Islanda - tărâm de poveste

TIPĂREȘTE

Când mă apuc să scriu despre Islanda mă cuprinde o stare de seninătate, bucurie şi tihnă.

Plăcute şi recente amintiri stau rânduite frumos şi perfect aranjate în sertarele memoriei afective, aidoma traiului oamenilor întâlniţi şi cunoscuţi în superba ţară nordică.

Până mai ieri ştiam despre Islanda doar că este o ţară nordică, cu o capitală al cărei nume acum câţiva ani mi se părea greu de gângurit iar acum mi se pare foarte melodios, un stat situat peste mări şi ţări de România, cu oameni mai tot timpul încotoşmăniţi din cauza frigului şi cu posibilităţi mai greoaie de a ajunge pe acele meleaguri.

Nu îmi imaginam că voi ajunge pe acolo, nu o consideram o destinaţie turistică până acum doi ani când o vecină de-a noastră s-a repatriat din Canada şi ne relatase impresiile ei dintr-o scurtă descindere în insulă.

Oarecum stârnit de patosul povestirilor, am început şi eu să călătoresc cu ajutorul internetului şi să descoper un tărâm potrivit chefului nostru de ducă, pliabil perfect pe sloganul unei firme de îmbuteliere ape minerale: natură pură!

Cum în luna noiembrie 2018 achiziţionasem biletele de avion pentru concediul din iunie 2019 cu destinaţia Norvegia, din cele 12 zile programate iniţial în ţara fiordurilor, la mijlocul lui ianuarie a. c., am rupt 4 zile pentru Islanda, cu Icelandair Oslo - Reykjavik – Oslo la 697 lei. Era prea aproape, prea tentant şi prea uşor să mă pot abţine...

Şi bine am făcut! Despre Islanda cred că aş putea scrie folosind un dicţionar de epitete, hiperbole, adjective la gradul de comparaţie absolut şi interjecţii ce exprimă stările de beatitudine, imense şi plăcute surprize sau de magie trăite pe acele meleaguri.

Islanda este un tărâm magic. Nu îmi cereţi detalii mai multe decât vă ofer, mergeţi să fiţi şi voi parte a acestei stări. Am căzut parcă într-o bulă rotunjită pe durata a patru zile din care nu voiam, speram să nu mai ieşim.

Ce ne-a impresionat? Totul! Ce nu ne-a plăcut? Nici nu îmi pot aminti vreun detaliu care să fii împietat asupra beţiei simţurilor noastre.

Aş asemui acest ţinut cu Scoţia. Iar cei care au cutreierat Higland-ul de acolo vor şti despre ce vorbesc. Totuşi, parcă aş acorda un plus Islandei.

Scumpa lor, Islandă!! Şi scumpa de Islandă! Că, vai, ce scumpete e pe acolo...

Cum, probabil, nu toţi rezonează pe aceleaşi corzi de sensibilitate cu ale mele, voi încerca să fiu ceva mai pragmatic şi voi oferi câteva detalii care, cine ştie, vor putea fi utile cuiva care îşi propune să meargă într-acolo.

Zbor direct din România nu este. Afirm cu certitudine că cea mai bună conexiune de zbor este prin Oslo, asta deoarece sunt vreo patru sau cinci zboruri zilnice spre şi dinspre insulă, iar timpul nostru de escală a fost de doar 3 ore. Am plătit la Blue Air 550 lei/persoană pentru Bucureşti – Oslo – Bucureşti la care se adaugă preţul menţionat mai sus până în cea mai nordică capitală europeană

Pentru cei din vestul ţării există varianta directă cu Wizzair din Budapesta.

Aeroportul internaţional este situat la 50 km de centrul capitalei şi poţi ajunge acolo cu autobuzele de linie sau cu taxiul. Nu vă pot da preţul călătoriei întrucât noi am închiriat un autoturism.

În urma unor recomandări am ales o companie locală, Lagoon Car, în detrimentul mult mai cunoscutelor multinaţionale în domeniu. Situată la o distanţă de vreo 2 km de aeroport, Lagoon Car ne-a asigurat transferul din parcul lor auto atât la aterizare cât şi la decolare la un preţ cu câteva zeci de euro mai mic decât la cele care îşi aveau birourile în imediate apropiere a terminalului Sosiri al aeroportului.

Pentru patru zile am achitat 147 euro şi am primit o Kia Picanto, excelentă pentru a circula pe traseul întocmit de acasă. Nu am avut incluse niciun fel de asigurări iar firma nu a blocat nicio sumă pe card (asta o aflasem din discuţiile cu ei anterioare rezervării şi a reprezentat un atuu pentru firma în cauză).

Se circulă uşor şi foarte liniştit pe şoselele islandeze. Nu au autostrăzi şi nu se percep taxe de drum (excepţie face doar trecerea printr-un tunel situat pe drumul de la Reykjavik spre vestul insulei), dar drumurile sunt impecabile. Nu vorbesc despre cele off-road, am fost doar pe unul şi nu i-a căzut prea bine maşinuţei...

Parcările se plătesc şi sunt destul de scumpe, însă dacă sunteţi atenţi înainte de a ajunge la majoritatea obiectivelor turistice o să identificaţi parcări gratuite la o oarecare distanţă – dar nu mare, de ordinul a 200 sau 300 metri - de respectivele atracţii.

Toate, dar absolut toate parcările, au prevăzută posibilitatea de a plăti cu cardul. În Islanda nu ai nevoie de cash! Credeţi-mă că puteţi merge doar având la voi un card şi puteţi intra oriunde sau cumpăra ce vă doriţi.

Cursul de schimb al coroanei islandeze este de 139 ISK/1 euro.

Benzinării sunt mai multe în sudul ţării decât în rest iar sfatul tuturor este acela de a alimenta când treci pe lângă aceste staţii. În nord şi est sunt mult mai rare, astfel că atenţionarea este binevenită. Oricum este disponibilă inclusiv o hartă cu localizarea benzinăriilor pe şoselele din Islanda, parte a grijii pentru turişti. Care turişti sunt de vreo două ori mai mulţi decât locuitorii, cu o creştere semnificativă de la an la an a numărului acestora.

Ca o suplimentare a acestor date, aflaţi că reţeaua de benzinării N1 – cea mai extinsă – vă oferă facilitatea de a vă spăla gratis autoturismul şi unul din cele două locuri din ţară unde veţi găsi toalete gratuite (pe lângă supermarketurile Bonus).

Viteza legală este de 50 km/h în localităţi, 90 km/h pe şoselele din afara acestora şi 80 km/h pe drumurile pietruite, cu obligaţia circulaţiei având luminile de poziţie aprinse.

Preţul unui litru de benzină este mai scump ca în restul Europei, în jur de 1,40 euro şi la majoritatea pompelor eşti cel care alimentează şi plăteşte.

Dacă benzina este scumpă, apa este foarte ieftină. Gratis chiar, peste tot fiind sfătuit să consumi apă de la robinet. Trebuie doar să ai o sticla la tine pentru a o umple la orice cişmea sau chiuvetă.

Mâncarea este, de asemenea, scumpă. În afară de apă nimic nu este ieftin în Islanda. Ba mai e ceva, aerul acela atât de curat încât l-ai înghiţi în dumicaturi nemestecate.

Se poate mânca în bistrouri plătind un preţ în jur de 10 euro, dar fără a te sătura, ceva mai ieftin fiind la supermarket. Dintre acestea, ghidurile recomandă Bonus (un fel de Lidl local), Kronan şi Netto şi sugerează să evitaţi reţeaua “10 – 11”.

După criza din 2009 a dispărut Mc Donalds din ţară, însă au mici bistrori locale şi, pare-mi-se dar nu vreau să mint, am văzut şi un KFC.

În supermarket nu găseşti băuturi alcoolice – doar trei mărci de bere pe un raft îngust, probabil că acest lichid e catalogat ca aliment -, statul având exclusivitatea distribuirii alcoolului, iar vin şi spirtoase găseşti doar în magazinele Vinbudin.

Cazările le-am rezervat atât pe Booking cât şi pe Airbnb, iar experienţele au fost diverse; în măsura timpului pe care îl voi avea la dispoziţie intenţionez să scriu despre fiecare. Repet şi eu ce citisem în pregătirea vacanţei, indicat e să rezervi cazarea cât mai timpuriu, preţurile pur şi simplu o iau razna pe zi ce trece. La fel am păţit-o şi cu autoturismul, rezervare la care am pierdut vreo 20 de euro doar că am amânat-o o zi. Am rezervat, anulat şi iarăşi rezervat timp de vreo două luni, atent la tot felul de oferte iar până la urmă mă declar satisfăcut de alegeri. Dar e de muncă dacă vrei să îţi organizezi singur totul...

Despre condiţiile de cazare nu aveţi a vă teme, standardele de curăţenie fiind unele foarte ridicate. Recomandarea mea e să căutaţi a sta la familii acasă, dar ştiu că sunt subiectiv şi mulţi dintre voi vor strâmba din nas...

Islandezii nu au nume de familie. Ei primesc un nume la care se adaugă numele tatălui şi terminaţia « son » dacă e băiat sau « dottir » dacă e fată. Ca de exemplu, Ingvar Peterson – primul e numele dat la naştere, iar al doilea e numele tatălui, Ingvar al lui Peter, cum ar veni.

Indiferent al cui fiu sau fiică sunt, majoritatea islandezilor se prezintă ca firi prietenoase, calde iar pe străzi îi surprinzi joviali şi cu feţele senine. Nici nu e de mirare că au fost catalogaţi drept al treilea popor într-un clasament al naţiunilor fericite publicat de curând de către ONU.

La acest standard de bunăstare poliţia nici nu îşi prea justifică leafa. De fapt, nici nu cred că am observat prea mulţi agenţi pe unde am umblat în cele patru zile. În toată istoria sa, poliţia a făcut o singură dată uz de foc de armă, în 2013, când a fost nevoită să tragă asupra unui bolnav psihic.

Considerată drept cea mai paşnică ţară din lume, Islanda nu are forţă armată. Au plătiţi cu simbrie bugetară doar o mică unitate de menţinere a păcii formată din 30 de persoane, unitate care a luat fiinţă doar la insistenţele forţelor aliate. Casele nu se încuie iar maşinile sunt lăsate în parcare cu cheile în contact; a suci cheia în broască e considerat un gest de grosolănie.

Islanda şi România au ceva în comun: sărbătorirea zilei de 1 Decembrie 1918. Noi o serbăm ca zi naţională iar ei ca ziua în care ţării i-a fost recunoscută suveranitatea de către Danemarca (ziua naţională a Islandei este sărbătorită pe 17 iunie).

Dacă la noi 100 de ani s-au aniversat cu parade, chiolhanuri scumpe şi cheltuieli enorme fără a rămâne ceva în urmă, islandezii au aniversat centenarul prin construcţia unei biblioteci. Cine să fie oare mai chivernisit şi cine va avea câştig de lungă durată, oare?

Nu în ultimul rând, aş vrea să evidenţiez superbul gest al celor de la Icelandair care aveau pentru fiecare călător pliante menite a-l familiariza cât de cât cu ceea ce-l aşteaptă odată paraşutat (a se citi aterizat) pe mirifica insulă. Formule scurte de adresare, cuvinte uzuale, obiective turistice, sfaturi practice, curiozităţi s-au adunat într-o broşură din care v-am spicuit şi vouă.

Compania aviatică şi-a botezat avioanele după cele mai cunoscute obiective turistice ale Islandei. Nu am zburat cu Herdubreid - un vulcan format sub un gheţar în nordul Islandei, iar mulţi islandezi consideră acest munte ca cel mai frumos din ţară - şi cu Ketildyngja - numele unui vulcan format în urma unei erupţii acum 3.800 de ani.

Încerc să mă opresc aici iar alte impresii de-ale mele de prin locurile cu cel mai curat aer şi cea mai cristalină apă în care am umblat vă voi depăna în articolele ce sper că vor urma.

Până atunci vă voi spune doar că din 6 iunie, ziua plecării din Otopeni şi până în 13 iunie, la Bergen, nu am văzut deloc întunericul...

---

VIZUALIZĂRI: 1001 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI