Din nou în Evia, la Loutra Edipsou: „Aoleu, ce bine e!”

TIPĂREȘTE

Știu, sună aiurea exclamația, dar nu-mi aparține: așa își manifestă Adrian încântarea atunci când apa mării corespunde întru totul exigențelor sale.

Și la Loutra Edipsou marea era limpede-limpede și fără valuri, tocmai bună de scăldat, peisajul muntos sublim, iar plaja... Eiii, aici e aici, cu plaja stau cam prost, pe țărm nu se înșiră, din loc în loc, decât niște amărâte de petice de pământ bătătorit, eventual presărate cu pietricele. :( Dar ce să-i faci, nu le poți avea pe toate la nas, ca să beneficiezi de oareșce confort mai trebuie uneori să te străduiești un piculeț!

Știam de problema plajei, și totuși în circuitul nostru de două săptămâni în Grecia vezi impresii am revenit în Evia. Și tot la Loutra Edipsou. De ce? Pentru că ne plăcuseră la nebunie și insula și stațiunea.

În urmă cu patru ani numeam Evia „Frumoasa din pădurea adormită” vezi impresii și mă întrebam (retoric) de ce nu e atât de cunoscută și vizitată pe cât ar merita. Nu cred că cineva (în speță, agențiile de turism de pe meleagurile noastre, ca nu cumva să vă închipuiți că fac aluzie la voi! :) ) mi-a luat reviewul în serios, dar cert este că am găsit-o acum foarte schimbată: e la fel de împădurită și frumoasă, dar deloc adormită... Și la revigorarea ei aș zice că am contribuit și noi, turiștii români, de care ne-am „împiedicat” tot timpul în cele 5 zile petrecute acolo.

Și drept dovadă, într-o seară, la plimbarea ritualică pe faleză (pietonală după ora 19), am fost „reperată” de colegul @Tasse, care m-a recunoscut din pozele postate aici, pe AFA. Așa-mi trebuie dacă nu mă învăț minte! ;) Glumesc, bineînțeles, întâlnirea mi-a făcut plăcere.

Așadar, Loutra Edipsou.

Despre această stațiune și ale sale ape termale am povestit deja pe larg vezi impresii; mă gândesc că ar fi poate mai util să completez informațiile și să vă spun ce s-a mai schimbat pe ici pe colo de la vizita noastră anterioară.

În primul rând - mă repet - am fost surprinși de cât de animată era, mai ales seara pe promenada care constituie, de altfel, punctul său forte, întinsă cum e de-a lungul întregului orășel. Vârful crizei economice se pare că trecuse, veniseră vremuri mai bune, turiștii luau cu asalt tavernele și cafenelele, deși am constatat că prețurile crescuseră cu cca. 10%... Și nici magazinele nu duceau lipsă de clienți, kiki-carul îi plimba pe doritori până sus, spre capătul ce dă în munți, iar copiii - atâția câți erau, căci Loutra Edipsou nu e tocmai cea mai bună alegere pentru familiști - se jucau în locurile special amenajate.

De data aceasta am avut mai mult timp la dispoziție și am bătut cu oarece sârg străzile în pante nu chiar domoale, dar pitorești și bine îngrijite, mărginite de clădiri de hoteluri, cam înghesuite, ce-i drept, mai toate construite după același calapod: 3-4 etaje zugrăvite în alb sau în nuanțe pastelate. Tarifele la cazare au rămas foarte-foarte accesibile - voi scrie un review separat. Din acest punct de vedere, Evia este, după părerea mea, cea mai ieftină destinație din Grecia!

În zona de izvoare termale am observat însă ceva ciudat: marea nu mai era la fel de fierbinte pe cât ne aminteam noi și unele șuvițe de apă care se vărsau direct în mare dispăruseră pur și simplu! :( Nu pot decât să bănuiesc că hotelurile mai fițoase, cu baze proprii de tratament, au captat apa termală în cantități mai mari decât în urmă cu patru ani. Așa că, după o primă încercare nu foarte reușită de profitat - gratis! - de efectele terapeutice ale înmuierii corpului la temperaturi ridicate, am renunțat cu totul la tentativa de vindecare a artrozelor.

Loutra Edipsou e un oraș-stațiune și în asta rezidă, zic eu, farmecul său, în ambianța calmă și prietenoasă, tipic elenă, pe care nu și-a pierdut-o, în ciuda năvalei hoardelor de turiști.

Dimineața vedeam localnicii (aici mă refer, desigur, exclusiv la bărbați) bându-și cafeluța și sporovăind cu amicii la terasa din colțul străzii, în timp ce peste gospodine dădeam în mica piață cu legume și fructe de unde ne-am aprovizionat, alături de supermarketul Galaxias și de pescăria Koutras. Iar baie făceau și doamnele și domnii oriunde le trăsnea prin cap, fără să le pese de pietricelele de pe mal și din apă și fără să recurgă la și să plătească, Doamne ferește, șezlonguri și umbrele, ba chiar aruncându-se de pe digurile din zona portului, și stând apoi în cerc în mare, trăncănind și râzând în gura mare.

Mereu m-am întrebat ce or fi având grecii ăștia să-și spună așa urgent încât să nu suporte amânare pentru o discuție așezată, cu picioarele pe uscat... =))

Revenind la chestiunea spinoasă a plajelor, aflați că am rezolvat-o apelând la mașină, cu care ne-am deplasat zilnic spre nord, cale de vreo 1,5 km de la ieșirea din oraș, pe o șosea ce se desprinde din cea principală, până la Agios Nikolaos Beach. Drumul în sine e o încântare: de o parte marea și în zare, munții; de cealaltă, vile cu apartamente de închiriat și curți mari înecate în flori, unde presupun că puteai face un grătărel și sta la un șpriț la umbră. Ah!

Acum să nu vă imaginați cumva că ar fi cine știe ce de capul sus-numitei plaje: apa era într-adevăr clară de i se vedea fundul =)) , dar de stat, puteai sta doar pe o fâșie îngustă de pământ și nisip amestecat cu pietricele. Alte pietricele erau și la intrarea în apă, însă nu din acelea colțuroase și tăioase. Prin urmare, n-au fost necesari papucii speciali, pe care i-am cărat tot timpul în portbagajul mașinii. Iar mai în spate, sub niște platani bătrâni, te puteai retrage liniștit la umbră.

Și acum urmează partea și mai bună: plaja era amenajată cu șezlonguri și umbrele, de care puteai beneficia comandând ceva la una din cele două taverne alăturate. Pentru a nu fi acuzați de discriminare ;) , le-am testat pe rând pe ambele, de două ori pe zi, dimineața și după-amiaza. Și pentru o bere și un café frappé am plătit de fiecare dată 5 euro. Se putea lua și masa acolo, dar n-am încercat.

Uite așa ne-am petrecut noi cele cinci zile, cu două-trei băițe dimineața și tot atâtea după-amiaza, iar între ele stând pe șezlonguri și privind gânditori în zare, citind sau butonând pe telefon (Wi-Fi parolat).

Da, recunosc, am lenevit la Loutra Edipsou, căci după ce îl „târâsem” pe Adrian prin locuri istorice la Preveza, Missolonghi, Arta și Delphi, și îl dusesem să se spovedească (vorba vine! :) ) la Mănăstirea Hosios Loukas, acum era cazul să ne mai și odihnim. Ceea ce am și făcut.

Deși nu în totalitate. Pentru că într-o zi, mânată de curiozitate, căci de pe plaja „noastră” se zărea o alta, care părea interesantă, mi-am convins consortul (cu greu, căci este genul care preferă să zacă acolo unde găsește un locșor pe placul lui) să ne continuăm drumul pe aceeași șosea, și după vreun kilometru am ajuns la Le Palme, pe numele său complet Le Palme Luxury Beach Club-Restaurant, cred că un soi de mic resort.

Am lăsat mașina în parcarea de lângă restaurant și am coborât câteva trepte către plaja cu nisip fin (importat?) și șezlonguri din lemn acoperite de saltele. Boierie curată! :)) Dar cum boieria costă, aici am plătit 8 euro pentru aceeași consumație. Mi-am făcut însă damblaua: am fotografiat palmierii (prietenii mei dintotdeauna și de oriunde) care dau numele resortului, plus o altă plajă învecinată, aparținând de complexul Oversea Rooms.

Dacă vă veți uita pe Google maps, veți vedea că în zonă sunt și alte vile și hoteluri cu mici plaje proprii, unele cu nisip, altele cu pietricele, locuri ceva mai „ascunse”, potrivite pentru turiștii care doresc să se relaxeze în liniște deplină, departe de lumea dezlănțuită...

Aveam să descoperim și mai multe astfel de „tainițe” în ziua în care, mergând pe mâna colegelor @cris vezi impresii și @irinad vezi impresii, am pornit către Kavos, pentru a traversa mica porțiune de mare ce desparte Evia de arhipeleagul Lichadonisia.

Pentru asta am mers cu mașina pe același drum ce pleacă din Loutra Edipsou spre Agios Nikolaos, înaintând apoi șerpuit, urmând cursul dantelat al țărmului. Traseul l-am descris într-un alt review din 2015 vezi impresii, în care am amintit și de semnificația aparte pe care o are pentru noi satul Agios Georgios. Nu voi mai spune acum decât atât: după fiecare cotitură peisajul se schimbă, apare un alt golf, un alt iaht ancorat, dealurile și munții te întovărășesc permanent și dincolo de apă, pe continent, se vede Kamena Vourla, o altă stațiune cu băi termale în care ne-am petrecut primul sejur de trândăveală grecească în anul 1992. Bonus: acum am avut parte și de un curcubeu!

Dar și de o surpriză: o șosea nou-nouță, care a scurtat drumul de 26 km până la Agios Georgios cu vreo 10, așa încât nu am mai trecut prin satul cel îngust și greu de străbătut Gialtra. În Agios Georgios am fost așa de fericită să revăd biserica, micul port, bărcile pescărești, chiar și plaja cu pietroaie, încât nu m-am uitat pe harta de pe telefon și ne-am trezit la un moment dat că urcăm o pantă prea abruptă, după gusturile mele, care ducea în interiorul insulei către satul Likhas, după cum aveam să constat ulterior pe Google maps. Micul ocol nu ne-a deranjat totuși: de acolo, de sus, se deschideau niște panorame superbe.

Cu chiu, cu vai, am reușit să întoarcem mașina și să ne îndreptăm, de data aceasta pe țărm, către Kavos, care nu este o localitate, ci doar locul de îmbarcare în mici croaziere spre cele șapte insule care alcătuiesc arhipelagul Lichadonisia. Acolo ne-au întâmpinat o plajă cu pietre, dar amenajată, câteva rulote parcate sub copaci, niște bărci trase la mal, o tavernă goală și o casă de bilete la fel de pustie. Marea era agitată și nu se făceau curse.

M-am zgâriat pe ochi: ce ghinion să nu pot face baie în apele turcoaz și plajă pe nisipul fin de la Monolia/Manolia/Magnolia, atât de minunat descrise și pozate de colege... :(

Asta e, cu vremea n-ai cum să te pui, așa că am făcut câteva fotografii, am oftat îndelung și am luat-o încetișor înapoi spre mult mai modesta Agios Nikolaos Beach, care ne aștepta cu brațele deschise, bere rece și frappéuri spumoase și dulci.

Și aoleu, ce bine a fost! :)):)):))

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 8534 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI