depărtare se vede clădirea impresionanta a BCCE (Banque et Caisse d’Epargne de l’etat.)

A venit timpul să ne mai destindem și să mai descoperim și alte decoruri ale orașului plimbându-ne obligatoriu pe cornișă, unde avem o superbă priveliște asupra citadelei ST. Esprit, aici a fost construit noul oraș judiciar.

La cite judiciaire, aflată pe platoul Saint Esprit este centrul justiției din Luxemburg. Orașul judiciar face parte integrantă din silueta orașului. Este un ansamblu de 6 clădiri, Palais de la Cour Superieure de Justice este elementul central, o pasarelă face legătura între Parchet și Tribunal.

In acest spațiu public generos, mitraliez cu aparatul 4 vaze decorative superbe, simple, lucioase puse pe fațada clădirii Curții Constituționale. Aceste vaze enorme sunt opera unui artist german, Horst Glasker, cea roșie reprezintă focul, cea turcoaz este apa, cea albastră este aerul și cea galbenă este pământul, m-am tot învărtit în jurul lor, jucându-mă cu soarele, până le-am imortalizat pe cameră.

După această imixtiune a artei în spațiul public, fericită că am descoperit limbajul codificat al vazelor, mă plimb pe platou și admir panorama de jos, fără a lua liftul, ce coboară în Grund , unde se află abația benedictină Neumunster și casele în miniatură, oglindite în ochiuri de apă, unde agitația de sus nu se face auzită, e altă lume, pe care am descoperit-o în altă plimbare, pusă bine în clepsidra timpului.

Plimbarea pe cornisă numită cel mai frumos balcon al Europei, m-a încântat din nou, ea și-a căpătat acest nume datorită perspectivei pe care o oferă asupra zonei și mai ales datorită cartierului Grund, cu biserica St. Jean –du –Grund și a abației benedictine Neumunster. Promenada urmărește vechile ziduri de apărare ridicate de spanioli și francezi în sec. 17 de-a lungul văii Alzette și se termină la stânca Bock, locul de origine, de aici pornește de fapt istoria Luxemburgului.

Circuitul cultural al capitalei începe de la locul de geneză, de la această stăncă bizară, numită Bockfelsen, pe care o înconjoară răul Alzette printr-o vale tăiată adănc. Cripta arheologică și Cazematele Bock se află la adăpostul acestei stânci.

Podurile Luxemburgului, țin orașul în palmă

M-au impresionat mult podurile ce traversează Luxemburgul, orașul parcă plesnește în hainele lui de piatră, ce-l țin în palmă.

Podul Adolphe, numit și Pont Neuf a fost cel mai mare pod cu arcadă din piatră construit vreodată, măsoară 153 m lungime și el trece pe deasupra văii Petrusse, la o înăltime de 45 de m... l-am fotografiat până am amețit... de la Dragoș am aflat că acum este în renovare.

Viaductul este vechiul pod din secolul 19, ce se întinde deasupra văii Petrusse.

Al treilea pod, e ca un strigăt modern, el aparține parcă unei viziuni futuriste, este Podul Marii Ducese Charlotte, numit și Podul Roșu, el leagă centrul orașului de centrul european din Platoul Kirchberg, pe unde noi vom trece cu mașina la plecarea spre Germania, are 355 m și se avântă deasupra văii Alzette.

Platoul Kirchberg /Centrul European

Cartierul Kirchberg este un alter ego al capitalei, el e traversat de autostradă (Avenue J. K. Kennedy) și se laudă cu sediile diverselor organisme ale comunității europene, avand o viziune futuristă.

Aici este și cartierul financiar cu o mare concentrație de bănci, dar și Curtea Europeană de Justiție. Pe mine m-a interesat mai mult clădirea Filarmonicii cu coloane, ce părea că mă înghite ca o balenă dantelată și mi-ar fi plăcut să vizitez Muzeul de Artă Modernă al Marelui Duce (Mudam), doar am zgâriat superficial Piața Europei din lipsă de timp.

Luxemburgul nu este numai un oraș al afacerilor, el este și o destinație scurtă de vacanță, e un oraș mic cu un centru istoric și cu fortificații protejate de Unesco, este plin de contraste și dinamism, e multicultural și cosmopolit, m-aș reîntoarce în el oricând cu interes.

---

VIZUALIZĂRI: 5598 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI