BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Asa cum spuneam, Muzeul din Manastirea Dominicana a fost cel pe care l-am vizitat cand am fost in Krems, si asta deoarece acolo m-am intalnit cu vecina mea de drum, si ne-am zis sa vedem muzeul, care printre altele avea si reducere (50%) la biletul de intrare deoarece era festivalul caiselor. In principal acest muzeu este cunoscut drept muzeul Weinstadt, dedicat istoriei Krems de producere a vinului. Dar muzeul contine mult mai multe, insa pana sa intram in muzeu trebuie sa spunem cate ceva despre acest loc in sine.
In 1236 aici s-a infiintat o filiala a bisericii dominicane, la ordinal ducelui Leopold al VI-lea, constructia bisericii incepand in jurul anului 1240 si chiar si astazi se mai vad urme ale picturilor initiale. Biserica si manastirea fiind considerate printre cele mai reprezentative sali din tara, aici aveau loc nenumarate intalniri oficiale, sau ale diversilor mestesugari.
Mai tarziu manastirea a fost extinsa in stil gotic, ulterior baroc. Ordinul a fost desfiintat sub Iosif al II-lea iar biserica si manastirea au fost vandute in 1786. Mai apoi acest loc a fost folosit ca depozit, fabrica, teatru si cinema. O parte din manastire a fost transformata in muzeu dupa 1892, dar cele mai multe reparatii si extinderea muzeului s-au facut dupa reconstituirea din perioada 1994-1996. Tot atunci s-au refacut si parti din crama fostei manastiri.
Initial nu imi doream sa vizitez acest loc, si asta deoarece intrand in biserica nu am vazut nimic spectaculos, nu vreau sa ma intelegeti gresit, dar biletul nu parea tocmai ieftin si ca sa vad doar niste pereti parca nu prea imi dadea inima ghes, cum insa partenera mea de drum (foarte simpatica de altfel) a insistat sa vedem muzeul imbiindu-ma si cu pretul redus (o initiative frumoasa de altfel avand in vedere numarul mare de turisti in perioada acestei sarbatori, si poate nu vrei doar sa te cinstesti doar cu caise, poate vrei sa vezi si altceva.
Aflati ca daca mi-ar fi povestit ulterior in ce consta muzeul mi-ar fi parut rau. Dar sa pornim la drum, si sa nu mi-o luati in nume de rau, dar asta e, am inceput cu crama ???? sau ca sa sune mai soft am sa spun pivnita, unde am ajuns admirand cateva dintre obiectele pe care veam sa le aprofundam mai tarziu.
Ei da, stiti cum sunt vinurile preotesti, sunt dumnezeesti de bune. Pivnita este la subsol (normal) si ajungi acolo coborand pe o scara veche de 500 de ani (acum refacuta modern). Aici exista un sistem de tuneluri destul de intins si din ce am aflat zona care era accesibila publicului este una destul de restransa, asa incat avand in vedere cat am vazut in subteran imi dau seama cat de vast este locul.
Pivnita de aici (si inca vreo 2-3 prin Austria se pare ca au fost construite astfel incat calugarii sa poata avea access direct. De fapt si in acest caz, pivnita a fost construita la circa 200 de ani dupa construirea manastirii.
Camerele din partea de vest a manastirii serveau in special ca sala de mese sau alte intruniri, si in Evul Mediu peretii chiar erau colorati.
Secole la rand Manastirea Dominicana impreuna cu biserica au reprezentat una dintre cele mai mari cladiri ale orasului Krems, de aceea serveau si drept loc de adunare pentru diverse intalniri.
Pivnita este amenajata si ea ca un muzeu prezentand aspecte ale vietii din Evul Mediu, dovezi istorice, amenajari de camera, obiecte identificate ca apartinand anumitor epoci/personalitati, si normal, vedeta locului, vinul, o istorie a soiurilor locale si diferite sticle de vin, si diverse butoaie (cu unul am facut si eu poza ca sa vedeti ce mare era, si totodata frumos decorat.
Si tot in aceasta zona, chiar daca nu au nici o legatura cu vinul, am dat si peste alte produse locale cu care ei se lauda (unele le-am vazut si eu in magazine). Este vorba printre altele de fier sau sare dar si de un mustar foarte cunoscut in Austria – Kremser Senf, si cateva informatii prezentate pe cateva panouri.
Am revenit la suprafata pentru a ne plimba prin cele 11 sali dedicate artei si istoriei, si la modul general cele 11 Sali prezinta:
- sala 1 - Fanny vom Galgenberg – cea mai veche statueta din Austria ce o reprezinta pe Venus (nu stiu de ce nu am poza cu aceasta statueta)
- sala 2 - introducere in istoria orasului Krems
- sala 3 – comert si meserii calificate: vin, sare, fier
- sala 4,5, 6 – apa si vin
- sala 7 – orasul si locuitorii lui
- sala 8,9, 10 – Martin Johann Schmidt, cel mai faimos artist baroc din Krems, numit si Kremser Schmidt.
As vrea sa mai mentionez ca in fiecare sala, la intrarea in sala se gaseau niste coli A4 care prezentau informatii despre ce se afla in acea sala, cum pe mine informatia ma depasea, m-am multumit doar sa privesc si sa fac poze.
Am vazut asfel cateva picturi minunate, pictorii nu erau renumiti, insa picturile erau frumoase. De asemenea in afara tablourilor se gasesc si alte obiecte ale diverselor epoci, si as vrea sa spun ca mi-a placut de exemplu o sanie, dar si un sifonier minunat.
Alte tablouri au o dubla semnificatie, sunt niste opere frumoase, dar totodata reprezinta zone ale orasului, asa ca avem marturii pictate.
De asemenea sa nu uitam de manastire si curtea interioara, si ajungem astfel la biserica in sine, care si-a pierdut functionalitatea de biserica, insa cum era zona de expozitie a u ei lucrari interesante si foarte delicate, trebuia sa ai mare grija cand te plimbai pe langa aceasta lucrare, realizata din oglinzi, si ideea era ca la un moment dat trebuia sa ai grija sa nu atingi ceva. Era un grup cu ghid si le tot povestea despre lucrare, am admirat-o si noi putin si vreo doua poze si gata.
Revin iarasi la prblema vizitarii muzeelor unde nu intelegi nimic, informatia fiind prezentata 99% in germana, restul de 1% fiind reprezentat de prezentarea camerelor care era in germana si engleza, dar atat.
Una peste alta, a fost un loc unde m-am simtit bine, chiar mi-a placut, asa ca daca ajungeti pe acolo in perioada festivalului, intrati si aici unde puteti admira circa 10000 exponate, o sa va placa.
Trimis de mishu in 15.09.20 08:27:16
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în AUSTRIA.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mishu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Este impresionantă această Mânăstire/Muzeu, atât ca suprafață cât, mai ales, prin pivnița ei. Aceasta mi-a plăcut cel mai mult, cu bolțile ei arcuite făcute din piatră și cărămidă aparentă!
Desigur, și parterul este interesant, dar pivnița cu butoaiele ei frumos lucrate face toți banii!
Și biserica Mânăstirii este interesantă, mai ales cu lucrarea făcută din oglinzi, cu ajutorul căreia se poate vedea plafonul (și nunumai el), cu bolțile lui gotice superbe.
Mi-a plăcut plimbarea prin acest loc și - în consecință - am votat cu drag!
@doinafil: Ma bucur ca ti-a placut, exact asta a fost intentia, sa povestesc despre acest loc, poate ca cine va ajunge pe aici va fi tentat sa vada ce am vazut si eu, si daca m-as fi documenat mai mult, poate povesteam si mai mult.
Am reusit sa vad locuri frumoase cat am stat pe aici si multi dintre colegii mei mi-au spus ca am vazut in toata aceasta perioada cat n-au vazut ei in toata viata.
Si sper sa iti placa si ce va urma si sa te plimbi alaturi de mine.
Multumesc pentru vizita si aprecieri.
@mishu: Aflati ca daca mi-ar fi povestit ulterior in ce consta muzeul mi-ar fi parut rau.
Asta am patit si eu: daca n-as fi citit articolul, mi-ar fi parut rau!
In toate secolele trecute, pana prin al XIX, toate lucrarile de constructie se faceau trainice, durabile, nu cadeau la prima pala de vant! E impresionant, mai ales ca nu aveau tehnologia de azi, nici sofisticariile noastre!
Muzeul asta e impresionant prin maretie, simplitate si... extindere!
Desi nu e impopotonat, e atragator.
Ei da, stiti cum sunt vinurile preotesti, sunt dumnezeesti de bune.
Cat despre vinuri... Pai n-au ei Academie? Iaca rezultatele!
@Zoazore: Ma bucur ca asta a fost reactia si asupra ta, si pot spune ca mi-a placut cat de multa atentie au acordat tuturor detaliilor astfel incat sa rezulte acest muzeu extraordinar.
Da, este simplu, nu este impopotobat, dar este ceea ce trebuie prezentat si cred ca au facut o treaba buna.
Multumesc frumos pentru vizita si aprecieri.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2018 Krems - orasul caiselor — scris în 12.09.20 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Crème de la Krems – Sarbatoarea caiselor, Krems an der Donau — scris în 16.07.18 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2014 Atracţii deosebite în oraşul Krems an der Donau — scris în 03.03.16 de traian.leuca † din PLOIEșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2014 Krems, un orasel superb pe malul Dunarii — scris în 02.02.15 de Aurici din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2014 In trecere prin Krems — scris în 16.05.15 de liviu49 din BRăNEşTI [IF] - RECOMANDĂ