ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.11.2026
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Mărăşeşti [VN]
ÎNSCRIS: 30.04.09
STATUS: AUGUSTUS
LUNA
AUG-2026

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 11 MIN

Kastoria, biserici, peșteră și lac. Plus alte bucurii

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

” Călătorului îi stă bine cu drumul” este un proverb ce izvorăște din extraordinara înțelepciune a poporului de facem parte din el. Motiv pentru care, dacă e să respectăm această zicere, nici eu n-am avut ce face, atunci când mă aflam în Grecia, decât să merg. În cazul meu, spre Salonic, de unde urma s-o cârnesc spre Bulgaria și-apoi acasă.

Dar, dacă tot am ajuns prin niște locuri pe unde nu cred că mă mai voi găsi așa de repede, am zis să mă bucur de coclaurile prin care treceam și, eventual, să-mi îmbunătățesc cunoștințele văzând locuri de interes din alea de-mi luceau ochișorii acoloșa.

Uite-așa, am ajuns să văd Kastoria. Acuma, ca să vă elimin nedumerirea despre ce este și unde devine locul de vă spui de el, iacă, vă dau niște date despre oraș, pe care le am eu, în cultura-mi generală, după ce le-am copiat de pe wikipedia.

Kastoria este un oraș frumos din nord-vestul Greciei, renumit istoric ca fiind capitala balcanică a comerțului și prelucrării blănurilor. Situat în regiunea Macedonia de Vest, orașul este amplasat pe o peninsulă care înaintează pitoresc în apele lacului Orestiada (sau Lacul Kastoria).

O observație de fond: Kastoria nu este interesantă numai pentru istoria comerțului cu blănuri. Orașul are o moștenire bizantină remarcabilă, cu numeroase biserici vechi, iar istoria comunităților creștine de aici, inclusiv din perioada otomană este, sigur, un subiect de povești ale orașului.

Și încă ceva, că amintii de Lacul Orestiada: nu este doar un decor frumos în spatele căruia se fac fotografii. Face parte din identitatea orașului. Kastoria pare să se fi așezat pe peninsulă cu intenția de a se privi în oglindă și de a verifica, din când în când, dacă mai arată la fel de bine. :))

Meșteșugul prelucrării blănurilor în Kastoria își are rădăcinile în perioada bizantină și s-a dezvoltat de-a lungul secolelor. Localnicii au perfecționat tehnici de asamblare a bucăților mici de blană, transformându-le în haine de lux extrem de apreciate.

Orașul este un adevărat muzeu în aer liber, adăpostind aproximativ 70 de biserici bizantine și post-bizantine, renumite pentru frescele lor medievale. Unele au supraviețuit veacurilor și schimbărilor de stăpânire, păstrând mărturia unei vieți religioase care a continuat inclusiv în perioada dominației otomane.

Ca orice oraș grecesc care se respectă, și n-o să găsiți vreunul să nu facă asta, și Kastoria are poveștile și legendele ei, ale localității, spui: de la numele care s-ar trage de la prezența castorilor pe malurile Lacului Orestiada sau de la cuvântul grecesc kastron, care înseamnă cetate, până la poveștile despre Castor și Polydeuces, frații gemeni din mitologia greacă. Așadar, avem de unde alege, în funcție de preferințe și de câtă încredere avem în legende.

Sau despre Peștera Dragonului, cea despre care se spunea că era intrarea într-un mare zăcământ de aur, păzit de un balaur care nu se arăta prea încântat de musafirii nepoftiți. O fi fost el balaur, o fi fost doar o poveste născocită ca să-i țină pe curioși departe de peșteră, cert este că legenda a rămas, iar locul poate fi vizitat și astăzi.

Cine are răbdare și nu văd de ce n-ai avea, dacă tot ai ajuns acolo, se poate bucura de o vizită la Panagia Mavriotissa, o veche mănăstire închinată Maicii Domnului, legată de istoria bizantină a orașului. Biserica, aflată pe malul Lacului Orestiada, păstrează mărturii ale trecutului, iar tradițiile locale îi atribuie și povești despre ocrotirea divină a Kastoriei în vremuri de restriște.

Lacul, despre care se spune că ar avea vreo 10 milioane de ani (ceva echivalent cu nemurirea zeilor greci), completează tabloul acestui loc în care natura și istoria par să fi încheiat o înțelegere pe termen lung.

Iată, deci, date și motive, zic eu întemeiate, pentru care să vrei s-ajungi aici și, apoi, să stai cu ochii larg deschiși.

După ce m-am dat deștept cu cunoștințele-mi despre localitate, stârnindu-vă astfel invidia firească pentru inteligența mea (am absolvit cu media generală” 5, de milă” școala ajutătoare de-a reușit să mă învețe să-mi spui numele corect, e drept cu o rată de reușită de 3 din 100) o să povestesc ce-am văzut io, propriu și personal, odată ajuns acoloșa.

Sunt trăiri sincere legate de ceea ce am văzut io, atâta cât am înțeles din ceea ce am vizitat, deci nu v-așteptați la vreun curs turistic sau trăiri artistice, care faceți asta e numai din vina voastră, să nu-mi spargeți mie geamurile, io atâta vă spui! :))

Panagia Mavriotissa Holly Monastery

Acuma sunt cât se poate de serios. Trăirile religioase sunt aparte și, de multe ori, ca s-ajungi la starea spirituală necesară, te ajută și locurile unde sunt amplasate unele dintre lăcașurile de cult. Ei, cei care au construit biserica asta au ales foarte bine.

Biserica se află la vreo 4-5 km de Kastoria, chiar pe malul lacului Orestiada. Se ajunge acolo parcurgând o alee asfaltată, coală de hârtie, dar binișor îngustă, de așa natură ca, atunci când se întâlnesc două mașini din sensuri contrare, să-și facă loc reciproc, cu ușoare strângeri de buci și intrarea lenjeriei intime în locuri și mai intime.

Dar, dacă depășești stresul, nu poți să nu fii uimit de imaginea lacului! Aleea este umbrită de platani, dar soarele pătrunde prin coroanele lor, creând jocuri de lumină și umbră tare frumoase.

Ajungi la biserică. Acolo este o parcare suficientă, spun eu, pentru vreo 20 de mașini, ba chiar și un autocar. Erau locuri libere atunci când am ajuns eu acolo.

Cobori din mașină, te duci, involuntar, spre malul lacului. O culoare cum numai apele din Grecia le au! La vreo 20 de metri de mal, un cormoran stă atent, cu ciocul spre apă. Nu pare deranjat de prezența noastră, așa că-și întinde aripile și stă nemișcat. Ajungi să crezi că nu e viu, e vreo statuie.

Ne întoarcem spre Biserică, niște clădiri care nu-s ostentative prin mărime, ceea ce le ajută să se încedreze perfect în peisaj. Mi-am făcut temele și am citit despre, de pe Wikipedia, înainte de-a o vizita. Făcând un rezumat, iese cam așa:” Panagia Mavriotissa este considerată una dintre cele mai vechi mănăstiri din apropierea orașului Kastoria și a lacului Orestiada. Se presupune că a fost întemeiată în secolul al XI-lea, istoria sa fiind legată de recucerirea Kastoriei de către bizantini, după o scurtă perioadă de dominație normandă.

Biserica principală păstrează picturi murale realizate în mai multe etape, de-a lungul secolelor. Frescele interioare sunt datate de cercetători în perioade cuprinse între sfârșitul secolului al XI-lea și începutul secolului al XIII-lea, iar cele exterioare includ reprezentări importante din a doua jumătate a secolului al XIII-lea. În urma unor lucrări de reparație, în anul 1259 au fost repictate sanctuarul și peretele exterior sudic.

Printre reprezentările remarcabile se numără Rădăcina lui Iesei, o imagine simbolică a genealogiei lui Hristos, precum și portrete imperiale asociate cu dinastia Paleologilor. Aceste picturi constituie mărturii valoroase ale artei bizantine și ale legăturilor dintre viața religioasă și istoria imperială.

În prima jumătate a secolului al XVI-lea, în partea sudică a bisericii principale a fost adăugată o capelă închinată Sfântului Ioan Evanghelistul. Frescele acesteia, datate în 1552, sunt atribuite pictorului Efstathios Iakovos, preot și protonotar al Artei.

După o perioadă îndelungată de inactivitate, datorată ocupației otomane, mănăstirea a fost reînființată în 1998. Astăzi, Panagia Mavriotissa rămâne un important monument religios și istoric, în care credința, arta și memoria trecutului bizantin se întâlnesc într-un cadru natural deosebit.”

Am vizitat biserica precum aș fi vizitat un muzeu, cu respectul cuvenit unui lăcaș religios, fără să fiu străbătut de cine știe ce fioruri religioase. Dar nu pot să nu apreciez vechimea unui asemenea loc, picturile și tot ce înseamnă această biserică. Poți să nu fii un om cu trăiri religioase deosebite și, totuși, să înțelegi valoarea unui asemenea loc, să-i respecți istoria și să admiri ceea ce au lăsat în urmă cei care l-au ridicat și l-au împodobit.

Dragon Cave

Dacă tot ați ajuns aici, sperând în trăiri care să vă-nalțe spre cer, haideți să vizităm și obiective de te bagă-n pământ, dar, doar în scop turistic, nu... pentru că, tot pe malul lacului, la circa 500 de metri de biserică veți găsi Dragon Cave.

Legenda: Se spune că, în timpuri imemorabile, peștera era intrarea într-o mină de aur ascunsă în adâncul muntelui, iar accesul era păzit de un balaur înfricoșător. Dragonul scuipa foc și respingea pe oricine s-ar fi apropiat să-i prade comoara. Localnicii ar fi trăit multă vreme cu teama acestui monstru, ferindu-și copiii de malul lacului, până când un erou legendar ar fi ucis balaurul sau l-ar fi alungat. Mă rog, legenda nu ne spune foarte limpede cum s-au petrecut lucrurile, dar nici nu putem avea pretenția să ne prezinte balaurul cu actele-n regulă.

Realitatea descoperirii: Peștera a rămas multă vreme învăluită în mister. Potrivit informațiilor turistice, a fost descoperită în timpul lucrărilor la drumul de pe malul lacului, în anii 1940, și explorată ulterior, în anii 1960. Cercetările au scos la iveală șapte lacuri subterane, zece săli și formațiuni spectaculoase de stalactite și stalagmite. Asta spun pliantele și materialele despre peșteră, ce și cum.

Noi am ajuns acolo și am găsit vreo trei muncitori care stăteau pe o bancă, imediat lângă corpul clădirii prin care se intră-n peșteră. Pe jos erau întinse niște cabluri și furtunuri ce păreau de la aparatul de sudură, din alea cu acetilenă.

Am bombănit pe românește că nu poci pentru ca să pătrund să-mi iau și io niște aur din ăla de se găsea-n peșteră. M-a auzit unul dintre muncitori, care mi s-a adresat și el în românește. Vorbea chiar bine! P-ormă am aflat că lucrase ani buni în România, la Brăila.

Mi-a spus că peștera este-nchisă pentru nuș’ ce reparații, dar mă însoțește el pe mine înăuntru, o porțiune, cât să pot vedea ceva din ea, să nu zic c-am venit degeaba acolo.

Am intrat, a aprins lumina și am mers pe acea galerie preț de vreo 300-400 de metri. Am făcut poze la ceea ce-am văzut acolo, mă rog, peșteră!

N-am văzut, neam, aur, de aia cred că nici dragonul nu s-a sinchisit să vie după mine să-mi puie foc sub fund, ca să mă determine să plec. Până la urmă, am plecat eu, de capul meu, însoțit de muncitorul de mi-a făcut hatârul.

Una peste alta, nu a fost un tur turistic, dar se cheamă că pot spune c-am intrat în Dragon Cave, iar dacă mă verificați, acele poligrafului or s-arate că la mine nu găsiți minciună!

Kastoria. Orașul

De când scriu pe AFA, din 2009, știți că io-s însurat cu aleasa inimii mele, din tinerețe, vreau să spui. Ne leagă circa 36 de ani trăiți împreună, cu acte spun, că am mai avut și vreo 5 ani de relații de cofetărie înainte de prezența la Starea Civilă. 41 de ani, care mie-mi par c-au trecut tare repede, doar Adriana spune c-au durat o veșnicie, ștergându-și lacrimile ce-i apar instant când vine vorba, la o adică!

Ei, tot adevărat este că, dacă e s-o îmbunez, trebuie să mergem prin magazinele de cârpe, oriunde ar fi ele pe globul ăsta pământesc. Să n-apuc să mor dacă mint, și-n satul berber de lângă Hurghada a găsit o femeie de vindea niște prosoape de-alea, de ți le sucești pe cap, să nu te dilească soleiul. Băi, și-acolo a stat să vadă pânzele alea! Toate și, apoi, normal, n-a cumpărat nimic!

V-am spus de la-nceput că orașul Kastoria, de ne aflăm întâmplător în el, a fost capitala blănurilor și, ca urmare, un centru comercial. Asta cu blănurile e așa, generic, dar are și magazine de cârpe, câte vrei. Deci, ținând cont că eram, cumva, foarte aproape de Salonic, mai erau vreo 200 de km, am adăstat ceva mai mult timp prin aceste magazine, ca să-și facă și ea „o idee” .

Noi avem banii separați în caz de excursii, fiecare-și gestionează comoara de-o are la el. Așa că eu n-am suferit, pecuniar spui, mai ales că prețurile nu erau cumplite la magazinele obișnuite, spui. Mici fleacuri de le-am cumpărat, ea, pentru prieteni și cei de-acasă. Doar c-a trebuit s-o însoțesc și să-mi dau cu părerea și anume permanent.

Și am adăstat și la una din multele terase, pentru ceva de molfăit: souvlaki de pui și de porc, parcă și-un café frappé. Toate cheltuielile astea nu ne-au produs fracturi deschise asupra osaturii bugetului.

Asta demonstrează că, în caz că viața vă trimite pe-aici, intrați cu încredere! Kastoria vă va primi cu ospitalitate și nu neapărat ca să vă facă de bani!

Iacă, terminai povestea-mi! Nu trebuie să vă prefaceți că v-a plăcut, știu eu că n-are cum! Dar, nah, atâta pot! Măcar nu stau să-mi forțez norocul, o tai de-aicea, haidi, pa!

AmFostAcolo fără reclame?

  • Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
  • Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

[fb]
---
Trimis de Yersinia Pestis in 02.11.26 12:12:34
Validat / Publicat: 02.11.26 16:11:19
INFO ADIȚIONALE

VIZUALIZĂRI: 78 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj
Adn. FAVORIT

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Yersinia Pestis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 Kastoria-orașul
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 13500 PMA (din 15 voturi)

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

webmasterPHONE
[02.11.26 16:33:21]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

doinafil
[02.11.26 22:32:50]
»

”Iacă, terminai povestea-mi! Nu trebuie să vă prefaceți că v-a plăcut, știu eu că n-are cum! Dar, nah, atâta pot! Măcar nu stau să-mi forțez norocul, o tai de-aicea, haidi, pa!

Chiar nu mă prefac când spui că mi-a plăcut! ... am citit ce scrisăși cu „Earth” -ul deschis simultan, să văz pe unde te preumblași!

Habar nu aveam de peninsula asta, bașca de lacul ăla mare ce-o înconjoară, de-i zice Orestiada. Citind numele lacului, gândul m-a dus imediat la filmul „Elektra” și la fratele ei, Oreste.

Filmul l-am văzut cu mulți ani în urmă, dar nu uit că Elektra și Oreste erau frați și copiii lui Agamemnon și ai Clitemnestrei, cu actorii Irene Papas în rolul Elektrei și Giannis Fertis în rolul lui Oreste. Conform legendei, dar și a amintirilor mele, Oreste își omoară mama, (nu-mi mai amintesc dacă l-a ajutat și Elektra) pe Clitemnestra, drept răzbunare că aceasta, împreună cu amantul ei, l-au omorât pe regele Agamemnon, după ce acesta s-a întors din războiul troian... Să fie numele lacului împrumutat de la eroul legendar Oreste?

Referitor la biserica Panagia Mavrotissa, m-a impresionat cum de s-a păstrat pictura din P17... probabil că toți pereții au fost la fel pictați, dar numai ea a „supraviețuit” !

Chiar mi-a plăcut articolul, de-aceea te felicit! 🙌..., și-ți trimit

L. E. Nu râde și nu te lua de Adriana că-i plac cârpele! ... toate suntem la fel, nu neapărat să cumpărăm doar așa... ca să ne facem o idee!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
doinafil
Alte impresii din această RUBRICĂ – Descoperă Kastoria:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2026 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • LOGAT? = DA (IntC=1)
  • pagină generată în 0.045693874359131 sec
    ecranul dvs: 1 x 1