Despre măsline și nu numai: Kalamata

TIPĂREȘTE

Când spui Kalamata, gândul îți zboară imediat spre celebrele măsline mari și cărnoase, întunecate la culoare, bogate în antioxidanți și grăsimi sănătoase, recoltate în această zonă din Peloponez. Sunt un produs cu origine controlată, recunoscut ca atare în Uniunea Europeană, care crește pe un soi de măslin diferit de cel comun prin aceea că frunzele sale sunt duble ca mărime iar fructele sunt culese numai manual.

Recunosc, îmi plac măslinele, iar cele de Kalamata conservate în saramură, nu în oțet, îmi par aproape divine și le mănânc ca pe semințe. ???? Totuși, nu (numai) pentru ele am ales acest oraș nu foarte turistic pentru o ședere de patru zile, ci și pentru a-l vizita și a face plajă aici, dar mai ales ca bază de plecare în două excursii, una în Peninsula Mani, cealaltă la situl arheologic de la Messene.

Despre Kalamata mă documentasem și citisem că este capitala prefecturii Messenia și al doilea oraș ca mărime din Peloponez (cca. 54.000 de locuitori), după Patras. Mai aflasem că este străbătută de râul Nedontas și așezată pe țărmul nordic al Golfului Messenia, la poalele unor munți, dar că, spre deosebire de multe alte localități din peninsulă, ocupă o suprafață aproape în întregime plată, ceea ce n-a putut decât să mă bucure. Știam și că este un important port comercial și de pasageri și că în apropiere se află un aeroport pe lângă care am trecut la sosire. Este foarte mic și pe timpul sezonului estival pe el operează curse charter, din păcate nu și dinspre România, din câte știu.

Dar cel mai mare atu al orașului a fost, în ochii mei, faleza întinsă pe vreo 5 km de-a lungul Bulevardului Navarinou, unde am și găsit studioul pe care l-am închiriat, așa încât, chiar dacă ne întorceam târziu din hălăduieli, nu trebuia decât să traversăm strada, și țuști în apă! ????

Frumusețea falezei m-a luat un pic prin surprindere, chiar nu mă așteptam să-mi placă atât de mult: străbătând-o de la intrarea dinspre port până la ieșirea spre Peninsula Mani m-am delectat cu o priveliște tipic mediteraneeană încântătoare. Pe partea stângă se succed blocuri cu 5-6 etaje, multe din ele cu cafenele, taverne și diverse magazinașe la parter, în timp ce pe partea dreaptă, în spatele palmierilor, se întinde plaja iar în fundal se înalță munții. Adică genul de peisaj după care mă dau în vânt! ????

Să nu vă închipuiți totuși că ar fi cine știe ce splendoare de plajă: de vreo 20 m lățime, are nisip foarte grosier și închis la culoare, aproape cenușiu, presărat cu pietricele și scoici sparte, iar intrarea în apă e destul de bruscă. Noroc că fiind amplasată într-un golf, ce-i drept destul de larg, nu prea sunt valuri. Zonele neamenajate alternează cu cele aflate în custodia unor baruri mult mai animate seara și unde nu trebuie să plătești șezlongurile și umbrela, fiind de ajuns să comanzi ceva. De pildă o halbă mică de bere Mythos 2 euro, un frappe 2,50 euro. Există cabine de schimb, dușuri și posturi salvamar, așa că până la urmă nici nu a fost așa de rău...

Nu prea am apucat să abuzăm de plajă, căci, așa cum vă spuneam, din cele trei zile pline, în două am fost plecați, iar în cea rămasă, dimineața ne-a plouat... ???? Am folosit însă acest „respiro” pentru a vizita orașul vechi.

Și asta deoarece Kalamata are, ca orice orășel grecesc ce se respectă, și o zonă istorică. Iar istoria Kalamatei pleacă de demult: Homer menționează existența pe acest loc a unei cetăți pe nume Pharai care avea să intre ulterior sub stăpânire spartană și messeniană. Puține informații ne-au parvenit despre soarta Kalamatei în primele secole ale erei creștine, însă se știe că la 1204 francii au construit aici un castel peste ruinele celui ridicat de bizantini în secolele VI-VII. Castelul a trecut apoi prin mâinile mai multor cuceritori, pentru ca în 1685 să fie distrus de dogele venețian Francesco Morosini în timpul Războiului din Morea, când a fost bombardat și Parthenonul din Atena.

După ce au ocupat Kalamata, venețienii au restaurat și extins castelul, care se înalță și astăzi, deși într-o stare avansată d degradare, pe un deal în partea de nord a orașului. Nu am ajuns până acolo, dar l-am văzut de la distanță din diferite puncte din oraș.

Am început plimbarea pe străzile pietruite și înguste aflate la poalele sale, printre case în stil neoclasic. Urcăm o pantă ușoară și trecem de Muzeul de Istorie și Folclor. (Pentru ce interesați, în Kalamata funcționează și Muzeul Arheologic al Messeniei, un Muzeu Militar și unul particular al Costumelor Populare Grecești). Și iată-ne într-un scuar larg, mărginit pe o latură de opt statui de episcopi.

În capul unor scări zărim zidurile castelului, dar nu spre ele ne îndreptăm, ci către Catedrala orașului, construită între 1860-1873 și purtând hramul Întâmpinării Domnului (Ypapanti) , sărbătorit pe 2 februarie. Legenda spune că o icoană veche a Maicii Domnului cu pruncul, pe jumătate distrusă de otomani, a fost găsită pe acest loc de către un țăran care a avut o viziune într-o noapte. Icoana a fost reparată și plasată inițial într-o bisericuță din apropiere, de unde a fost mutată în catedrală după sfințirea acesteia în 1873.

Intrăm pentru a vedea icoana și picturile de pe pereți, ne reculegem câteva minute și aprindem o lumânare.

O luăm apoi la stânga pe niște alei întortocheate și după câteva minute suntem în față la Biserica Sfinților Apostoli, o clădire în stil bizantin construită în secolul al XII-lea care a jucat un rol major în Revoluția de la 1821. În acel an, pe data de 23 martie, generalul Petros Mavromichalis, lider al insurgenților manioți (locuitori ai Peninsulei Mani), a cucerit orașul și i-a proclamat independența în această biserică. Astfel, Kalamata a devenit primul oraș grecesc eliberat de sub otomani. Ulterior, 23 martie avea să fie declarată ziua națională a Greciei.

Constat cu surprindere că biserica este incredibil de mică și deloc pusă în valoare: niciun panou nu explică ce s-a petrecut aici în urmă cu două veacuri. Ce păcat! ????

Nu există oraș în Grecia care să nu aibă o stradă sau piață care să amintească de momentele-cheie ale Războiului pentru Independența țării. Și Kalamata nu putea face - evident - excepție.

Biserica Sfinților Apostoli ocupă o latură din Piața 23 Martie, celelalte laturi fiind destinate unor prăvălii. În centrul pieței se înalță un palmier uriaș iar în apropierea sa câțiva platani oferă adăpost de soare sau... de ploaie, în cazul de față. Ne refugiem sub un astfel de copac, la o masă scoasă afară de una dintre cafenelele-patiseriile din piață și comandăm un frappe (1,80 euro), o cafea grecească mare (1,70 euro) și câte o plăcintă cu brânză și cu spanac (1 euro fiecare).

În privința mâncării și băuturii, Kalamata a fost de departe cel mai ieftin dintre locurile din Peloponez în care am poposit????, lucru de care ne-am dat seama încă de la sosire, când am luat prânzul la o terasă. Dar despre experiența aceasta, într-un alt review.

Ploaia se mai îmbunează, așa că ne ridicăm de la masă și o luăm la picior. Cotim la stânga pe strada Stadiou, cea mai importantă arteră comercială a orașului. O parte din magazine sunt aliniate sub arcade cu colonade și din stradă se desprind din loc în loc alei pitorești, înecate în flori de hârtie, cu cafenele și taverne care-și așteaptă mușteriii la orele amiezii.

În capătul străzii Stadiou ajungem pe malul râului Nedontas, unde suntem întâmpinați de Statuia Libertății. Îi facem victorioși cu mâna și pornim la dreapta pe strada Nedontos. Admirăm un graffito, reclamă la o florărie, și din nou castelul, văzut dintr-un alt unghi. Trecem de o clădire veche și frumoasă, pe jumătate în ruine, și de taverna Ta Rolla, veche de aproape o sută de ani și una dintre cele mai cunoscute din Kalamata. Deși îmi propusesem să o testez pentru a-i confirma renumele, n-am reușit... ????

Am traversat în schimb Plateia Othonos, un spațiu vast, plin de platani și bănci și înconjurat de taverne, cafenele și prăvălioare cu mărfuri ieftine, etalate pe trotuar.

Iar de aici ne-am îndreptat glonț către piața agro-alimentară, pe strada Spartis, pe același mal al râului. La vederea ei am un șoc: nu mă așteptasem ca hala să fie așa de mare, și nu-mi explic de ce este deschisă doar două zile pe săptămână, miercuri și sâmbătă.

Producătorii locali aici își desfac marfa: de la carne la brânzeturi, condimente, fructe și legume. Lume multă, comercianți cu duiumul; deh, ca la piață! Doamnele fac cumpărăturile în timp ce soții le așteaptă la o cafenea alăturată, așa cum le șade bine bărbaților greci. ????

Și pentru a închide cercul acestei scurte prezentări a orașului, începută cu faimoasele sale măsline, voi încheia tot cu ele: am achiziționat măsline (5 euro/kg) pe care le-am dat gata în câteva zile, și un bidon de ulei de măsline de 5 litri - 22 euro -, din care mă servesc zilnic cu deliciu, în amintirea unei dimineți plăcute petrecută în Kalamata și a unui sejur peloponeziac de neuitat. ????

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 2935 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI