Lubeck, o declarație de dragoste pentru un oraș vechi cu statut Unesco

TIPĂREȘTE

Primul meu contact cu Lübeck, regina Ligii Hanseatice a fost epidermic, bătrâna doamnă remarcabilă ca vârstă, cu gene lungi de 850 de ani, avea toane capricioase și mi-a dat onoruri grele la umbrela albă de un metru, ce o purtam ca un stindard în războiul meteo, apărându-mă timp de 3 ore de miorlăielile ploii, ce alternau la 15 minute cu strigăte solare la început de august.

Eram nefericită ca turist în fericirea mea...romanticul Lubeck a turnat pe impermeabilul meu lung, made in Germany, lacrimi bogate, am început să rânjesc urât la aparatul foto ascuns în buzunarul cu fermoar.

Am plecat din Travemunde la ora 10, pe un cer cu zdrențe gri, scăpând de corul pescărusilor ajungând lejer în Lubeck, aflat la 20 de km, după ce am trecut prin Herrentunel ce trece pe sub Trave, plătind o taxă.

Intrăm în pași de marș victorios ca și Napoleon odinioară, prin nordul orașului medieval, pe la fosta poartă de apărare Burgtor din secolul 13, căutând o parcare liberă prin zonă... am dat roate porții de două ori, am tot fâlfâit din aripi prin străduțele adiacente, doar doar ne cade un loc liber în cioc, în final am dat bir cu fugiții, am coborât spre vest, de-a lungul apei, într-un trafic destul de aglomerat.

Un panou electronic arăta că spre Holstentor erau locuri libere în parcare... victorie muncită după 30 de minute de-a joaca cu necunoscutul oraș, ce -și dezvăluia farmecul treptat prin geamurile înlăcrimate ale automobilului.

Orașul ne deschide poarta de intrare în spatele Sălii de muzică și Congrese , ridicăm umbrelele în poziție de apărare împotriva ploii capricioase și începem să asediem orașul hanseatic ca orice turist la prima vizită, curioși, mergând de-a lungul lui Undertrave... de pe mal arunc ocheade lungi liniei de case, cu fațade în toate stilurile... o juxtapunere interesantă.

Linia orizontului e punctată elegant, ca într-o ilustrată de vacanță color, cu 7 turle verzi ce aparțin celor 5 biserici gotice din cărămidă, doar bravul nostru olandez zburător se urcă mai târziu la cucurigu, pe o platformă a bisericii Sf Petru, de unde ai o panoramă amețitoare asupra orașului vechi, așezat pe o insulă... evident eu am rămas la sol și m-am lins pe degete savurând o bomboană cu marțipan, asta e, nu sunt aptă să mă cațăr în nori, chiar și cu liftul.

Acest oraș își înalță fericit turlele asupra uverturii nemișcate a apelor, ce înconjoară romantic orașul vechi, situat pe o insulă sub formă de ou, între râul Trave ce se varsă în marea Baltică și râul Wakenitz , folosit odată ca frontieră între cele două Germanii, pe vremea războiului rece.

E chiar un loc splendid, nu-i de mirare că i-a căzut cu tronc fondatorului, Graf Adolf II von Schauenburg în secolul 12, el l-a cedat după un incendiu ducelui Henri Leul, aflat în campanie militară, pentru a-l reface din temelii. Comercianții și meștesugarii slavi au numit această așezare ,,Liubice ’’, adică drăgăstoasa.

Vă propun să mergem pe firul timpului, într-o scurtă baie de istorie, pentru a fi capabili să înțelegem arhitectura orașului bogat, ce se scaldă într-o mare de cărămizi roșii, specifice nordului Germaniei.

Timp de secole, începând cu 1227 orașul a purtat la gât medalia de oraș liber imperial, fiind condus de negustorii puternici, ce au dat o mână de ajutor la fondarea Ligii Hanseatice.

Amatorii de istorie au din 2015 oportunitatea de a călători prin cei 600 de ani de istorie hanseatică, aflând povești despre privilegiile, bogăția și puterea negustorilor în Muzeul Hanseatic , însă excursia e pe bani și o vizită serioasă necesită timp:www.hansemuseum. eu, 11.50 euro intrarea, deschis zilnic, pe An der Untertrave 1.

Prima adunare a Hansei compusă din 200 de orașe s-a ținut în Lubeck, devenit astfel capitală și placă turnantă a comerțului pentru toată partea nordică a Europei.

In timpul Războiului de 30 de ani, orașul a fost distrus, actualele clădiri ale orașului datează din sec. 17 și 18... în timpul celui de-al doilea război mondial, o mare parte din biserici vor fi distruse de bombardamente și refăcute ulterior foarte meticulos.

Lubeck, orașul care a spus nu lui Hitler va fi totuși fericit în nefericirea lui, cam trei sferturi din vechiul centru istoric va supraviețui și va fi neatins în urma raidului aerian din 1942... în 1987 centrul vechi primește statutul de Oraș Unesco .

După război Lubeck devine parte a landului Schleswig –Holstein și al doilea oraș important după Hamburg.

Lubeck mi s-a părut un oraș prietenos, armonios, verde, compact, pietonal în Alstadt , insula are 3 km lungime și mai puțin de 2 km lărgime, totuși nu mi-au fost suficiente câteva ore să-i descoper secretele vechi, aleile, curțile interioare medievale și toate muzeele mici... la care adăugați și o partidă scurtă de shopping printre averse scurte de ploaie, doar suntem într-un vechi oraș comercial, plin de magazine.

Există trei zone importante în oraș care alcătuiesc structura de bază a acestuia -perimetrul burgului în nord, perimetrul domului în sud și partea medievală a fostului cartier al comercianților. Corăbierii și marinarii și-au construit case în zona de nord pe dealul Koberg, în jurul bisericii SF. Iacob.

Orașul cu peste 212000 de locuitori respiră istoria chiar de la poarta fortificată cu două turnuri din sec. 15 ce mi s-au părut cam înclinate, este faimosul Holstentor , simbolul puterii fostei Regine a Ligii Hanseatice.

Venerabilă poartă cu pereții groși de un metru, în stil gotic târziu, a avut rolul de apărare, în interiorul ei există un mic muzeu, Holstentor Museum cu o expoziție despre ,,Puterea comerțului’’.

Citesc deasupra porții inscripția latină ,,Concordia domi foris pax ’’, adică ,,armonie acasă și pace în străinătate’’, trecem mai departe, întrebându-mă ce s-a întămplat cu vechile depozite de sare, amplasate alături, pe malul râului Trave.

Șase case cu frontoane din sec. 17 și 18 erau folosite pentru a stoca sarea ce servea pregătirii peștelui în atelierele din Lubeck, înainte ca acesta să ajungă pe calea nordului. Pe vremuri negustorii schimbau aurul alb ce venea din Lunenburg cu blănuri și heringi ce veneau din Scandinavia.

Podul Holstenbrucke ne conduce spre vechiul oraș, pavat cu piatră cubică, ne îndreptăm agale spre salonul orașului vechi în Markplatz , unde este cea mai veche primărie din Germania, mă uit posomorâtă la culorile tragice ale primăriei ciudate, ce țâșneste în fața mea, sub un duș de apă, cu o inimă de piatră și cu ziduri cenușii.

Rathaus sau Primăria e impunătoare, ea este un complex de clădiri din cărămidă în stil gotic din sec 13, fiind socotită cea mai frumoasă din Germania, o fotografiez și eu sub umbrelină din diferite unghiuri chinuite, având grija să nu lăcrimeze și camera foto.

Incerc să ajung la sinteza arhitectonică dorită, trecând prin filtru cele trei clădiri cu găuri în pereți și mă refugiez cu trupa într-o cafenea pentru 30 de minute, 2.40 euro ceașca, până se oprește ploaia, lecturând pe fugă ghidul cumpărat de la oficiul de turism din Holstentor Plaza.

Mă luminez la propriu și la figurat, ies afară în piață mai deșteaptă... retina mea se oprește pe peretele sudic de sus din stânga, împodobit cu trei turnuri verzi, numite ,,uriașii ’’, sunt vechi de tot, taman din sec. 13 și 14... două găuri mari au rolul de protecție a fațadelor împotriva vântului.

O galerie renascentistă de culoare albă, din piatră de Gotland a fost pusă acolo în 1570, ea se sprijină pe niște stâlpi de granit și e împodobită cu blazoanele orașelor hanseatice... partea asta chiar îmi dă fiori de plăcere estetică. In spatele clădirii e actuala primărie, ridicată în sec. 14, intrarea nu se face din piață, ci din Breite Strasse.

Aripa mai lungă spre dreapta, numită Danzelhus , a fost concepută inițial ca sală de festivităti, cu timpul ea a fost extinsă cu Neus Gemach , o clădire cu cinci turnuri, parcă ar fi niște lumânări înfipte pe acoperiș... aici se afla odată sala de război, folosită și de liga Hanseatică.

Sunt prea multe detalii arhitectonice, prea multe faze de construcție și stiluri, cert e că primăria e încă în activitate, dacă ajungi la ora 12 și cunoști germana, mergi și vizitezi și interiorul cu ghid obligatoriu.

O scară renascentistă, impunătoare realizată de un sculptor olandez în dreptul așa numitei Inchisori a Deținuților de război, este extraordinar de bine conservată, ea este vizibilă chiar din tradiționala Cafe Niederegger .

Aici începe însă o poveste dulce cu un salon de marțipan, aflat în partea opusă străzii comerciale... localul e vechi de 200 de ani, însă despre Lubeck, capitală a marțipanului, vă încropesc altă poveste, pe la Crăciun, am stat acolo o oră întreagă, vizitând micul muzeu și devorând o prăjitură demențială, la o masă.

Vă propun o scurtă evadare în lumea turlelor și clopotelor... 7 turle formează un ansamblu de neuitat, ele domină vizibil linia orizontului, sunt total diferite ca stil, eu nu am intrat decât în cele mai importante, pe baza de taxe, în jur de 2 /3 euro fiecare... cea mai veche turlă aparține domului sau Catedralei din sudul orașului, care a fost distrusa în război și refăcută complet în 1982, mie mi-a rămas la suflet catedrala Sf Maria din centru, ea este considerată mama tuturor bisericilor de cărămidă în stil gotic, i se mai spune și biserica Notre Dame din Lubeck.

Marien-Kirchof - o biserică misterioasă, cu un diavol la poartă

st-marien-lubeck.de

M-a impresionat desigur catedrala SF. Maria din spatele primăriei, e o biserică ce nu respectă tiparele convenționalului, un diavol mic, zâmbăreț, făcut din bronz o păzește la intrare, l-am luat de coarne într-o poză, cu gândul la legenda ce o ascunde în tolbă.

Atunci când s-a pus prima piatră de temelie a bisericii, diavolul a crezut că viitoarea construcție va fi o cârciumă cu vinuri și a îndrăgit pe loc ideea.

Diavolul s-a amestecat cu mulțimea și a început și el să dea o mână de ajutor la ridicarea tavernei, ce creștea cât vezi cu ochii, ca vrejul de fasole. Realizând că a fost înșelat el a luat un bolovan și a început să zdrobească pereții, dar i s-a promis că se va construi o tavernă în cartier pentru el, chiar lângă primărie. El a lăsat din mână bolovanul lângă zidul bisericii, unde zace și astăzi... atenție deci, cine bea vin, trebuie să știe că diavolul caută sufletele rătăcite.

Această biserică ce aparține patrimoniului Unesco deține cea mai mare boltă din lume, o cruce triumfală, nouă capele mari, Altarul Swarte de la 1495 și capela Mariei cu faimosul altar al doamnei din Antwerp, 1518.

In interior am dat peste niște schelete zămbitoare, sculptate, care dansau în niște nișe.

Am ridicat ochii spre niște vitralii colorate cu pictura ,,Dansul morții’’, recreată în 2002 de Markutz Lupertz... mi-ar trebui două pagini să descriu minunățiile de acolo... cert e că venerabila doamnă din cărămidă roșie, aflată pe lista Unesco și-a pus pe ea haine rezistente între 1250-1350, imaginați-vă apoi impactul pe care l-au avut asupra mea cele două clopote ce zăceau zdrobite chiar pe locul unde ele au căzut în 1942, după atacul aliaților... și încă un element, ea deține cea mai mare orgă mecanică din lume. Sebastian Bach se pare că a cântat la ea și a compus un cântec dedicat orașului.

O altă bijuterie a bisericii este orologiul astronomic din sec 16, distrus în 1942, un meșter a refăcut această capodoperă ce arată pozițiile planetelor, fazele soarelui și ale lunii, zodiacul si data Paștelui.

Altă biserică vizitată de mine a fost ST-JACOBI în Koberg , ea este vizibilă datorită celor patru globuri sferice de pe turn (sec. 14).

Aceasta e biserica marinarilor, pescarilor dar și a pelerinilor, ea nu a fost distrusă de război și e plină de comori, o barcă sfărâmată de salvare, care a ajuns în Lubeck amintește de scufundarea corabiei Pamir în 1957, în oceanul Atlantic.

O mică bijuterie muzicală este Orga Stellwagen , una din cele mai bine păstrate din Germania de Nord, orga mare din sec. 16 este la rândul ei o capodoperă care s-a păstrat intactă.

Biserica are niște capele celebre, retablul altarului e cea mai importantă operă de artă din Lubeck, fiind atribuită lui Heinrich Brabender... Există și un memorial în cinstea celor 74 de marinari pieriți pe mare.

Această biserică luterană –evanghelistă se află pe ruta pelerinilor ce plecau spre Santiago de Compostela, în imediata ei apropiere se află și ghilda marinarilor, transformată în restaurant.

St. Katharinenkircke pe Koningstrasse e o biserică gotică din sec. 14, care a aparținut unei foste mânăstiri fransciscane, am trecut doar pe lângă dumneai, cu gâtul strămb, încercând să opresc pentru o clipă, imaginile sculpturilor lui Ernst Barlach , puse în niște nișe deasupra portalului stâng, o femeie, un cerșetor și un căntăret... artistul nu a avut voie să pună mai multe, doar un elev de-al lui, a mai adaugat încă 16 după al doilea război mondial.

Am ieșit din biserica marinarilor și peste drum pe Breisstrasse am intrat într-o clădire veche medievală, o adevărată mândrie locală, restaurantul Schiffergesellchatf , unde era odată în secolul 16, locul de întâlnire al corăbierilor și căpitanilor de vase.

Citesc o plăcuță înfiptă pe fațada rococo deasupra portalului, ignorând oferta de pește și carne oferită clienților contemporani.

Aici în Koberg corăbierii si-au avut propriul lor sediu ,,Societatea navigatorilor’’, membrii ei stăteau la niște mese lungi comunale de stejar, în funcție de companiile pe care le reprezentau. Acustica sălii este foarte puternică, m-au amuzat clienții așezați la comun, care vociferau și devorau precum carnivorii, într-o ambianță medievală, pe o lumina chioară, pozele sunt și ele mioape.

Am fotografiat discret câteva cadre cu modele vechi de corăbii de 200 de ani, puse sub plafon, am cercetat cu coada ochiului niște artefacte marine ce străluceau în dulapuri și am căscat gura la pereții din față decorați cu blazoanele companiilor maritime.

Lista de meniuri nu e prea ieftină, restaurantul merită vizitat, e osmoză magică garantată. Aceasta casă a devenit restaurant din 1886, el combină tradiția clădirii cu cerințele vieții moderne, unde experiența culinară devine și ea un suvenir scump. In fiecare zi de marți căpitanii de vase au aici rendez-vous, conform tradiției.

Heiligen Geist Hospital Spitalul sfântului spirit, mărturie a filantropiei în evul mediu.

Spitalul Sfântului spirit este una din cele mai vechi instituții europene, acest monument gotic din sec 13 este situat în centrul istoric, în partea de nord a orasului, în Koberg și nu prea și-a schimbat chipul de atunci... am avut impresia din exterior că este o biserică cu aripi.

El a fost fondat de comercianții bogați cu un suflet pios pentru oamenii nevoiași și bolnavi din Lubeck.

Clădirea are trei fațade principale din cărămidă roșie și patru turnuri care seamănă cu niste minarete. In decembrie spitalul devine o minunată piață de Crăciun, unde mi-ar place să –mi petrec o zi de vacanță.

Trei case, trei laureati ai premiului Nobel –Thomass Mann, Gunther Grass si Willy Brandt

La nord de Marienkirke, mergem scurt să servim o cină elegantă în ,,sufrageria cu figuri de zei'', camera cu peisaje îsi așteaptă musafirii secolului 21 în spatele celor cinci ferestre de la etajul 2.

Da, l-am întâlnit pe Thomas Mann, i-am activat imaginea într-un manechin îmbrăcat în roz, ce m-a salutat în capul scărilor din actualul muzeu al literaturii germane.

Pe harta mea interioară Lubeck e orașul unde s-a născut Thomas Mann, pe strada Mengstrasse 6, într-o clădire barocă cumpărată de bunicul lui în 1758... Casa poartă numele romanului Buddenbrook ce povestește declinul une famili de patricieni... din păcate doar fațada e originală, restul clădirii a pierit în flăcările războiului în 1942.

Cei doi frati și-au petrecut o parte a copilăriei în această casă renovată total, devenită în 1993 Centrul Heinrich și Thomas Mann.

Scriitorul a primit Premiul Nobel pentru literatură în 1929, el a trăit în Lubeck între 1875 si 1894, apoi autorul s-a mutat în Munchen, în timpul războiului familia a fugit în Elvetia și ulterior în USA. Detalii suplimentare – www.buddenbrookhaus. de, preț de intrare 6 euro, pliante doar în germană... am intrat solo în muzeu.

Literatura întâlnește artele vizuale în casa scriitorului multi talentat Gunter Grass pe Glockengieberstrasse, el este un alt laureat al premiului Nobel pentru literatură, 6 euro trebuie scoși din pungă pentru a satisface intelectul - www.grass-haus. de.

Pe Konningstrasse 21 mă uit cu jind la arhitectura unei case elegante cu fațadă albă, unde flutură la ultimul etaj un steag cu numele fostului cancelar german Willy Brandt, intrarea este gratuită. Câstigătorul premiului Nobel pentru Pace este tot un fiu iubit al orașului Lubeck, o expoziție permanentă este dedicată vieții politice a acestuia, dacă vă interesează personajul. www.willy-brandt. de/haus-lubeck

Benhaus-Dragerhaus Museum museum–benhaus-draegerhaus.de

Am trecut în pas de melc pe lângă două case cu niște statui cocoțate artistic pe deasupra... traversez ilegal strada Koningstrasse, prinzând un unghi favorabil pentru o poză cu două palate... sunt de fapt două case de negustori bogați, amândouă formează sediul unui muzeu cu o colecție de picturi din sec. 19... 7 euro intrarea, renunț vociferând, cu gandul la Eduard Munch cu cele patru tablouri ale lui, oftez la fel de trist ca și picturile lui, ratând și posibilitatea de a vedea viața așa cum era ea pe vremea lui Goethe... foamea ne dă ghes pe la spate, urmează o pauză de o oră într-un restaurant local.

Cartierul Muzeelor Sf Ana museumsquartiers-st-annen.de

In partea de sud a insulei iubitorii de artefacte religioase, au oportunitatea de a vizita recentul cartier al muzeelor Sf Ana pe o suprafata de 9000 de km pătrați... ce Memling, ce altar al Pasiunii... ajunge soro, e ora 5, mânăstirea s-a închis, te-ai închinat la destule biserici, nu pleacă el orașul de pe hartă, au obosit și picioarele, cine știe și mâine e o altă zi...

Ne-am reîntors în punctul de parcare, ocolind cartierul sudic al catedralei, am ajuns la poarta Holstentor, acolo unde a început povestea noastră turistică.

Concluzii

Lubeck e un oraș viu, bogat în istorie, cultură și arhitectură... cred ca în aceste elemente stă puterea lui, am respirat fericită atmosfera sa medievală printre lacrimi de ploaie, am mai aruncat câte o privire furișă prin străzile sale secundare cu curți interioare și pasaje vechi... fiecare din cele 70 de alei si curți au propria poveste istorică misterioasă.

Am fost prea copleșită de oglinda lui comercială la braț cu companionii mei puși pe plimbare... cert e că istoria se întâlnește cu comerțul pe arterele lui principale, nu știi ce comori se ascund prin spatele fațadelor cu case vechi de secole, chiar aș fi avut nevoie de un ghid specializat să mă însoțească prin burg.

O soluție comodă este aceea de a face turul orașului cu un autobuz deschis sau chiar cu barca, am preferat mersul pe jos, vizita a fost prea scurtă și superficială, soferul mi-a mai oferit o roată cu automobilul pe ici și colo, dar pentru mine au rămas acolo ascunse muzee mici neexplorate în interior... poate că voi, cei ce veți scrie după mine, veți completa tabloul orașului, numit Veneția Balticii.

Surse: luebeck-tourism.de

Ghid turistic –Lubeck, queen of the Hanseatic League/Schoning’s Travel Guide

Va rog atasati un clip video:Hanseatic City of Lubeck (Unesco)

www.youtube.com/watch?v=WivYsNYxTIY

uploaded 3 iunie 2010.

---

VIZUALIZĂRI: 4145 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI