ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.09.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 19.04.13
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
AUG-2015
DURATA: 7 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 17 MIN

    Lago di Garda, Italia – Destinatie I-DE-A-LA (partea a-II-a – ce am facut noi)

    TIPĂREȘTE URM de aici

    In prima seara nu puteam sa facem mare lucru fiind destul de tarziu asa ca am iesit la o plimbare catre castelul Scaligeri care se afla pe insula, in orasul vechi, la aprox 900 de m de hotelul nostru. El ne-a devenit foarte familiar pentru ca fiind atat de aproape nu a fost zi sa nu trecem podul spre insula si sa ne plimbam prin orasul vechi. In prima seara am mancat la terasa Scaligeri, langa castel, unde ne-a ajutat o romanca sa alegem si am primit si niste cupoane de reducere pe care sa le folosim la gelateria lor (2 le-am folosit dar pe 2 le-am ratat pentru ca vis-à-vis de vitrina lor era o alta gelaterie care ne-a placut mult mai mult).

    A doua zi ne-am sculat mai tarziu pentru ca se acumulase ceva oboseala si am zis ca o sa lenevim pe langa casa si imprejurimi ca sa descoperim zona si sa ne facem planurile de bataie. Nu ne-am dat seama ca este luni si am plecat catre Castelul Scaligeri pe care l-am gasit inchis. Daca tot am ajuns acolo am zis sa facem o plimbare pe insula, prin orasul vechi si sa vedem tot ce se putea pe acolo. Accesul in oras este unic. La intrare traversezi un pod dupa care admiri ratele si lebedele care isi fac veacul acolo, treci chiar prin zidurile cetatii si se deschide apoi un labirint de stradute inguste, intortocheate, colorate, pline de terase si hoteluri, prin urmare si foarte aglomerate. Am luat o harta si cu ea in mana am vazut 2 din cele 3 biserici de pe insula: Santa Maria Maggiore si San Pietro (cea mai veche biserica din Sirmione construita prin sec VIII si reconstruita in sec XI), vila Mariei Callas din piata Carducci, de fapt un palat, casa sotului ei, un bogatas italian care acum este folosita pentru expozitii si diverse evenimente iar peste drum este parcul care ii poarta numele. Ne-am oprit apoi la Termele Catullo, parte a Termelor Sirmione impreuna cu Termele Virgilio din zona Colombare pe care le-am vazut in timpul altei plimbari prin acea zona. Acestea sunt de fapt doua centre balneare care ofera servicii de calitate in tratarea diverselor afectiuni. In Sirmione izvoarele termale au fost descoperite inca de acum 2000 de ani si sunt folosite si astazi de turisti din toata lumea. Am luat apoi trenuletul electric din dreptul termelor care pentru 1 EUR ne-a dus la Grota lui Catullo, ruinele unei vile foarte mari care de asemenea erau inchise si am putrut admira doar de afara si inauntru cat vedeam cu ochii prin gard. Aceasta pestera pastreaza date despre viata poetului latin Catullus conform sapaturilor arheologice. Ne-am plimbat prin Arena Marina, un parc frumos unde au loc evenimente in aer liber, la cele mai multe cu intrare gratuita. La intrare se afla un panou urias in care este afisat programul pe zile, ore, evenimente. Ruinele de la Sirmione sunt cele mai vechi din nordul Italiei (secolul I i. Hr) si s-au patrat foarte bine pana astazi. Am mers pe stradutele inguste si am iesit catre plaja publica si apoi in portul din Sirmione sa luam informatii despre plimbarea cu vaporul. Asa am aflat ca sant mai multe barci, vapoare gen ferry sau curse rapide. Biletul pentru o calatorie pentru o zi intreaga, pe tot lacul, cu opriri unde doresti, tip hop on hop off, este acelasi, indiferent de barca. Sunt si barci rapide care te ajuta d. p. d. v. al vitezei dar s-a dovedit ineficient pentru noi. Poti sa te dai jos in statiuni dar trebuie sa tii seama ca nu ai timp sa te opresti de prea multe ori, distanta de parcurs fiind foarte mare (aprox. 150 de km). Sirmione este statiunea din cel mai sudic punct al lacului iar Riva del Garda, cel mai la nord. De la noi pana la Riva o barca (generic vorbind, este vorba de un vapor, de fapt) obisnuita face 4 ore iar una rapida, 3. Daca pui la socoteala drumul dus-intors, intr-o zi de 10-12 ore ai timp sa te duci si sa te intorci si sa te opresti la max 3 statiuni cate o ora, o ora jumatate. Ne-am luat programul iar acasa am pus pe hartie combinatiile tinand cont de orar si de primul si ultimul vapor. Am facut socoteli doar cu barca rapida ca sa ne miscam mai repede si sa putem sa stam mai mult prin statiuni si am hotarat sa avem 3 opriri. Urma sa facem turul lacului si cu masina cand urma sa trecem prin toate si sa ne oprim in alte 2-3 statiuni.

    La intoarcerea catre casa am gasit si statia de transport in comun, foarte aproape de casa noastra unde am vazut ca spre Verona este un autobuz care face 50 de minute, circula la interval de o ora la fiecare si 28 si costa 4 EUR/persoana.

    Dupa amiaza am stat pret de o jumatate de ora pe sezlongurile de pe pajistea hotelului nostru cu parere de rau ca nu avem stare sa stam mai mult si am plecat la plimbare, in partea opusa castelului. Am desoperit Campingul de 3* din Sirmione cu rulote dar si casute, foarte mare, in fata cu iesire la sosea iar in spate cu iesire la lac unde erau terenuri de fotbal, volei, trambuline plaja, faleza. Ulterior am vazut campinguri mai mari sau mai mici aproape in toate statiunile prin care am trecut. Sirmione este strabatut de o singura sosea ceea ce face traficul destul de greoi si am preferat sa mergem foarte mult pe jos. Am ajuns tarziu de tot acasa, rupti de picioare, dupa multi km pe care ii facusem toata ziua si cu gandul la croaziera din urmatoarea zi pe care o credeam odihnitoare.

    Am mancat devreme ca sa prindem prima cursa rapida, asa cum planuisem, care era la 8.45 si urma sa ne oprim dupa vreo ora jumatate de mers, la Salo. Numai ca dupa tronsonul asta ne-am schimbat parerea si nu am mai mers cu cursa rapida decat la intoarcere pe ultimul tronson. Cursa rapida este rapida, logic, merge cu 70 de km la ora, este inchisa si nu ai posibilitatea sa deschizi nici un geam iar din cauza vitezei, cand a inceput sa stropeasca geamurile, nu mai vedeam nimic, decat o ceata deasa. Asa ca ne-am reorientat si dupa aceea am trecut la curse pasagere. Deci, prima oprire a fost la Salo, un oras frumos, elegant, situat intr-un golf lung si ingust. Am batut Salo de la un capat la altul, am vazut cladirile vechi, stradutele inguste, Domul impresionant, apoi am mers in partea cealalta la Turnul Ceasului si ne-am oprit la o terasa unde am baut un Aperol si am admirat imprejurimile. In Salo se afla Muzeul de istorie Nastro Azzurro deschis in 1943 singurul de acest fel din Italia pe care nu l-am vazut si de asemenea Muzeul de Arta cu o colectie de tablouri a artistilor nationali.

    Apoi am luat o cursa pasagera si ne-am oprit la Limone sur Garda, statiune pe care consilierul nostru de turism a zis sa n-o ratam nicium. Limone este un oras plin de flori iar pe stradutele inguste unde tot ce vedeai avea forma de lamaie, numerele de la casa, magazinele erau pline de orice de forma lamaiei, totul era galben. Am mers in Parcul Comunal unde am vazut Muzeul Pescarului, alaturi de care era o plantatie de lamai (lemonerii am vazut in multe locuri, sunt la ele acasa aici), apoi la Biserica Centrala si ne-am oprit la o terasa micuta si cocheta pe care o ochisem la dus, unde era coada tot timpul si am ramas si noi de am mancat pizza cu fructe de mare, buna (5.5 EUR+1 pahar de bere). Se spune ca Limone este o zona foarte buna unde poti sa locuiesti. Exista aici, in sangele locuitorilor o forma de apolipoproteina iar cei care o poseda sunt foarte longevivi din cauza unui colesterol cu densitate mai mare decat in mod obisnuit care diminueaza riscul aterosclerozei si al bolilor cardiovasculare.

    Urmatoarea oprire a fost la Gargnano, un oras mai mic, cu muntele foarte aproape de malul lacului ceea ce a facut ca orasul sa nu se poata dezvolta foarte mult. Am mers pe stradutele inguste si am admirat cladirile vechi. Aici magazinele si restaurantele precum si hotelurile sunt mai inghesuite. Am vazut si aici Domul si biserica iar apa mi s-a parut de un verde smarald, altfel decat pana aici. In Gargnano se afla si Parco Alto Garda unde se afla Muzeul Parcului (Museo del Parco). Deja la a 3-a oprire am tras o concluzie si am gasit ca toate localitatile se aseamana foarte mult, castele in fiecare, stradute inguste, faleza si port, biserici de piatra foarte vechi, flori multe si piete traditionale.

    In plimbarea pe lac treci pe langa insula Isola del Garda, cea mai mare insula de pe lacul Garda unde se afla un conac vechi de peste o suta de ani. Gradinile acestui conac sunt foarte frumoase si sunt deschise de putin timp pentru vizitare. Am aflat asta ulterior si n-a fost chip sa ne mai organizam pentru vizitarea lor, oricum eram contra timp

    Calatoria cu vapoarele nu ne-a ridicat nici o problema. Ele sunt destul de dese astfel incat poti sa faci combinatii lejer, am avut locuri permanent si de unde alege. Fiind liber ne alegeam puntea unde nu batea soarele, ne tot mutam in functie de el si cu un aperol spritz in fata am beneficiat din plin de sentimentul de vacanta. A fost o zi frumoasa, peisaje incantatoare, vreme superba, orasele cochete… ce sa-ti doresti mai mult de la o vacanta? Am plecat la 8.45 din Sirmione si ne-am intors acasa cu ultima cursa, pe la 8 seara. Ne-am oprit in orasul vechi ca sa mancam si am ales Roccia, terasa din jurul castelului, unde am mancat o salata Capri (12 EUR), un pastrav la gratar (15 EUR) si un vin rosu, vinul casei (12 EUR). Am ajuns acasa la miezul noptii, rupti.

    In ziua urmatoare am plecat la Verona cu autobuzul de langa noi despre care o sa scriu un articol separat pentru ca noua ne-a placut extrem de mult Verona si chiar daca ii rezervasem o jumatate de zi pentru ca asa citisem pe net ca balconul Julietei este un fas si in rest nu prea ai ce sa faci, pe noi ne-a apucat seara pe acolo si tot mai aveam de vazut.

    Am ajuns acasa seara, destul de tarziu si cu toate ca am zis sa profitam de pajistea noastra cu sezlonguri nu a fost chip, asa ca ne-am dus pentru tura de seara in orasul vechi.

    Ziua urmatoare i-am dat roata lacului cu masina. Circumferinta lacului este de aprox 147 de km dar pe sosea, din statiune in statiune am facut mai mult. Am socotit cum trebuie sa facem ca sa avem tot timpul soarele in spate si am convenit sa incepem plimbarea pornind de pe partea stanga a lacului. Am plecat cu noaptea in cap iar drumul a fost spectaculos, cu biserici si castele, canale, magazine de tot felul, outleturi de casa si gradina, gelaterii, Ristorante&Pizza la tot pasul, parcuri de aventura, gradini botanice, parcuri publice, vile romane, leandri, limonerii, livezi de maslini, culturi de vita de vie, gradini in stil roman (cu statui), verdeata multa, am urcat, am coborat si am trecut prin partea vestica a lacului, stancoasa cu multe tuneluri lungi cu ferestre sparte in stanca din loc in loc, pe care le-am vazut si dupa vapor. La Tignale dupa ce am iesit dintr-un tunel sapat direct in stanca, neamenajat, ne-am oprit la un loc de belvedere catre zona lacului unde erau sute de surfkite. Un spectacol nemaipomenit ne-a oferit lacul in zona aceea. Aici este zona unde sunt curentii potriviti si se aduna iubitorii de windsurf-ing si unde au loc competitii mondiale.

    Tot drumul masini de Italia multe pentru ca si ei erau in concediu in aceasta perioada, iar din restul masinilor intalnite 90% erau de Germania si am vazut doar 2-3 masini de RO.

    Am trecut sa vedem o cascada, dintr-un sir de cateva care erau in zona, dar am gasit-o fara apa dupa ce calduri au fost si mai erau inca, asa ca nu ne-am mai incumetat si la celelalte.

    Ne-am oprit apoi la Riva del Garda, statiunea din punctul cel mai nordic al lacului si unul dintre cele mai mari orase de pe Lacul Garda. Am intrat pe una din cele 2 porti ale orasului Porta San Michele (cealalata Porta San Marco), ne-am plimbat prin port, am ezitat sa intram la Reptilarium si n-am intrat pana la urma pentru ca ne-a placut mult zona de promenada si parcul verde plin de biciclisti si de cei care fac jogging si ne-am pierdut si noi printre ei. Am trecut pe langa Muzeul Orasului gazduit intr-un castel-fortareata din Evul Mediu si am admirat de pe malul lacului Bastionul ridicat in sec al XVI-lea pentru apararea localitatii. Dar cel mai mult ne-a impresionat privelistea care se asterne in fata ochilor si ai senzatia ca muntele coboara in lac. Am admirat zona de plaja si aproape de plecare am intrat intr-un supermarket pentru o sticla de apa si atata ne-au mirosit niste pui calzi in zona de take away incat ne-am luat si noi cate o jumatate si pentru ca n-am avut alta idee, in parcarea unde am lasat masina, undeva mai la marginea orasului, intr-un spatiu mare cu gazon, inainte de a pleca, ne-am asezat pe iarba, ne-am scos hartile pe care am asezat mancarea si am facut o campeneasca.

    Cu toate ca o plimbare pana la Bastion ar fi durat doar o jumatate de ora iar acolo gaseam un muzeu, un restaurant dar si o panorama asupra lacului, nu ne-am indurat si nu am zabovit mai mult la Riva pentru ca aveam de mers la Malcesine, orasul care se intinde la poalele muntelui Monte Baldo (cel mai inalt din zona lacului) unde aveam nevoie de mai multe ore. Voiam sa vedem Castelul de acolo care se vedea foarte frumos de pe vapor si cred ca este cel mai mare din zona. Apoi ne propusesem sa urcam pe Monte Baldo cu faimoasa telecabina care se roteste in mers.

    Am gasit parcare cu greu in Malcesine, a fost singurul loc in care ne-am invartit ceva. Intr-un final am gasit 3 locuri libere la o parcare aproape de centru si de punctul de informatii unde trebuia sa ajungem. Aici, in parcare, ne-a mai venit inima la loc apropo de civilizatie si ca noi, romanii, am fi la coada clasamentului. Parcarea era cu bariera. Ne-am oprit la intrare pentru ca acolo era si o toaleta si am asteptat acolo soferul care se dusese sa lase masina la locul ei. Chiar vis-a-vis de WC, la 2-3 m, nu mai mult cred, prima masina parcata acolo era una de Olanda, cu 5 pasageri. Toata lumea era pe langa masina, noi asteptam soferul nostru. Fusesem la WC, 2 cabine pentru femei, 2 pentru barbati, foarte curat, cu tot ce trebuia acolo iar dupa ce am iesit noi, absolut liber. O adolescenta din masina de Olanda, se da jos, isi ridica poalele si face pipi langa masina lor, intre usi. Iese si taticu’ din masina si se duce si el la maslinul din spatele masinii si nu la 2 pasi la WC. S-a asezat cu spatele la noi care eram la 3 m si n-a avut nici o jena.

    Ne-am dus la punctul de informatii de unde ne-am luat bilete pentru cele 2 telecabine ca sa urcam pe Monte Baldo dar si pentru Castel si Muzeu, pe care urma sa-l vedem cand coboram dupa munte. Un bilet combinat pentru ambele obiective a costat 22 EUR/persoana iar daca le luam separat ar fi fost cu 6 EUR mai scump. Am stat la coada la telecabina cam o ora, am luat-o pe prima pana la 700 de m si apoi pe a doua (prima telecabina din lume care se roteste in mers, astfel incat toata lumea sa aiba parte de panorama) pana la 1760 de m. Super senzatie, extraordinar. Sus o vreme nemaipomenita, numai buna de plimbare. Am gasit un panou unde erau trecute traseele pe care le puteai face din acel punct, mai lungi sau mai scurte, de la 15 minute pana la cateva ore. Pe prietenii nostri i-am pierdut chiar dupa ce ne-am dat jos din telecabina, la terasa restaurantului de unde aveai o panorama nemaipomenita asupra lacului. Eu nu m-am multumit doar cu asta si am ales un traseu scurt, de o jumatate de ora, pana la Sentiero della Colma. Am plecat cu sotul meu catre acolo dar dupa ce am urcat cateva minute pe o coama catre traseul nostru, ni s-a deschis in fata ochilor un platou cu un loc de joaca pentru copii si un restaurant terasa, plin de lume. L-am pierdut si pe sotul meu acolo si n-a fost chip sa mai mearga asa ca am plecat singura mai departe, alaturi de zeci, sute de oameni care misunau in sus si in jos. Destinatia mea finala era un balcon suspendat pe un varf de stanca, cu balustrade din lemn de unde am avut o vedere asupra lacului si statiunilor nemaipomenita, peisaj pe care nu-l voi uita niciodata. Am stat acolo o gramada, m-am asezat jos pe iarba si nu ma mai induram sa plec. Iubitorii de munte inteleg ce nu pot sa spun eu acum. M-am intors si mi-am recuperat sotul, apoi prietenii si am coborat mai repede decat am urcat, am vazut ca puteam sa coboram si pe jos si am fi facut 3 ore pana in oras sau 2 ore pana la telecabina intermediara.

    Am fost apoi sa vedem Castello Scaligeri di Malcesine care mi-a placut cel mai mult dintre toate castelele vazute si de asemenea mi-a placut mult muzeul unde am vazut filmulete despre cum s-a format lacul si cum a aparut flora si fauna. Am urcat in turnul castelului de 31 de m pentru un view asupra lacului, dar puncte de belvedere sunt o multime pe masura ce te plimbi prin castel. Ne-am plimbat apoi pe stradutele frumoase din Malcesine, am vazut o nunta, am intrat in magazinele de suveniruri care erau deosebite fata de ce mai vazusem, ne-am oprit si am mancat o pizza buna (cea mai buna de pe lac) si pentru ca deja ne prinsese intunericul acolo si mai aveam destul de mers pana acasa ne-am despartit cu greu de oras si am plecat. Malcesine este statiunea care ne-a placut cel mai mult dintre toate statiunile de pe lac. Daca vreodata o sa ma intorc pe lacul Garda acolo imi voi aseza tabara.

    De aici spre casa a fost greu. Ambuteiaje in zona orasului capitala, Garda, am trecut pe langa Mouvieland si Gardaland, ne-am oprit sa admiram macar asa un pic de pe afara cu regretul ca n-a avut loc pe lista nici unul, nici altul si am ajuns in camera spre 11 noaptea, plecati de la 8 dimineata. Dar ce zi frumoasa am avut!

    Si ca un fapt divers, in jurul lacului am vazut o singura data motorina cu 1.29 EUR/litru, apoi de la 1.34 pana pe la 1.60.

    Ultima zi am rezervat-o pentru Natura Viva Park dar n-am crezut ca o sa fie aproape toata ocupata cu asta pentru ca speram ca spre seara sa ajungem totusi si la castelul de langa noi. Natura Viva Park este un parc imens, fondat de arhitectul Alberto Avesani impreuna cu sotia sa Georgia in anul 1969, cu mai multe sectiuni, structurat pe 5 continente: Fauna Park cu peste 200 de specii de animale din toata lumea inclusiv zona de safari, adaugata in anul 1973, Botanical Route unde poti admira plante tropicale si Dinosaur Park cu modele de specii de dinozauri la dimensiuni reale, ambele adaugate parcului 5 ani mai tarziu. Nici sa nu va ganditi sa ocoliti acest parc daca ajungeti in zona. Ca sa ajungem din Sirmione am plecat cu masina in directia Verona iar cu 13 km inainte, in CastelNovo am luat-o la stanga spre Sandra. Sunt indicatoare peste tot iar un alt punct de reper este Gardaland, Natura Viva Park aflandu-se la 2 km de acesta, in localitatea Figara. Pentru 17 EUR intrare/adult (20 EUR bilet normal, cu reducere 3 EUR de la hotel) am avut partea de Safari dar si de gradina zoologica. Am intrat mai intai pe un traseu Safari Park care se poate face cu masina unde am admirat animale care traiesc in savana lasate in libertate. La intrarea in parc dar si la intrarea in fiecare sectiune exista un panou cu reguli care trebuie respectate intocmai. Nu ai voie sa te dai jos din masina dar am mai deschis geamurile chiar daca nici asta nu prea aveam voie. A fost o experienta frumoasa sa fii atat de aproape de lei, leoparzi, girafe, ghepard, hipopotami, rinoceri. Este adevarat ca in unele locuri (la lei, de ex) se vedeau niste santuri intre drum si zona lor iar acolo cred ca mai era ceva care tinea animalele pe loc dar asa din avion nu-ti dadeai seama exact. Doar ghepardul a traversat nestingherit drumul prin fata masinii noastre si s-a dus si s-a intors de mai multe ori. Traseul a durat cam o ora si jumatate, apoi am parcat intr-o parcare imensa si ne-am dus la gradina zoologica. Pentru mine gradina zoologica din Praga era cea mai mare pe care am vazut-o, care mi-a placut cel mai mult pana acum, dar Natura Viva o intrece. Am vazut la casa de bilete ca oamenii cu copii isi luau abonamente si mergeau cateva ore in fiecare zi cu copiii pentru ca intr-o singura zi nu poti s-o faci decat daca alergi asa cum am facut noi, fara copii fiind. Am vazut in zona rinocerilor afise prin care se spunea ca Natura Viva este singura gradina zoologica din lume unde rinocerii si hipopotamii convietuiesc impreuna si intr-adevar i-am vazut pe amandoi mancand din aceeasi troaca. Am stat la Natura Viva aproape 8 ore, mai mult decat am crezut. Mi-ar fi placut sa scriu un articol separat despre acest parc. Am niste poze absolut deosebite de acolo si va fi foarte greu sa selectez doar cateva. Din pacate mai am mult de scris despre vacanta si imi gasesc din ce in ce mai greu timp, plus ca inca nu ma impac cu ideea fragmentarii unui sejur. Dar ce vreau sa va transmit neaparat este ca Natura Viva Parc merita vazut. Ne-am intors pe la 17.30 acasa si n-am avut timp decat pentru un dus rapid si o jumatate de ora de repaus pe pajistea noastra si apoi fuga la castel pentru ca ajunsesem in ultima seara si noi tot nu-l vazusem. Aveam timp pana la ora 19 sa prindem ultima intrare.

    Pentru 4 EUR am trecut pe podul de acces in castel care face legatura intre peninsula si insula in care se afla orasul vechi. Castelul Scaligeri (Rocca Scaligera) este de fapt o fortareata, construita in sec 12 care a avut rol atat de aparare cat si de port si este impresionant. Cand pe la mijlocul secolului al XII-lea Sirmione a ajuns pe mana familiei Scaligeri aceasta a vrut sa construiasca in zona cel mai fastuos castel. Am vazut un castel frumos cu multe turnuri si ziduri groase, inconjurat la exterior de un zid de aparare iar apoi din toate partile de apa. La intrare o multime de turisti se opresc sa faca fotografii sau sa dea de mancare ratelor negre si lebedelor albe. Am urcat cele 150 de trepte pana in turn (unde a fost si inchisoarea) si am avut o priveliste nemaipomenita asupra lacului dar si asupra orasului vechi. Cu toate astea castelul de la Malcesine a fost mult mai pe sufletul meu.

    Vineri seara este o piata traditionala in Sirmione, in zona Colombera, la 2 km de noi, in partea opusa castelului, aproape de Carefourul de care va spuneam. Traficul se inchide iar zona se umple de tarabe cu de toate, cu muzica si mancare. Se deschide la ora 19 si se termina in jur de 23-24. Am terminat si noi cu castelul si ne-am indreptat catre acolo pe jos. Se inserase de-a binelea cand pe la jumatatea drumului vedem niste fulgere oarecum in departare. Am continuat sa mergem si exact cand am vazut tarabele a tunat de am crezut ca se crapa cerul si intr-o secunda a inceput o rapaiala care ne-a facut fleasca in cei cativa pasi pe care i-am avut de facut pana la un magazin ca sa ne adapostim. O vijelie le-a luat pe sus tarabele comerciantilor si in 10 minute acolo era o zona ca dupa razboi. Ploaia s-a oprit foarte repede, ca si cum n-a fost, am trecut putin prin piata dar nu mai aveai ce sa faci, oamenii isi recuperau ce le mai ramasese, asa ca am cumparat si noi niste fructe si ne-am bagat la un bar Bruscheteria (Crazy bar), am mancat niste bruschete (scumpeeee rau de tot, 7.5 EUR 3 feliute de paine cu ceva pe ele acolo. Bune dar nu ne-a intrat nici la o masea), am baut bere si ne-am retras catre casa pentru ca a doua zi urma sa ne mutam tabara in Muntenegru dar pana acolo mai aveam un tranzit la Posedarje (Croatia) despre care o sa va povestesc pentru ca a fost tare de tot.

    Nu stiu cand o sa revin la Lago di Garda. Imi doresc sa fie maine si sper sa nu cad in vreo patima asa cum am patit cu Austria dupa ce am fost prima data si nu ne-am mai oprit cativa ani. Mi-a placut aerul de vacanta luxoasa pe care il ofera zona miilor de turisti, statiunile bijuterii, una mai frumoasa decat alta, infrastructura fara cusur, serviciile turistice de calitate, stancile Alpilor care parca rasar din lac. Am batut lacul in lung si in lat, l-am abordat si de pe apa si de pe uscat, am trecut prin toate statiunile lui, in cateva am zabovit mai mult, i-am vazut castelele si parcurile, am urcat pe muntele cel mai inalt. Stiu ca mai erau lucruri de facut si sper sa ajung sa mai revin vreodata. Si voua va doresc asta, este o destinatie ideala de vacanta si chiar daca mai scumpa decat altele isi merita fiecare banut.

    Grazie a tutti per la lettura.

    Ciao!

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de Aurici in 23.09.15 13:14:19
    Validat / Publicat: 23.09.15 17:22:46
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.

    VIZUALIZĂRI: 10494 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Aurici); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P13 Ne indepartam de Limone
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 42950 PMA (din 47 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    10 ecouri scrise, până acum

    crismis
    [23.09.15 21:54:20]
    »

    @Aurici: Nu stiu ce cuvinte sa aleg ca sa-ti multumesc pt seara frumoasa pe care mi-au facut-o relatarile tale si fotografiile minunate! Cateva zile probabil ca o sa visez doar lacul turcoaz, orasele colorate ca niste bijuterii atarnand la gatul golas al Alpilor, castele crenelate pe stanci solitare! O sa fac simulari de cazari, de preturi, de perioade din calendar! Si cine stie? ...

    Abia astept sa povestesti despre Kotor, aceasta fiind si ultima etapa a concediului nostru de anul asta. Din pacate, noi n-am reusit sa stam acolo decat o zi si jumatate, dar e unul din locurile in care voi reveni intr-o zi!

    mariana.olaru
    [24.09.15 09:53:14]
    »

    @Aurici

    Am citit ambele review-uri cu desăvârşită plăcere şi chiar mi-a părut rău când am ajuns la final. Pentru că am călătorit cu imaginaţia alături de tine şi m-am simţit ca într-o vacanţă, iar când revii acasă, ştii cît de anostă îţi pare viaţa împărţită între obligaţii casnice şi profesionale. A fost o lectură pe gustul meu, pentru care meriţi felicitări!

    Oricum, prin tine, Lago di garda şi împrejurimile lui au devenit o posibilă traiectorie spre care să-mi îndrept atenţia în viitoarele mele călătorii.

    AuriciAUTOR REVIEW
    [24.09.15 10:19:04]
    »

    @crismis - Multumesc pentru ce imi spui. Intotdeauna am emotii cand scriu pentru ca, chiar daca ma repet, pana la AFA eu n-am mai facut-o si am tot felul de temeri. Ca ma pierd in amanunte, ca nu sintetizez bine, ca ma lungesc, ca nu transmit informatie turistica pe placul tuturor…... de-astea. Apoi mai spun una-alta despre mine si imi dau seama ca pentru cineva care nu ma cunoaste poate sa aiba tot felul de interpretari si nu imi place. Dar, in fine, nu putem sa ne iubim cu totii, asta e clar.

    O sa scriu si despre Kotor, abia astept. M-am uitat ieri la poze ca sa aleg pentru Italia si parca am fost din nou in vacanta, asa m-am bucurat.

    Multumesc inca o data pentru ecou.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    AuriciAUTOR REVIEW
    [24.09.15 10:43:52]
    »

    @mariana. olaru - Multumesc si tie Mariana. Asa cum ii spuneam si lui @crismis am ceva emotii cu scrierile astea, dar daca voi ziceti ca am transmis bine nu pot decat sa ma bucur.

    Si da, pune pe lista Lago di Garda, este intr-adevar o destinatie ideala. Iti ofera absolut tot ce astepti de la o vacanta iar peisajele sunt de vis.

    crismis
    [24.09.15 11:02:08]
    »

    @Aurici: Nu sunt eu cea mai in masura sa judec cum ar trebui sa fie review-ul ideal. Dealtfel, au fost discutii repetate in acest sens pe acest site si a ramas tot "ca in gara". Mie imi place cum scrii si ce transmiti. E usor sa te urmaresc si nu ma plictisesti. Informatiile scrise de tine sunt interesante si utile. Daca as vrea sa merg "pe urmele tale" intr-o excursie, probabil ca m-ai scuti de cel putin jumatate din documentare.

    Regasesc in relatarile tale si destul de multa "simtire", ceea ce cred ca da sarea si piperul descrierii. Iti pui sufletul pe tava, dar atat cat trebuie.

    Nu vreau sa te flatez, pur si simplu mie imi place si te citesc cu drag de fiecare data. Imi place si cum iei "frumosul din ce-a fost", coincide cu filozofia mea de viata.

    Felicitari inca o data! Pentru tot!

    claudiu 71
    [26.09.15 11:48:06]
    »

    @Aurici -

    Se spune ca toamna se numara bobocii si ca este anotimpul recoltei si a recenziilor de succes.

    Si pentru mine Lago di Garda si localitatile de aici (Sirmione, Limone) sunt fieful unor vacante selecte, un loc printre putinele care mai rezista schimbarii. Orasele italiene mari au ajuns din pacate sa-si piarda din glamourul deceniilor trecute, dar zone precum aceasta sper sa ramana in continuare intacte. Dupa cum iti spuneam in raspunsul la ecoul tau esenta tipic italiana care o echivalam cu "Dolce Vita".

    Ai facut o excelenta propaganda prin aceste review-uri aceste zone, felicitari sincere daca mai exista far umbre de fals sau magulire, doar prin prisma turistica.

    AuriciAUTOR REVIEW
    [27.09.15 15:50:50]
    »

    @claudiu 71 - Multumesc Claudiu, foarte mult. Daca vine din partea ta inseamna mult pentru mine. Iti citesc articolele dar mai ales ecourile prin care lamuresti atat de bine lucrurile d. p. d. v. turistic si trebuie sa spun ca eu am niste modele printre userii AFA printre care te numeri si tu. Acesti useri ofera informatie turistica asa cum mi-ar placea si mie s-o fac, stiu ca deocamdata nu-mi iese tot timpul, dar invat. Sper sa ajung la formula ideala de rw (pentru mine), deocamdata tot ce scriu mi se pare ca mai are si cate-un defect. De aceea, asa cum ii spuneam si colegei @roxi-nico mi-ar placea, ca aici pe AFA sa ne spunem si ce nu ne place la articolele noastre. Daca gasim tonul potrivit asta ar putea sa ne ajute pe toti.

    Revenind la Lago di Garda, da, toate localitatile de pe lac ne-au topit pur si simplu. A fost prima data de multi, multi ani cand mi-as fi dorit ca cele 14-15 zile de CO, sa se intample acolo, toate. As fi vrut sa zabovesc mai mult in fiecare. In Malcesine ne-a apucat noaptea si nu ne induram sa plecam, si la Limone am fi vrut sa stam mai mult, de orasul vechi din Sirmione nu ne-am saturat chiar daca in fiecare seara am fost acolo...

    "Dolce vita", da. Asa un aer de vacanta parca n-am simtit in multe locuri. De obicei primim dar si noi contribuim la o vacanta deosebita. Aici am avut senzatia ca lumea ne era la picioare si ca toate se intamplau ca noi sa avem vacanta ideala. Sper sa ma pot intoarce. Eu nu-mi las inima nicaieri dar sunt locuri care raman permanent pe lista iar Lago di Garda este unul dintre ele. Are si de ce, cu varf si indesat. Cand am mai vazut si pozele tale cu Dolomitii m-a apucat un dor de duca...

    Multumesc inca o data pentru cuvintele frumoase.

    roxi-nico
    [22.08.17 20:31:38]
    »

    Buna! Stiu ca a trecut ceva timp de la aceasta vacanta minunata, dar mai tii minte cat au costat biletele de vaapor pt excursia in jurul lacului?

    AuriciAUTOR REVIEW
    [23.08.17 10:27:25]
    »

    @roxi-nico: Ma mir ca n-am scris asta in articol. Tot invat sa scriu si eu articolul perfect , sper sa si-mi iasa vreodata.

    Nici eu nu tin minte chiar toate dar imi tin un excel cu cheltuielile excursiilor pe care l-am inceput din dorinta de a-mi ajuta prietenii din grup. Si am ramas cu el de gat. Asa ca am gasit in el "Croaziera pe Lago di Garda 2*34.3 EUR", adica 69 de EUR pentru 2 persoane. Sper sa-ti fie de folos, numai bine.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    roxi-nico
    [23.08.17 13:38:20]
    »

    @Aurici: Multumesc

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Aurici, claudiu 71, crismis, mariana.olaru, roxi-nico
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Lago di Garda:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.055819034576416 sec
    ecranul dvs: 1 x 1