GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Prima data am ajuns la Krems la sugestia unor unchi plimbareti, care au fost foarte mirati ca noi am trecut de atatea ori prin Austria, dar nu am ajuns niciodata la Krems.
Asa ca ne-am abatut prima oara in drumul spre casa, prin 2005, cred, venind dinspre Kaprun. Am parcat masina, si am nimerit fara sa stim atunci, chiar la intrarea principala, poarta Steiner Tor, cea mai cunoscuta poarta de acces in cetate, simbol al orasului. Am purces la o plimbare printr-un oras frumos, cochet, cu case si biserici vechi. Marturisesc ca am trecut de cateva ori prin Krems dar niciodata nu ne-am propus sa vizitam obiective, pentru ca intotdeauna ne-am oprit pentru un timp scurt si am facut-o pentru ca ne-am topit dupa valea Wachau de la prima vizita si pentru o plimbare prin oras. In timp, am descoperit in orasul vechi, unde accesul este doar pietonal Primaria, Muzeul Krems, Coloana Sfanta Treime, Muzeul Caricaturii, Muzeul Vinului gazduit in fosta manastire dominicana unde se fac degustari de vinuri si evenimente culinare, dar pe toate le-am vazut din afara. Pentru ca nu ne intoarcem niciodata din Austria fara sa ne si balacim intr-un hallenbad, daca e vremea urata, sau in aer liber, daca e frumos, stim si aici piscina interioara, Kremser Strandbad, dar nu am avut niciodata timp pentru ea. In schimb ne pierdem pe strada pietonala care este plina de magazine, restaurante, terase, suveniruri, cascam gura, mancam bun, bun si plecam in drumul nostru, bucurandu-ne inca o data de un peisaj pe care o sa incerc sa vi-l creionez si voua. Am plecat de la prima noastra vizita la Krems si cu un pliant despre o plimbare cu un trenulet turistic care functioneaza vara si care face conexiunea intre orasul vechi, muzee si port si pentru 18.5 EUR te poarta prin frumosul oras, de care ne-am adus aminte acum si le-am propus prietenilor nostri sa facem aceasta calatorie.
Astfel ca de data asta am parcat masinile pe una din stradutele din zona portului, unde erau locuri destule si free si ne-am dus pe faleza Dunarii, unde trenuletul avea statia de pornire. Pentru ca avea plecare peste o ora, ne-am luat biletele si am fost in recunoasterea zonei portului. Am descoperit o parcare foarte mare, cu plata, unde nu prea gaseai loc, mai este un parc pentru copii unde adolescentii nostri s-au distrat putin, iar noi ne-am racorit la umbra unor pomi masivi, iar in partea opusa statiei de trenulet erau o expozitie de desene, terase imbietoare cu vedere la Dunare, magazine de suveniruri si nu numai, un intreg complex unde puteai sa iti pierzi vremea si unde ne-am invartit si noi dupa ce ne-am intors din calatoria cu trenuletul si unde am mancat foarte bine la una din terase.
Dar calatoria cu trenuletul nu a fost ce asteptam. Am crezut ca traseul va fi prin orasul vechi, insa am mers tot pe la periferia orasului si nu ne apropiam deloc de intrarea si strada principala. Am vazut zidurile cetatii, ne-a plimbat pe niste stradute inguste, in panta, am trecut pe langa o biserica si pe langa Coloana Sfanta Treime si am ajuns la poarta principala, unde ne-am dat jos pentru 5 minute ca sa admiram orasul, cat puteam sa vedem in zare. Trenuletul nu avea voie sa circule prin orasul vechi si in plus orasul era pustiu pentru ca era duminica in jurul pranzului si totul era inchis, de la magazine pana la terase. Nu era nici tipenie de om pe strazi. Astfel ca am ajuns inapoi de unde plecasem, fara sa vedem prea mult din ce asteptam si prin urmare va recomand sa parcati masina si sa o luati pe jos prin Krems si nicidecum cu trenuletul si nu intr-o zi de duminica, in mijlocul zilei.
Si sa va spun cateva cuvinte despre Krems si de ce ne-am indragostit de el.
Krems (Krems an der Donau), este un oras din Austria Inferioara si se afla la confluenta Dunarii cu Krems, raurile din partea estica a vaii Wachau, orasul fiind poarta de acces catre valea Wachau, listata inca din anul 2000 in patrimoniul mondial UNESCO, ca de altfel toate cladirile istorice din oras. Orasul are o stransa legatura cu istoria viticulturii, l-a ajutat si Dunarea, care, fiind o artera comerciala majora, a incurajat foarte mult aceasta evolutie, astfel ca astazi, Krems este singurul oras austriac care a fost acceptat in liga oraselor europene ale vinului, cunoscuta sub numele de RECEVIN. Este principalul producator al unui coniac de caise, Marillenschnaps si nu stiu daca lichiorul Marillen pe care eu il cumpar intotdeauna cand merg in Austria are vreo legatura cu Krems, dar este produs tot in regiunea Wachau.
Este situat la 70 de km de Viena si la aprox 30 de St Polten, este vechi de aproape 1000 de ani, (prima referire documentara a fost in anul 995) si toata regiunea este faimoasa pentru peisajul, cultura si vinul sau. Legenda spune insa ca aici a fost gasit mormantul unui copil, de acum 27.000 de ani si ca ar fi cel mai vechi mormant gasit in Austria. S-a numit la inceput Chremis si era la fel de mare ca si Viena, acum insa, are in jur de 25.000 de locuitori. Mergand spre/din Krems, pe valea Waschau, cred ca am vazut cele mai frumoase peisaje din Europa, din cate am vazut eu binenteles, asa cum si centrul istoric mi se pare unul dintre cele mai frumoase. Istoria veche de o mie de ani este evidenta peste tot: pe strazi, in piete, case burgheze, manastiri vechi si biserici, precum si in cele cateva ziduri vechi ale cetatii, care se vad si astazi.
Sunt 40 de km de vale cuprinsa intre Krems si Melk si cel mai bine ar fi sa intrati in ea de la Melk, dar este la fel de bine si invers, asa cum am facut si noi ultima data. Cele 3 puncte de interes ale vaii sunt Krems, Melk iar pe la jumatatea ei un oras mic, Durnstein, la fel de pitoresc. Toata valea are o multime de monumente istorice vechi. Durnstein, de ex este renumit pentru celebrul turn alb-albastru al manastirii. Nu m-am cazat niciodata in zona Krems dar stiu ca este destul de accesibila iar in podgoriile din vale sunt frecvente festivalurile cu vin, mancare si muzica si cred ca se numesc “ziua pivnitelor”, sper sa nu gresesc. Ne-am oprit si noi o data si imi amintesc ca am mancat o portie mare si buna cu un pret extrem de mic.
Valea Wachau este un drum absolut spectaculos, pe care vi-l recomand din toata inima, cu livezi si podgorii de vii, unde la tot pasul intalnesti producatori, care te imbie cu fructele si siropurile lor pe care le vand din chioscuri amplasate chiar la marginea drumului. Ne-am oprit si noi si am cumparat dar nu ne-am omorat dupa gustul fructelor lor, asa ca ne-am tot oprit si alta data, ca sa le admiram aranjamentele, soiurile, siropurile, dar nu am mai cumparat. In schimb drumul este o nebunie. Ne-am departat de Dunare si am mers prin podgoriile acelea de vii, pe unde dadeam de case frumoase si drumuri pe care ne tot afundam, apoi reveneam spre Dunare si tot asa pana podgoriile au disparut. Si pe un mal si pe celalalt al Dunarii este o priveliste care iti taie rasuflarea si pe care nu trebuie sa o ratati.
Plecand de la Krems si mergand pe faleza Dunarii pentru a intra din nou in autostrada, se ajunge la Abatia Melk, pe langa care doar am trecut, pentru ca am vazut-o cu alta ocazie, abatie despre care s-a scris mult si pe care va recomand si eu sa o vedeti.
Nu stiu daca am reusit sa va conving de frumusetea orasului Krems. Nu trebuie sa-i dedicati timp mult, neaparat. Nici eu nu m-am cazat vreodata acolo, asa cum spuneam, ci doar m-am oprit de cate ori am trecut prin zona, intre 1-2 ore, sau mai multe, in functie de timpul pe care il aveam. In drumurile voastre prin Austria, va recomand sa va abateti pentru inceput din autostrada pentru o plimbare pe faleza Dunarii, trecand pe langa oras si nu musai sa va opriti, macar pentru a admira peisajele de care va spuneam. Si cu siguranta, data viitoare, o sa va opriti sa vedeti si orasul.
Imi pare rau ca nu am pozele cele mai grozave. Nu scriam pe AFA atunci si oricum nu suntem fani ai fotografiilor. Credem ca pozatul excesiv ne distrage atentia de la ceea ce trebuie sa ne bucure ochiul dar nu prin obiectivul unui aparat de fotografiat. Dar, cum am mai spus o sa fiu atenta pentru ca stiu ca este important
Trimis de Aurici in 02.02.15 00:50:18
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în AUSTRIA.
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Aurici); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Descoperă Krems, GFOHL / JAIDHOF / KREMS" (nou-creată pe sait)
Foarte frumos, atât articolul cât și fotografiile! Am fost de câteva ori pe la cunoștințe în Germania, și n-am încetat să mă mir de curățenia, ordinea, și frumusețea locurilor! Felicitări încă o dată și... mai aștept review-uri!
Și mie mi-a plăcut orașul Krems (l-am vizitat tot în august 2014) și sper să-mi găsesc timp să aștern și eu câteva impresii. Frumos sejur ați efectuat în vara care a trecut!
@traian. leuca - Abia astept si impresiile dvs. Imi place sa citesc despre locuri in care am fost si eu si e fascinant sa vad cum percep oamenii aceleasi locuri. Haideti, scrieti, sunt curioasa cum ati vazut dvs Krems. Precis ma lamuriti si cu obiectivele, pe care eu le-am vazut decat din afara. Oricum, de cand am descoperit Krems si valea Waschau, ma abat din autostrada si portiunea aceea o fac intotdeauna pe vale, dupa care intru inapoi in autostrada si imi continui drumul. Nu e decat o bucla care ma intarzie cu 1-2 ore, dar ce drum frumos!
Multumesc si pentru cuvinte.
@puiutea - Asa este. Dar parca sunt prea ordonati. Nici asa nu e bine.
@Aurici - Soțul prietenei - neamț - a pus de-un grătar. Bun. Dar când am văzut că MĂSOARĂ lungimea și lățimea grătarului, venind apoi cu lemnele tăiate pe măsură... am crezut că ma ia la mișto! Dar nu! Așa sunt ei! Obositor de tipicari!
Multă sănătate!
@puiutea - Pai? Ce ziceam si eu? Imi place sa merg tot timpul in concediu la ei si mi-e dor permanent de tara aia, dar cred ca n-as putea sa traiesc acolo. Eu am nevoie de balamucul nostru.
@Aurici -
Acum vreo trei ani ma intreba colegul Bogdan DSN, care sunt zonele mele favorite in Austria, intre primele cinci am mentionat zona Wachau-Nibelungengau, este una dintre zonele care imbina cel mai armonios:istoria, cultura, traditiile si nu pe ultimul plan activitatile turistice din Austria.
Este zona cu cele mai multe castele pe km2:donau.com/en/wachau-nibel ... tresses-castles
este locul in care le placea sa se retraga si sa savureze linistea si peisajul incantator al Dunarii serpuind printre dealurile acoperite cu vita de vie, monarhilor vremii.
Dürnstein are mai multe castele si ruine si arhitectura caselor imi aduce aminte intotdeauna de Sighisoara, aici a fost incarcerat dupa a III cruciada Richard Inima de Leu, biserica albastra a fost secole de-a randul locul preferat de mai marii vremii de a celebra casatoriile, din biserica se iese direct pe un balcon care practic inconjoara constructia, acesta aflanduse la cativa zeci de metrii deasupra Dunarii.
Vara zona este la fiecare sfarsit de saptamana gazda unor eventuri asa cum ai enuntat si tu, cel mai important este festivalul Caiselor (http://www.alles-marille. at/).
Zona asa cum spuneam este foarte complexa s-ar putea scrie mult despre toate atractiile turistice si te felicit ca ai ales sa scrii despre ea.
@claudiu 71 - Multumesc mult, Claudiu, si pentru ca ai citit si pentru ca ai facut atatea completari. Vacanta din Germania/Austria de asta vara, a fost la concurenta cu Smida despre care voiam sa scriu in urma articolului tau cu tara motilor, iarna.
Eu nici nu stiu daca am zone favorite in Austria. Imi place peste tot, mi-e dor tot timpul, ne place sa ne si distram la ei (in parcurile tematice, la rodelbahn, in halenbad, la terme), mai mult decat in alte parti si ne intoarcem permanent. Nu mai spun de ce senzatii am trait la ghetar, la Krimmler, la Hallstatt... si cred ca as ocupa spatiul aici daca le-as insira pe toate. Da, ne place tare Austria, poate pentru ca a fost prima noastra destinatie de vacanta, in afara tarii, dupa revolutie.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2018 Surpriza din manastire – Muzeul orasului Krems — scris în 15.09.20 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Krems - orasul caiselor — scris în 12.09.20 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Crème de la Krems – Sarbatoarea caiselor, Krems an der Donau — scris în 16.07.18 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2014 Atracţii deosebite în oraşul Krems an der Donau — scris în 03.03.16 de traian.leuca † din PLOIEșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2014 In trecere prin Krems — scris în 16.05.15 de liviu49 din BRăNEşTI [IF] - RECOMANDĂ