Acasă la William Wordsworth în Grasmere

TIPĂREȘTE

Deși nu obișnuiesc să îmi împart review-urile de călătorie, am făcut o excepție de data aceasta. Ar fi fost prea multe de scris despre vizita în Grasmere ca să se piardă ca subcapitol la un review general. În plus, acel review, și așa destul de lung, ar fi devenit de-a dreptul nedigerabil.

Despre Grasmere am aflat atunci când am căutat informații despre ce obiective turistice importante pot fi vizitate în zona Lake District. Știam că fusese locul preferat al poetului, știam că întregul orășel poartă amprenta “Wordsworth”, dar ceea ce am găsit la fața locului mi-a depășit cu mult așteptările.

Încă de pe malul lacului Ullswater încep indicatoarele. Nimeni însă nu ne-a avertizat ce fel de drum este acela. Cred că a fost cea mai grea porțiune din toate cele pe care am mers până acum, și nu doar din experiențele de pe “partea greșită”. În unele locuri vizibilitatea este aproape 0 din cauza pantei de 25% la care se adaugă curbele deloc puține la număr. Dacă la asta adaugăm faptul că drumul practic este de o mașină deși se circulă pe dublu sens, iar pe margine oamenii merg “la pas”, parcă începem să ne facem o idee de ce @le_maitre a fost atât de încordat încât e posibil de la asta să i se fi tras durerea de picior.

Am ajuns fără incidente în parcarea din Grasmere. Ne așteptam și aici la scoruri gen cele de la Ullswater, dar n-a fost chiar așa. Aici era 1 liră/oră (parcă). Oricum, rezonabil... Așa că am lăsat mașina și am plecat să vizităm orășelul.

Prima oprire a fost la un magazinaș aflat chiar la intrarea în oraș, aproape de parcare. M-a atras denumirea, recunosc: The Attic. Nu știu ce îmi imaginam că voi găsi acolo atunci când i-am trecut pragul. Oricum, surpriza a fost mai mult decât plăcută. Toate produsele aflate la vânzare aveau un aer retro. Nici nu pot spune cu exactitate ce tip de obiecte se aflau magazinul respectiv. Știu doar că mi-a atras atenția o carte: “I Wandered Lonely as a Cloud... and other poems you half-remember from school”. Apoi mai erau plăcuțe cu diverse inscripții gen “Happines is not a destination, is a way of life”, telefoane vechi, săpunuri și câte și mai câte. Am cerut permisiunea să fac câteva fotografii. Zâmbind, vânzătoarea mi-a spus că nu-i nicio problemă. Era se pare obișnuită cu asemenea cereri. Când am ieșit, domnul meu era deja nervos. Probabil își închipuia că aveam de gând să las sume impresionante acolo. Atât de mult m-am străduit să-l fac să-i treacă supărarea încât am uitat să fotografiez magazinașul de la intrare. Totuși, domnul meu a reușit să tragă un cadru. Oricum, e singurul “The Attic” din Grasmere.

Punctul principal de atracție al localității este “Grădina de narcise a lui William Wordsworth”. La noi prima oprire a fost însă Magazinul lui Sarah Nelson – The Gingerbread Shop.

Citisem de acest magazin încă de acasă, ajunsesem acolo cu temele făcute. Pe la 1854, Sarah Nelson, o bucătăreasă, a făcut pentru prima dată pâinici cu ghimbir și s-a apucat să le vândă din căsuța ei aflată lângă biserica orașului. Și în zilele noastre magazinul se află în aceeași locație. Nu am să intru în detalii legate de viața și activitatea Sarei Nelson, ci am să vă spun doar că am ajuns acolo cu dorința de a încerca celebra “gingerbread”, dar nu ne așteptam să găsim ce am găsit la acel magazin.

Ca și punct de reper cel mai important este grădina lui William Wordsworth. Magazinul este practic lipit de poarte de intrare în grădină. Încă de când am ajuns ne-a mirat coada pe care am găsit-o. Nu era mare, mergea destul de repede, dar oricum... ca să găsești coadă la așa ceva mi se părea cam SF.

Băieții grupului nostru de... patru persoane :D nu s-au arătat deloc interesați de a vizita magazinul, așa că noi fetele, ne-am așezat la coadă. Când am ajuns înăuntru primul lucru rostit a fost “Oh, my God! Can I take you a picture? ”. La tejghea serveau două femei îmbrăcate în haine de la 1800 cu bonete pe cap, iar senzația de întoarcere în timp am avut-o până am ieșit pe ușă. Deși ajunsesem cu ideea clară de the classic gingerbread, imediat au început să-mi fugă ochii la rafturile încărcate de produse. Orice pe bază de ghimbir găseai acolo. Aveau până și mascote, mici păpușele care miroseau a ghimbir. Pfffff, era cazul să ne grăbim că mai era lume afară la coadă. Am luat până la urmă pachețelele după care venisem și am plecat. În timp ce ieșeam, alții au intrat după noi. “Wow! ”, am apucat să aud... Aha... bine că nu eram singurele... :))

Așa cum vă spuneam, exact lângă magazin este intrarea în “Wordsworth Daffodil Garden”. Încă de la poartă te cuprinde parcă un sentiment de liniște. Pe tine și probabil pe toți ceilalți care vizitează grădina... și nu erau puțini :D. Cu toate astea nu am auzit pe nimeni vorbind tare, nu am văzut pe nimeni escaladând garduri sau făcând glume. Toată lumea se plimba în liniște admirând narcisele (cam puține la număr, ce-i drept) și dalele aleilor. Ar fi fost perfect dacă s-ar fi plimbat numai pe alei, dar despre asta o să vă povestesc puțin mai încolo.

Eeee, cu dalele este o adevărată poveste. Cei în grija cărora se află grădina s-au gândit la o chestie foarte interesantă. Deși intrarea este liberă, vizitatorii au posibilitatea de a-și achiziționa o dală cu numele lor și orașul de unde vin. Aleile grădinii sunt pavate cu astfel de dale. Am văzut nume ale turiștilor din toate colțurile lumii. Ideea mi s-a părut deosebit de interesantă și am început să mă interesez ce presupune asta.

Astfel am aflat că dacă îți dorești ca numele tău să fie călcat în picioare de toți turișii veniți să viziteze grădina lui William Wordsworth, trebuie să plătești suma de 250 de lire pentru fiecare dală comandată. Hmmmm, n-am stat să fac un calcul... dar cu siguranță erau multe dale acolo... :))

Grădina nu e mare, are însă din loc în loc băncuțe unde te poți așeza pentru odihnă sau fotografie. Recunosc, mă așteptam să fie mai multe narcise, cred însă că am ajuns acolo prea devreme. Probabil dacă mergeam mai târziu cu măcar o săptămână, alta era situația. Am văzut multe flori culcate la pământ și imediat am observat cauza. Din dorința de a se poza în mijlocul narciselor (de parcă aleile nu sunt suficient de aproape), oamenii le călcau efectiv în picioare și nu era nimeni să le atragă atenția.

Tot în cadrul grădinii poate fi văzut locul preferat al poetului, unde obișnuia să stea adeseori privind micul râu care trece prin apropiere. Am făcut o fotografie “exclusivă AFA” :D acolo, așa cum fac de câte ori am ocazia, apoi am plecat pentru că locul începuse să se umple de oameni. Și totuși, parcă nimeni nu îndrăznea să se așeze pe banca preferată a lui William Wordsworth. Înainte de a părăsi grădina am fost pentru câteva momente să vedem și mormintele familiei Wordsworth. Simple, privind parcă deasupra grădinii, sunt loc de pelerinaj pentru sute sau poate chiar mii de turiști (vara) care ajung aici în fiecare zi.

După ce am părăsit grădina, ne-am mai oprit să facem câteva poze în orășelul plin de un farmec aparte.

Pe lângă obiectivele turistice pe care noi le-am vizitat, în Grasmere se mai poate vedea casa pe care romanticul poet a închiriat-o și în care a locuit din 1814 până în 1850 (Rydal Mount) – aici pot fi văzute diverse obiecte care au aparținut familiei, precum și unele ediții princeps ale scrierilor poetului; Saint Oswald's Church – în curtea căreia se află mormintele familiei Wordsworth, iar puțin mai încolo se află Wordsworth Seat, locul preferat al autorului de poezii romantice, unde obișnuia să vină și să petreacă mult timp privind peisajele din zona Rydal Water.

Nu am vizitat tot ce se putea vizita în Grasmere, unele din lipsă de timp, altele pentru că pur și simplu era prea frumos afară ca să ne închidem într-o casă, de exemplu. Dacă ar fi să mă întorc în zonă, cu siguranță Grasmere ar fi pe primul loc în topul orășelelor pe care aș vrea să le revăd. Recomand din suflet câteva ore petrecute aici. Locul are magie, și pare desprins dintr-un basm englezesc. Nu-l ratați și nu vă va părea rău.

---

VIZUALIZĂRI: 2647 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI