La Coruña, oraşul unde trecutul este viu şi viitorul prezent

TIPĂREȘTE

Cu dinți de căpcăun apele nervoase ale Oceanului Atlantic au muşcat neîncetat din stânca pe care a fost fondată La Coruña, în urmă rămânând un contur încrețit plin de insule, peninsule, golfuri, plaje. Nici omul nu s-a lăsat mai prejos şi a făcut diguri, a săpat porturi şi canale, a clădit case şi biserici. La Coruña sau A Coruña, cum spun galicienii, este un oraş în care noul şi vechiul se întrepătrund ținând trează atenția călătorului, ispitindu-l să-i descopere noi aspecte, noi imagini.

Am ajuns în La Coruña într-o zi însorită de septembrie. Nu am pierdut timpul, ci am pornit direct să-l explorez, înarmat de la recepția hotelului cu o hartă şi multe informații. Plaja, oraşul vechi, vestigiile romane şi portul m-au dus cu gândul la Constanța noastră. Dar asemănările se opresc repede, din păcate pentru noi, la ei curățenia de pe străzi fiind o realitate, clădirile arătând bine întreținute, drumurile asfaltate corespunzător.

Locul cel mai cunoscut al oraşului şi cel mai vizitat este fără îndoială Torre de Hércules (Turnul lui Hercule). Acesta este al doilea far ca înălțime din Spania (55 metri) şi a fost construit în sec. al II-lea de către cuceritorii romani. Desigur aspectul inițial a fost alterat în timp de reconstrucții şi renovări, dar rămâne cel mai vechi far roman încă în folosință. În lunea în care am fost eu intrarea era liberă, dar oricum biletul nu costa o avere. Priveliştea oraşului de sus, din vârf, merită drumul lung până aici. Şi relativ la privelişte, în apropiere am desluşit un imobil interesant despre care nu ştiam nimic. Ajuns lângă el observ că este în părăsire şi că destinația sa nu era de bun augur: penitenciar.

La fel de legat de navigație, dar de cea a zilelor noastre, este turnul de control al traficului maritim, situat la capătul digului de protecție a portului. Înalt de 80 de metri şi cu o structură modernistă, constând din doi piloni uriaşi uniți prin mai multe corpuri orizontale, el domină vasta zonă portuară.

Istoria Galiciei poate fi găsită prin cărți, dar te simți cu adevărat în mijlocul ei la Castelul Sf. Anton, principalul bastion de apărare al oraşului, actualmente Muzeul de arheologie şi istorie. Castelul a fost construit în sec. al XVI-lea, pe timpul lui Filip al II-lea, pe o insulă în largul portului, insula devenind peninsulă abia trei veacuri mai târziu. Aici a fost încarcerat şase ani Alessandro Malaspina, exploratorul italian care condusese o expediție spaniolă în jurul lumii.

Perioada de prizonierat n-a fost prea dificilă, ținând cont că în decursul detenției a scris mai multe eseuri tratând critica literară, economia, estetica. Muzeul expune vestigii datând de mii de ani, arme din diferite perioade, hărți şi documente atestând evoluția civilizației din Galicia. Sunt rememorați eroi precum Maria Pita sau bătălii ca cea din perioada războaielor napoleoniene, numită Bătălia de la Elvina. Mai mult decât toate exponatele este plăcută plimbarea printr-un castel veritabil.

Cu fața către Golful Riazor, unul dintre golfurile care mărginesc La Coruña, încadrat de blocuri cu aspect familiar nouă românilor, se află Domus - Casa del Hombre. Aceasta este clădire cu aspect futurist, aşa cum am găsit în mai multe oraşe spaniole, care găzduieşte un muzeu insolit, muzeu care a solicitat mult imaginația creatorilor şi care îşi doreşte să stârnească curiozitatea vizitatorilor. O prezentare interactivă caută să prezinte diferitele fațete ale corpului uman, dezvoltarea omului (a unora) de la stadiul de maimuță la cel de homo sapiens, asemănări şi deosebiri între oamenii din diferitele colțuri ale Pământului.

Afundându-mă pe străduțele oraşului vechi am pierdut total direcția şi am ajuns în Piața Maria Pita, cea mai cunoscută dintre piețele de aici. Numele provine de la cea care a devenit eroină în urma atacului efectuat asupra oraşului în 1589 de către celebrul corsar englez Francis Drake. Piața este dominată de monumentala clădire a primăriei, tributară simetriei şi ornamentelor sofisticate, caracterizată de trei domuri şi un culoar mărginit de coloane. În jurul pieței sunt multe terase, restaurante şi un punct de informare turistică, iar în mijloc statuia Mariei Pita.

Văzând într-o vitrină o adevărată expoziție de caracatițe nu a rezistat tentației de a degusta celebra pulpă de caracatiță. O experiență inedită pe care nu o voi mai repeta . Chiar lângă piață, o altă prezență notabilă este biserica Sf. Jorge (Sf. Gheorghe), construită în perioada de glorie a barocului.

Tot în "ciudad vieja" (oraşul vechi) sunt alte doua biserici importante pentru vechimea lor. Santa Maria del Campo a fost construită pe culmea unui deal, cu peste opt veacuri în urmă, în stilul romanesc. Deasupra intrarii o rozasă, o fereastră circulară sub forma unui trandafir, alungă monotonia de pe fațadă. Se spune că banii ridicării ei ar fi provenit de la breasla navigatorilor. De prin aceeaşi perioadă este şi Igresia del Santiago, care adăposteşte o statuie a Sf. Iacob din sec. al XIII-lea. Doar Camino ingles, drumul spre Santiago de Compostela, trece prin oraş.

Ajuns în port descopăr pădurea de catarge, uriaşe nave de pasageri şi iahturi cochete. Întorcându-mă însă cu 180 de grade rămân surprins de imaginea creată de fațadele imobilelor unite într-un zid la care se evidențiază cercevele albe şi sticla strălucitoare. Ele ascund şi protejeaza cu gust balcoanele. La parter sunt o grămadă de cafenele şi terase, baruri şi restaurante, căci spanilolilor le place să petreacă seara în oraş. Datorită acestei zone oraşului La Coruña i s-a mai spus şi "Oraşul de sticlă".

M-am plimbat şi pe Paseo Maritimo, mergând parcă pe un drum fără sfârşit, ocolind prin nord oraşul. Aici se poate vedea cum s-a stăvilit furia valurilor oceanului, însă şi locurile unde se poate petrece o zi caldă. Este practic o stradă largă, liniştită, folosită de mulți pentru jogging sau skateboarding. Este o atmosfera placută, dar o recomand doar dacă nu mai aveți altceva de vizitat în ziua respectivă. Şi tot legat de soare şi bălăceală este celebra plaja Riazor, care se întinde din dreptul stadionului clubului Deportivo şi până lângă Domus.

Muzeul de arte frumoase merită de asemenea o oprire. Fără a avea amploarea Prado-ului madrilean el adună, asemeni muzeelor provinciale, o colecție de lucrări ale unor pictori spanioli mai puțin cunoscuți şi opere ale marilor maeştri. În sălile care se succed întâlneşti romantismul (Jenaro Perez de Villaamil), portrete (Antonio Maria Esquivel), peisaje (Aureliano de Beruete) sau aspecte cotidiene (Joaquin Sorolla). Clasicii nu lipsesc nici din acest muzeu: Rubens (Dedal şi minotaurul), Ribera (Sf. Apostol Andrei), Anibale Carracci (Sf. Magdalena). Sala dedicată lui Francisco de Goya conține gravuri din celebrele sale cicluri tematice "Capriciile", "Ororile războiului", "Tauromaquia".

Realității zilelor noastre îi este dedicat Muzeul național al Ştiintei şi Tehnologiei, pe care însă n-am apucat să-l văd. Şi tot pentru data viitoare am lăsat Acvariul Finisterrae, Muzeul militar, Grădina San Carlos, unde este locul de odihnă al lui John Moore, eroul bătăliei de la Elvina (La Coruña) şi sigur lista mai poate continua.

O singură zi nu este destul pentru a cunoaşte oraşul şi mă întreb de ce numărul turiştilor nu este mai mare. Plimbarea de o zi, fie ea şi în pas săltat, nu te asigură că ai văzut totul, ci reprezintă doar un început promițător. La Coruña este locul unde va invit să poposiți, un oraş unde nu te plictiseşti, un oraş care are câte ceva pentru fiecare, un oraş unde trecutul este viu şi viitorul prezent.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 1638 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI