ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.09.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Galați
ÎNSCRIS: 27.07.12
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
JUN-2022
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 11 MIN

Lindos - de neratat!

TIPĂREȘTE URM de aici

Am ajuns la Lindos cu mașina închiriată, pornind din Stegna imediat după micul dejun; cam 30 de minute ne-a luat, să fi fost în jur de 10 dimineața când am ajuns. Apropiindu-ne, am remarcat punctul de belvedere de pe șosea, dar, fiind pe partea opusă, am zis că ne vom opri la întoarcere (ceea ce chiar am făcut și într-adevăr, panorama e minunată – nu doar promontoriul stâncos pe care se înalță cetatea, ci întregul golf dantelat din vecinătatea nordică a acestuia).

Din șosea se face drum în stânga (cum vii dinspre Rhodos-Town și Stegna), iar în punctul ăsta este o mare parcare organizată. Tot aici te lasă și autobuzul, dacă optezi pentru acest mijloc de transport. Noi am virat însă și am zis să ne încercăm norocul mai aproape de intrarea în orașul vechi, deoarece zărisem pe harta virtuală încă o parcare ce deservește plaja. Întrucât din șosea până în zona turistică se coboară accentuat (deși distanța în linie dreaptă este de maxim 1 km), vă recomand ca, în măsura posibilităților, să procedați la fel. Asta înseamnă să veniți cât mai de dimineață ca să găsiți locuri (desigur, e bine să veniți devreme și pentru a evita hoardele de turiști ce încep să apară după 10-11, aduși terestru sau pe calea mării, în zecile de excursii organizate).

La ora când am ajuns noi era deja destul de aglomerat, iar parcarea plajei, deși se desfășoară pe mai multe secțiuni, părea și ea plină în totalitate. Am avut noroc însă, cineva a plecat, lăsând locul liber. În plus, am avut noroc și că se stricase parcometrul, în mod normal se plătește.

Înainte de intrarea în zona turistică, se află o piațetă centrată de un platan uriaș, sunt și vreo 2 taverne cu terase și tot de aici se coboară, pe căi diferite, spre cele 2 plaje: micuța Pallas, în dreapta, chiar la baza stâncii cu cetatea (acolo e și portulețul) și Lindos, în stânga, ceva mai întinsă, organizată cu toate cele necesare. Ne-am promis să-i facem o vizită celei din urmă, dar numai după ce vom fi vizitat acropola.

Așa că deocamdată ne-am îndreptat spre intrarea în centrul vechi, pe care aveam să-l descoperim alcătuit practic dintr-un labirint de alei, unele în pantă, cu trepte largi, multe din ele pavate cu un mozaic de pietricele albe și negre. Aerul devenise deja înăbușitor, așa că ne-am bucurat să ne preumblăm pe sub umbră de copertine, am intrat chiar în unul sau două magazine climatizate; mi-am cumpărat ceva să-mi acopăr capul, ne-am luat și câte o sticluță cu suc proaspăt stors de portocale, rece și delicios! Altfel, am căscat gurile pe la vitrine și la standurile multicolore cu tot felul de suveniruri, fără să scăpăm din ochi indicatoarele către cetate.

Ne-a ieșit în cale vechea bisericuță cu hramul Adormirea Maicii Domnului, care se vizitează pentru suma de 3 euro. La intrare stă o tanti cam ursuză ce îți vinde bilete, apoi te scanează rapid și decide dacă outfitul tău se potrivește locului; dacă decide că nu, îți înmânează fără o vorbă un fel de pestelcă și veghează să-ți corectezi ținuta în mod corespunzător. Înăuntru descoperi un mic muzeu pe temă religioasă, sunt și ceva explicații, dar învechite, greu de descifrat, noi nu ne-am bătut capul prea tare. Am văzut, am admirat exponatele, dar mai ales picturile murale, am pozat ici-colo și am plecat. Biserica este foarte veche (1490, am citit pe undeva) și are o clopotniță frumoasă și înaltă ce poate fi luată ușor drept punct de reper.

Pe lângă magazine de tot felul, am întâlnit în drumul nostru câteva taverne și cafenele cochete, dar era prea devreme ca să ne trezească interesul. În curând drumul a început să urce un pic mai accentuat, în primă parte și-a păstrat treptele, pe urmă a devenit o simplă alee. Zonele cu umbră sunt rarisime, așa că noua mea șapcă s-a arătat degrabă folositoare. În schimb, priveliștile asupra aglomerării de case albe de sub noi, asupra plajei Lindos și mării turcoaz, oferă o binemeritată recompensă, pe măsură ce te apropii de vârf.

Să nu credeți că-i cine știe ce urcuș, o persoană prea puțin antrenată, ca mine, l-a dovedit în 10-15 minute; și am găsit pe undeva înălțimea stâncii: 116 m. Singura care vă poate pune piedici este căldura ucigătoare. A, uitai să vă spun că – teoretic – aveți posibilitatea de a urca pe spatele măgărușilor; practic, sper să n-o faceți, bietele animale n-au nicio vină pentru lenea noastră sau pentru eventualele vicii ce ne-au făcut să ne îngrășăm și/sau să ne ruginească „balamalele” ... Dar sigur, fiecare decide cum crede.

La casa de bilete a sitului arheologic n-am așteptat aproape deloc, doar 3-4 turiști să fi fost înaintea noastră (peste o oră și ceva, când am ieșit însă, ne-am îngrozit defilând pe lângă coada ce se întindea pe cel puțin 100 m! ; un motiv în plus să evitați excursiile organizate și să veniți la Lindos pe cont propriu, cât mai de dimineață! ). Biletele costă 12 euro bucata, iar programul de vizitare se întinde între 8 și 19:30. Împreună cu biletul, primești și o broșurică bilingvă (greacă/engleză) cu o hartă în miniatură și câteva explicații.

Situl este terasat, practic începi cu nivelul inferior, apoi urci pe vechile scări medievale și cobori din nou, urmând un traseu circular foarte intuitiv. În cale întâlnești ruine din mai multe epoci, pentru că acropola, precum se știe, a fost mereu locul cel mai potrivit pentru locuire și apărare, mai ales în vremurile când pericolele pândeau la tot pasul.

Totuși, s-au găsit foarte puține artefacte provenind din Neolitic sau Epoca Bronzului, ceea ce sugerează faptul că zona n-a prezentat o importanță deosebită în aceste ere. Se pare că istoria Lindosului începe abia undeva prin sec. 7-6 î. Hr., odată cu venirea grecilor conduși de Kleoboulos, al cărui nume rămâne legat de ridicarea, pe vârful cel mai înalt, a unui templu dedicat Atenei. Lindos înflorește sub domnia de mulți ani a acestui tiran moderat (așa cum îl numesc istoricii), alături de celelalte 2 orașe-cetăți de pe insulă, Kameiros și Ialissos.

Ulterior, raidurile repetate ale perșilor fac ca importanța politică și economică a Lindosului să scadă, el rămânând totuși un important centru spiritual, centrat pe cultul Atenei Lindia (asociat cu natura și fertilitatea). Sanctuarul este distrus într-un incendiu în anul 392 î. Hr., dar este refăcut în doar câțiva ani, astfel că în toată perioada elenistică este considerat cel mai important templu din Rodos. Se pare că un sistem de fortificații a existat încă din antichitate, însă el avea să fie perfecționat de cavaleri ioaniți și mai apoi de otomani. După plecarea acestora, importanța acropolei a început să scadă, dar ruinele (restaurate în repetate rânduri) stau încă mărturie istoriei milenare a Lindosului și a insulei înseși.

O să vă descriu un pic vizita noastră, doar ca să vă faceți o idee, fără să insist prea tare, deoarece fiecare exponat este însoțit la fața locului de ample explicații.

La primul nivel se poate admira o exedra semicirculară datând din perioada elenistică și, săpat în stâncă, relieful unei nave antice folosite în luptele pe mare (triemiolia). Dincolo de ziduri, se deschid priveliști frumoase cu împrejurimile, dar mult mai fain se vede de sus, de la nivelul superior, unde se ajunge pe treptele din dreapta, ce conduc la ruinele unei foste clădiri administrative de pe vremea cavalerilor. Aceasta nu-i foarte interesantă, practic străbați un fel de coridor boltit, de-o parte și alta sunt blocuri uriașe de piatră cu vechi inscripții.

Ieși din nou la lumină, într-un spațiu stâncos, ce urcă în pantă lină; acolo unde s-a crezut de cuviință, s-au amenajat porțiuni de alee pavată, spre a facilita deplasarea turiștilor mai puțin sprinteni. În dreapta, zidurile crenelate par să se înalțe până la cer, doar că, din loc în loc, prin „ferestrele” săpate, se pot vedea orașul cu case albe și munții golași din depărtare. Aleea te conduce rapid până la terasa cea mai de sus, unde, chiar în mijloc se află un uriaș spațiu liber, cândva delimitat de un fel de porticuri acoperite numite stoa (pe vremea vechilor greci). În prezent se mai păstrează ceva urme din fostele coloane.

În dreapta, promontoriul se îngustează, închizând în unghiul ce se formează ruinele templului Atenei Lindia. Câteva coloane dorice de culoarea mierii par încă să sprijine cerul și poți să-i dai ocol incintei pe 2 laturi, schimbând mereu perspectiva. Se păstrează și un fragment din așa-zisa stoa lui Psithyros, construită (în stil ionic) în sec. 2 d. Hr., pe vremea romanilor, de-a lungul templului Atenei.

În capăt de tot te așteaptă o surpriză de proporții: priveliștea de dincolo de stâncă, spre micuțul și fermecătorul golf al Sf. Pavel! Wow! Văzusem ceva fotografii înainte, dar viața bate filmul aici, sus, nimic nu se compară cu imaginea reală, plină de culoare, parfum și delicate adieri de vânt!... Fain, abia așteptam să ajungem și noi jos, acolo!

Ne-am întors și din fosta stoa centrală am luat-o acum în sens invers, coborând un rând de trepte lungi - scara monumentală către vechea stoa elenistică. Aceasta din urmă a fost ridicată în stil doric în sec. 3 î. Hr., având plan deschis în formă de U, cu 2 aripi acoperite dispuse de ambele părți ale scării. În spate, se aflau 5 cisterne uriașe în care se colecta apa de ploaie ce cădea de pe acoperișurile stoa. În perioada 1936-40 s-au restaurat 21 din totalul de 42 de coloane, ulterior încă 5, astfel că astăzi le putem admira înălțându-se zvelte și maiestuoase.

Jos, în stânga, sunt ruinele fostei biserici închinate Sf. Ioan, ridicate de cavalerii ioaniți (sec. 12-13), posibil pe locul unei basilici creștine timpurii de sec. 6. Evident, turcii au transformat-o în moschee, se păstrează încă urme ale vechiului mihrab, însă minaretul a fost înlăturat. În apropiere se află încă o exedra semicirculară, ce a expus cândva o statuie dedicată preotului Pasiphon, ultimul ce a slujit în templul Atenei Lindia. În dreapta, pe un spațiu uriaș, se găsesc resturi palide ale unui fost templu roman (sec. 3), probabil dedicat cultului Împăratului Diocletian, pe vremea căruia Rodosul avea să fie capitala tuturor insulelor din Marea Egee (Provincia Insularum). Elemente ale templului au fost folosite mai apoi ca material de construcție pentru clădirile și fortificațiile bizantine.

De aici, de pe planul inferior, se deschid cele mai frumoase priveliști spre golful Lindos și cele 2 plaje despre care am amintit la început.

Am coborât pe unde am venit, ne cam toropise căldura, noroc cu umbra parțială de pe labirintul cu străduțe... De-acum am decis că era timpul pentru o baie în mare și că, în acest scop, plaja Lindos ar fi cadrul perfect. Aveam în portbagaj prosoape, costumele de baie erau deja pe noi; în drum spre parcare ne-a ținut calea terasa umbroasă a unei tavernei, unde ne-am oprit preț de o berulă brumată; Doamne, ce bine ne-a picat!...

Am coborât la plajă, n-am închiriat șezlonguri (20 euro perechea plus umbrelă) deoarece n-aveam de gând să rămânem decât vreo oră, poate un pic mai mult. Ne-am așezat prosoapele pe nisipul auriu și fin și ne-am bălăcit în repetate rânduri în apa caldă și limpede; Doamne, ce bine ne-a picat! În plus, ne-am delectat cu imaginea stâncii pe care se înalță cetatea pe care tocmai o vizitasem – imaginea pe care o iubeam deja de mult, din prima clipă în care am văzut-o fotografiată! Lindos Beach rămâne astfel una dintre preferatele noastre; cu siguranță, în Top 5 și poate chiar în Top 3! Nisip fin, apă ce se adâncește treptat, view – recomand!

Cu regret ne-am desprins, ne-am târât până la mașină (totdeauna la întoarcere, mai ales că urcă, drumul pare mai greu) și am ieșit din nou în șosea. După doar câțiva kilometri, am cotit-o din nou stânga, dar ne-am oprit curând în parcarea (gratuită) dedicată Agios Pavlos Beach. Exact, golfulețul de vis pe care-l văzuserăm de sus, de pe acropolă! Ne-am luat iar calabalâcul de plajă și-am început a coborî; de data asta, am avut parte de multă umbră și leandri înfloriți, printre care am făcut poze faine.

În capăt, în dreapta golfului, se află o bisericuță albă (închinată Sf. Pavel, de unde numele locului), iar în stânga plaja cu șezlonguri și baldachine. Deși nisip auriu pe plajă, în apă am zărit nu departe de țărm pietricele mai mici sau mai mari, ceea ce mă face să cred că acest nisip a fost adus din altă parte. Oricum, destul de comercial locul, de jos nu mi-a mai plăcut atât de mult ca de sus! Plin de italieni (aspect care nu mi-a produs niciun sentiment, în general îmi plac italienii). Este și o tavernă în apropiere; mai că ne venea să rămânem să mâncăm aici, dar până la urmă am renunțat și ne-am dus în altă parte. Dar asta-i o altă poveste și-o să v-o spun altădată!...

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de crismis in 24.09.22 14:16:06
Validat / Publicat: 24.09.22 15:28:53
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în GRECIA

VIZUALIZĂRI: 2167 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P19 Golful și plaja Lindos văzute de pe acropolă
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 42950 PMA (din 46 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

mishu
[24.09.22 16:47:35]
»

@crismis:

îți înmânează fără o vorbă un fel de pestelcă

, adică ce? ????, decât sa-mi imaginez mai bine întreb ????.

aveți posibilitatea de a urca pe spatele măgărușilor; practic, sper să n-o faceți, bietele nimale n-au nicio vină pentru lenea noastră sau pentru eventualele vicii ce ne-au făcut să ne îngrășăm și/sau să ne ruginească „balamalele

sunt perfect de acord cu tine, dacă nu pot mai bine renunț decât sa chinuiesc animalul.

Frumoasa plimbarea voastră și ai mare dreptate cu ajunsul devreme si fara grup, însă pana la urma ajungem cum putem in astfel de locuri. Felicitari votat cu mare drag

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
crismisPHONEAUTOR REVIEW
[24.09.22 16:59:39]
»

@mishu: Uf, mă speriasem, credeam că am folosit greșit cuvântul! Așa că am verificat cu amica Wiki; cică un fel de șorț pe care îl poartă femeile peste rochie. În realitate, un fel de fustă petrecută, cel mai simplu model posibil, nu se poate să nu fi văzut așa ceva, "se poartă" și pe la unele mănăstiri din România. Noi am mai primit astfel de obiecte de îmbrăcăminte când am vizitat Meteorele (acolo era "greșit" ca fetele și femeile să poarte pantaloni, ce trebuia să fie acoperiți cu fustanelele astea).

maryka CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[24.09.22 17:49:05]
»

Ce mă bucur că m-am plimbat din nou în Lindos!

Foarte frumoasă și plimbarea voastră, bine că ați găsit loc de parcare sus... și gratis

Cu adevărat ați fost norocoși pentru că v-ați dus devreme și nu era coadă la castel, nici lume multă. Căldură se făcea deja, dar asta e... nu-i așa că merită văzută priveliștea de sus? În toate direcțiile! Mi-am amintit cu drag de vizita noastră din 2015.

La golful St. Paul văd că ați fost dincolo, la plaja Sfântul Pavel. Faină vederea și de acolo! Noi nu ne-am mai dus pentru că ne temeam să nu avem timp pentru tot ce voiam. Poate altă dată și poate vom sta mai mult acolo, gen-o zi de plajă. Eventual totuși dincolo. Ce să fac? Mi-a picat cu tronc!

Aștept continuarea!

mishu
[24.09.22 18:16:52]
»

@crismis: Nu e vorba de a folosi gresit cuvantul, mai degraba m-a amuzat cuvantul si daca l-as gasi undeva scris "independent" nu as sti in ce directie sa ii caut sensul

crismisPHONEAUTOR REVIEW
[24.09.22 18:16:55]
»

@maryka: E foarte frumos Lindosul, ne-a rămas la suflet! Da, am fost inspirați să ajungem suficient de devreme, ne-a ajutat mult și faptul că nu "locuiam" departe. Era destul de aglomerat și când am ajuns, dar când am coborât ne-am luat efectiv cu mâinile de cap! Abia ne-am strecurat printre turiști, nu știam cum să ieșim mai repede de acolo! Asta e; în astfel de locuri frumoase, aglomerația e o regulă, mai ales în sezon și trebuie să-ți asumi asta.

St. Paul Beach se vede foarte fain de departe, dar la fața locului pe mine, una, nu m-a dat pe spate. Mi-a plăcut mult mai mult Lindos Beach, care mi s-a părut una dintre cele mai bune plaje de pe insulă. Alături de alte câteva - povestesc în articolul următor!

Mulțumesc pentru vizită, te aștept mereu cu drag!

crismisPHONEAUTOR REVIEW
[24.09.22 18:19:47]
»

@mishu: Dar eu chiar m-am îndoit de mine pentru o clipă! Mi se mai întâmplă să rețin greșit sensurile unor cuvinte și pe urmă să mă dau mare și să le folosesc... Bine, nu cred că-i vorba de dat mare, pur și simplu așa îi îmi vine... Hai, că de data asta n-am zbârcit-o prea rău! ????

ovidiuyepiPHONE
[24.09.22 18:50:00]
»

Sunt de acord cu dumneavoastra. Am preferat mersul pe jos pana la Acropole, in acest fel mai punem genunchii la folosinta.

crismisPHONEAUTOR REVIEW
[24.09.22 18:53:48]
»

@ovidiuyepi: Normal! În fond, e un traseu destul de ușor, asta am ținut să precizeze, ca lumea să nu se sperie. Să fim serioși; 100 m diferență de nivel?! Singura problemă adevărată mi s-a părut căldura, dar 10-15 minute prin soare poate răbda oricine. A, și distracția abia începe????, căci situl e lipsit de (aprape) orice urmă de umbră (doar pe lângă ruinele bisericii am reușit să găsesc puțină).

Michi
[24.09.22 20:24:32]
»

@crismis: Ce ţi-e şi cu memoria asta? Lindos, Lindos, unde am auzit eu de denumirea asta? În Paraguai nu, că n-am fost. Numele e grecesc dar o fi vreo insulă? Cât de cât aşi şti, cum ţin minte de Creta, Cipru, Rodos... ia stai, pacă, parcă. Am spus că în Rodos aşi mai fi mers odată atât de mult mi-a plăcut. Am scris 4-5 reviewuri cu sufletul la gură în 2015. Am dat fuga la reviewuri. Doar câteva cuvinte în primul review al seriei, că am fost câteva ore în Lindos si cam atât. Hai la poze! Destul de multişoare, măcar câteva rânduri să-mi fi notat dar probabil am fost prea entuziasmată de Rodos şi nu am avut timp. Ţin minte că în centrul Lindosului era o staţie de taxi- măgari pe care am pozat-o dar am mers per pedes apostolorum. Am văzut că am intrat în biserică. Acropolele le-am văzut din depărtare, ce să mai urc? , că aveam peste 80 de ani cu bătaie( şi bătăi de inimă). Am citit reviewul, am aflat lucruri noi pe lângă care am trecut dar nu le-am reţinut... mare lucru când citeşti un review bun despre un loc în care ai fost dar nu-ţi mai aduci aminte de el. Încet, încet îţi apar în minte frânturi de peisaje, o plajă, sus Acropole, toate disparate refuzând să facă un tot decât dacă citeşti un review ca acesta. Este ca o a doua vizită.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, maryka, Michi, mishu, ovidiuyepi
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Lindos:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.069014072418213 sec
    ecranul dvs: 1 x 1