GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pentru vacanța de anul acesta am ales Corfu, stațiunea Kassiopi, Hotel Terra Verde**** din Complexul Michellangelo Village.
Kassiopi este o stațiune cochetă, situată în partea de nord-est a insulei Corfu, cam la 36 km Corfu town și de aeroport. Orașul a fost fondat în jurul secolului al 3-lea î. Hr. în timpul domniei lui Pyrrhus, rege al Epirului.
În apropiere găsim stațiunile Sidari (merită o scurtă vizită pentru Canal d'Amour deşi plaja e cu nisip, apa e destul de mâloasă şi neclară, ca să nu mai vorbim de alge), Roda (plajă cu nisip și apă puțin adâncă) și Acharavi – zonă liniștită, construcțiile sunt de-a lungul străzii principale, paralel cu țărmul mării.
Străjuită de ruinele fostului castel bizantin construit pentru a proteja orașul și portul, staţiunea s-a transformat treptat, dintr-un sat pescari, într-o super destinație de vacanță.
Oriunde te-ai uita împrejur, vezi plantaţii de măslini, viţă-de-vie, citrice, verdeaţă şi flori. Este o statiune atractivă, cu străzi înguste şi case aranjate. Aici am găsit supermarket-uri cu preturi ok (Michelangelo, Stefanos, Kasiopi Central market), librărie, agenții de turism, magazine de suveniruri din lemn de maslin dar şi... made în China, bancomate, un centru medical, farmacii, cofetării, brutării, un magazin de cosmetice, staţie de taxiuri. De asemenea, există centre de închiriere pentru biciclete, scutere, atv-uri, maşini, sau chiar ambarcaţiuni. La capitolul scoli, am înteles că există, pentru toate vârstele, de la primar la colegiu. În centru se află şi staţia pentru green buss. Voi pune o poză si cu orarul orientativ.
Statiunea este, bine-cunoscută pentru numeroasele sale cafenele / internet-cafe, baruri și restaurante, taverne tradiționale și cluburi, precum și pentru practicarea sporturilor de apă, o școală de scufundări și agentii pentru inchirieri ambarcatiuni.
Toate plajele din Kassiopi sunt foarte frumoase, dar cu pietre, insă cu papucei speciali, problema e ca şi inexistentă. Se pot închiria sezlonguri şi umbrele. Este ușor de ajuns la fiecare plajă din stațiune dar şi la plajele mai lungi din golfuri, din apropiere de Kassiopi, ca Avlaki, Imerolia și Kalamionas, sau plajele din Agios Stephanos de Sinies, Kerassia (spre est), Seki și Kalamaki (spre vest). Toate acestea fiind la aproximativ 10 kilometri de Kassiopi.
Punctul de atracţie al staţiunii este micutul port care are vedere la mare către coasta albaneză. Si aici, ca şi în toata statiunea se găsesc o mulţime de cafenele, baruri, taverne şi restaurante (Strofilia – cu specific grecesc, Tex Mex – cu specific mexican, chinezesc sau italian, pentru ca sunt destui italieni in Kassiopi, La Luna, Uncle Simos de pe a cărui terasă ai o vedere foarte frumoasă asupra portului (în seara cand am mancat noi aici, n-am avut parte prea mult de privelişte, căci a început o ploaie... şi toată lumea s-a mutat înăuntru). Un restaurant care oferă una dintre cele mai frumoase privelişti la zidurile vechiului castel dar şi către plaja din Kassiopi şi care nu trebuie ratat este Trilogia, în imediata apropiere de Kanoni Beach. De asemenea, Bar Harbour, este un cafe-bar situat în inima portului cu o priveliste deosebită, și reprezintă în mod clar unul dintre localurile cele mai interesante care se găsesc în oraș. Ca o paranteză, undeva in apropiere de Harbour Bar, există o cameră web care actualizează la 10 secunde imaginea asupra portului. (Noi, seara, telefonam celor de acasa, ei intrau pe net si... le faceam cu mâna)
Mai toate restaurantele oferă 3 feluri de mic dejun: european, britanic (cu fasole si carnaţi) și hawaian (în care predomină fructele).
Tot din port sunt organizate plecări zilnice cu ambarcatiuni în diverse locuri de pe insulă.
Ce mai poti face în Kassiopi: schi nautic şi parapantă, ciclism montan, călărie și golf, scubadiving. Există mai multe agenții care fac tot feluri de excursii opţionale. Atentie! Preturile de la agențiile din stațiune sunt simțitor mai mici față de cele practicate de reprezentantul agenției din RO):
Croazieră în Corfu Town – 15 Euro
Croazieră pe toată Coasta de Est – 15 Euro
Croazieră în insulele Mouse & Vlacherna – 18 Euro
Croazieră BBQ pe plaja Paradis – 20 Euro
Croazieră în Albania – 31 Euro (eu una n-o recomand)
Croazieră Paxos, Antipaxos & Blue Caves – 31 Euro
Croazieră Parga – 31 Euro
Excursie Marele Tur al insulei – 28 Euro
Paleokastritsa minitur – 15 Euro (Noi am fost un grup de 10 persoane, ne-am dus pe cont propriu în Paleokastritsa acolo, am negociat și am scos miniturul la 8 euro)
Apus de soare pe muntele Pantokrator – 15 Euro
Călărie – 20 Euro
Scuba Diving & snorkelling – 45 Euro
Aqualand 30 euro, copii 25 de euro
Hydropolis water park – adulti 12 euro, copii 10 euro
Tot pe strada principală, inainte de a ajunge în port, pe partea dreaptă, se găseşte Biserica Panagia Kassiopi care a fost construită pe locul unui vechi templu dedicat lui Zeus Kassius. În 1537 biserica a fost ars din temelii de către turci, a fost restaurata intre 1590 si 1591. Biserica noua are două altare pentru a găzdui ambele religii (catolică și ortodoxă). O mare sărbătoare locală ("panigyri") are loc pe 15 august, în cinstea Maicii Domnului.
Cred că mai sunt multe de spus despre Kassiopi, dar închei așa: superb concediu, superbă stațiunea.
Trimis de mulinita in 07.01.14 21:34:38
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mulinita); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.
Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)
@mulinita - Foarte frumoasa prezentarea ta si punctuala. Ai pomenit la un moment dat excursiile care se fac, cu preturile aferente, insa spui ca excursia in Albania nu o recomanzi. Ai vrea, te rog, sa precizezi motivele? Aceasta excursie se organizeaza si din Corfu, Parga etc., iar ghizii locali o promoveaza la greu, in detrimentul altora (exemplu, in Parga, s-a pus mai mult accent pe excursia in Albania fata de cea la Canionul Vikos).
Multumesc, astept motivele, ar ajuta pe fiecare dintre noi sa bifam sau nu aceasta destinatie.
@adriananicoleta - Da, intr-adevar n-as recomanda excursia in Albania, deoarece sunt optionale cu muuuult mai frumoase pentru toata zona Corfu si/sau marea Ionica. Si an al doilea rand, un sejur de 7 zile mai ca nu-ti ajunge sa vezi tot. Si-apoi am venit sa vedem Grecia, nu Albania.
Buna ziua,
A fost cineva la aceasta pensiune?
Daca da, va rog frumos, poate ma puteti ajuta cu detali, cum ar fi traseul, cazarea, administratorul, curatenia, pareri, plaja. Orice detaliu m-ar putea ajuta.
Multumesc anticipat
Alex
@breazualex: ca să primeşti ajutor, e necesar, înainte de taote, să indici... care este "această pensiune"?
Scuze ca n-am specificat. Dar nu am gasit-o nici unde pe site. Pensiunea este Villa Nancy.
Multumesc
@breazualex: imi pare rau, nu stiu nimic despre ea. Corfu este insa o insula superba si cred ca vei avea o vacanta super.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)